Logo
Incursiune în Orientul Îndepărtat

Coreea de Sud – Japonia

Seoul – Zona Demilitarizată Coreeană – Gyeongju – Busan – Fukuoka – Hiroshima – Osaka – Koyosan – Nara – Kyoto – Tokyo – Hakone

dal travel Coreea de Sud – Japonia

11 poze

Asia fascinează, uimește, te învăluie în tradiții, te ancorează în modernitate și te ispitește cu tehnologia de vârf și cu o mulțime de atracții inedite. Vă invităm „să o trăiți, să o simțiți și să o gustați” într-un circuit care vă va purta prin cosmopolitele capitale Seoul și Tokyo, și care vă va dezvălui o parte dintre cele mai importante comori asiatice. Dacă spunem Coreea de Sud și Japonia, ne gândim la tehnologia cea mai avansată, construcțiile cele mai îndrăznețe și oamenii pentru care munca este un cult, iar tradițiile o a doua religie. Mai adăugăm noi poveşti despre samurai, shoguni, gheişe şi temple zen, amănunte despre istoria lor veche și zbuciumată, o natură incredibil de frumoasă, arhitectura tradițională care reflectă filozofia acestor popoare, bazată pe echilibrul și armonia clădirilor cu mediul natural în care sunt construite, simbolismul grădinilor și calmul transmis de ceremonia ceaiului, pentru o experiență completă, într-un circuit deosebit!

Transport

    Avion
    Autocar
    Tren
    Ambarcațiune

Cazare

    3 nopţi cazare în Seoul
    2 nopţi cazare în Busan
    1 noapte cazare în Hiroshima
    1 noapte cazare în Osaka
    1 noapte cazare în Nara
    2 nopţi cazare în Kyoto
    2 nopţi cazare în Tokyo

Mese

    Mic dejun: 12
    Dejun: 5
    Cină: 2

Ghizi

    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali

Grup

    20

Top obiective

Artă şi arhitectură

Seoul: Palatul Changdeokgung, Cheongwadae - Blue House, Muzeul Războiului din Coreea, Zona Demilitarizată Coreeană, al treilea tunel de infiltrare nord-coreean, Piaţa Namdaemun, Turnul din Seoul, Gyeongju: Observatorul Chemseongdae, Anapji Pond, Templul Bulguksa, Centum City, Turnul Busan, Podul Gwangan-daegyo, Busan: Piaţa de pește Jagalchi, Casa APEC, Hiroshima: „Domul Atomic”, Castelul Osaka, Zona Doton-bori, Templul Kongobuji, Complexul Templului Sacru Danjo Garan, Templul Interior, Templul Todai-ji, Templul Kiyomizu, Templul Kinkakuji, Castelul Nijo, Templul Ryoanji, Gion-ul, Tokyo: Templul Senso-ji, Nakamise Shopping Arcadem, Tokyo Sky Tree, Cartierul Ginza, Complexul Palatului Imperial, Intersecția Shibuya

Natură şi Peisaje

Parcul Imjingak, Pădurea Seoul, Parcul Yeouido Hangang, Grota Seokguram, Parcul Oceanic Taejongdae, Plaja Haeundae, Parcul Căprioarelor, Pădurea de Bambus Sagano, Muntele Fuji, Vârful Komagatake, Lacul Ashi

Tradiţii şi evenimente

Buckhon Hanok Village, districtul Asakusa

Experienţe şi Distracţii

urcare în Observatorul Dora, plimbare pe artera comercială Insadong, urcare cu telecabina pe Vârful Komagatake, croazieră pe Lacul Ashi

Itinerar

Ziua 1 - 16.09.2025

Bucureşti – Doha – Seoul

Mese

  • În avion

Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:30 / 22:00), de unde se va pleca spre Seoul cu zborul QR 858 (02:40 / 17:35).

Ziua 2 - 17.09.2025

Seoul

Cazare

  • Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Cină

Sosire la ora 17:35 în Seoul, capitala istorică a Coreei timp de 600 de ani, situată în nord-vestul ţării, pe Râul Han, în centrul peninsulei Coreea. Întemeiată în anul 18 î.Hr., aceasta a fost iniţial capitala regatului Baekje, unul dintre cele Trei Regate Coreene şi a continuat să fie capitală în timpul dinastiei Joseon şi a imperiului Coreean până în zilele noastre. Zona capitalei care include metropola Incheon şi majoritatea provinciei Gyeonggi, are aprox. 24,5 milioane de locuitori, fiind una dintre cele mai mari zone metropolitane din lume. Aproape un sfert din populaţia Coreei de Sud trăieşte în Seoul, făcându-l cel mai puternic centru economic, politic şi cultural sud-coreean. Seoul este considerat un oraş global, fiind în acest sens al 9-lea în Indexul Oraşelor Globale din 2008. În oraşul care a găzduit Jocurile Olimpice de vară în anul 1988 şi Campionatul Mondial de Fotbal din anul 2002 se află şi sediile principale ale multinaţionalelor Samsung, LG şi Hyundai. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer cazare la Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*). Cină la un restaurant local.

Ziua 3 - 18.09.2025

Seoul – Zona Demilitarizată Coreeană – Seoul

Cazare

  • Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Zona Demilitarizată Coreeană Al treilea tunel de infiltrare nord-coreean Urcare în Observatorul Dora Parcul Imjingak croazieră pe Râul Han

Mic dejun. În această zi vom putea face o excursie opțională în Zona Demilitarizată Coreeană, cea mai puternic păzită graniţă a lumii, aflată între cele două ţări, Coreea de Nord şi Coreea de Sud care se întinde de la est la vest pe o distanţă de 250 km, având o lăţime de 4 km. În timpul turului veți afla mai multe despre Războiul din Coreea în care au murit aprox. 900 mii de chinezi, 1,5 milioane de sud-coreeni şi 34 mii de americani. Veți vedea şi al treilea tunel de infiltrare nord-coreean, construit de nord-coreeni cu intenţia de a invada pe ascuns Coreea de Sud, tunel descoperit însă de către Coreea de Sud în anul 1978 ca urmare a unei informaţii furnizate de către un dezertor nord-coreean. Tunelul are o lungime de aprox. 1,5 km şi o adâncime de 150 m sub pământ. Veți avea de asemenea şansa să urcați în Observatorul Dora situat pe muntele cu acelaşi nume, de unde cu ajutorul binoclurilor veți putea zări oraşul industrial Kaesong din Coreea de Nord. În continuarea zilei veți ajunge în Parcul Imjingak, construit pe malul râului Imjin pentru a-i comemora pe toţi cei care şi-au pierdut casele şi au fost separaţi de familiile lor în timpul războiului, după care vă veți întoarce la Seoul. Vă veți îndrepta spre Parcul Râului Han, situat pe malul râului cu același nume, care conține de fapt 12 parcuri diferite, toate făcând parte din Parcul Yeouido Hangang. Aici vom participa la o croazieră pe Râul Han, care trece prin mijlocul orașului Seoul și care se varsă în Marea Galbenă, prilej de a admira dintr-o altă perspectivă cele mai pitorești atracții ale orașului. Cazare la Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).

Ziua 4 - 19.09.2025

Seoul

Cazare

  • Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Palatul Gyeongbokgung Cheongwadae - Blue House Plimbare pe artera comercială Insadong Turnul din Seoul Bukchon Hanok Village

Mic dejun. În această zi vom continua vizitele în Seoul și împrejurimile sale. Vom vizita Palatul Gyeongbokgung, unul dintre cele cinci mari palate construite de regii dinastiei Joseon, palat favorit al multor dintre prinţii dinastiei, care a păstrat multe elemente datând din perioada celor Trei Regate, vom face o plimbare pe celebra arteră comercială Insadong, de unde se pot achiziţiona diverse obiecte tradiţionale coreene și vom ajunge apoi în Bukchon Hanok Village, un sat tradițional coreean cu case tipice - hanok, din perioada Joseon (1392 - 1910). După dejun vom vedea Cheongwadae - Blue House (exterior), copia sud-coreeană a Casei Albe, un complex de clădiri construite pe situl grădinii regale a dinastiei Joseon unde îşi desfăşoară activitatea guvernul, fiind şi reşedinţă prezidenţială. Vom admira apoi Turnul din Seoul aflat pe Muntele Namsan, inaugurat la data de 15 Octombrie 1980, care găzduieşte în prezent o mulţime de cafenele şi restaurante. Cazare la Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).

Ziua 5 - 20.09.2025

Seoul – Gyeongju – Busan

Cazare

  • Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Gyeongju: Observatorul Chemseongdae Anapji Pond Templul Bulguksa Grota Seokguram

Mic dejun. Transfer la gară pentru plecarea cu trenul de mare viteză „Bullet Train KTX” spre Gyeongju. După 2 ore vom sosi în Gyeongju, oraș situat în provincia North Gyeongsang, fosta capitală a Regatului Antic Silla, care a guvernat mare parte a peninsulei coreene între secolele VII - IX, cunoscut şi sub denumirea de „muzeul fără ziduri”, ce găzduieşte unele dintre cele mai mari comori de artă budistă din Coreea. Împreună cu ghidul local, vom face turul panoramic de oraș, pe parcursul căruia vom vedea Observatorul Chemseongdae, cel mai vechi observator astronomic existent din Asia de Est, una dintre cele mai vechi instalaţii ştiinţifice din lume în funcţiune, construit din 362 de blocuri de granit reprezentând cele 362 de zile ale anului lunar, după care vom ajunge la Anapji Pond, iazul artificial unde se relaxa familia regală a dinastiei Silla, aflat în parcul palatului Banwolseong, construit în anul 674 din ordinul Regelui Munmu. În continuarea zilei vom vizita Templul Bulguksa, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai frumoase altare budiste ale Asiei şi Grota Seokguram, o grotă artificială din granit alb, unde se află statuia lui Buddha Sakyamuni care priveşte spre mare, inclusă şi ea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ambele obiective fiind construite în sec. al VIII-lea de dinastia Silla, pe pantele Muntelui Tohamsan. Dejun în timpul vizitelor. Plecare spre Busan, principalul port al ţării şi al doilea oraş ca mărime din Coreea de Sud, care a devenit renumit odată cu găzduirea Jocurilor Asiatice din anul 2002 și unul dintre oraşele gazdă pentru FIFA World Cup 2002. Cazare la Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*).

Ziua 6 - 21.09.2025

Busan

Cazare

  • Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun, dejun, cină

Obiective și activități

  • Parcul Oceanic Taejongdae Plaja Haeundae Centum City Turnul Busan Podul Gwangan-daegyo

Mic dejun. Această zi va fi consacrată vizitării oraşului Busan, prilej cu care vom putea admira Parcul Oceanic Taejongdae de pe Insula Yeongdo-gu, numele acestuia fiind dat după Regele Taejong Muyeol (604 - 661) care venea deseori aici să practice tirul cu arcul. Vom vedea apoi Plaja Haeundae, cea mai faimoasă plajă cu nisip alb din ţară, unde se ţin numeroase evenimente culturale şi festivaluri de-a lungul anului şi Centum City, înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cel mai mare complex comercial din lume. Vom vizita apoi Turnul Busan situat în Parcul Yongdusan, care oferă o privelişte spectaculoasă asupra vechiului port. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom admira Podul Gwangan-daegyo care are o lungime de 7,4 km, fiind cel mai lung pod bi-nivel din Coreea, peste ocean. Pe lângă faptul că permite o modalitate rapidă de deplasare, podul oferă priveliști uluitoare ale atracțiilor din apropiere, respectiv Insula Oryukdo, Muntele Hwangnyeongsan, Plaja Gwangalli, Insula Dongbaekseom și Dealul Dalmaji. Dotat cu mii de beculețe, podul prezintă o frumoasă expoziție de lumini pe timp de noapte care se schimbă odată cu anotimpurile. Cină la un restaurant local și cazare în Busan la Hotel Asti Busan 4* (sau similar 4*).

Ziua 7 - 22.09.2025

Busan – Fukuoka – Hiroshima

Cazare

  • Hotel Granvia Hiroshima 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Busan: Piaţa de pește Jagalchi Casa APEC

Mic dejun. Dimineața vom merge să vedem Piaţa de pește Jagalchi din Busan, una dintre cele mai mari din lume, unde pescarii îşi vând marfa proaspătă, iar clienţii negociază pentru un preţ cât mai bun, după care vom vizita Casa APEC, care se referă la sala de conferinţe APEC - Cooperarea Economică Asia – Pacific. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Jeju Air, zbor 7C 1454 (13:20 / 14:20) spre Fukuoka, Japonia, de unde vom fi transferați la gară pentru deplasarea cu trenul de mare viteză Shinkansen spre Hiroshima, oraş reconstruit din temelii în zilele noastre, denumit după război „Altarul Internaţional al Păcii”, intrat în istoria omenirii ca fiind primul oraş distrus de o armă nucleară. S-a hotărât ca Flacăra Păcii, Heiwa-no-To, nu se va stinge până ce nu va fi distrusă și ultima armă nucleară. Cazare la Hotel Granvia Hiroshima 4* (sau similar 4*). Bagajele vor fi transportate direct cu autocarul în Osaka, de aceea vă recomandăm să aveți pregătit un bagaj de mână pentru 1 noapte / 1 zi.

Ziua 8 - 23.09.2025

Hiroshima – Osaka

Cazare

  • Hotel Elsereine 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Hiroshima: Parcul Memorial al Păcii „Domul Atomic” Castelul Osaka Zona Doton-bori

Mic dejun. În prima parte a zilei vom face alături de ghidul local un tur panoramic al orașului Hiroshima care va include și o vizită în Parcul Memorial al Păcii, de unde vom putea vedea celebrul „Dom Atomic”, de fapt Clădirea Camerei de Industrie, singura construcţie care a rezistat exploziei atomice. Transfer la gară pentru deplasarea cu trenul de mare viteză Shinkansen spre Osaka, al doilea oraş ca mărime din Japonia, important pilon al economiei japoneze, numit şi „Veneţia Japoniei” sau „Manchester-ul Orientului”, un oraş viu, animat, plin de culoare şi dinamism situat pe insula principală, Insula Honshu. Vom vizita una dintre principalele atracţii turistice ale oraşului, Castelul Osaka, cel mai mare castel construit în Japonia medievală, reconstruit în anul 1583 pe locul Templului Honganji de către Toyotomi Hideyoshi, un general în armata japoneză a sec. al XVI-lea, care a cucerit castelul şi care a dorit ca acesta să fie centrul şi simbolul unei noi Japonii unificate sub conducerea sa. În prezent, în interiorul castelului există şi un muzeu unde cei interesaţi pot cerceta documente despre viaţa lui Toyotomi Hideyoshi şi despre istoria castelului. În continuare vom vizita zona Doton-bori, celebră în Osaka, în trecut „o stradă a plăcerii”, faimoasă pentru teatrele sale istorice (distruse în prezent), pentru magazine, restaurante, dar şi pentru panourile publicitare luminoase. Transfer pentru cazare la Hotel Elsereine 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 - 24.09.2025

Osaka – Koyosan – Nara

Cazare

  • Hotel Daiwa Roynet Nara 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Templul Kongobuji Complexul Templului Sacru Danjo Garan Templul Interior

Mic dejun. Însoțiți de ghidul local, ne vom îndrepta spre Koyosan sau Muntele Koya, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, centrul budismului Shingon, care a fost introdus în Japonia în anul 805 de către Kobo Daishi (cunoscut și sub numele de Kukai), una dintre cele mai importante figuri religioase din Japonia. Este unul dintre locurile sacre și rutele de pelerinaj ale Lanțului Munților Kii, aflându-se pe frumoasa Peninsulă Kii împădurită și caracterizată de străzi lungi cu cedri japonezi și sute de temple și grădini. Vom vizita Templul Kongobuji, situat în centrul vârfului de munte, în care locuiește cel mai mare preot și care conține frumoasele picturi fusuma (panouri) cu flori și păsări ale unor pictori cunoscuți de la Școala Kano din Kyoto. În continuarea zilei vom vedea Complexul Templului Sacru Danjo Garan, loc pentru antrenament secret în budismul ezoteric Shingon, în interiorul căruia sunt mai multe temple și impresionanta Marea Stupă de 49 m înălțime. Dejun la un restaurant local, după care vom vedea Okunoin sau Templul Interior, care este de fapt Cimitirul Koyasan, unde se află mausoleul călugărului Kobo Daishi, înconjurat de cedri vechi de câteva sute de ani și mii de pietre funerare. Ne vom deplasa apoi spre Nara, oraş care întruchipează un amestec de stiluri, chinezesc, coreean şi central-asiatic, prima capitală a Japoniei şi a doua atracţie turistică importantă din regiunea Kansai, după Kyoto, veche capitală japoneză care datează din sec. al VIII-lea. Transfer pentru cazare la Hotel Daiwa Roynet Nara 4* (sau similar 4*).

Ziua 10 - 25.09.2025

Nara – Kyoto

Cazare

  • Hotel Daiwa Roynet Kyoto Hachijoguchi 3*+ (sau similar 3*+)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Templul Todai-ji Parcul Căprioarelor Templul Kiyomizu

Mic dejun. Dimineața în Nara va debuta cu o vizită la Templul Todai-ji (Marele Buddha), aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cea mai mare clădire din lemn din lume, care adăposteşte o imensă statuie din bronz reprezentându-l pe Buddha Variocana, Buddha Adevărului Absolut, Altarul Kasuga, cu cele 4 săli principale, dintre care 3 sunt dedicate războinicilor civili şi una dedicată strămoşilor zeificaţi şi minunatul Parc al Căprioarelor, unde sunt adăpostite peste o mie de exemplare de căprioare sacre, pe care, respectând o tradiţie religioasă shinto veche de secole, le vom putea hrăni personal (deplasarea între obiectivele turistice se realizează cu mijloace de transport în comun). În continuarea zilei vom pleca spre Kyoto, vechea capitală a Japoniei între anii 794 şi 1868, denumită şi „capitala liniştii şi păcii” datorită numeroaselor grădini Zen, faimoasă pentru vechii meşteşugari care modelează bronzul, care creează obiecte incredibile din porţelan, care fac minuni din firele de mătase, dar faimoasă şi pentru echipamentele electronice performante, oraşul fiind astfel locul de întâlnire între cultura japoneză şi cea internaţională. Aici vom descoperi Japonia tradiţională, inima sa culturală, cu case vechi, cu peste 2.000 de temple şi altare, un loc de pelerinaj şi în acelaşi timp un muzeu în aer liber unde nu mai puţin de 17 locaţii din oraş şi din împrejurimi au intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita Templul Kiyomizu, dedicat zeităţii budiste cu 11 fețe Kannon, celebru pentru platforma sa sprijinită pe piloni imenşi de lemn, iar apoi vom fi transferați pentru cazare la Hotel Daiwa Roynet Kyoto Hachijoguchi 3*+ (sau similar 3*+).

Ziua 11 - 26.09.2025

Kyoto

Cazare

  • Hotel Daiwa Roynet Kyoto Hachijoguchi 3*+ (sau similar 3*+)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Templul Kinkakuji Castelul Nijo Templul Ryoanji Pădurea de Bambus Sagano Gion-ul

Mic dejun. În această zi vom explora Kyoto, oraş proiectat geometric după modelul marilor oraşe chinezeşti, impresionant şi datorită frumosului peisaj creat de munţii acoperiţi de păduri de arţar. Vom vizita Templul Kinkakuji, numit Pavilionul Aurit, un templu poleit cu aur, care se oglindeşte în iazul din faţa sa, Castelul Nijo, fost palat al familiei shogunului Tokugawa, construit între anii 1603 - 1626, Templul Ryoanji, locul celei mai faimoase grădini de stânci din Japonia, care atrage sute de vizitatori în fiecare zi și Pădurea de Bambus Sagano. La finalul turului vom putea explora Gion-ul, cartier vechi de distracţii, gheişe şi actori kabuki, trecutul reflectându-se intens în această zonă care reuşeşte să păstreze vechea ambianță istorică. Cazare la Hotel Daiwa Roynet Kyoto Hachijoguchi 3*+ (sau similar 3*+). Bagajele vor fi transportate direct cu autocarul în Tokyo, de aceea vă recomandăm să aveți pregătit un bagaj de mână pentru 1 noapte / 1 zi.

Ziua 12 - 27.09.2025

Kyoto – Tokyo

Cazare

  • Hotel Monterey Ginza 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Tokyo: Ginza Complexul Palatului Imperial

Mic dejun. Deplasare pietonală la gara din Kyoto pentru plecarea cu trenul de mare viteză către cea mai mare metropolă a Japoniei, Tokyo, capitala niponă din anul 1868, după ce dinastia Tokugawa a fost detronată, unul dintre cele mai dens populate orașe din lume, cu peste 30 milioane de locuitori. Tokyo-to sau Metropola Tokyo constă în 23 de cartiere speciale, 33 de oraşe şi 8 suburbii, o împletire a civilizaţiei şi culturii moderne, cu obiceiuri şi tradiţii milenare. Alături de ghidul local vom porni într-un tur panoramic de oraș, pe parcursul căruia vom vedea vestitul cartier exclusivist Ginza, loc unde cele mai renumite branduri mondiale îşi dispută fiecare metru pătrat de teren construit. De aici ne vom îndrepta spre Complexul Palatului Imperial, construit pe locul unde în perioada Edo se afla Castelul Shogunului şi care este în momentul de faţă înconjurat de către cele mai importante clădiri ale guvernului. În interior se află Palatul propriu-zis (Kyuden) şi Agenţia Imperială Japoneză, responsabilă de păstrarea sigiliilor şi de activitatea familiei imperiale. Deoarece accesul publicului în incintă este restricţionat, ne vom opri pe platforma din faţa palatului, în dreptul podurilor dinspre intrarea principală, pentru fotografii. Cazare la Hotel Monterey Ginza 4* (sau similar 4*).

Ziua 13 - 28.09.2025

Tokyo – Hakone – Tokyo

Cazare

  • Hotel Monterey Ginza 4* (sau similar 4*)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Muntele Fuji Urcare cu telecabina pe Vârful Komagatake Croazieră pe Lacul Ashi

Mic dejun. În această zi vom avea ocazia să vedem Muntele Fuji, cel mai înalt şi venerat munte al Ţării Soarelui Răsare, situat la o distanţă de numai 96 km de Tokyo, care va fi vizibil pe măsură ce ne vom apropia de coasta de est a Japoniei. Vom explora zona vulcanică din jurul Muntelui Fuji, care împreună cu stațiunile din zonă, cu văile fumegânde, cu peisajele celor cinci lacuri Fuji din arealul apropiat și vegheat de Fuji-san însuși, fac ca aceasta să fie una dintre cele mai căutate zone de recreere și relaxare din Japonia. Având o înălţime de 3776 m, Fuji-san domină cu statura sa impresionantă întreaga regiune, fiind cunoscut tuturor prin vârful său de o perfecţiune geometrică rară, pe care budiştii şi adepţii şintoismului îl consideră un loc sfânt. Vom urca cu telecabina pe Vârful Komagatake al muntelui Hakone de unde în zilele senine perspectiva este deosebită, putându-se admira atât Muntele Fuji, Lacul Ashi cât şi Peninsula Izu cunoscută din povestirile lui Yasunari Kawabata. Ne vom îmbarca apoi pe un „vas al piraţilor” cu care vom face o croazieră pe Lacul Ashi, unul din multele lacuri formate în craterele vulcanilor stinşi. Întoarcere în Tokyo pentru cazare la Hotel Monterey Ginza 4* (sau similar 4*).

Ziua 14 - 29.09.2025

Tokyo – Doha

Mese

  • Mic dejun, în avion

Obiective și activități

  • Templul Senso-ji Nakamise Shopping Arcade Tokyo Sky Tree Intersecția Shibuya

Mic dejun. În această ultimă zi a circuitului vom continua vizitarea orașului Tokyo alături de ghidul local. Vom vizita Templul Senso-ji, aflat în districtul Asakusa, o zonă plină de culoare şi obiceiuri tradiţionale. Templul, în curtea căruia se află un cazan uriaş din bronz plin cu tămâie aprinsă, îmbină armonios aspectele spirituale cu cele mai pământeşti, o atracţie constituind-o zona comercială care funcţionează încă dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Nakamise Shopping Arcade (galerie comercială foarte veche) aflată chiar în faţa acestuia. În continuarea zilei vom admira o spectaculoasă panoramă a întregului oraş din Tokyo Sky Tree, turnul de televiziune și un punct de reper al orașului, având 634 m înălțime. Cele două punți de observare pe care se poate ajunge sunt aflate la 350, respectiv 450 metri. Nu în ultimul rând ne vom opri la intersecția Shibuya, o întruchipare a orașului însuși: acțiune în toate direcțiile. Trei ecrane uriașe de televiziune montate pe clădirile din fața intersecției clipesc toată ziua, în timp ce restul zonei este acoperită de lumini și reclame. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 809 (17:25 / 23:00).

Ziua 15 - 30.09.2025

Doha – București

Plecare spre Bucureşti cu zborul QR 219 (02:50 / 07:40).

dal travel Coreea de Sud – Japonia

4490 EURO / loc în cameră dublă



Supliment single: 780 EURO

tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 210 euro/pers.

Tariful include

-- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Seoul şi Tokyo – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
- transport cu trenul de mare viteză „Bullet Train KTX” pe ruta: Seoul – Gyeongju
- transport cu trenul de mare viteză Shinkansen pe ruta: Fukuoka – Hiroshima
- transport cu trenul de mare viteză Shinkansen pe ruta: Hiroshima – Osaka
- transport cu trenul de mare viteză Shinkansen pe ruta: Kyoto – Tokyo
- transport cu avionul pe ruta: Busan – Fukuoka
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 12 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 3*+
- mesele menţionate în program: 12 mic dejunuri, 5 dejunuri și 2 cine
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- tur panoramic în Seoul cu ghid local
- vizitarea Palatului Gyeongbokgung din Seoul
- vizită în Bukchon Hanok Village
- vizitarea Templului Bulguksa şi Grotei Seokguram (UNESCO) din Gyeongju
- tur panoramic în Gyeongju cu ghid local
- vizitarea Casei APEC și a Turnului Busan
- tur panoramic în Hiroshima cu ghid local cu vizitarea Muzeului Memorial Hiroshima
- vizitarea Castelului Osaka și a zonei Doton-bori
- vizitarea Templului Kongobuji, a Complexului Templului Sacru Danjo Garan și Okunoin sau Templul Interior
- vizitarea Templului Todai-ji și a Parcului Căprioarelor din Nara
- vizitarea templelor Kiyomizu, Kinkakuji și Ryoanki în Kyoto
- vizitarea Castelului Nijo din Kyoto
- tur panoramic în Tokyo cu ghid local
- vizitarea Templului Senso-ji din Tokyo
- urcare în turnul Tokyo Sky Tree
- excursie la Hakone: bilet la telecabina cu care se va urca pe Komagateke și croazieră pe Lacul Ashi
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
- taxa de viză şi procesare K-ETA (autorizația de călătorie electronică): 20 euro/pers. (se achită la agenţie)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- locuri preferențiale în avion
- bacşişuri: 65 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la destinație); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
• Excursie la Zona Demilitarizată Coreeană și croazieră: aprox. 130 euro/pers. (se rezervă și se achită la agenție)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte necesare

- pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei, NU se acceptă pașapoarte temporare

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Ce spun turiștii noștri

dal travel Coreea-Japonia

Felicitări pentru circuitul Coreea-Japonia! Felicitări pentru ghidul care ne-a însoțit, în persoana distinsei Doamne Irimia Cristina. Excepțională pe toate planurile! Felicitări domniei sale, Felicitări agenției că are un astfel de ghid! Vă mulțumesc pentru interesanta destinație oferită!

Ecaterina Dusciuc

30 March 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Noi, familia Pop Ioan și Smaranda, ne exprimam bucuria și plăcerea de cunoaște pe toți cei din grupul acestui circuit Coreea de Sud și Japonia.
Pentru noi experiența trăită în acest circuit, ne -a îmbogățit din multe puncte de vedere...
mental, emoțional, spiritual....
Clipele și momentele petrecute împreună sunt deja amintiri plăcute, minunate și speciale.
Starea sufletească trăită alături de grup , a fost o stare de bine, bucurie și împliniri.
Vă dorim Sărbători de Rusalii binecuvântate cu daruri și haruri și tot binele din lume.
Pentru noi familia Pop Smaranda și Ioan a fost prima participare cu Agenția de turism Dal Travel, de aceea aducem aprecierea noastră, tot respectul și mulțumiri frumoase ghidului nostru, Domnului Răzvan Radu.

fam POP Ioan & Smaranda

6 June 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost o experiența minunata!

Excursia vieții mele! Multumesc pentru atenția și grija pe care a avut-o fata de noi Manuela (n.r. tour leader- Manuela Gherghel)!

Sănătate și numai bine!🤗😘

Norelia

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Mulțumim pentru tot ❤️ 
Să ne vedem și în alte circuite🚀  la fel de frumoase!

Ioana B

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Pentru mine a fost o excursie excelenta si nu am decat lucruri bune de povestit.

Multumesc mult pentru tot si sper sa ne ma inatalnim si in alte excursii.

Mihai Tavitian

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost o excursie ffff frumoasa!

M-am simtit foarte bine.Organizarea a fost f. buna, ghizii si-au dat interesul si am acumulat multe lucruri interesante!!!

Am avut noroc de vreme f buna, iar grupul nostru a fost excelent.
Manuela, (n.r. Manuela Gherghel - tour leader)  primesti 10 stelute cu plus si sper sa ne mai revedem !!!!

Multa sanatate pentru toti, facand putina anticipatie Sarbatori Fericite !!!!!!!

Monica Filipescu

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Și noi suntem mulțumiți și bucuroși pentru această experiență.

Am fost un grup tare frumos, am prins o vreme frumoasă, am văzut locuri și peisaje frumoase, ghizii, toți 3, de nota 10.

Deci totul a fost frumos frumos 😁❤️

Sonia

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Sunt fericita ca am cunoscut oameni minunați,locuri superbe și o doamnă ghid excepțională.(n.r tour leader-Manuela Gherghel)

Familia mea va multumeste tuturor și vă îmbrățișăm!🙏♥️

Cristina

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost o excursie și o experiența pe cinste .
Am fost o Gașca faina , simpatica și ordonata, compacta .
Mulțumesc tuturor pentru relaxarea și buna dispoziție acordată și Manuelei  (n.r tour leader - Manuela Gherghel) pentru grija și empatia pe care ne-a acordat-o .

Sa avem noroc sa fim sănătoși sa putem sa zâmbim și sa ne bucurăm de noi și de cei dragi noua .
Va îmbrățișăm cu drag !

Voicu Camelia

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost minunat, chiar dacă am cam alergat😍. Deja incercam 🤣sa ne amintim unde eram martea trecută. Manuela (n.r - tour leader Manuela Gherghel), îți multumim!😘 
Va pupam pe toți si va dorim excursii viitoare cel puțin la fel de frumoase 🥰 
Maria & Ovidiu

MARIA

7 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost un circuit magnific. Ghida (n.r. tour leader)  Manuela Gherghel este formidabila și foarte bună.

Felicitări!!!

Aș vrea să mai fac excursii cu ea.

Mulțumesc, DAL Travel!

Marcela Ciubotariu

16 November 2023

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost o excursie reusita pe care nu o vom uita!Multumim Corneliei (n.r. tour leader - Cornelia Crosman) care s a straduit sa ne faca o vacanta reusita!

A fost o experienta de neuitat  ne am simtit foarte bine in acest grup de persoane deosebite!

Speram ca ne vom intilni in alte  vacante reusite!Pâna atunci va urez sa fiti sanatosi si fericiti!

Daniela Ungurianu

19 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Locuri frumoase, oameni plăcuți, amintiri minunate! 

Anca Matei

19 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost un concediu frumos cu un grup minunat .

Mulțumim DAL TRAVEL !

Cristina

19 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost frumos.

Am cunoscut oameni inteligenți si cu bun simt, a fost o excursie si o experiența de nota 10.

Multumim Cornelia (n.r. tour leader - Cornelia Crosman)  pt organizare!

Ignat Cornel

22 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Va scriu acest mesaj pentru a va multumi pentru cele doua saptamani petrecute impreuna.

A fost o experienta interesanta iar seara cu Gheisha va ramane memorabila atat pentru noi, dar mai ales pentru ea.

Razvan (n.r tour leader: Razvan Radu) stiu ca nu a avut un job usor,  dar s-a achitat de el într-un mod laudabil, iar daca vreodata am gandit ceva rau despre Agentia DAL Travel sau vreun reprezentant al ei, sa știți ca ma căiesc amarnic.

Va multumesc inca o data. 

Laurentiu CARP

28 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Il felicit  pe ghidul nostru (n.r. tour leader - Răzvan Radu) care a reușit sa parcurgă întreg programul intr-un mod armonios .
Felicit întreg grupul pentru aceasta excursie reușită!

Ioana

29 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Am fost un grup minunat!

Ma bucur mult că v-am cunoscut și va astept cu drag la Iași! Va doresc tuturor sănătate, călătorii plăcute și experiențe de neuitat! Domnului Răzvan (n.r. tour leader Răzvan Radu) care a facut excursia frumoasă vreau sa-i multumesc! Va îmbrățișez pe toti cu drag !

Maria C

29 March 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

M-am întors recent din excursia Coreea de Sud - Japonia și doresc să mulțumesc pe această cale agenției Dal Travel pentru impecabila organizare a acestui minunat circuit.
Mulțumirile mele merg deasemenea către domnul Liviu Nedelcu ( tour leader )excelent cunoscător al regiunii, activ și implicat pe tot parcursul excursiei, către Olivia ghidul din Coreea de Sud și Iuko din Japonia, două doamne deosebit de dedicate și pregătite profesional, deasemenea către șoferii extrem de politicoși care ne-au purtat în siguranță pe întregul traseu în autocare impecabile.
Totul a fost la superlativ de la hotelurile foarte bune situate in centrul orașelor la mâncărurile delicioase, la peisajele spectaculoase, templele impunătoare, palatele elegante , gările faimoase - inima orașelor japoneze , Nozomi , elegantul tren de viteză ,gradul înalt de civilizație al japonezilor care a pus în fața noastră o lume aparte pe care noi nu o cunoaștem și care face din Japonia o altă planetă aș putea spune .
Recomand cu multa caldura Dal Travel tuturor iubitorilor de călătorii fabuloase.

Sandru

25 June 2024

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Multumim pentru experienta oferita în "mica" vacanta, dar foarte plina de surprize plăcute.

Maria

4 April 2025

dal travel Coreea de Sud - Japonia

A fost  un adevărat regal alături de  oameni dornici de aventură și explorare! Să aveți cu toții mii de motive pentru a zâmbi și a fi fericiți!

Maria Candrea

4 April 2025

dal travel Coreea de Sud - Japonia

(...) Oameni frumosi,o excursie  frumoasa,cu un ghid pe masura (n.r. tour leader - Manuela Gherghel) .O experienta care mi-a umplut sufletul de bucurie.

Gabriela V.

4 April 2025

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Mulțumim pentru atmosfera foarte plăcută,  pentru voie bună și înțelegere.  

Multumim și doamnei Manuela (n.r. tour leader Manuela Gherghel) pentru informatii și grija avută.

Numai bine tuturor,  sănătate și excursii minunate!

Aida G

4 April 2025

dal travel Coreea de Sud - Japonia

Un grup extraordinar! O ghidă extraordinară! (n.r. Manuela Gherghel) Mulțumim pentru tot! Sănătate multă și călătorii cât mai multe!

Mihaela D.

4 April 2025

dal travel Coreea de Sud Japonia

Circuitul Coreea de Sud - Japonia iti oferă posibilitatea sa vezi o alta lume,  alta cultura,  alta civilizație, dar ce civilizație! Nimic nu este lasat la voia întâmplării,  totul e riguros planificat. Vezi oameni care trăiesc in liniște, cu bun simt, cu dragoste de oameni si natură, care respectă legile și regulile asa cum sunt ( chiar dacă pt noi, unele au părut absurde). Vezi orașe uluitoare, vezi vestitele grădini japoneze care îți umple sufletul de frumos. Noi am avut norocul sa vedem si cireșii infloriti. 
Coreea de Sud este o țară nou construită, cu oameni veseli, plini de viata și mândri. 
Sunt doua tari la "capătul lumii" atât geografic, cât și economic, care merita din plin văzute. 
Doamna Manuela Gherghel, însoțitoare de grup (n.r. tour leader), ne-a transmis dragostea sa pentru cele doua tari, ne-a dat o mulțime de informații utile, a ascultat doleanțele noastre, ale tuturor,  și a ajutat cu tot ce a putut. Mereu cu zâmbetul pe buze și veselia sa, a creat o atmosfera plăcută, de vacanta planificata, fără a ne simți stresați.

Aida G.

12 April 2025

Oferte Similare

Coreea de Sud Circuit cu insotitor

Coreea de Sud

25.09.2025 - 07.10.2025

20 de persoane

13 zile

de la 3290 EURO / persoană

China – Coreea de Sud – Japonia Circuit cu insotitor

China – Coreea de Sud – Japonia

30.09.2025 - 16.10.2025

20 de persoane

17 zile

de la 4970 EURO / persoană

Coreea de Sud – Taiwan Circuit cu insotitor

Coreea de Sud – Taiwan

02.11.2025 - 14.11.2025

12 de persoane

13 zile

de la 3690 EURO / persoană

Coreea de Sud | Plecare din Cluj-Napoca Circuit cu insotitor

Coreea de Sud | Plecare din Cluj-Napoca

17.10.2025 - 29.10.2025

20 de persoane

13 zile

de la 3190 EURO / persoană

Rusalii in China – Coreea de Sud – Japonia Circuit cu insotitor

Rusalii in China – Coreea de Sud – Japonia

25.05.2025 - 10.06.2025

20 de persoane

17 zile

de la 4970 EURO / persoană

Japonia Arțarilor ruginii Circuit cu insotitor

Japonia Arțarilor ruginii

27.10.2025 - 08.11.2025

25 de persoane

13 zile

de la 4290 EURO / persoană

Japonia și insulele sale exotice (Okinawa) Circuit cu insotitor

Japonia și insulele sale exotice (Okinawa)

23.10.2025 - 04.11.2025

25 de persoane

13 zile

de la 4290 EURO / persoană

Japonia estivală – Marele Circuit Circuit cu insotitor

Japonia estivală – Marele Circuit

18.07.2025 - 30.07.2025

25 de persoane

13 zile

de la 4390 EURO / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite