Logo dal travel
Țara Cangurilor, inima de foc a deșertului și paradisul indonezian din Insula Bali

Crăciun Exotic în Australia & Revelion Tropical în Bali

Melbourne – Sydney – Ayers Rock – Alice Springs – Denpasar – Kuta

dal travel Crăciun Exotic în Australia & Revelion Tropical în Bali

15 poze

Vă invităm într-un circuit exotic de Crăciun și Revelion în Australia și Bali, o călătorie spectaculoasă care îmbină marile orașe australiene, peisajele legendare ale Outback-ului și farmecul tropical al Indoneziei. Vom descoperi cosmopolitul Sydney, simbol al Australiei moderne, elegantul Melbourne, oraș al culturii și al contrastelor, iar pentru cei dornici de experiențe autentice, excursia opțională către Ayers Rock (Uluru) și Alice Springs ne va purta în inima sacră a deșertului australian, printre peisaje emblematice și tradiții aborigene. Finalul călătoriei ne va aduce în Bali, una dintre cele mai populare destinații exotice din Indonezia, unde vom întâmpina Noul An într-o atmosferă tropicală spectaculoasă, între plaje, temple, apusuri exotice și spiritul unic al insulei zeilor. Un program premium de grup în Australia și Bali, ideal pentru turiștii care își doresc o vacanță exotică de sărbători, cu experiențe memorabile la capătul lumii.

Transport

    Avion
    Autocar
    Catamaran
    Barcă
    Ferry-boat

Cazare

    12 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi 5*

Mese

    Mic dejun: 12
    Dejun: 1
    Cină festivă de Revelion

Ghizi

    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali

Grup

    20

Top obiective

Artă şi arhitectură

Parlamentul, Catedrala St. Mary, Harbour Bridge, clădirea Operei, Sydney Tower din Sydney, Catedrala Sf. Paul, Primăria, Casa Parlamentului, Piaţa Queen Victoria, Teatrul Princess, Altarul Memorial, Centrul Naţional de Tenis, Portul Melbourne, Coliba Căpitanului Cook din Melbourne, Parlamentul, Primăria, Templul Batuan, Templul Taman Ayun, Templul Tanah Lot

Natură şi Peisaje

Bondi Beach, “Kings Cross”, Golful Sydney, Munţii Albaştri, Featherdale Wildlife Park, stâncile “The Three Sisters”, Grădina Botanică Regală din Melbourne, Insula Philip, Grădinile Fitzroy, Cascada Tegenungan

Tradiţii şi evenimente

Experienţe şi Distracţii

punctul de panoramă Mrs. Macquaries, călătorie cu Scenic Railway, punctul de belvedere Echo Point

Itinerar

Ziua 1 - 20.12.2026

Bucureşti – Istanbul – Melbourne

Mese

  • În avion

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlins). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:10 / 12:45), de unde vom pleca spre Melbourne cu zborul TK 168 (17:15 / 21:00).

Ziua 2 - 21.12.2026

Melbourne

Cazare

  • Hotel Holiday Inn Express Mercure Southbank 4* (sau similar 4*).

Mese

  • În avion

Sosire la ora 21:00 la Melbourne, capitala statului federal Victoria din Australia, situată pe Râul Yarra în apropiere de vărsarea sa în golful portului Phillip. Acest oraş fermecător este un amestec de vechi şi nou, care păstrează multe amintiri ale unui trecut glorios, precum clădirile din epoca victoriană, dar şi zgârie-norii care domină peisajul. Transfer pentru cazare la Hotel Holiday Inn Express Mercure Southbank 4* (sau similar 4*).

Ziua 3 - 22.12.2026

Melbourne – Insula Philip – Melbourne

Cazare

  • Hotel Holiday Inn Express Mercure Southbank 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Tur panoramic Melbourne: Catedrala Sf. Paul Grădina Botanică Regală Primăria Chinatown Casa Parlamentului Piaţa Queen Victoria Teatrul Princess Altarul Memorial - Shrine of Rememberance Centrul Naţional de Tenis Portul Melbourne Grădinile Fitzroy Coliba Căpitanului Cook

Optionale

  • Insula Phillip

Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom porni într-un tur panoramic al orașului Melbourne, oraş fermecător cu o arhitectură ce îmbină armonios vechiul cu noul, care păstrează multe amintiri ale unui trecut glorios, precum clădirile din epoca victoriană, dar şi zgârie-norii care domină peisajul. Vom vedea în timpul acestui tur panoramic Catedrala Sf. Paul, Grădina Botanică Regală, Primăria, Chinatown, Casa Parlamentului, Piaţa Queen Victoria, Teatrul Princess, Altarul Memorial - Shrine of Rememberance, Centrul Naţional de Tenis, Portul Melbourne, Grădinile Fitzroy, după care vom vizita Coliba Căpitanului Cook. În partea a doua a zilei vă propunem o excursie opţională în Insula Philip, prilej de a admira un spectacol natural unic, de neuitat, oferit de celebra „paradă a pinguinilor” care se întorc seara cu hrană la cuiburile unde sunt aşteptaţi de „neveste”, după o zi întreagă de „trudă”. Cazare în Melbourne la Hotel Holiday Inn Express Mercure Southbank 4* (sau similar 4*).

Ziua 4 - 23.12.2026

Melbourne – Great Ocean Road – Melbourne

Cazare

  • Hotel Holiday Inn Express Mercure Southbank 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Great Ocean Road

Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie în Melbourne sau excursie opţională de o zi de-a lungul spectaculosului Great Ocean Road. Săpat în stâncă în memoria celor care au servit Australia în Primul Război Mondial, acest traseu este considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri de coastă din lume. Șerpuind peste 300 de kilometri, de la Torquay la Peterborough, șoseaua îmbrățișează litoralul accidentat, coborând până la nivelul apei pentru a urma plajele nesfârșite ale oceanului. Priveliștile panoramice asupra coastei sudice, din punctele de belvedere, sunt de o frumusețe răpitoare. Traseul străbate încântătoarele stațiuni Lorne și Apollo Bay și continuă apoi de-a lungul Great Ocean Road, iar în final vom ajunge la unul dintre cele mai emblematice locuri de pe acest traseu: formațiunile stâncoase cunoscute sub numele de „Cei Doisprezece Apostoli”, din Parcul Național Port Campbell. Aceste coloane uriașe de calcar, sculptate de vânturi și valuri, se ridică impunător din apele oceanului, creând un peisaj de neuitat, alături de fiordurile dramatice și arcadele spectaculoase. După o zi plină de momente memorabile, ne vom întoarcem la Melbourne pentru cazare la Hotel Holiday Inn Express Melbourne Southbank 4* (sau similar 4*).

Ziua 5 - 24.12.2026

Melbourne – Sydney

Cazare

  • Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Tur panoramic în Sydney: „Kings Cross” „The Rocks” Parlamentul Catedrala St. Mary Chinatown punctul de panoramă Mrs. Macquaries Bondi Beach clădirea Operei

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Sydney cu compania Qantas Airways, zbor QF 438 (11:00 / 12:25). Odată sosiți la Sydney, ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic al excentricului oraş supranumit „marele oraş de lângă port”, care va include „Kings Cross” cel mai elegant și boem cartier al orașului, „The Rocks”, zona istorică a oraşului unde vom vedea Parlamentul, Catedrala St. Mary, Chinatown, punctul de panoramă Mrs. Macquaries, de unde vom putea admira vestitul Harbour Bridge și cea mai vestită plajă a Australiei, Bondi Beach. Vom vizita apoi clădirea Operei, una dintre cele mai spectaculoase clădiri din lume, devenită simbol al oraşului. Cazare la Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Ziua 6 - 25.12.2026

Sydney

Cazare

  • Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Sydney Tower Eye Croazieră în Golful Sydney

Mic dejun. Ziua de Crăciun va debuta cu urcarea în Sydney Tower Eye, unul dintre cele mai emblematice repere ale orașului, de unde vom admira o panoramă spectaculoasă de 360 de grade asupra orașului, portului și obiectivelor celebre precum Sydney Opera House și Sydney Harbour Bridge. Fiind cea mai înaltă structură din Sydney, această experiență oferă una dintre cele mai frumoase perspective asupra orașului și un început memorabil al zilei de sărbătoare. În continuarea zilei ne vom îmbarca pe un ferry-boat pentru o croazieră în Golful Sydney, cu dejun inclus, care se va încheia la King Street Wharf. Cazare la Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Ziua 7 - 26.12.2026

Sydney – Blue Mountains – Sydney

Cazare

  • Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Excursie la Blue Mountains: Featherdale Wildlife Park Echo Point „The Three Sisters” Katoomba Scenic Railway Scenic Cableway Scenic Skyway

Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom porni într-un tur panoramic al orașului Melbourne, oraş fermecător cu o arhitectură ce îmbină armonios vechiul cu noul, care păstrează multe amintiri ale unui trecut glorios, precum clădirile din epoca victoriană, dar şi zgârie-norii care domină peisajul. Vom vedea în timpul acestui tur panoramic Catedrala Sf. Paul, Grădina Botanică Regală, Primăria, Chinatown, Casa Parlamentului, Piaţa Queen Victoria, Teatrul Princess, Altarul Memorial - Shrine of Rememberance, Centrul Naţional de Tenis, Portul Melbourne, Grădinile Fitzroy, după care vom vizita Coliba Căpitanului Cook. În partea a doua a zilei vă propunem o excursie opţională în Insula Philip, prilej de a admira un spectacol natural unic, de neuitat, oferit de celebra „paradă a pinguinilor” care se întorc seara cu hrană la cuiburile unde sunt aşteptaţi de „neveste”, după o zi întreagă de „trudă”. Cazare în Melbourne la Hotel Mercure Southbank Melbourne Southbank 4* (sau similar 4*).

Ziua 8 - 27.12.2026

Sydney – Ayers Rock

Cazare

  • Hotel Desert Gardens 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Centrul Roșu al Australiei: Uluru Kata Tjuta Kings Canyon

Mic dejun. Timp liber pentru vizite și alte activități individuale sau puteți opta pentru o excursie de 3 zile în Centrul Roșu al Australiei. Turiștii care nu optează pentru această excursie vor avea 3 zile libere în Sydney. Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Ayers Rock cu compania Qantas Airways, zbor QF 728 (09:30 / 11:30). Vom ajunge la sacrul Uluru, cunoscut și sub numele de Ayers Rock, afloriment izolat, unul dintre cele mai sfinte locuri pentru aborigeni. Uluru înseamnă „loc de întâlnire”, aici intersectându-se multe poteci aborigene, desprinse parcă dintr-o poveste. Localnicii Anangu, pentru care acest loc este sacru, sunt proprietarii Parcului Național din anul 1985 și nici-o dezvoltare legată de parc nu se desfășoară fără consultarea acestora. Uluru este inima spirituală a Australiei și una dintre cele mai impresionante regiuni ale continentului. Acest ținut vast și spectaculos dezvăluie frumusețea sălbatică a interiorului australian, cu peisaje de nisip roșu, formațiuni stâncoase străvechi și vegetație specifică deșertului. Alături de Uluru, alte repere emblematice ale zonei sunt Kata Tjuta și Kings Canyon, toate încărcate de o profundă semnificație culturală pentru populația aborigenă Anangu, care trăiește aici de zeci de mii de ani. Kata Tjuta, cunoscut și sub numele de The Olgas, este un grup impresionant de 36 de domuri stâncoase din granit, care se ridică până la 546 de metri deasupra deșertului. Numele său în limba locală Pitjantjatjara înseamnă „multe capete”, reflectând perfect aspectul acestor formațiuni spectaculoase. La fel ca Uluru, acest loc este sacru pentru poporul Anangu și impresionează prin frumusețea peisajului și atmosfera sa aparte. Unul dintre cele mai memorabile momente ale vizitei este apusul de soare la Uluru, un adevărat spectacol al naturii. Pe măsură ce soarele coboară la orizont, imensul monolit își schimbă culoarea în nuanțe intense de roșu, portocaliu, roz și mov, creând o atmosferă liniștită și aproape spirituală. Lumina apusului evidențiază textura unică a stâncii și frumusețea acestui loc sacru, oferind una dintre cele mai impresionante experiențe din Red Centre. Experiența va fi completată de un moment special de relaxare în mijlocul deșertului, cu băuturi la apus și gustări rafinate, brânzeturi, biscuiți sărați, sosuri fine, vin spumant și suc de portocale, savurate în fața uneia dintre cele mai spectaculoase priveliști din Australia. Cazare la Hotel Desert Gardens 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 - 28.12.2026

Ayers Rock – Alice Springs

Cazare

  • Hotel Crowne Plaza Alice Springs Lasseters 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Răsăritul de soare la Uluru Kuniya Walk Muṯitjulu Waterhole Centrul Cultural din parc Alice Springs

Ziua va începe cu răsăritul de soare la Uluru, unul dintre cele mai spectaculoase momente din Red Centre, când primele raze ale dimineții transformă imensul monolit în nuanțe intense de roșu, portocaliu și mov, într-o atmosferă liniștită și profund spirituală. Experiența va fi completată de un mic dejun continental servit în mijlocul deșertului, cu ceai, cafea, ciocolată caldă, suc, fructe, cereale, nuci și biscuiți. Vom continua cu Kuniya Walk și vizita la Muṯitjulu Waterhole, un loc sacru pentru populația Anangu, unde prezența apei creează un peisaj surprinzător de verde și umbrit, cu vegetație locală, păsări și, uneori, wallaby printre arborii de eucalipt. Sunetul apei și liniștea acestui loc oferă o experiență deosebit de relaxantă și autentică. Dacă timpul va permite, vom face și o oprire la Centrul Cultural din parc, înainte de plecarea cu autocarul din Yulara către Alice Springs, inima deșertului australian, unde peisajele sălbatice se îmbină armonios cu bogata cultură a populației aborigene. Considerat poarta de acces către centrul roșu al Australiei, orașul oferă o experiență autentică a vieții din interiorul continentului, fiind situat în apropierea unor repere emblematice precum Uluru, Kata Tjuta și Kings Canyon. Cazare la Hotel Crowne Plaza Alice Springs Lasseters 4* (sau similar 4*).

Ziua 10 - 29.12.2026

Alice Springs – Sydney

Cazare

  • Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Serviciului Regal al Medicului Zburător Școala de Aviație Stația de telegraf Alice Springs

Mic dejun matinal. În această zi vom vedea că Alice Springs, care deși era inițial doar o mică așezare aflată lângă stația de releu a Liniei de Telegraf Overland, ce lega sudul de nordul Australiei, în prezent este principalul oraș din centrul Australiei, dezvoltându-se la sfarșitul anilor ’80, cand au fost descoperite în zonă zăcăminte de aur. Orașul este înconjurat de defilee impresionante, peisaje deșertice și reprezintă punctul de plecare spre Centrul Roșu al Teritoriului de Nord. Vom face un tur panoramic al orașului pentru a descoperi „amprentele” erei pionierilor, vom vizita baza Serviciului Regal al Medicului Zburător care oferă asistență comunităților izolate din întreaga țară, din anul 1930 și până în prezent, Școala de Aviație, care transmite cursuri către studenții izolați pe cuprinsul unei zone uriașe ca întindere, stația de telegraf Alice Springs, înființată în anul 1871 ca un releu pentru Overland Telegraph Line ce se întindea de la Adelaide la Darwin și făcea parte dintr-un grup de 12 astfel de construcții amplasate de-a lungul liniei de telegraf, care la Darwin se unea cu cablul subacvatic ce venea de la Java, conectând astfel Australia cu restul lumii. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Sydney cu compania Qantas Airways, zbor QF 791 (12:00 / 16:20). Transfer pentru cazare la Hotel Furama Darling Harbour 4* (sau similar 4*).

Ziua 11 - 30.12.2026

Sydney – Denpasar – Kuta (Bali)

Cazare

  • Hotel Bintang Bali Resort 5* (sau similar 5*)

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Qantas Airways, zbor QF 43 (16:30 / 19:45) spre Denpasar capitala insulei Bali, unde ne vom întâlni cu ghidul local alături de care ne vom deplasa spre Kuta, o frumoasă zonă de plajă din Bali, pentru cazare la Hotel Bintang Bali Resort 5* (sau similar 5*).

Ziua 12 - 31.12.2026

Kuta

Cazare

  • Hotel Bintang Bali Resort 5* (sau similar 5*).

Mese

  • Mic dejun, Cină festivă de Revelion

Obiective și activități

  • Cascada Tegenungan Templul Batuan

Mic dejun. În această zi ne vom deplasa la Cascada Tegenungan, care ne va întâmpina cu o priveliște pitorească, ascunsă într-un colț liniștit al insulei Bali. Vegetația luxuriantă din jur, cu arbori înfloriți, desăvârșește frumusețea naturală a cascadei și îi conferă un farmec aparte. În continuarea zilei ne vom îndrepta către Templul Batuan, un complex de sanctuare din gresie, cu arhitectură tradițională balineză, remarcabil de bine păstrat, adesea împodobit cu fructe și flori. Atmosfera locului este animată de prezența meșteșugarilor locali, care își expun lucrările recente, de la baticuri și picturi, până la statuete sculptate, oferind o imagine vie a tradiției și creativității locale. Întoarcere la hotel. Cină festivă de Revelion. La mulţi ani 2027! Cazare la Hotel Bintang Bali Resort 5* (sau similar 5*).

Ziua 13 - 01.01.2027

Kuta

Cazare

  • Hotel Bintang Bali Resort 5* (sau similar 5*).

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Templul Taman Ayun Satul rural Jatiluwih Templul Tanah Lot

Mic dejun. În această zi vom porni într-un tur în districtul Tabanan, care va începe cu Templul Taman Ayun din Mengwi, un templu regal înconjurat de un șanț cu apă, împodobit cu nuferi, care îi conferă un aer de liniște și noblețe. Vom continua apoi explorarea satului rural Jatiluwih, unde vom păși pe o potecă îngustă ce ne va purta prin peisaje autentice, unde ne vom lăsa cuprinși de panorama spectaculoasă a teraselor de orez din Bali, desfășurate în valuri verzi pe coline. Dejun la un restaurant local. Traseul zilei ne va conduce mai departe pe șosele șerpuite către Bedugul. Pe măsură ce părăsim câmpiile sudice, peisajul se va transforma treptat: straturile fluide de orez sunt înlocuite de parcele fragmentate de ceapă, varză și papaya, cultivate în climatul răcoros al zonelor înalte. În încheierea zilei vom face o vizită la celebrul templu de pe malul mării, Templul Tanah Lot, un edificiu spectaculos ridicat pe o stâncă aflată la aproximativ 200 de metri în largul oceanului. Cazare la Hotel Bintang Bali Resort 5* (sau similar 5*).

Ziua 14 - 02.01.2027

Kuta – Denpasar – Istanbul

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. Camerele sunt disponibile până la ora 12:00. Transfer la aeroportul din Denpasar pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 67 (21:10 / 05:40).

Ziua 15 - 03.01.2027

Istanbul – Bucureşti

Mese

  • In avion

Din Istanbul vom pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:30 / 08:50).

dal travel Crăciun Exotic în Australia & Revelion Tropical în Bali

5250 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 690 EURO

tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 230 euro/pers.

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Melbourne şi Denpasar – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines și Sydney – Denpasar cu compania Qantas Airways
- transport continental cu avionul pe ruta: Melbourne – Sydney cu compania Qantas Airways
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 12 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi 5*
- mesele menţionate în program: 12 mic dejunuri, 1 dejun
- Cină festivă de Revelion
- transferurile, tururile, croazierele şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- tur panoramic al orașului Sydney cu ghid local
- tur panoramic al orașului Melbourne cu ghid local și intrări incluse la Grădinile Fitzroy și Cook’s Cottage
- excursii în Bali
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- locuri preferențiale în avion
- bacșișuri: 40 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pt. bagajiști (se vor achita conducătorului de grup la destinație); bacșișurile nu se referă și la excursiile opționale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind calculate pentru un grup minim de 20 turişti (pentru mai puțini de 20 turiști tarifele se vor recalcula); în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• excursie în Insula Philip: aprox. 170 euro/pers.
• excursie Great Ocean Road: aprox. 135 euro/pers.
• excursie la Blue Mountains: aprox. 235 euro/pers.
• Excursie la Ayers Rock – Centrul Roșu al Australiei, compusă din:
- servicii sol: transferuri hotel – aeroport – hotel, 2 nopți cazare cu mic dejun în Ayers Rock și Alice Springs și vizite: aprox. 890 euro/pers./loc în cameră dublă; supliment cameră sgl. aprox. 265 euro/pers.
- bilet avion cu taxe incluse: Sydney – Ayers Rock și Alice Springs – Sydney: aprox. 980 euro/pers.

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave). În cazul unui eveniment acoperit, asiguratorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată. Suma achitată pentru poliță nu este rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.


- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei; viza pentru Australia se obţine online; aplicarea se va face prin intermediul agenţiei şi este un serviciu GRATUIT!

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- variantele de cazare menționate în programul turistic sunt disponibile la momentul lansării acestuia și pot fi înlocuite pe parcurs cu alternative similare
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- repartizarea camerelor va fi realizată de recepțiile hotelurilor, în funcție de disponibilitate și de tipul acestora (nefiind obligatoriu ca toate să fie la fel), fără a ține cont de ordinea înscrierilor
- dacă recepțiile hotelurilor solicită plata unei garanții la check-in, aceasta este responsabilitatea exclusivă a turiștilor
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate; comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţie; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monedele în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua emiterii facturii
- suma înregistrată în contul bancar al agenției de turism după plata efectuată de către beneficiarul serviciilor trebuie să corespundă exact sumei facturate
- contractul de prestări servicii turistice intră în vigoare la momentul efectuării plății de către beneficiar
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Oferte Similare

Australia – Tasmania – Noua Zeelandă Circuit cu insotitor

Australia – Tasmania – Noua Zeelandă

20.10.2026 - 09.11.2026

20 de persoane

21 zile

de la 7190 EURO / persoană

Indonezia Insula Java și minisejur în  Bali Circuit cu insotitor

Indonezia Insula Java și minisejur în Bali

09.10.2026 - 21.10.2026

20 de persoane

13 zile

de la 2450 EURO / persoană

Indonezia – Festivalul Baliem: Java – Papua de Vest – Sulawesi – Bali – Komodo Circuit cu insotitor

de la 1990 EURO + 3250 USD / persoană

Singapore – Malaezia – Indonezia Circuit cu insotitor

Singapore – Malaezia – Indonezia

25.09.2026 - 07.10.2026

20 de persoane

13 zile

de la 1490 EURO + 1990 USD / persoană

Revelion Indonezia – Insula Bali & Insula Lombok Circuit cu insotitor

Revelion Indonezia – Insula Bali & Insula Lombok

28.12.2026 - 09.01.2027

15 de persoane

13 zile

de la 2990 EURO / persoană

Incursiune Fascinantă în Asia: Singapore – Malaezia – Indonezia – Vietnam – Cambodgia – Thailanda Circuit cu insotitor

de la 2980 EURO + 1990 USD / persoană

Bali & minisejur în Maldive Circuit cu insotitor

Bali & minisejur în Maldive

21.09.2026 - 01.10.2026

20 de persoane

11 zile

de la 2950 EURO / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite