Vacante individuale

de la 4390 Euro / persoană

VEZI OFERTA

India, oficial Republica India, este o ţară situată în sudul Asiei ce se învecinează la vest cu Pakistanul, la est cu Bangladesh şi Myanmar, la nord-est cu Nepal, Buthan şi China, în timp ce prin zona de coastă de aproximativ 7.000 de km şi ieşirea la Oceanul Indian, aceasta este adiacentă cu Indonezia, Maldive şi Sri Lanka.

India se poate lăuda ca fiind a şaptea ţară ca mărime de pe glob şi a două ţară ca populaţie, fiind totodată şi cel mai mare stat democratic după numărul de locuitori.

Leagăn al civilizaţiei ce a luat naştere in valea Indului, India este o ţară ce a avut constant un rol important de-a lungul istoriei, datorită atât poziţiei sale geografice strategice ce a făcut-o un important centru la întretăierea drumurilor comerciale, cât şi datorită vastelor imperii ce şi-au pus amprenta asupra istoriei ţări.

Deşi numeroasele descoperiri arheologice din bazinul Indului au stabilit exista vieţii umane în aceste teritorii încă din epoca de piatră, despre primele comunităţi permanente atestate în zonă se crede că ar fi apărut în urmă cu 9000 de ani, acestea fiind punctul de plecare al formării civilizaţiei din această zonă.

Începând cu anul 550 î.Hr. încep să se închege numeroase forme de comunităţi locale ce vor da naştere unui număr impresionant de regate, dintre acestea remarcându-se regatul Magadha ce îşi va impune supremaţia peste numeroase regiuni orientale.

Începând cu secolul al III – lea î.Hr., Imperiul Maur şi apoi cel Gupta vor reuşi unificarea aproape în întregime a sub-continentului african, perioadă ce va rămâne cunoscută în istorie ca „perioada de aur a Indiei Antice”.

Începând cu secolele X – XII, o mare parte din zona Indiei va intra sub dominaţia sultanului Delhi, ca rezultat al marilor invazii ce au venit dinspre Asia centrală, dând astfel naştere unuia dintre cele mai mari şi mai puternice imperii ale planetei, Imperiul Mongol.

Secolul al XVI-lea va debuta cu destrămarea Imperiului Mongol şi cu începerea luptei pentru impunerea supremaţiei în zonă de către Portugalia, Franţa, Olanda şi Marea Britanie datorită poziţiei strategice a Indiei, aceasta asigurând principalele schimburi comerciale din zonă. India devine astfel colonie a Marii Britanii aflată sub controlul Companiei Engleze a Indiilor Orientale, statut pe care şi-l va păstra până la jumătatea secolul XX când mişcarea de revoltă condusă de renumitul Mahatma Gandhi se va solda cu proclamarea independenţei Indiei la 15 august 1947.

Trei ani mai târziu, la data de 26 ianuarie 1950, India este proclamată Republica India.

Top atracții turistice în India

1.Artă și arhitectură

  • Taj Mahal
  • Palatul Amba
  • Templul Lotusului
  • Fortul Golconda
  • Fortul Roșu
  • Hawa Mahal
  • Templele Khajuraho

 2.Natură și peisaje

  • Peşterile Ajanta
  • Parcul Naţional Corbett

 Tradiții și evenimente

  • Ziua Republicii
  • Thaipusum
  • Holi
  • Gandhi Jayanti
  • Onam
  • Ganesh Chaturthi
  • Festivalul Dussenhra
  • Diwali
  • Târgul de Cămile Pushkar

INFO UTILE:

  • Denumire oficială: Republica India
  • Capitală: New Delhi
  • Limba oficială: hindi, engleză
  • Moneda: rupie indiană (INR), 1 INR = 0.0145 USD
  • Fus orar: GMT + 5.5
  • Electricitate: 200 V, frecvență 50Hz, prize de tip european și britanic
  • Prefix ţară: +91
  • Formă de guvernământ: Republică parlamentară
  • Suprafaţa: 287.263 km2
  • Aşezare: situată în sudul Asiei, se învecinează la vest cu Pakistanul, la est cu Bangladesh şi Myanmar, la nord-est cu Nepal, Buthan şi China, în timp ce prin zona de coastă de aproximativ 7.000 de km şi ieşirea la Oceanul Indian, aceasta este adiacentă cu Indonezia, Maldive şi Sri Lanka.
  • Populaţie: 324.171.354 locuitori
  • Alte limbi vorbite: peste 22 de dialecte regionale ale hindi
  • Grupuri etnice: 72% indo-arieni, 25% dravidieni, 3% mongoloizi sau alte grupuri minoritare
  • Religie: 8% hinduși, 14.2% musulmani, 2.3% creștini, 1.7% sikh, 0.7% budiști, 0.4% jainiști, 0.9% alte religii nespecificate
  • Greutăţi / măsuri: sistemul metric

Top oraşe de vizitat în India

  • New Delhi - capitala Indiei prezintă o combinaţie captivantă de elemente vechi si moderne. Ca principal centru cultural, Delhi oferă o viziune asupra diversitaţii numeroaselor state ale ţarii. Oraşul se luptă sa facă faţa expansiunii - trafic aglomerat, poluare, lipsa de apă şi energie electrică, construcţii continue dar și unei clime extreme. Situat între dealurile Aravalli şi râul Yamuna, Delhi este locul unde se întâlnesc peste 12 vechi oraşe. In anul 1911 Delhi a fost declarată capitala Imperiului Britanic din India. Principalele obiective turistice ale orașului New Delhi sunt: Piața Connaught, piața subterană Palika Baazar, Hanuman Mandir, Poarta Indiei, Teen Murti Bhavan, Galeria Națională de Artă Modernă, Piața colonială Jorbagh.
  • Varanasi – este considerată cea mai sfântă întindere de pe râul Gange și totodată unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii. Popular orașul mai este cunoscut sub numele de “Kashi”, denumire ce provine din limba sanscrită și înseamnă “ a străluci”. Legendele populare spun că orașul a fost ridicat în cinstele lui Shiva, zeul luminii, care a murit pe malul Gangelui, râul sfânt, atingând astfel moksha – starea de eliberare supremă din ciclul vieții și al morții. Orașul este renumit dar și extrem de apreciat în rândul turiștilor datoriă răsăritului superb ce poate fi admirat pe râul Gange, unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din întreaga Indie. Râul curge de la sud la nord, orașul aflându-se pe malul vestic. Când soarele răsare, razele cad peste nenumaratele temple si peste cele 70 de ghat-uri de scăldare. Printre cele mai importante atracții turistice ale orașului se numără: Moscheea Impăratului Aurangzeb, Templul Vishwanath și Ramnagar.
  • Calcutta - încă de la începuturi, cand era o mică aşezare comercială de pe coasta de est, Calcutta a devenit un oraș al palatelor. Astăzi este recunoscut ca un vibrant centru cultural, al doilea mare oraș din India, cu o populaţie de 14 milioane de locuitori. Printre cele mai importante atracții turistice ale orașului se numără: Maidan, hipodromul, academia de Arte Frumoase, Catedrala Sf. Paul, Shaheed Minar, Castelul lui Tagore.
  • Jaipur – supranumit și „orașul Jai” sau „orașul victoriei”, capitala Rajasthan-ului a fost construită în 1728 de maharajahul Sawai Jai Singh al II-lea. Jaipur nu a fost dintotdeaun roz. Iniţial orasul era gri deschis. In cinstea vizitei prinţului Albert, în 1883, s-a poruncit sa fie vopsit in culoarea traditională de bun venit, roz. Obiective turistice: Palatul familiei regale din Jaipur; Jantar Mahal, observatorul maharajahului Jai Singh; Muzeul Palatului Orasului; Palatul vânturilor (Hawa Mahal).
  • Bangalore - Capitala statului Karnataka, fondată în 1531 de o căpetenie pe nume Kempegowda, este un principal centru al transporturilor, iar obiectivele turistice includ clădiri precum Vidhana Soudha (sediul conducerii statului), parcul Cubbon, gradina botanică Lalbagh; Palatul sultanului Tipu, în prezent un muzeu alcatuit din ruinele fortului sau.
  • Hyderabad - este capitala statului Andhra Pradesh si al cincilea mare oraş din India. Este considerat a fi centrul islamului din India de Sud, însă tot aici se află și cea mai mare statuie a lui Buddha din întreaga lume. Pe lânga faptul ca este un principal centru al comerţului şi industriei, al transportului şi comunicaţiilor, Hyderabad este si un important centru de prelucrare a perlelor din Orientul Mijlociu, Japonia şi China. Cel mai celebru punct de reper din oraș este Charminar (patru turnuri), un monument magnific sprijinit de patru turnuri de 56 m, construit in 1591, pentru a comemora sfârsitul unei ciume locale. In apropiere se afla a șasea moschee din India, din granit negru, Mecca Masjid. Alte obiective turistice din acest oraș sunt piața de perle, grădinile publice și parcul zoologic nehru.
  • Madras (Chennai) - capitala a statului Tamil Nadu, este cel mai putin tensionat dintre cele patru mari orase ale Indiei si adapostul culturii tamile. Aici se afla o numeroasă populaţie creștină. Principalele obiective de interes turistic sunt: Catedrala Sf. George, Biserica Sf. Andrei, Catedrala Sf. Toma, Templul Kapaleswara Siva, templul Krisna Parathasarathy, Muzeul Guvernului Statului.
  • Bombay (Mumbai) – este un încântător centru comercial al țării, un magnet pentru cei bogati şi cei săraci deopotrivă, înconjurat din trei părţi de Marea Arabiei, casa tuturor credinţelor și culturilor indiene. Orașul se întinde pe 22 de kilometri și este situat pe coasta de vest a Indiei, având un port natural care a fost dezvoltat pe vremea când țara se afla sub dominația Imperului Britanic.
  • Darjeeling – este situat la o altitutdine de 2134 m deasupra nivelului mării și este renumit pentru plantațiile sale de ceai, ceaiul Darjeeling fiind în prezent printre cele mai apreciate mărci de ceai la nivel mondial.

 Top atracții turistice în India

1.Artă și arhitectură

  • Taj Mahal – celebrul dom din marmură albă este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute atracții ale lumii și principala atracție turistică a Indiei. Aflat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, acest vast complex funerar a început a fi construit în anul 1632 la comanda împăratului mughal Shah Jahan, în memoria celei de-a treia sa soții, Mumtaz Mahal care a murit în anul 1631 în chinurile nașterii. Construcția a fost finalizată după aproximativ 21 de ani și este un splendid exemplu de îmbinare a stilurilor persane, otomane și indiene în ceea ce este considerat cel mai adesea cel mai bun exemplu pentru a ilustra esența arhitecturii Mughal. Elementul inediat îl reprezintă poarta de acces, o poartă impresionantă cu o înălțime de peste patru etaje, din gresie roșie, decorată cu numeroase elemente de caligrafie arabă, motive florale și pietre semiprețioase.
  • Palatul Amba – este situat în sudul Indiei și este reședinta oficială a familiei regale Mysore. Palatul este vizitat anual de peste 2.7 milioane de turiști dornici să admire camerele opulente ridicate într-un amestec de stiluri hundus, musulman, gotic și rajput, ce au influențat arhitectura acestei clădiri colosale de peste trei etaje. Construcția clădirii a început în secolul al XIV-lea și s-a încheiat în anul 1953, complexul găzduind numerose cupole, grădini și peste 12 temple hinduse.
  • Templul Lotusului – proiectat de renumitul arhitect iranian Fariborz Sahba și finalizat în anul 1986, acest templu atipic cu nouă fețe este alcătuit din nu mai puțin de 27 de petale acoperite cu marmură, dispuse în forma unei flori de lotus. Templul se află într-un complex ce se întinde pe 26 de acri de pămând și cuprinde aproximativ nouă iazuri.
  • Fortul Golconda – tronând la aproximativ 120 metri deasupra câmpiilor plate în apropierea oraşului Hyderabad, acest sit aflat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO este un complex format din patru forturi ce sunt împrejmuite de peste 9 kilometri de ziduri şi aproximativ 87 de bastioane şi turnuri. Ruinele acestui fort sunt ultimele rămăşite ale vechii capitale a regatului Golkonda, un vechi regat care a atins perioada sa de glorie între anii 1518 -1687.
  • Fortul Roșu – denumit astfel datorită zidurilor sale din gresie roşie, Fortul Roşu a fost construit în anul 1638 pentru Shah Jahan, cel de-al cincilea împărat Mughal al Indiei. Fortul se află pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO şi este considerat cel mai mare monument din capitala Indiei, Deli, datorită numeroaselor clădiri care se află în interior complexului: apartamentele şi pavilioanele private, sala de audienţa publică, sala de audienţă privată, sala de marmură albă, Moscheea Perlă precum şi băile regale.
  • Hawa Mahal – situat în oraşul Jaipur, Hawa Mahal este cunoscut popular sub denumirea de „Palatul Vânturilor”. Edificiul a fost construit în anul 1799 de către Maharajahul Sawai Pratap Singh şi este în prezent una dintre cele mai fotografiate clădiri din India datorită faţadei sale construite din calcar roşu şi roz ce se întinde pe aproximativ cinci etaje, proiectată pentru a se asemăna cu coroana zeului hindus Krishna.
  • Templele Khajuraho – sunt un important sit aflat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, construit între anii 950 – 1050 d.Hr de către dinastia Chandella. În prezent s-au mai păstrat ruinele a doar 20 de temple din totalul de peste 85, acestea fiind împărţite în trei complexe, complexul de est, vest şi sud, formând astfel renumitele temple hinduse şi jainiste de aici. Templele sunt renumite la nivel mondial datorită sculpturilor sale care sunt considerate a fi unele dintre cele mai mari capodopere ale artei indiene din ţară.

 2.Natură și peisaje

  • Peşterile Ajanta – situate la o distanșă de aproximativ 100 km de Auragabad, aceste peșteri înscrise pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO sunt considerate unul dintre cele mai bune exemple de artă și arhitectură budistă. Peșterile au fost sculptate în lava vulcanică întărită de către călugării budiști, în secolul al III-lea, tavanele și zidurile celor 30 de peșteri fiind decorate cu numeroase fresce și sculpturi.
  • Parcul Naţional Corbett – se întinde pe o suprafață de aproximativ 130.000 de hectare la poalele muntelui Himalaya, oferind o biodiversitate uimitoare a speciilor, aproximativ 655 de specii de animale, reptile și păsări și nenumărate specii de plante și arbori aflându-se aii. Printre cele mai populare animale ale parcului se numară tigrul, ursul negru – o specie extrem de rară aflată pe cale de dispariție, crocodilul și pitonul. Parcul este una dintre cele mai potrivite locații pentru cei care doresc să face o plimbare pe spatele unui elefant.

Tradiții și evenimente

  • Ziua Republicii – este o sărbătoare naţională ce are loc anual în data de 26 ianuarie şi reprezintă un dublu prilej de sărbătoare întrucât este sărbătorit atât momentul din 1950 când a fost adoptată actuala constituţie a ţării cât şi momentul din anul 1930 când s-a semnat declaraţia de independența a Indiei. Capitala New Delhi este locul unde se organizează numeroase ceremonii oficiale inclusiv o ceremonie a steagului şi o paradă militară la care participă înalţi oficiali ai ţării.
  • Thaipusum – este un festival de origine hindusă ce se desfăşoară anual în luna ianuarie sau februarie şi este un omagiu adus lui Murugan, zeul tamil al războiului, despre care legendele spun că ar fi primit o suliţă de la mama sa, Pravat, pentru a-l înfrânge pe demonul Soorapadman.
  • Holi – este cunoscut local sub denumirea de „festivalul culorilor” şi este un eveniment ce are loc anual în timpul lunii pline din luna martie, când este sărbătorit triumful forţelor binelui asupra răului precum şi recolta abundentă de primăvară.
  • Gandhi Jayanti – este o sărbătoare naţională ce comemorează naşterea activistului Mahatma Ghandi, la 2 octombrie 1869, celebrarea acestei zile având loc în aceeaşi zi cu Ziua Internaţională a non-violenţei, organizată de Naţiunile Unite.
  • Onam – este un festival al recoltei ce se desfăşoară pe perioada a zece zile în luna august sau septembrie, în oraşul Kerala, şi marchează întoarcerea regelui mitic Mahabali.
  • Ganesh Chaturthi – este un festival de zece zile organizat în cinstea zeului hindus Ganesh, zeul cu cap de elefant. Cele mai mari manifestări au loc în Maharashtra, acolo unde oamenii se închina unui idol înainte de a-l arunca în râul Gange.
  • Festivalul Dussenhra – este un festival hindus extrem de colorat organizat pe durata a zece zile în luna octombrie. Primele nouă zile de festival sunt închinate Zeiţei Mamă, în timp ce în cea de-a zecea zi se comemorează înfrângerea Lordului Rama de către demonul Ravana, precum şi triumful zeiţei Durga asupra lui Mahishasura, demonul cu cap de bivol. În estul Indiei, evenimentul este cunoscut sub numele de Durga Puja.
  • Târgul de Cămile Pushkar – este unul dintre cele mai importante evenimente organizate în oraşul deşertic Rashasthan, cu ocazia lunii pline din luna noiembrie. Este un eveniment uriaş ce atrage anual peste 300.000 de oameni interesaţi să cumpere sau să vândă cămile precum şi numeroase produse artizanale sau preparate locale.

  Ştiaţi că…

  • În India există 17 limbi oficiale și 844 de dialecte.
  • India era una dintre cele mai bogate țări din lume până la invazia britanică de la începutul secolului al XVII-lea.
  • În această țară s-a inventat sistemul numeric de astăzi, iar Aryabhatta este omul de știință care a inventat cifra 0.
  • „Detectivii de nuntă“. Înainte de căsătorie, familiile mirilor obişnuiesc să angajeze „detectivi de nuntă“ pentru a stabili dacă mirele si mireasa sunt vrednici unul de celalalt. Creşterea companiilor de acest fel este semnificativă, în prezent fiind 15.000 de persoane care activează în domeniu.
  • Șahul a fost inventat în India.
  • India este cea mai mare țară democrată din lume și una dintre cele mai vechi civilizații.
  • Aici există cele mai multe moschei. Cu un număr de 300.000 de lăcașe de cult de acest gen, India are mai multe moschei decât întreagă lume musulmană.
  • India este printre cei mai mari exportatori de produse software pentru calculatoare.
  • Până în anul 1986, numai în India se puteau găsi diamante.
  • Cel mai mare angajator cu capital de stat din lume este compania feroviară națională din India, cu peste 1 milion de angajați.
  • Aproape nimeni nu plăteşte taxe.
  • În oraşul Mumbay, scuipatul pe stradă sau în alte locuri publice se pedepseşte prin lege.
  • India are cele mai multe oficii poștale din lume.
  • În anul 2004, 200 de femei și-au luat legea în propriile mâini și au venit la tribunal înarmate cu cuțite și praf de chili, omorând în sala de judecată un violator în serie. Fiecare femeie a susținut că ea a comis crima.
  • Hainele noi nu se poartă sâmbăta. Indianul, în general, este profund superstiţios, indiferent de casta din care face parte. Un exemplu de superstiţie este obiceiul de a nu purta niciodată haine noi în ziua de sâmbătă, pentru a nu o speria pe Lakshmi.
  • India este una dintre ultimele 3 state care mai au un regiment de cavalerie (soldați pe cai).
  • Procesul de cristalizare a zahărului din trestia de zahăr a fost descoperit în India, în perioada Gupta, în anul 350.
  • În 1928, când echipa indiană de hochei era în drum spre Amsterdam, aceasta a jucat câteva meciuri de pregătire în Anglia. După ce englezii au văzut cât de buni sunt, i-au trimis pe indieni acasă, britanicii nedorind să piardă la Olimpiadă în fața unei țări de sclavi.
  • Freddie Mercury a fost de origine indian, descendent al tribului Gujarati.
  • „Te-ai îngrăşat puţin“, este o replică ce te poate îngrozi dacă nu te afli în India. În această ţara, comentariile cu privire la luarea în greutate sunt considerate complimente, fiind un semn prin care se arată respectul faţă de aspectul sănătos al unei persoane.
  • Cea mai veche clădire din Asia, Sanchi Stupa, este situată în India.
  • Prima cale ferată din lume a fost construită de doi indieni: Jamsetjee Jeejeebhoy și Jaganath Shunkerseth.
  • Când mergeau la luptă, regii indieni le puneau trompe cailor pentru că în acest fel elefanții trupelor adverse nu îi mai atacau, crezând că aceștia sunt pui de elefant.
  • Claxonul nu deranjează. Claxonatul este chiar încurajat în India. Dacă în faţa unui şofer la volan se află altă maşină, chiar este recomandat să claxoneze pentru a-şi face prezenţa simţită, după cum arată şi mesajele postate pe spatele mai multor autoturisme: „Vă rugam claxonaţi!“.
  • Mai mulți oameni săraci trăiesc în opt regiuni din India decât în cele mai sărace 26 de țări africane.
  • Este o ţară tânără. India este cu adevărat o naţiune tânără, unde mai mult de jumătate din populaţia sa de 1,2 miliarde de locuitori, are până în 25 de ani, iar două treimi nu depăşesc 35. Mulţi tineri indieni sunt încrezători în naţiunea lor şi nu mai migrează către vest.
  • India are 3 stații în Antarctica: Dakshin Gangotri, Maitri și Bharathi.
  • După Statele Unite ale Americii, în India se află cei mai mulți vorbitori de limba engleză.
  • India are cel mai redus număr de prizonieri din lume în raport cu populația țării.
  • Poșta Indiei oferă clienților săi posibilitatea de a le fabrica timbre personalizate cu fața lor.
  • Valoarea numărului "Pi" (π) a fost calculată de matematicianul indian Budhayana în secolul al VI-lea.

Informaţii turistice utile

Clima Indiei

Clima Indiei variază de la rece (în Munţii Himalaya), la cea tropical musonica (pe coaste şi în interiorul ţării), şi tropical uscata (in nord+vestul ţării). Exista, de asemenea, variații regionale şi variații determinate de anotimpuri.

In general, momentul cel mai bun pentru a vizita India este după musonul din sud-vest. Iarna tine din octombrie pana in martie, aceasta fiind perioada cea mai buna a anului, in India peninsulara. In general, iarna vremea este caracterizată de un cer senin şi soare în majoritatea zonelor. In anumite regiuni din sud şi est sunt perioade scurte de ploaie aduse de musonul din nord-est, în vreme ce zăpada şi lapovița fac ca nordul extrem să fie rece şi adesea inaccesibil.

Vara ţine din aprilie pana in iunie şi este foarte cald şi uscat în majoritatea ţării şi umed de-a lungul coastelor. Musonul din sud-vest începe sa se instaleze pe coasta vestica spre sfârșitul lunii mai, aducând o întrerupere bine venită a căldurii precum şi cantităţi însemnate de ploaie. In iunie si iulie, musonul se îndreaptă spre restul tarii, iar apoi începe să se retragă la sfârșitul lui septembrie. In aceasta perioada, in nord-estul Indiei sunt ploi torențiale, acestea fiind una dintre cele mai umede zone din tara.

Viză

Cetăţenii români au nevoie de viză de intrare în India.

Durata de şedere admisă este cea prevăzută în viza de intrare: în funcţie de solicitare şi de decizia ambasadei care eliberează viza. Paşaportul trebuie să fie valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei. Perioada maximă admisă de şedere pe baza paşaportului turistic este de 90 de zile într-un interval de 6 luni.

Pe lângă vize, in anumite zone sunt necesare permise speciale, in vreme ce accesul turiștilor străini in unele zone este absolut interzis.

Vaccinuri

Nu se recomandă anumite vaccinuri pentru această destinaţie.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul  Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: www.cdc.gov

Siguranţă

Se recomandă cetăţenilor români să manifeste atenţie sporită în cazul călătoriilor în India şi să informeze despre prezenţa lor Ambasada României din New Delhi. De asemenea, se recomandă:

  • Să evite deplasările în zonele montane ale Indiei, în timpul musonului.
  • Să evite circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini.
  • Să încuie maşinile şi să le asigure cu sisteme de alarmă.
  • Să respecte anunţurile sau recomandările autorităţilor locale!
  • Se recomandă apelarea la serviciile de transport ale unor companii autorizate, situate de regulă în incinta aeroporturilor sau ale hotelurilor.
  • Persoanele care sunt victime ale unor atacuri sau infracţiuni trebuie să apeleze numărul de urgenţă 100 şi să ia legătura cu cel mai apropiat post de poliţie.
  • În cazul pierderii paşaportului, acest incident trebuie reclamat la o secţie de poliţie, care eliberează un raport constatator (First Incident Report), după care se contactează Ambasada României pentru eliberarea de noi documente de călătorie (reclamaţia la poliţie este absolut necesară în acest scop).
  • Pentru eventuale solicitări de asistenţă consulară, cea mai apropiată misiune diplomatică română este Ambasada României de la New Delhi. Cetăţenii români trebuie să aibă în vedere posibilităţile limitate de intervenţie consulară ale ambasadei în zonele îndepărtate de capitală.

 Înainte de plecarea în călătorie

  • Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului României în India.
  • Asiguraţi-vă că ştiţi limita de bani pe care o puteţi retrage de la ATM şi PIN-ul cardului pe care urmează să-l utilizaţi.
  • Verificaţi cu banca emitentă dacă puteţi utiliza cardul în India
  • Majoritatea ATM-urilor acceptă carduri care au PIN-ul din 5 sau 6 cifre, însă sunt şi ATM-uri care nu acceptă decât PIN-uri din 4 cifre. Prin urmare, ar fi înţelept ca înainte de plecare să vă schimbaţi PIN-ul pt. a evita eventualele inconveniente în acest sens.
  • Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.

 Recomandări

  • Zilele însorite, luminoase necesită ochelari de soare care vă vor proteja şi de praful de pe unele porţiuni de drum.
  • În timpul verii este necesar să vă protejaţi pielea de razele ultraviolete. De aceea vă sfătuim să luaţi cu dvs. loţiunea de protecţie solară cu care sunteţi obişnuiţi, pentru că dacă le veţi folosi pe cele locale, cu care nu sunteţi familiarizaţi, s-ar putea să aveţi reacţii adverse.
  • Este bine sa aveti la dvs. şi repelent împotriva ţânţarilor şi a insectelor.
  • Aduceţi cu dumneavoastră aparatul foto şi camera de filmat, baterii suficiente şi toate accesoriile de care aveţi în general nevoie. În multe locuri va fi aproape imposibil să găsiţi carduri de memorie, acumulatori etc. însă în magazinele de specialitate din marile oraşe veţi găsi la preţuri destul de mari tot felul de accesorii pentru aparatele foto sau camerele de luat vederi.
  • In ceea ce privește îmbrăcămintea, se aplica regula de aur de a calatori cu bagaje puține. In cazul calatorilor in India de Sud sau de Nord in timpul verii, fiind „vreme de mâneca scurta”, este recomandabil sa purtați bumbac. In Nord, pe timp de iarna, sunt necesare pulovere si jachete.
  • Planificați-va garderoba in funcție de itinerar si de anotimpul in care calatorii. Iarna, sunt necesare un pulover precum si o jacheta sau un hanorac, mai ales in nord, unde diferențele de temperatura in aceeași zi pot fi foarte mari. In sud si de-a lungul coastei este recomandabil sa aveți haine mai subțiri. Bumbacul este ideal vara. Evitați materialele sintetice.
  • Femeile nu trebuie sa poarte bluze fără mâneci, fuste mini si rochii scurte. Acoperiți-vă! Ideal ar fi să purtați shalwar kamiz, o tunica lunga, purtata peste niște pantaloni largi.
  • Un bacşiş de 10% este aşteptat în general în majoritatea restaurantelor, aceasta fiind practică locală.
  • Este recomandat ca documentele importante personale, cum ar fi paşaportul, permisul de conducere, carduri de credit, reţete pentru medicamentele prescrise, biletul de avion etc. să fie fotocopiate, pentru că nu se ştie când vă vor fi de un real folos.