3460 EURO Vezi detalii
07.05.2024
20.05.2024
14 zile
Vandut
Beijing – Xi’an – Guilin – Croazieră Pe Fluviul Li – Shanghai – Hong Kong – Macao
13 poze

„O ţară, două sisteme”! Un mare stat cu o istorie de peste 5.000 de ani, China a devenit în prezent o superputere economică de necontestat care uimeşte prin ritmul şi amploarea dezvoltării economice şi sociale. Programul pe care vi-l propunem vă oferă ocazia să intraţi în atmosfera vechilor capitale care s-au succedat de-a lungul numeroaselor dinastii din istoria glorioasă şi zbuciumată a Chinei, să luaţi contact cu străvechea cultură şi cu tradiţiile milenare care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei întregii civilizaţii. Ascensiunea pe Marele Zid Chinezesc, incursiunea în Oraşul Interzis, descoperirea Armatei de Teracotă, dimensiunile urbane ale Shanghaiului şi Hong Kongului, cazinourile din Macao şi aromele mâncărurilor chinezeşti, sunt doar câteva dintre reperele esenţiale ale marelui circuit în care sunteţi invitaţi.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Marele Zid Chinezesc, Posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali, Mormintele Împăraţilor Ming, Drumul Sacru, Palatul de Vară, Palatul Imperial, Templul Cerului, Muzeul de Istorie Shaanxi, Armata războinicolor de teracotă, Muzeul Trăsurii de Bron, Promenada Bund, Cartierul Pudong, Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, Shanghai Tower, Muzeul de Istorie din Shanghai, Platoul Ngong Ping, Statuia de bronz a lui Buddha Sakyamuni, Mănăstirea Po Lin, Ruinele bisericii romano-catolice St. Paul, Biserica Penha, Piaţa Senatului, Faimosul Turn, „Lotus Flower in Full Bloom”, Templul zeiţei A-Ma, Faimosul Cazino

Natură şi Peisaje

Fluviul Li, Grădina Mandarinului Yu, Fluviul Huangpu, Insula Lantau, Marea Chinei de Sud, Parcul Natural Lantau Nord Park Country, Portul Victoria, Dealul Penha, Muntele Victoria, Plaja din Golful Repulse, Golful Repulse

Tradiţii şi evenimente

Satul pescăresc Aberdeen

Experienţe şi Distracţii

Piaţa Tian’An Men, Vizită la o fabrică de cloazoneuri, plimbare în Hutong, plimbare prin cartierul musulman, vizitarea ansamblului arhitectural dedicat Pagodei Marii Gâşte Sălbatice, vizită la un atelier de prelucrare a jadului, spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale, Croazieră pe Fluviul Li, Plimbare pe strada comercială Nanjing, asistare la Ceremonialul Ceaiului într-una din ceainării, croazieră pe Fluviul Huangpu, Urcare în Shanghai Tower, vizită la un atelier de prelucrare a perlelor, cumpărături pe Nathan Road, plimbare cu funicularul, Croazieră în portul Victoria cu cină, excursie cu vaporu la Macao, degustare din bucătăria „macaneză”, Plimbare până în vârful muntelui Victoria, Piaţa Stanley


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    07.05.2024

    Bucureşti – Doha – Beijing

    • Transport Avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (18:45 / 23:15), de unde se va pleca spre Beijing cu zborul QR 892 (01:45 / 15:00).
  • 2
    08.05.2024

    Beijing

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
    • Mese Cină
    • Obiective și activități Piaţa Tian’An Men
    Sosire în Beijing la ora 15:00 și întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi pentru o primă vizită în Beijing, capitala Republicii Chineze, cunoscută şi sub vechiul nume Peking, care adăposteşte peste 17 milioane de locuitori. Oraşul este perceput de chinezi ca „un tărâm al făgăduinţei”, datorită posibilităţilor multiple de petrecere a timpului liber. Totodată, Beijing rămâne unul dintre cele mai încărcate de istorie oraşe ale Chinei, deţinând o colecţie incredibilă de obiecte istorice şi de artă, expuse în mai mult de 50 de muzee, numeroase teatre şi centre culturale. Vom vedea celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume, întinsă pe 40 de hectare, care găzduieşte un amestec impresionant de monumente antice şi moderne, fiind situată în inima oraşului. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 3
    09.05.2024

    Beijing

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Marele Zid Chinezesc
      Posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali
      Mormintele Împăraţilor Ming
      Drumul Sacru
      Vizită la o fabrică de cloazoneuri
    Mic dejun. Excursie la Badaling, situat la 80 km distanţă de Beijing, pentru a vedea Marele Zid, simbolul Chinei antice, cu o lungime de peste 21.000 km, conform ultimelor date furnizate de Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural (SACH), singura construcţie de pe pământ ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cincisprezece provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vom avea posibilitatea să admirăm acest monument încărcat de istorie şi să vedem posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali. În continuarea zilei vom ajunge la Mormintele Împăraţilor Ming, locul în care sunt adăpostite mormintele a 13 din cei 16 Împăraţi ai Dinastiei Ming. Vom vizita unul dintre aceste monumente construite în stil arhitectural confucian. În continuare vom vedea Calea Spiritelor sau Drumul Sacru, cum mai este cunoscut, de la Changling, după care vom vizita o fabrică de cloazoneuri. Dejun în cursul vizitelor. La întoarcerea în Beijing vom trece pe lângă Stadionul Olimpic şi Centrul Naţional Acvatic, care au găzduit Jocurile Olimpice de vară din anul 2008. Cină la celebrul restaurant „Rața pekineză” şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 4
    10.05.2024

    Beijing

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Palatul de Vară
      Palatul Imperial
      Plimbare în Hutong
    Mic dejun. În această zi vom începe vizitele cu Palatul de Vară, ridicat în anul 1750, supranumit „Grădina Undelor Clare”, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti, datorită îmbinării perfecte a operelor arhitecţilor chinezi cu peisajul natural reprezentat de Lacul Kunming şi dealurile care îl înconjoară. Apoi vom vizita Palatul Imperial (Oraşul Interzis), un complex de clădiri construit de împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), în care au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; câteva dintre marile săli sunt folosite ca muzee care adăpostesc impresionante colecţii ale artei chinezeşti. Clădirile interioare sunt construite din lemn pe fundaţie de piatră şi poartă nume precum armonie, puritate, linişte sau longevitate. Dejun pe parcursul vizitelor. Seara vom face o plimbare în Hutong, cândva adăpostul unora dintre cele mai faimoase chipuri din Beijing. Vom afla amănunte despre istoria hutong-urilor, cine a locuit acolo și cum s-au schimbat aceste cartiere de-a lungul timpului. Se spune de asemenea că aceste cartiere sunt țesătura vie a Beijingului și că reprezintă viitorul orașului. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 5
    11.05.2024

    Beijing – Xi’an

    • Transport Autocar, tren
    • Cazare Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Templul Cerului
    Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Cerului, locul în care împăraţii dinastiilor Ming şi Qing venerau cerul şi se rugau pentru pace şi prosperitate, o capodoperă arhitecturală a dinastiei Ming, construit în sec. al XV-lea și care a fost inclus în anul 1998 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la gară pentru plecare cu trenul de mare viteză spre Xi’an. Sosire, cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*).
  • 6
    12.05.2024

    Xi’an

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Muzeul de Istorie Shaanxi
      Plimbare prin cartierul musulman
      Vizitarea ansamblului arhitectural dedicat Pagodei Marii Gâşte Sălbatice
      Vizită la un atelier de prelucrare a jadului
    • Opționale Spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale
    Mic dejun. Vom porni în explorarea oraşului Xi’an, care a fost capitala Chinei timp de 1062 de ani sub 13 dinastii, locul de unde începea celebrul drum al mătăsii. Denumit în antichitate Chang’An (oraşul etern), este unul dintre locurile în care a luat fiinţă civilizaţia chineză antică din bazinul râului Galben. Oraşul era înconjurat de ziduri construite în timpul dinastiei Ming, care pot fi admirate şi în prezent. Vom vedea Muzeul de Istorie Shaanxi, aflat într-o suburbie a oraşului Xi’An, care în prezent adăposteşte peste 370.000 de obiecte. Vom face apoi o plimbare prin cartierul musulman, unde vom vizita cea mai mare moschee din China, care datează din sec. al XIV-lea. Dejun în timpul vizitelor. Ziua va continua cu vizitarea ansamblului arhitectural dedicat Pagodei Marii Gâşte Sălbatice, construit în anul 625, înalt de 67 m, cu 7 nivele. Acesta este locul în care călugărul Xuan Zand a tradus în limba chineză textele sacre budiste, după ce s-a întors din India, unde vom avea ocazia să vedem templul care i-a fost dedicat, iar apoi vom vizita un atelier de prelucrare a jadului, pentru care Xi’an este celebru. Seara, opţional, spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*).
  • 7
    13.05.2024

    Xi’an – Guilin

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Lijiang Waterfall 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Armata războinicolor de teracotă
      Muzeul Trăsurii de Bron
    Mic dejun. Plecare spre situl arheologic situat la 40 km distanţă de Xi’An, dedicat mormântului primului împărat al Chinei, Qin Shi Huangai, unde s-a descoperit armata celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii (inclusiv noul sector cu ultimele descoperiri). Se spune că această armată a fost construită pentru a păzi împăratul în timpul trecerii sale spre Regatul Morţilor. Deşi un număr mare dintre statui au fost deteriorate de-a lungul timpului sau vandalizate de cuceritori, multe au fost restaurate, spectacolul oferit în prezent de miile de soldaţi din teracotă în mărime naturală fiind unul copleşitor. În incintă vom mai vizita şi Muzeul Trăsurii de Bron. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere la Xi’an pentru transfer la aeroport de unde vom pleca spre Guilin. Cină la un restaurant local. Guilin este situat în nord-estul Regiunii Autonome Guangxi Zhuang, pe malul vestic al râului Li, înconjurat de un peisaj natural feeric. Relieful carstic, peşterile fantastice şi apele curate surprind şi inspiră vizitatorii din întreaga lume, care se întreabă cum a fost posibil ca natura să creeze o asemenea frumuseţe. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la Hotel Lijiang Waterfall 4* (sau similar 4*).
  • 8
    14.05.2024

    Guilin – Croazieră Pe Fluviul Li – Shanghai

    • Transport Autocar, vas de croazieră, avion
    • Cazare Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Croazieră pe Fluviul Li
    Mic dejun. Transfer în port pentru croaziera pe Fluviul Li până la Yangshuo, cu dejun la bord. Croaziera se va derula printr-un defileu impresionant prin peisajul oferit de formaţiunile muntoase unice în lume. Piscurile impunătoare de calcar, a căror imagine se reflectă în apele limpezi sub un cer de un albastru ireal, ţăranii chinezi care cultivă orez pe malurile fluviului, pescarii care străbat fluviul în lung şi în lat pe plute de bambus, toate acestea formează un decor idilic al provinciei Guangxi. Debarcare în Yangshuo, urmată de o scurtă plimbare prin pitorescul orăşel, după care ne vom întoarce la Guilin cu mașina, străbătând peisajul unic al culturilor de orez. Cină la un restaurant local. Transfer la aeroport pentru zborul spre Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, situat la malul Mării Orientale, pe Fluviul Huangpu. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
  • 9
    15.05.2024

    Shanghai

    • Transport Autocar, vas de croazieră
    • Cazare Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Promenada Bund
      Cartierul Pudong
      Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha
      Grădina Mandarinului Yu
      Plimbare pe strada comercială Nanjing
      Asistare la Ceremonialul Ceaiului într-una din ceainării
      Croazieră pe Fluviul Huangpu
    • Opționale Urcare în Shanghai Tower
    Mic dejun. Zi dedicată explorării Shanghaiului, oraş cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, fiind în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Vom vedea promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ‘30, cartierul Pudong, care este şi centrul financiar al oraşului şi ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul oraşului. Cei care sunt interesaţi pot urca, pentru o privelişte unică asupra oraşului, în Shanghai Tower, în prezent a doua cea mai înaltă clădire din lume, care măsoară 632 m înălţime. În continuare vom vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziţie culcată şi una din jad verde în poziţie de meditaţie. După dejun, vom vizita Grădina Mandarinului Yu, construită în sec. al XVI-lea în stilul arhitectural al dinastiei Ming de către un ofiţer chinez. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de linişte, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane şi chioşcuri, precum şi mici curţi care răsar de o parte şi de alta a aleii cu statui sub forma unor dragoni, care şerpuieşte în interiorul grădinii. În continuarea zilei vom face o plimbare în oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde vom putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Ziua se va încheia cu o croazieră pe Fluviul Huangpu. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
  • 10
    16.05.2024

    Shanghai – Hong Kong

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Metropark Kowloon 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Muzeul de Istorie din Shanghai
      Vizită la un atelier de prelucrare a perlelor
    Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Muzeul de Istorie din Shanghai, inaugurat în anul 1952. Muzeul este unul dintre cele mai mari din lume şi este renumit datorită colecţiei impresionante de obiecte din bronz care aparţin dinastiilor Shang şi Zhou. De asemenea, acesta găzduieşte picturi antice chinezeşti şi obiecte din ceramică, având cele mai bune colecţii de artefacte din istoria Chinei şi a oraşului, inclusiv descoperiri arheologice din anul 1949 până în prezent. În continuarea zilei vom vizita un atelier de prelucrare a perlelor. Dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Hong Kong, fost dominion britanic, care după războiul opiumului din anul 1840, a intrat în componenţa statului chinez în anul 1997 şi dintr-un simplu sat de pescari, a devenit în timp unul dintre cele mai cosmopolite oraşe, unde Estul se întâlneşte cu civilizaţia Vestului. Hong Kongul este în prezent mai atrăgător decât Manhattanul New Yorkului, cu zgârie-norii care parcă răsar din mare, cu relieful său colinar de un farmec aparte. Întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer şi cazare la Hotel Metropark Kowloon 4* (sau similar 4*).
  • 11
    17.05.2024

    Hong Kong

    • Cazare Hotel Metropark Kowloon 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Cumpărături pe Nathan Road
      Excursie în Insula Lantau:
      Platoul Ngong Ping
      Statuia de bronz a lui Buddha Sakyamuni
      Mănăstirea Po Lin
      Plimbare cu funicularul
      Marea Chinei de Sud
      Parcul Natural Lantau Nord Park Country
      Croazieră în portul Victoria cu cină
    Mic dejun. În această zi veţi avea timp liber pentru activităţi individuale, cumpărături pe Nathan Road, principala stradă comercială din Hong Kong sau veţi putea opta pentru o excursie în Insula Lantau, pentru a-i descoperi frumuseţile naturale. Veţi descoperi plaje sălbatice, un sat tradiţional de pescari, văi luxuriante, munţi care se ridică spre cer şi nu în ultimul rând, iluminarea spirituală pe una dintre cele mai mari insule din Hong Kong. Excursia va fi precum o întoarcere în timp, la linişte şi pace. Odată ajunşi la Platoul Ngong Ping veţi descoperi cea mai mare statuie din bronz în aer liber, reprezentându-l pe Buddha Sakyamuni, care este aşezată lângă Mănăstirea Po Lin. Turul se va încheia cu o plimbare spectaculoasă cu funicularul, prilej de a vă bucura de priveliştile „ameţitoare” oferite de Marea Chinei de Sud şi de Parcul Natural Lantau Nord Park Country. Opţional, seara veţi putea participa la o superbă croazieră în portul Victoria, cu cină bufet inclusă, pentru a admira vestitele lumini ale oraşului Hong Kong. Cazare la Hotel Metropark Kowloon 4* (sau similar 4*).
  • 12
    18.05.2024

    Hong Kong – Macao – Hong Kong (Vapor)

    • Cazare Hotel Metropark Kowloon 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Excursie cu vaporu la Macao:
      Ruinele bisericii romano-catolice St. Paul
      Dealul Penha
      Biserica Penha
      Piaţa Senatului
      Faimosul Turn
      „Lotus Flower in Full Bloom”
      Templul zeiţei A-Ma
      Degustare din bucătăria „macaneză”
      Faimosul Cazino
    Mic dejun. Timp liber pentru pentru activităţi individuale, cumpărături sau opţional, excursie de o zi, cu dejun inclus, cu vaporul la Macao, fostă colonie portugheză până în anul 1999. Macao este cea mai veche colonie europeană din Orientul Îndepărtat, datând din anul 1557. Mai mult de 400 de ani de amestec între culturile europenilor şi chinezilor au dat naştere unei culturi proprii a acestei aşezări. „Rădăcinile” europene se regăsesc în arhitectura multor clădiri tipic portugheze, care au fost listate recent în Patrimoniul Mondial UNESCO. Veţi vedea principalele puncte de atracţie turistică din Macao, precum ruinele bisericii romano-catolice St. Paul, devenite emblemă pentru Macao, intrate şi ele pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dealul Penha care a dominat orizontul peninsulei Macao mai mult de trei secole, deal pe care se află Biserica Penha construită în anul 1622 și Piaţa Senatului. Veţi trece pe lângă celebrul Turn din Macao, veţi admira monumentul care comemorează revenirea regiunii Macao la China, în anul 1999, numit „Lotus Flower in Full Bloom” şi veţi vizita Templul zeiţei A-Ma, zeiţa navigatorilor. În timpul dejunului, veţi avea ocazia să gustaţi câte ceva din bucătăria „macaneză”, bucătărie în care se regăseşte cultura sa unică. Turul se va încheia cu vizitarea unui faimos cazino din Macao, copie a cazinoului Veneţia din Las Vegas. Întoarcere în Hong Kong pentru cazare la Hotel Metropark Kowloon 4* (sau similar 4*).
  • 13
    19.05.2024

    Hong Kong – Doha

    • Transport Autocar
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Plimbare până în vârful muntelui Victoria
      Plaja din Golful Repulse
      Piaţa Stanley
      Satul pescăresc Aberdeen
    Mic dejun. Tur de o jumătate de zi al Hong Kongului, oraş cosmopolit unde diferite culturi se împletesc armonios cu tradiţiile chinezeşti şi cu influenţele exotice. Turul va începe cu o plimbare până în vârful muntelui Victoria cunoscut şi sub denumirea de Colina Victoria, faimoasa zonă rezidenţială de lux, unde de la o înălţime de 554 m vom admira o frumoasă panoramă asupra insulei Hong Kong, a peninsulei Kowloon şi a împrejurimilor. Turul va continua cu vizitarea celei mai populare plaje din sudul insulei, datorită nisipului fin şi a apei clare, situată în Golful Repulse (Golful Ruşinii), după care vom vizita Piaţa Stanley (Chek Chue) şi satul pescăresc Aberdeen, denumit astfel de scoţienii care au colonizat Hong Kongul, o aşezare tradiţională unică în lume datorită ambarcaţiunilor sale din lemn, numite șampan şi datorită unei mici comunităţi care „trăieşte pe apă”. Dejun la un restaurant local. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 817 (19:30 / 23:10).
  • 14
    20.05.2024

    Doha – Bucureşti

    • Transport Autocar, avion
    Plecare spre Bucureşti cu zborul QR 219 (02:00 / 07:00).


Informatii tarif

3460 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 EURO

tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. 20-24 turişti, tariful se va majora cu 60 euro/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
    Tren
    Vas de croazieră
    Vapor
  • cazare
    3 nopți Beijing
    2 nopți Xi’an
    1 noapte Guilin
    2 nopți Shanghai
    3 nopți Hong Kong
  • mese
    Mic dejun: 11
    Dejun: 9
    Cină: 7
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    25-30

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Beijing şi Hong Kong – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
- transport continental cu avionul pe rutele: Xi’An – Guilin, Guilin – Shanghai, Shanghai – Hong Kong
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- transport cu tren de mare viteză pe ruta: Beijing – Xi’An
- 11 nopţi cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 11 mic dejunuri, 9 dejunuri şi 7 cine
- 1 cină la restaurantul „Rața Pekineză” din Beijing
- croazieră pe Fluviul Li, de la Guilin la Yangshuo cu dejun la bord
- croazieră pe Fluviul Huangpu în Shanghai
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- taxa de viză şi procesare pentru China: 140 euro/pers. (se achită la agenție)
- bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale, care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• spectacol de balet şi dansuri tradiţionale la Xi’An: aprox. 60 euro/pers.
• spectacol acrobatic în Shanghai: aprox 60 euro/pers.
• excursie la Macao cu dejun inclus: aprox. 140 euro/pers.
• excursie la Lantau: aprox. 90 euro/pers.
• croazieră cu cină inclusă în Hong Kong: aprox. 85 euro/pers.

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu 2 pagini libere pentru aplicarea vizei
- copie pașaport
- 2 foto color tip paşaport (48 mm X 33 mm) pe fond alb (nu cu tricou alb)
- viză anterioară de China, dacă este cazul
- aplicația pentru viză se face online de către agenție, urmând ca fiecare turist să se prezinte personal la Centrul de viză China din București pentru înregistrarea datelor biometrice (amprenta digitală); prezența este obligatorie la data și ora stabilite de comun acord


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Notă: În timpul tururilor se organizează vizite la fabrici tradiţionale, pentru a face cunoştinţă cu meşteşuguri străvechi, parte activă a culturii şi civilizaţiei chineze, precum prelucrarea jadului, producerea şi prelucrarea mătăsii, confecţionarea cloazoneurilor, cultura şi prelucrarea perlelor sau vom vedea pe viu cultivarea, recoltarea şi prepararea ceaiului, ocazii cu care se pot face şi cumpărături, direct de la sursă.


Oferte similare

Circuit cu insotitor

3990 EURO

11.05.2024 - 26.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3960 EURO

08.10.2024 - 22.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2970 EURO + 2450 USD

13.09.2024 - 01.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3380 EURO

11.10.2024 - 28.10.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?