Ziua
1
-
16.06.2027
București – München – Bilbao – Pamplona
Hotel Maisonnave 4* (sau similar 4*)
Tur Pamplona:
Palatul Episcopal
Primăria
Muzeul Navarra
Teatrul Gayarre
Plaza de Castillo
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:15 / 07:25), de unde se va pleca spre Bilbao cu zborul LH 1824 (08:55 / 11:10). După sosire vom porni spre Pamplona, vechea capitală a Regatului Navarei, oraș cu rădăcini romane, fondat de generalul Pompei în anul 75 î.Hr. pe locul unei așezări vascone. Cunoscută în limba bască sub numele de Iruna, Pamplona păstrează încă imaginea unui vechi oraș fortificat și este renumită în întreaga lume pentru Festivalul San Fermin și spectaculoasa cursă a taurilor pe străzile centrului istoric. Orașul se află și pe Camino Frances, una dintre marile rute de pelerinaj către Santiago de Compostela, ceea ce îi conferă de secole un rol important în circulația călătorilor prin nordul Spaniei. Pamplona este inseparabil legată și de numele lui Ernest Hemingway, fascinat de atmosfera festivalului, pe care a transpus-o în romanul „Fiesta”. Alături de un ghid local vom face un tur pietonal în care vom descoperi vechile ziduri ale orașului, catedrala cu elegante elemente gotice, Palatul Episcopal, Primăria barocă, Muzeul Navarra, amenajat într-un fost spital din sec. al XVI-lea, Teatrul Gayarre, Plaza de Castillo și străzile pietonale Zapateria, San Anton și San Nicolas. Seara, veți putea păși pe urmele lui Hemingway la Cafe Iruna din Plaza de Castillo, loc păstrat în memoria culturală a orașului și asociat profund cu atmosfera Pamplonei de altădată. Cazare în Pamplona la Hotel Maisonnave 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
2
-
17.06.2027
Pamplona – Saint-Jean-Pied-de-Port – Lourdes
Hotel Paradis Lourdes 4* (sau similar 4*)
Saint-Jean-Pied-de-Port: Centrul medieval
Lourdes: Grota Massabielle, Bazilica Neprihănitei Zămisliri, Bazilica Maicii Domnului Rozariului
Mic dejun. În această zi vom descoperi, de partea cealaltă a Pirineilor, în Franța, o altfel de Țară a Bascilor. Aici dealurile sunt mai verzi, iar micile localități oferă o imagine încântătoare prin culoarea ocru a pietrei de construcție folosite, provenită din roca muntelui. Pirineii sunt plini de locuri sacre, iar văile și peșterile încă se crede că sunt stăpânite de divinități protectoare. Vom face o primă oprire în Saint-Jean-Pied-de-Port, fosta capitală a Basse-Navarre și unul dintre cele mai cunoscute puncte de plecare pentru Camino Frances, de unde pelerinii traversează Pirineii spre Roncesvalles, având de parcurs aprox. 800 km până la Santiago de Compostela. După ce vom vizita centrul medieval ne vom îndrepta către unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din lume, Lourdes, situat la poalele Pirineilor, care primește anual milioane de vizitatori și pelerini. Aici, potrivit tradiției catolice, Sfânta Fecioară Maria i s-a arătat de 18 ori tinerei Bernadette Soubirous, între 11 februarie și 16 iulie 1858, la Grota Massabielle. În timpul celei de-a noua apariții, Bernadette a descoperit izvorul, iar la cea de-a treisprezecea apariție i s-a cerut să transmită preoților dorința ca oamenii să vină aici în procesiune și să fie construită o capelă. În prezent, Lourdes este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru creștini, izvorului atribuindu-i-se puteri miraculoase de tămăduire a bolilor, conform miilor de mărturii. Deasupra Grotei Massabielle a fost construită Bazilica Neprihănitei Zămisliri, iar în apropiere se află și Bazilica Maicii Domnului Rozariului și Bazilica subterană Sf. Pius al X-lea. După vizitarea lăcașurilor sfinte ne vom caza, urmând ca seara, dacă veți dori, să vă alăturați pelerinilor veniți din toată lumea, pentru că, seară de seară, în jurul sanctuarului din Lourdes se revarsă un râu de lumină provenit de la flăcările lumânărilor purtate de miile de pelerini care își unesc pașii în procesiune și vocile în rugăciuni și în imnuri de slavă închinate Fecioarei Maria, care a ales acest loc pentru a transmite un mesaj de pocăință, credință și speranță. Cazare în Lourdes la Hotel Paradis 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
3
-
18.06.2027
Lourdes – Espelette – Bayonne
Mercure Bayonne Centre Le Grand Hotel 4* (sau similar 4*)
Satul pitoresc Espelette
Bayonne:
Catedrala St. Marie
Cartierul Petit Bayonne
Mic dejun. Încărcați spiritual și cu multă speranță în suflet, vom părăsi meleagurile sfinte din Lourdes, urmând să descoperim în prima parte a zilei pitorești sate basce, ivite dintr-o dată de nicăieri, amplasate pe pante sau la poalele Munților Pirinei. Îndreptându-ne către litoral, la poalele Pirineilor, ne vom opri în Espelette, satul faimos pentru celebrul său ardei roșu, Piment d’Espelette, unde vom vedea case pitorești, multe decorate cu ghirlande de ardei. Vom trece apoi prin sate cochete și vom ajunge în Bayonne, unul dintre cele mai importante orașe din Regiunea Bască. Vom vizita frumosul oraș, considerat unul dintre principalele centre administrative și culturale ale Țării Bascilor franceze, dezvoltat pe vestigiile castrului roman Lapurdum, datând din sec. IV, și situat la aprox. 5 km distanță de apele Oceanului Atlantic. Predominanta influență bască o vom observa la locuințele construite parțial din lemn, cu tâmplărie pictată în nuanțele specifice zonei, respectiv verde și roșu. Vom admira Catedrala Sainte-Marie, cu turnurile sale gemene, construită din piatră gălbuie, măcinată de vânt și timp, și cheiurile de-a lungul râului Nive, care oferă unele dintre cele mai pitorești imagini ale orașului, cu reședințe boltite din sec. al XVI-lea, din cartierul Petit Bayonne. Cazare la Mercure Bayonne Centre Le Grand Hotel 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
4
-
19.06.2027
Bayonne - Biarritz – Saint-Jean-de-Luz – San Sebastian
Hotel Mercure Monte Igueldo 4* (sau similar 4*)
Tur Biarritz: Hotel du Palais, Cazinoul, Halles de Biarritz, piața acoperită, Villa Belza
Mic dejun. Vom începe această zi cu vizitarea orașului Biarritz, situat în Golful Biscaya, la o distanță de aprox. 35 km față de granița cu Spania, destinație căutată de-a lungul timpului de reprezentanții familiilor regale europene, inclusiv de Regina Victoria, care a venit aici cu regularitate timp de 30 de ani. Vom face un tur panoramic, prilej cu care vom vedea fosta reședință de vară a împărătesei Eugenia, soția Împăratului Napoleon al III-lea, în prezent luxosul Hotel du Palais, aflat chiar pe plajă, Cazinoul, deschis în anul 1901, portul pescăresc, parte a orașului vechi, cu așa-numitele „crampottes”, cabane mici ale pescarilor, cu obloane colorate, unele dintre ele folosite ca atare și în prezent, dar multe transformate în restaurante sau școli de scufundări, rue de Vieux, cu numeroasele sale magazine și localuri, tunelul construit pe vremea lui Napoleon al III-lea, Acvariul din Biarritz, care găzduiește peste 60 de bazine și prezintă ecosisteme marine de la Golful Biscaya până la recifele tropicale, Halles de Biarritz, piața acoperită, Villa Belza, cu turnul său medieval, loc de filmare a multor producții cinematografice, și podul care leagă țărmul de Stânca Fecioarei, de unde vom avea o priveliște superbă, cu Coasta Bască și Pirineii în zare. În continuare ne vom deplasa spre Saint-Jean-de-Luz, vechi oraș-port basc, situat aproape de granița cu Spania, renumit pentru pescuitul oceanic și pentru corsarii care au contribuit la prosperitatea sa în secolele XVII–XVIII. După un scurt popas ne vom continua drumul spre Spania. După-amiază vom ajunge în San Sebastian, Donostia în limba bască, capitala provinciei Gipuzkoa și una dintre cele mai elegante stațiuni urbane de pe coasta Țării Bascilor. Cazare în San Sebastian la Hotel Mercure Monte Igueldo 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
5
-
20.06.2027
San Sebastian
Hotel Mercure Monte Igueldo 4* (sau similar 4*)
Playa de la Concha, Palacio de Miramar, sediul Primăriei
Mic dejun. Însoțiți de ghidul local vom începe ziua descoperind eleganța orașului San Sebastian, unul dintre cele mai rafinate centre urbane ale Țării Bascilor. Turul ne va purta de-a lungul celebrei Playa de la Concha, dominată de silueta Palacio de Miramar, și ne va permite să admirăm fostul cazinou din perioada Belle Epoque, în prezent sediul Primăriei. După tur, veți avea timp liber pentru a explora orașul în propriul ritm. În cartierul vechi veți putea vizita Catedrala Buen Pastor și Bazilica Santa Maria del Coro, iar o plimbare pe Paseo de Muelle vă va conduce spre port și Aquarium. De jur împrejur, relieful conferă orașului un cadru spectaculos: Monte Igueldo, Monte Urgull, cu Castillo de la Mota și fortificațiile sale istorice, și Monte Ulia veghează asupra golfului și completează una dintre cele mai recognoscibile panorame ale coastei basce. Cazare în San Sebastian la Hotel Mercure Monte Igueldo 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
6
-
21.06.2027
Sebastian – Logrono – Vitoria-Gasteiz – Bilbao
Hotel Eurostars Indautxu 4* (sau similar 4*)
Catedrala Santa Maria la Redonda, biserica Santa Maria de Palacio, degustare de vin la o cramă, Catedrala Maria Inmaculada, Catedrala Santa Maria
Mic dejun. Dimineața vom părăsi coasta bască și ne vom îndrepta spre La Rioja, una dintre marile regiuni viticole ale Spaniei, unde peste 500 de crame continuă o tradiție care a făcut vinurile locale cunoscute în întreaga lume. Prima oprire va fi în Logrono, capitala regiunii și unul dintre orașele marcate profund de Camino de Santiago. De-a lungul secolelor, trecerea pelerinilor a influențat dezvoltarea orașului și a lăsat în urmă un important patrimoniu religios și urban. Vom descoperi centrul istoric, cu Catedrala Santa Maria la Redonda și biserica Santa Maria de Palacio, al cărei turn gotic domină silueta orașului, după care vom pătrunde în universul vinurilor de Rioja printr-o degustare la una dintre cramele renumite ale regiunii. Călătoria va continua spre Vitoria-Gasteiz, capitala Comunității Autonome a Țării Basce și a provinciei Alava (Araba), oraș apreciat pentru calitatea vieții și pentru generosul său patrimoniu verde, recunoscut în anul 2012 prin titlul de „Capitală Verde Europeană”. Vom descoperi atât centrul modern, cu parcuri și Catedrala Maria Inmaculada, cât și nucleul medieval, supranumit „migdala medievală vitoriană” datorită formei sale caracteristice. Străduțele în pantă și vechile fortificații ne vor conduce spre Catedrala Santa Maria, construită în secolele XIII – XIV și inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO ca parte a Drumurilor către Santiago de Compostela. După-amiază vom porni spre Bilbao, capitala provinciei Biscaya și unul dintre cele mai importante centre urbane ale nordului Spaniei, oraș care va deschide o nouă etapă a circuitului. Cazare în Bilbao la Hotel Eurostars Indautxu 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
7
-
22.06.2027
Bilbao – Guernica
Hotel Eurostars Indautxu 4* (sau similar 4*)
Podul Suspendat (Puente Colgante din Las Arenas), Catedrala Santiago
Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local, împreună cu care vom descoperi Bilbao, oraș care a trecut în ultimele două secole prin una dintre cele mai spectaculoase transformări urbane din nordul Spaniei. Dezvoltarea industrială a modelat profund malurile râului Nervion, astăzi unite printr-o succesiune de poduri devenite repere ale orașului. Printre ele se remarcă Podul Suspendat (Puente Colgante din Las Arenas), inaugurat în anul 1893, primul pod transbordor din lume și inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2006. Turul va continua în centrul istoric, unde vom admira Catedrala Santiago, construită în principal la sfârșitul sec. al XIV-lea și începutul sec. al XV-lea, și Casco Viejo, cu străduțe înguste, piețe animate, magazine tradiționale și clădiri care păstrează memoria vechiului Bilbao. După tur veți avea timp liber pentru vizite individuale sau veți putea opta pentru o excursie la Guernica (Gernika, în bască), loc cu o puternică încărcătură simbolică pentru identitatea bască. Timp de secole, reprezentanții localităților din Vizcaya s-au reunit aici în cadrul Juntas Generales, sub Stejarul din Gernika, iar monarhii Castiliei și ulterior ai Spaniei veneau să jure respectarea vechilor libertăți basce. Aceste adunări au fost abolite în anul 1876 și reinstituite în 1979, când Casa de Juntas și-a recăpătat funcția instituțională. În interior veți putea admira marele vitraliu montat în anul 1985, care transpune simbolic imaginea stejarului ca punct de întâlnire al comunităților din Vizcaya. Primele mărturii documentare despre reuniunile desfășurate sub acest simbol datează din sec. al XIV-lea, iar actualul Stejar din Gernika, plantat în anul 2015, continuă o tradiție care definește de secole memoria politică și culturală a provinciei. Întoarcere în Bilbao pentru cazare la Hotel Eurostars Indautxu 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
8
-
23.06.2027
Bilbao – München – București
Timp liber
Transfer la aeroport
Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale, urcare cu funicularul pe muntele Artxanda sau vizitarea celebrului Muzeu Guggenheim care deține una dintre cele mai bogate colecții de artă modernă și contemporană. Renumitul arhitect Frank Gehry este cel ce a proiectat sediul muzeului cu aspect futuristic, cu formele sale exterioare fantastice care duc cu gândul la o barcă din povești acoperită cu solzi gigantici, în prezent un simbol al noii identități a orașului. Apariția veselă a uriașului cățel alcătuit din flori multicolore, creație a artistului american avangardist Jeff Koons, care veghează intrarea Muzeului Guggenheim, este dovada că orașul este viu și vesel, care trăiește și se bucură la cote maxime. Transfer la aeroportul din Bilbao pentru plecarea spre München cu compania Lufthansa, zbor LH 1829 (18:40 / 20:55), de unde se va pleca spre București cu zborul LH 1654 (22:10 / 01:10).
Citește tot
Ziua
9
-
24.06.2027
București
Sosire la București la ora 01:10.