Ziua
1
-
12.10.2026
Bucureşti – Doha
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:10 / 21:40).
Ziua
2
-
13.10.2026
Doha – Chengdu
Din Doha se va pleca cu zborul QR 860 (02:30 / 14:55) spre Chengdu, capitala provinciei Sichuan din sud-vestul Chinei, Chengdu, orașul hibiscusului, floarea simbol a orașului. Vorbind însă despre simboluri, orașul a devenit la rândul său un simbol al dezvoltării economice din sud-vestul Chinei, putându-se mândri cu cea mai mare clădire din lume, Global Center, finalizată în anul 2013. Cină la un restaurant local și cazare la hotel 4*.
Ziua
3
-
14.10.2026
Chengdu – Kunming
- Centrul Urşilor Panda gigant,
Mănăstirea Wenshu Yuan
Mic dejun. Dimineața vom vizita Centrul de Cercetări și Reproducere a Urșilor Panda gigant, locul în care specia aflată în pericol de dispariție a fost salvată, o uimitoare oază de liniște, un sanctuar în care naturaliștii au recreat cât mai fidel posibil condițiile naturale în care trăiau „ursuleții”. După dejun vom vizita Mănăstirea Wenshu Yuan, care adăpostește cel mai bine păstrat templu budist din regiune, unde vom putea admira o impresionantă colecție de picturi și caligrafii, sutre străvechi și un număr impresionant de statui ale lui Buddha, confecționate din cele mai diverse materiale. Transfer la aeroport pentru zborul spre Kunming, numit orașul primăverii eterne datorită climatului blând și al florilor pline de culoare. Capitala provinciei Yunnan, situată în sud-vestul Chinei, la granița cu Vietnam, Laos și Myanmar, are o istorie de peste 2.400 de ani, fiind în prezent un important centru politic, economic și cultural. Orașul are un număr impresionant de muzee, galerii, universități și temple, printre care unul din timpul dinastiei Ming. Orașul fascinează prin alăturarea dintre vechi și nou și nu rareori vom fi surprinși de faptul că o casă veche din lemn stă încă în imediata vecinătate a unui zgârie-nori. Kunming, fosta poartă a Drumului Mătăsii, are de asemenea o frumoasă și foarte bogată grădină botanică. Transfer pentru cină, după care ne vom caza la hotel 4*.
Ziua
4
-
15.10.2026
Kunming – Shilin – Kunming
- Pădurea de Piatră Shilin:
Silueta Ashimei,
Sani,
Cântecul lui Shi Ba Xiang,
Vârful Lotusului,
Tulpina Cerului,
Vârful Spadei,
Chemarea Depărtării
Mic dejun. În această zi vom face o excursie de neuitat, la aprox. 85 km depărtare de Kunming, unde mii de stânci înalte străpung pământul pe o suprafață de aprox. 400 km2, pentru a forma ceea ce localnicii numesc Shilin, adică Pădurea de Piatră, care pe vremea Dinastiei Ming era cunoscută drept „întâia minune a lumii”, în prezent declarată Patrimoniu Mondial UNESCO. Geologic, formațiunile bizare care variază din punct de vedere al formei și al înălțimii, au fost modelate în calcar, de ploaie și de vânt în urmă cu peste 270 milioane de ani, drept pentru care există și un număr însemnat de peșteri pline de stalactite, stalagmite, stâlpi și iazuri cu apă. Printre stâncile cele mai faimoase se numără Silueta Ashimei - personaj de legendă pentru populația locală, Sani, Cântecul lui Shi Ba Xiang, Vârful Lotusului, Tulpina Cerului, Vârful Spadei, Chemarea Depărtării, ale căror povești le vom afla de la ghizii locali. Multe legende au izvorât de-a lungul timpului din imaginația locuitorilor Sani, cea mai frecventă vorbind despre strămoșii acestui neam și motivul pentru care au ales să se retragă în acest mediu aparent ostil. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei ne vom întoarce în Kunming, unde vom admira arcada Golden Horse, arcada Jade Rooster și ne vom putea plimba pe strada pietonală. Transfer pentru cazare la hotel 4*.
Ziua
5
-
16.10.2026
Kunming – Drumul Ceaiului – Yunnan – Dali
- Lacul Erhai,
Drumul Ceaiului,
Dali cu cele 3 pagode budiste
Mic dejun. Plecare spre Dali, oraș din timpul dinastiei Ming, una dintre porțile aflate pe Drumul Mătăsii, așezat într-o zonă de o rară frumusețe, între argintiul munților Cangshan cu vârfuri de 3.500 m înălțime și Lacul Erhai, de culoarea jadului. Pe parcurs vom vizita orașul vechi Yunnan, aflat pe vechiul drum al ceaiului, la fel de cunoscut în vremurile străvechi ca Drumul Mătăsii. Ceaiul a fost descoperit de Împăratul Shennong în anul 2737 î.Hr. în timp ce bea dintr-un vas cu apă fierbinte la umbra unui copac, când, câteva frunze i-au căzut în vas. Drumul Ceaiului, care lega provincia Yunnan cu platourile Tibetane, era esențial pentru locuitorii Tibetului, ceaiul fiind singura sursă de vitamine a acestora. Sosire la Dali, unde vom vizita cele 3 pagode budiste, dintre care cea mai înaltă, Qianxun, cu o înălțime de aprox. 70 m, este una dintre minunile arhitectonice ale Chinei dinastiei Tang, asemănătoare Pagodei Gâștei Sălbatice din Xian. În pagodă au fost descoperite statui ale lui Buddha din aur, argint, lemn și cristal precum și peste 600 de ierburi folosite în scopuri medicinale. Dejun în timpul vizitelor. Timp liber pentru plimbare în orașul vechi. Cazare în Dali la hotel 4*.
Ziua
6
-
17.10.2026
Dali – Xizhou – Lijiang
Mic dejun. Dimineața vom vizita Xizhou, care în traducere înseamnă prefectura fericită, un sat cu aprox. 2.500 de rezidenți care își păstrează aparența tradițională, ocupându-se cu agricultura și bucurându-se de o viață liniștită. Mai mult de 100 de locuințe din Xizhou sunt trecute în patrimoniul cultural, caracteristic fiind echilibrul între simplitatea și eleganța detaliilor. Dejun în timpul vizitelor. Plecare spre Lijiang, cel mai bine păstrat oraș antic din China, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 1997. Orașul vechi păstrează culoarea locală, clădirile de aici fiind chintesența moștenirii culturale a regiunii. Cazare la hotel 4*.
Ziua
7
-
18.10.2026
Lijiang – Baisha – Lijiang
- Parcul Dragonului Negru,
Muzeul Dongba,
Muntele Înzăpezit al Dragonului de Jad,
Vârful Shanzidou,
Valea Lunii Albastre
- Spectacol „Impression Lijiang”
Mic dejun. Vom începe ziua cu o plimbare prin Parcul Dragonului Negru, înconjurat de coline înalte, care apără suprafața apelor de vânturile de munte, o întruchipare a liniștii și echilibrului, caracteristicile chinezești tradiționale. Vom vizita în continuare Muzeul Dongba, al minorității Naxi care trăiește lângă munți, descendentă din nomazii tibetani, având multe lucruri comune cu aceștia, la ei întâlnindu-se și astăzi puternice urme de matriarhat. Zeitatea lor supremă este Sanduo, protector al tuturor celor care au viață, care este reprezentat îmbrăcat în alb, călărind un cal tot alb. Religia lor, Dongba, în traducere inteligent, reprezintă un amestec animist în care omul și natura sunt pe jumătate frați, cu același tată, dar cu mame diferite. Peisajele muntoase ale zonei vor fi completate de spectaculosul Munte Înzăpezit al Dragonului de Jad, care, privit dinspre partea veche a orașului Lijiang, pare un dragon ieșit din nori. Regiunea este dominată de Vârful Shanzidou, cu înălțimea de 5600 m, cel mai înalt dintre cele 13 piscuri ale muntelui Dragonului de Jad. Pentru populația băștinașă Naxi, muntele este considerat a fi sfânt, iar în vechime, tinerii îndrăgostiți își sacrificau viața aici pentru a scăpa de căsătoriile aranjate. Vom urca cu telecabina până la Yunshanping, un platou pitoresc situat la poalele muntelui, pentru a admira peisajul spectaculos al zonei, după care vom face o plimbare prin Valea Lunii Albastre, cunoscută pentru apele sale cristaline și peisajele naturale uimitoare. Numele său provine de la culoarea albăstruie a apei, care reflectă cerul și munții înzăpeziți din jur, oferind priveliști unice și ocazii excelente pentru fotografii. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere în Lijiang unde vom avea timp liber pentru a explora orașul vechi, cu străduțele sale pitorești, magazinele pline de suveniruri și restaurantele cu delicii locale. Opțional putem asista la spectacolul de muzică și dans „Impression Lijiang”, o creație ce îmbină armonios muzica, dansul și poveștile tradiționale ale etniei Naxi și ale altor minorități din regiune. La acest spectacol participă peste 500 de artiști locali, iar reprezentațiile includ costume tradiționale, muzică live și dansuri elaborate. Cazare în Lijiang la hotel 4*.
Ziua
8
-
19.10.2026
Lijiang – Chongqing – Croazieră de 5* pe Râul Yangtze
- Tur panoramic Chongqing,
Croazieră pe Yangtze
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Chongqing, oraș cu o populație de aprox. 12 milioane de locuitori, al treilea oraș al Chinei după numărul de locuitori, după Shanghai și Beijing, locul în care Râul Jialing întâlnește Fluviul Yangtze, al treilea ca debit din lume, după fluviile Amazon și Congo. Fluviul Yangtze, leagănul civilizației chineze, este un izvor neîntrerupt de mituri și legende, care străbate peste 6.000 de km de pe platourile înalte ale Tibetului până în apropiere de Shanghai, unde se varsă în Marea Chinei de Est. Fluviul are mai multe denumiri, chinezii numindu-l Yangtze - Fluviul Albastru când se referă exclusiv la cursul inferior al apei, în timp ce fluviul în totalitatea sa se numește Chang Jiang - Fluviul Lung. Alte sectoare ale cursului, poartă denumiri locale precum: Moron Us He, Tongtian He, Jinsha Jiang, iar în Tibet, fluviul este denumit Dri-chu - Râul Femelei Iac. Împreună cu ghidul local, vom face turul panoramic al orașului Chongqing, printre altele vom admira Monumentul Libertății și Hongya Cave, un exemplu remarcabil de arhitectură tradițională combinată cu dezvoltarea urbană modernă. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita Ciqikou, un oraș istoric care se traduce prin „Orașul Porțelanului”, deoarece era cunoscut în trecut pentru producția de porțelan de calitate înaltă. Acesta păstrează atmosfera tradițională a unui oraș chinezesc din perioada dinastiilor antice, cu străduțe înguste, clădiri vechi din lemn și numeroase magazine care vând produse de artizanat, suveniruri și alimente tradiționale. De asemenea, orașul este renumit pentru templele sale, printre care Templul Baolun, construit în timpul dinastiei Ming. Întoarcere în Chongqing și îmbarcare pe vasul Yangtze Gold (sau similar), pentru a porni într-o croazieră mirifică pe Râul Yangtze. Cină și cazare la bordul vasului.
Ziua
9
-
20.10.2026
Croazieră pe Râul Yangtze: Chongqing – Fengdu
Mic dejun la bord. Croaziera pe cel mai lung fluviu din China și din Asia, al treilea din lume, după Nil și Amazon, ne va oferi prilejul unic de a admira peisajele spectaculoase ale Chinei, comori culturale, orașe minunate, temple, pagode și situri arheologice vechi de mii de ani, care uneori nu pot fi văzute altfel. Croaziera este o ocazie de relaxare și răsfăț la bordul vaporului de lux, prilej de a admira priveliștile care se succed de-a lungul malurilor. Vasul va opri la Fengdu, unde vom vizita așa numitul oraș al fantomelor, lucru datorat cultului fantomelor și al vieții de după moarte pe care locuitorii îl aveau în trecut. Pensiune completă și cazare pe vas.
Ziua
10
-
21.10.2026
Croazieră pe Râul Yangtze: Defileele Qutang – Wuxia – Xiling
- Regiunea celor Trei Defileuri:
Defileul Qutang,
Peretele de Cretă,
Scara Meng Liang,
Stânca Călugărului Spânzurat,
Defileul Wu,
Plimbare pe Râul Shennong,
Defileul Xiling,
Ecluza celor Trei Chei
Mic dejun la bord. Croaziera va continua prin regiunea celor Trei Defilee, regiune care merită denumirea de minune a lumii. Vom trece prin Defileul Qutang, cel mai scurt, cu o lungime de numai 8 km, însă cel mai înalt și mai îngust dintre cele trei. Aici, printre pereții de piatră cu înălțimi de 500 m, Yangtze, care are de obicei lățimea unui lac, se îngustează brusc pe anumite porțiuni până la 78 m. Frumusețea peisajelor e dată de înălțimea amețitoare, de peste 1.200 m a pereților verticali de pe ambele maluri care strangulează valea într-un canion adânc și îngust de 78 - 150 m, creând astfel un tablou unic. Străbătând defileul, vom avea prilejul de a afla tainele și legendele unor locuri cu denumiri cel puțin ciudate, precum Peretele de Cretă, Scara Meng Liang, Stânca Călugărului Spânzurat etc.. Mergând în continuare în aval, vom trece prin Defileul Wu, cu o lungime de 40 km, unde priveliștea stâncilor, care se înalță spre cer până la o înățime de 900 m, este greu de descris în cuvinte. Vom face o plimbare inedită cu barca pe Râul Shennong, un afluent al fluviului Yangtze, urmând cursul râului care este flancat de pereți de stâncă înalți de zeci de metri, trecând prin locuri de o frumusețe unică. Ne vom întoarce apoi pe vas pentru a continua croaziera care ne va purta prin cel de-al treilea și cel mai lung defileu, Xiling, renumit pentru frumusețea sa naturală. Seara vom naviga prin Ecluza celor Trei Chei. Pensiune completă și cazare pe vas.
Ziua
11
-
22.10.2026
Yichang – Rezervația Wuliangyuan – Parcul Național Zhangjiajie
- Barajul Sanxia,
Rezervația Wuliangyuan
Mic dejun la bord. În această dimineață ne vom despărți de vasul de croazieră și odată sosiți la Yichang, vom debarca și ne vom îndrepta spre cel mai mare baraj din lume, Barajul Sanxia, dat în folosință în anul 2006, cunoscut și sub numele de Barajul Celor Trei Defilee. Hidrocentrala este cea mai mare și cea mai controversată din lume, puterea energetică generată fiind de 18.400 MW, comparativ cu puterea potențială hidro a României, care este de 15.000 MW. După această vizită vom pleca spre Rezervația Wuliangyuan, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO deoarece adăpostește o mulțime de plante rare, precum magnoliile roșii și numeroase animale sălbatice, zona fiind arealul urșilor asiatici gigantici, leoparzilor marmorați, salamandrelor gigantice, caprelor de Himalaya și a altor specii rare și protejate. Dejun la un restaurant local. Traseul zilei ne va purta în continuarea zilei spre Parcul Național Zhangjiajie, inclus în anul 1992 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care se întinde pe o suprafață de peste 690 km2, împânzită de piscuri, coloane de piatră și stânci amețitoare acoperite de păduri în care viețuiesc fazani aurii, maimuțe resus, căprioare, salamandre etc.. Transfer pentru cină, după care ne vom caza la hotel 4*.
Ziua
12
-
23.10.2026
Parcul Național Zhangjiajie
- Parcul Naţional Zhangjiajie,
Southern Sky Pillar,
Muntele Hallelujah,
Podul din Cer,
Muntele Tianzishan,
Piscul Yubi,
Parcul Helong
Mic dejun. Plecare spre marea întâlnire cu munții din „Avatar”, filmul lui James Cameron, cu cele mai mari încasări din istorie, film care a întrecut toate recordurile cinematografice anterioare. Sursă de inspirație a filmului, parcul național numără mai mult de 100 de platforme de observație, iar din faimosul lift de sticlă, cel mai înalt din China și probabil din întreaga lume, vom avea imaginea unui tărâm fantastic, o pădure de stânci înalte de sute de metri, cu vegetație în vârf ca niște uriași cu pomi și tufe pe post de păr. Cea mai vizitată parte a parcului este Yuanjiajie, unde se găsește Southern Sky Pillar - Coloana Sudică a Cerului, cea care a inspirat munții plutitori din super-producția hollywoodiană. Vârfurile și coloanele de piatră care au aproape aceeași înălțime, creează senzația unei platforme suspendate, peisaj pe care-l vom putea admira din punctul numit Mihuntai - Observatorul Încântării. Dintre cele peste 3.000 de coloane adesea acoperite cu pâlcuri de copaci, Coloana Sudică a Cerului care se găsește la o altitudine de 1.074 m, a fost oficial redenumită Muntele Hallelujah, după denumirea muntelui plutitor de pe planeta Pandora din filmul amintit, devenind emblema geografică a parcului Yuanjiajie. Tot aici vom admira și Podul din Cer, un pod natural cu o deschidere de 25 m, aflat la o înălțime de aprox. 357 m deasupra prăpastiei. După dejun vom continua explorarea parcului cu Muntele Tianzishan - Muntele Fiului Cerului, tradiționalul epitet pentru împăratul Chinei, un munte unic, plin de grandoare, sălbăticie și eleganță. Vârfurile înconjurate de cețurile și aburii care domină văile presărate cu cascade, păduri dese, lacuri, peșteri și cursuri de apă, creează un peisaj de basm. Vom vizita în continuare Piscul Yubi și Parcul Helong, singurul peisaj realizat de mâna omului în acest spațiu natural, creat de Generalul Helong, fondatorul Armatei de Eliberare. Transfer pentru cină, după care ne vom caza la hotel 4*.
Ziua
13
-
24.10.2026
Parcul Național Zhangjiajie – Zhangjiajie – Shanghai
- Parcul Naţional Zhangjajie:
urcare cu telecabina din Huangshizhai,
Piscul Liuqige,
Piscul Jinbianxi,
Piscul Muzifeng
Mic dejun. Pentru a admira peisajul uluitor al pădurii de stânci zvelte din Parcul National Zhangjajie, vom urca cu telecabina din Huangshizhai - Fortăreața Pietrei Galbene sau Satul Leului Galben, prilej cu care ne vom apropia la câteva palme de fantasticile stânci de gresie, „strecurându-ne” astfel printre formațiunile carstice uimitoare, cu forme ciudate care parcă țâșnesc spre cer. Platforma pe care vom ajunge este locul de belvedere cel mai propice pentru a admira marele spectacol al stâncilor, dintre care se remarcă în mod special Pavilionul de pe Piscul Liuqige, Jinbianxi și Piscul Muzifeng. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroportul din Zhangjiajie pentru zborul spre Shanghai. Sosire în cel mai mare oraș al Chinei cu deschidere la Marea Chinei de Est, pe Fluviul Huangpu. De Shanghai se leagă istoria Chinei moderne, fiind în prezent un oraș ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale și peisaje urbane inedite. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer pentru cazare în Shanghai la hotel 4*.
Ziua
14
-
25.10.2026
Shanghai
- Promenada Bund,
Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha,
Strada comercială Nanjing
Mic dejun. După binemeritata odihnă, vom pleca în jurul orei prânzului în explorarea Shanghai-ului, oraș cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, în prezent un oraș ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale și peisaje urbane inedite. Vom vedea promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ’30 și vom vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziție culcată și una din jad verde în poziție de meditație. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei vom face o plimbare în orașul vechi, unde se află și un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde veți putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Opțional, spectacol acrobatic în Shanghai. Cină la un restaurant local și cazare la hotel 4*.
Ziua
15
-
26.10.2026
Shanghai – Doha
- Grădina Mandarinului Yu,
cartierul Pudong,
Shanghai Tower
Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru ultimele cumpărături. Vom continua turul panoramic de oraș cu Grădina Mandarinului Yu, construită de către un ofițer chinez în sec. al XVI-lea, în stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de liniște, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane și chioșcuri, precum și mici curți care răsar de o parte și de alta a aleii cu statui sub forma unor dragoni, care șerpuiește în interiorul grădinii. Apoi ne vom opri la Shanghai Starbucks Reserve Roastery, cel mai mare Starbucks din lume la momentul deschiderii sale în anul 2017. După dejun vom vizita cartierul Pudong, care este și centrul financiar al orașului și ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul orașului. Cei care sunt interesați pot urca, pentru o priveliște unică asupra orașului, în Shanghai Tower, în prezent a treia clădire ca înălțime din lume, ce măsoară 632 de metri. Cină la un restaurant local și transfer la aeroport pentru plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 871 (23:35 / 05:10).
Ziua
16
-
27.10.2026
Doha – București
Sosire în Doha la ora 05:10, de unde vom pleca spre București cu zborul QR 221 (09:25 / 14:15).