Site-ul nostru folosește cookies pentru a asigura utilizatorii de o experiență cât mai bună. Dând click pe “OK, am inteles”, acceptati cookie-urile oferite prin site-ul nostru. Puteti consulta aceste cookie-uri in politica de cookies. Puteti modifica preferintele dumneavoastra apasand pe butonul “setari avansate”
- Acasa
- Oferte Portugalia
Tarif în funcție de hotelul și tipul de masă specificat la fiecare hotel
VEZI OFERTAPortugalia, oficial Republica Portugheză, este cel mai vestic stat al Europei continentale, fiind situată în Peninsula Iberică, în sud – vestul Europei. Portugalia se învecinează la nord şi est cu Spania în timp ce la sud şi vest este mărginită de Oceanul Atlantic. Pe lângă teritoriul său continental, Portugalia mai cuprinde şi două arhipelaguri, Insulele Azore şi Insulele Madeira, aflate în Oceanul Atlantic, ambele considerate regiuni autonome.
Izvoarele istorice au documentat faptul că cei mai vechi colonişti de pe actualele teritorii ale Portugaliei s-ar fi aflat aici pe la mijlocul epocii de gheaţă, în jurul anului 30.000 î.Hr. În jurul anului 700 î.Hr., celţii au fost primul trib care au invadat şi cucerit teritoriile, aceştia fiind urmaţi de-a lungul secolelor de fenicieni, romani, vizigoţi şi mauri. Perioada cuprinsă între anii 711 d.Hr. şi secolul al XI – lea este considerată o perioadă fără numeroase conflicte în istoria Portugaliei, însă aceasta se încheie în momentul în care Regele Ferdinand I de Leon şi Castilia decide izgonirea maurilor de pe întreg teritoriul Portugaliei. În anul 1143 are loc prima unificare statală a Portugaliei precum şi declararea sa oficială ca naţiune independentă, avându-l ca prim monarh pe regele Alfonso Henriques.
În 1255 Lisabona devine capitala naţională a Portugaliei şi locul unde se va naşte şi prima universitate din ţară, în anul 1290. În următoarele secole, Portugalia nu numai că va deveni una dintre cele mai mari puteri navale ale lumii, dar va deveni şi o adevărată putere colonială care va pune bazele unor colonii în teritorii îndepărtate precum Brazilia, Indonezia, Goa şi Macao.
Regele Manuel al II – lea, ultimul monarh al Portugaliei, a fost înlăturat de la tron în anul 1910 şi trimis in exil, iar în 1926, în urma unei lovituri militare, la conducerea ţării s-a instalat dictatorul Antonio de Oliviera Salazar, unde a rămas până în anul 1968. În anul 1974, în urma loviturii de stat cunoscută sub denumirea de Revoluţia Garoafelor, Portugalia a devenit o naţiune liberă şi independentă.
Top Atracții Turistice în Portugalia
1.Artă și Arhitectură:
- Castelul Sfântului George
- Mănăstirea Ieronimilor
- Muzeul Maritim
- Turnul Belem
- Palatul din Sintra
2.Natură și peisaje:
- Parcul Naţional Peneda – Geres
- Parcul Naţional Sintra – Cascais
- Capul Sf.Vincent
- Parcul Arheologic Valea Coa
- Plajele din Algarve
Tradiții și Evenimente:
- Carnavalul
- Pelerinajul Fecioarei din Fatima
- Sărbătoarea Sf. Joao
- Festivalul Sintra
- Târgul Naţional de Agricultură
INFO UTILE:
- Denumire oficială: Republica Portugheză
- Capitala: Lisabona
- Limba oficială: portugheză
- Moneda: euro
- Fus orar: GMT
- Electricitate: 230 V, frecvenţă 50 Hz, prize de tip european
- Prefix ţară: +351
- Formă de guvernământ: Republică semi – prezidenţială
- Suprafaţa: 92.212 km2
- Aşezare: în Peninsula Iberică, în sud – vestul Europei. Portugalia se învecinează la nord şi est cu Spania în timp ce la sud şi vest este mărginită de Oceanul Atlantic
- Populaţie: 10.276.617 locuitori
- Alte limbi vorbite: mirandeză, engleză, spaniolă
- Grupuri etnice: 95.3% portughezi, 4.7% ale grupuri etnice nespecificate
- Religie: 81% romano – catolici, 3.3% creştini, 8.3% alte religii nedeclarate, 6.8% ireligioşi
- Greutăţi / măsuri: metric
Top Oraşe de vizitat în Portugalia
- Lisabona – este capitala şi cel mai mare oraş al Portugaliei, cu o populaţie estimată la 505.526 locuitori. Zona metropolitană a Lisabonei găzduieşte o populaţie de 3 milioane de locuitori, 27% din populaţia totală a ţării, ceea ce clasează oraşul ca fiind a zecea cea mai populată zonă urbană a Uniunii Europene. Lisabona este cea mai occidentală capitală a Europei continentale şi singura situată de-a lungul coastei Oceanului Atlantic. Baixa, cartierul central al Lisabonei, este încă centrul tradițional al orașului, acolo unde exista cele mai vechi magazine din tara. Aici, pe străzile care merg in paralel cu Rua Augusta, găsești comercianți şi meșteșugari, care continuă sa-si practice meseriile vechi de secole. Baixa a fost distrusa în timpul cutremurului din anul 1755, dar a fost reconstruit ulterior de către primul ministru al regelui, Marchizul de Pombal, motiv pentru care este cunoscut mai degrabă sub numele de Baixa Pombalina. Acest vizionar a conceput o arhitectura uniforma si perpendiculara a orașului, fără să facă nicio distincție între diferitele pături sociale care au trăit aici, fenomen care poate fi observat şi în prezent. Printre cele mai importante obiective turistice ale oraşului Lisabona, se numără: Turnul Belem, Mănăstirea Ieronimilor, Castelul Sf. George, Bairro Alto, Oceanariumul.
- Porto - capitală si poarta către nordul Portugaliei, Porto este orașul care a dat atât numele acestei nații cat si faimosul vin cu același nume, cunoscut în întreaga lume. Gratie locației sale splendide de la gura râului Douro dar şi unei moșteniri arhitecturale de o calitate excepțională, centrul istoric al orașului Porto a fost inclus în anul 1996, în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Al doilea oraș ca mărime din tara, el este cunoscut drept un centru comercial de renume. Printre cele mai importante obiective turistice ale oraşului Porto putem enumera: Faleza Cais da Ribeira, Muzeul Serraives, Podul Luis I, Biserica Sf. Francisco, Palatul Bolsa, Piaţa Libertăţii, Casa Muzicii.
- Coimbra - situată la jumătatea drumului dintre Lisabona si Porto, in partea de nord a ţării, se află oraşul Coimbra, cândva capitala Portugaliei. Orașul este însa mai faimos pentru Universitatea din Coimbra, înființata in anul 1290, fiind una dintre cele mai vechi instituții de învăţământ din Europa. Este un oraș al bisericilor medievale şi un labirint de străzi, unele dintre ele atât de pitorești încât oferă senzația unei întoarceri in timp, motiv pentru care Coimbra este considerat de mulți drept cel mai romantic oraș din Portugalia. Printre cele mai importante obiective turistice ale oraşului Coimbra se numără: Mănăstirea Sf. Clara, Noua Catedrală, Capela Sf. Miguel, Muzeul Naţional Machado de Castro.
Top Atracții Turistice în Portugalia
1.Artă și Arhitectură:
- Castelul Sfântului George – acest castel impozant considerat unul dintre cele mai importate repere turistice ale Lisabonei se află situat pe una dintre cele şapte coline ale capitalei încă din epoca maură. Construit prima dată de către vizigoți, acest castel a reprezentat reşedinţa oficială a familiei regale portugheze până în secolul al XV – lea. Castelul a fost primit numele regelui Joao I al Portugaliei şi a fost grav afectat în urma cutremurului devastator din anul 1755, ulterior fiind restaurant pentru a reda în întregime gloria sa anterioară. Castelul îşi bucură turiştii cu peisaje minunate dar şi cu o plimbare prin grădinile splendide care îl înconjoară, meterezele bine conservate dar şi cu faimosul periscop Torre de Ulisses.
- Mănăstirea Jeronimos – a fost construită din ordinul Regelui Manuel I al Portugaliei la sfârșitul secolului al XV – lea, construcţia propriu zisă începând în anul 1502. Mănăstirea a fost ridicată în binecunoscutul stil arhitectural manuelin ce poate fi admirat pe întreg teritoriul Portugaliei, aici fiind îngropaţi sub coloanele falnice spiralate poetul portughez Luis de Camoes şi exploratorul Vasco da Gama.
- Muzeul Maritim – aici pot fi admirate cele mai importante expoziţii care fac referire atât la epoca de aur a Portugaliei cât şi la perioada colonială a acesteia. Iniţial găzduit de Şcoala Navală şi apoi de Palatul Contelui Farrobo din Lisabona înainte de a fi mutat în cadrul Mănăstirii Ieronimilor, acest muzeu spune povestea unuia dintre cele mai puţin cunoscute capitole din lunga istorie maritimă a Portugaliei din secolul al XV – lea, atunci când marinarii navigau în mod regulat până în îndepărtata provincie canadiană Newfoundland. Muzeul găzduieşte peste 17.000 de exponate, 30.000 de fotografii şi arhive şi planuri de construcţie a peste 1500 de nave.
- Turnul Belem - cu o înălţime de 30 de metri, acest turn a fost construit în anul 1515 pentru a apăra râul Tagus în timpul perioadei de glorie a imperiului naval portughez şi era ultimul reper pe care marinarii îl vedea la plecarea din capitala Portugaliei. În secolul al XVIII – lea, construcţiei iniţiale i-a fost adăugate pe terasa bastionului o statuie a Fecioarei cu Pruncul. De-a lungul secolelor, turnul a servit drept far, staţie telegrafică, punct de control vamal şi chiar închisoare politică, celulele sale fiind ulterior transformate în spaţii de depozitare. Terasa situată la etajul al patrulea oferă o privelişte superba spre râul Tagus în timp ce pasarela conduce spre un mic muzeu care prezintă istoria amănunţită a turnului.
- Palatul din Sintra - Palácio da Pena din Sintra este unul dintre cele mai bune exemple ale renașterii romantismului in Portugalia, în secolul al XIX – lea. Așezat in vârful Monte da Pena, palatul a fost construit pe locul unei foste monastiri aparținând Ordinului Sf. Jerome. Palatul a fost rezultatul imaginației extrem de bogate a lui Dom Fernando de Saxe Coburg-Gotha, care s-a căsătorit cu Regina Dona Maria II in anul 1836. După ce s-a îndrăgostit de Sintra, el a decis sa cumpere mănăstirea şi terenul din jur si sa construiască un palat de vara pentru familia regala. Consortul regal a construit palatul intr-un amestec de stiluri arhitecturale, iar in zona din jur a amenajat un frumos parc in stil englez, unde creste o mare varietate de copaci exotici. Atracția principală a frumosului interior al palatului este capela acestuia, cu magnificul sau altar din alabastru, aparținându-i lui Nicolau Chanterenne, unul dintre arhitecții faimoasei Mănăstiri a Ieronimilor din Lisabona.
2.Natură și peisaje:
- Parcul Naţional Peneda – Geres - este singurul parc naţional al Portugaliei, fiind situat în secţiunea de nord – vest a Spaniei, şi cuprinde două lanţuri muntoase. Principalul centru de informare al turiştilor se află în minunatul oraş balnear Caldas do Geres în timp ce Soajo şi Lindoso sunt cele mai renumite repere turistice ale parcului, aici putând fi admirate faimoasele hambare de piatră. Pe lângă plimbările şi drumeţiile pe care le pot face turiştii aici, aceştia mai pot admira şi numeroasele clădiri medievale vechi de secole, poneii sălbatici din rasa Gerrano precum şi numeroase specii de plante ce nu pot fi admirate în alte locuri din Europa.
- Parcul Naţional Sintra – Cascais – este locul în care în vremurile apuse familia regală portugheză îşi petrecea lunile de vară, înconjurată de dealurile împădurite Sintra şi de grădinile parfumate din Monserrate. Astăzi, acest patrimoniu naţional al UNESCO a devenit atracţia principală a parcului natural care cuprinde lanţul muntos Serra de Sintra dar şi cel mai vestic punct al Europei continentale, faimosul Cabo da Roca.
- Capul Sf.Vincent – este cel mai sud-vestic punct al Europei, o linia de coastă cu teren accidental aflat în imediata apropiere a municipalității portugheze Sagres, fiind renumit pentru numeroasele bătălii navale care au avut loc în aceste ape între secolele XVI – XVIII. Megaliţii ce pot fi admiraţi aici datează din vremurile neolitice, când grecii antici au construit aici un templu dedicat lui Heracles, iar mai târziu romanii credeau că aici este un promontoriu sfânt unde lumea se termină şi a cărui apus era mai frumos decât în orice alt loc de pe Pământ. Tot aici mai poate fi văzut şi farul construit în anul 1846 pe rămăşitele unei mănăstiri construite în secolul al XVI –lea, farul putând fi văzut de la o distanţă de 60 de kilometri pe drumul de transport maritim care leagă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic.
- Parcul Arheologic Valea Côa – este locul unde se află unele dintre cele mai importante situri de artă rupestră preistorică din lume, în nord – estul Portugaliei. Descoperit în timpul construcţiei unui baraj la gura de vărsare a râurilor Duoro şi Cora, acest sit arheologic cuprinde 30 de astfel de desene care au fost datate în nurul anului 22.000 î.Hr.
- Plajele din Algarve - Marea, soarele si nisipul caracterizează faimoasa regiune Algarve din Portugalia, în timp ce plajele si așezările pitorești de aici si-au câștigat o binemeritata faima mondiala.
Tradiții și Evenimente:
- Carnavalul – organizat anual la sfârşitul lunii februarie, înainte de începerea Postului Paştelui, acest carnaval îşi doreşte să fie o festivitate de dimensiuni mai reduse a celebrului carnaval din Brazilia. Deşi fiecare comunitate sărbătoreşte acest eveniment în felul său, cele mai mari manifestări au loc în Parque Nações din Lisabona, aici având loc parade stradale şi spectacole de teatru în care participanţii poartă costume şi măşti extrem de elaborate.
- Pelerinajul Fecioarei din Fatima – este cel mai mare pelerinaj care are loc în Sanctuarul Fecioarei din Fatima, locul în care se spune că Fecioara Maria şi-ar fi făcut apariţia. Între serile de 11 şi 13 mai, mii de credincioşi participă la slujbele şi procesiunile organizate aici.
- Sărbătoarea SF. Ioan Botezătorul – este un eveniment dedicat Sf. Ioan Botezătorul ce are loc anual între 23 – 24 iunie, şi presupune organizarea a numeroase procesiuni religioase.
- Festivalul Sintra – este un eveniment organizat anual pe întreaga perioadă a lunii iunie în cadrul sitului Sintra, Patrimoniu Mondial al UNESCO, reunind cei mai buni dansatori de balet, pianişti şi muzicieni de cameră pentru acest mare festival cultural.
- Târgul Naţional de Agricultură – are loc anual în provincia Ribatejo, considerată inima industriei agricole a Portugaliei. Evenimentul se desfăşoară pe durata a 10 zile, timp în care agricultorii din toata Europa vin să îşi expună cele mai noi utilaje în domeniu precum şi cele mai frumoase rase de animale. Punctul culminant al evenimentului în reprezintă tradiţionalele lupte între tauri.
Ştiaţi că…
- Doua treimi din dopurile de pluta folosite in întreaga lume provin din zona de sud a Portugaliei ?!
- Cocoşul din Barcelos este simbolul Portugaliei? (conform spuselor, apariția lui are semnificație culinara– demult, foarte demult, un calator acuzat pe nedrept de crima era judecat de un judecător care in timp ce dădea verdictul tocmai manca un cocos; in timpul pledoariei de apărare, calatorul a spus ca daca este nevinovat cocosul pe care il manca judecătorul va invia. Acest lucru s-a înfăptuit si de atunci cocosul a devenit simbolul tarii).
- Portugalia este cea mai veche tara din Europa, ea având aceleași granițe încă din 1139.
- In timpul romanilor, Portugalia era denumita Lusitania (termenul de ,,lusitan’’ se mai folosește si astăzi ).
- Manuel al II-lea (ultimul rege al Portugaliei ) a fost demis in 1910 si pana la moartea sa in anul 1932 a trăit in exil in suburbiile Londrei (Twickenham).
- Portugalia a fost prima putere coloniala care a abolit sclavia in 1761.
- Planta carnivora din familia droserelor este folosita de localnici pentru prinderea muștelor.
Informaţii Turistice Utile
Clima Portugaliei
Considerată a fi una dintre cele mai calde ţări europene, Portugalia se bucură de un climat mediteranean cu temperaturi mai ridicate în sud, situate în jurul valorilor de 180C, în timp ce în nord acestea sunt puţin mai scăzute şi ajung în jurul valorilor de 120C.
Vara este considerat a fi un anotimp torid cu temperaturi anuale situate în jurul valorilor de 24°-27°C, în timp ce iernile sunt caracterizate de cantităţi mari de precipitaţii, reprize de vânt puternic şi temperaturi situate între 09° - 12°C.
Perioada recomandată pentru vizitarea Portugaliei este primăvara sau toamna, atunci când temperaturile nu înregistrează cele mai crescute valori iar turiştii nu sunt chiar atât de numeroşi.
Viza
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Portugalia. Intrarea pe teritoriul portughez este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Vaccinuri
Pentru intrarea în Portugalia nu se cer anumite vaccinuri.
Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: www.cdc.gov.
Siguranţă
Portugalia este o țară cu un nivel scăzut al criminalității.
Infracțiuni minore de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate (gări, stații, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
Înainte de plecarea în călătorie
- Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului Portugalia.
- Asiguraţi-vă că ştiţi limita de bani pe care o puteţi retrage de la ATM şi PIN-ul cardului pe care urmează să-l utilizaţi.
- Verificaţi cu banca emitentă dacă puteţi utiliza cardul în Portugalia
- Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.
Sfaturi de călătorie în Portugalia
Şi pentru că turiştii informaţi se vor bucura mai mult de şederea lor, iată câteva sugestii:
- Zile însorite, luminoase necesită ochelari de soare care vă vor proteja
- În timpul verii este necesar să vă protejaţi pielea de razele ultraviolete. Chiar dacă temperaturile sunt în general blânde, veţi fi expuşi razelor puternice ale soarelui, de aceea vă sfătuim să luaţi cu dvs. loţiunea de protecţie solară cu care sunteţi obişnuiţi, pentru că dacă le veţi folosi pe cele locale, cu care nu sunteţi familiarizaţi, s-ar putea să aveţi reacţii adverse.
- Aduceţi cu dumneavoastră aparatul foto şi camera de filmat, baterii suficiente şi toate accesoriile de care aveţi în general nevoie
- Întrucât bacșișul nu este adăugat în notele de plată ale restaurantelor, un bacșiș de 5 -10% din valoarea totală a serviciilor este întotdeauna apreciat.