De când lumea a descoperit China pentru prima dată prin scrierile aventurierului Marco Polo în urmă cu mai bine de 700 de ani, această măreață țară asiatică a ajuns să fie privită ca întruchiparea a tot ceea ce este misterios și exotic. Nici acum, după decenii de creștere economică, nu și-a pierdut din farmec. Mai mult de atât, contrastul dintre vechile obiceiuri ale Chinei și noul stat ultramodern care se dezvoltă încă, nu a făcut decât să sporească fascinația pentru o cultură care datează de milenii.
Datorită dimensiunii sale, China, ca destinație turistică, oferă un spațiu nelimitat de explorare. Indiferent dacă alegi să vizitezi un oraș plin de viață sau să cauți liniștea unui templu antic, această țară este plină de experiențe incredibile și posibilități de vizitare a obiectivelor turistice. Suntem siguri că un circuit în China se află pe lista ta de destinații pentru următoarele călătorii, iar pentru a veni în ajutorul tău, specialiștii DAL Travel au centralizat câteva dintre obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi.
Iată top 5 cele mai importante obiective turistice din China:
- Marele Zid Chinezesc
Magnificul Mare Zid Chinezesc se întinde pe mai mult de 6.000 de kilometri de la cetățile Shanhaiguan în est până la Jiayuguan în vest, trecând prin Hebei, Tientsin și Beijing, unde pot fi vizitate cele mai bine conservate secțiuni ale zidului - Mongolia Interioară, Ningxia și Gansu. Având în medie șase până la opt metri înălțime și fiind suficient de lat pentru a permite trecerea a zece persoane, vizitarea zidului va fi o experiență unică pentru oricine. Unele dintre cele mai vechi fortificații ale zidului datează încă din secolul al VII-lea î.Hr., cele mai cunoscute zone fiind adăugate în jurul anului 210 î.Hr., când secțiunile sale au fost unite. Marele Zid Chinezesc atrage anual o mulțime de turiști veniți din toate colțurile lumii, fascinați de o astfel de minune. Acesta este și un paradis pentru iubitorii de istorie și arhitectură, ce doresc să înțeleagă complexitatea zidului care a fost construit și reconstruit de-a lungul anilor.
Hai cu noi să vizitezi acest obiectiv extraordinar în cadrul următorului circuit în China organizat de DAL Travel!
- Orașul interzis
Cea mai mare și mai importantă așezare din China, Orașul Interzis, cunoscut și sub denumirea de Palatul Imperial, este situat chiar în inima Beijingului și este unul dintre cele mai importante obiective turistice din China. Acest complex întins a fost reședința a 24 de împărați Ming și Qing, a căror prezență a interzis intrarea oricui, excepție făcând familia imperială și curtezanele acestora.
Fiind unul dintre cele mai importante cinci palate din lume, marile săli și zidurile afișează cu mândrie esența și punctul culminant al arhitecturii tradiționale chinezești, reprezentative pentru capitala celei mai mari națiuni din lume. Cu o suprafață de aproximativ 720.000 de metri pătrați și protejat de un zid înalt de 10 metri cu turnuri de veghe și un șanț larg, acest complex masiv este format din câteva zone alocate pentru scopuri ceremoniale și administrative, alături de o reședință privată folosită de împărat.
În cele mai vechi timpuri, se spunea că împăratul este un fiu al Raiului și, prin urmare, i s-a conferit puterea supremă a Cerului. Reședința împăraților a fost construită spre nord, către Steaua Polară, pentru a fi casa Împăratului Ceresc. Considerat un loc divin, cu siguranță era interzis oamenilor obișnuiți, de aici provenind și numele acestui obiectiv care totuși poate fi vizitat în zilele noastre de orice turist, în cadrul unui circuit cu însoțitor în China.
- Armata de teracotă
În anii 1970, în timp ce săpau fântâni la periferia orașului Xi'an, fermierii au dat peste ceea ce urma să fie cea mai importantă descoperire arheologică a Chinei: Armata de teracotă. Distribuită în trei gropi mari subterane și construită pentru a păzi mormântul Primului Împărat, descoperirea include peste 8.000 de războinici în mărime naturală, aproximativ 520 de cai și peste 100 de care, împreună cu numeroase alte personaje non-militare datând din jurul anului 280 î.Hr. Deși unele au fost grav avariate din cauza trecerii timpului, multe dintre statuile dezgropate au fost asamblate cu grijă și stau ca mărturie a importanței acordate împăratului și vieții de apoi. Situl, care este parte din Parcul Mausoleului Împăratului Qin Shi Huang, este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Chinei și oferă experiența de neuitat de a sta în fața acestei adunări imense de soldați și cai, vechi de secole. Dacă alegi să participi într-un circuit în China vei avea șansa să admiri acest obiectiv care te va fascina întru totul!
- Palatul de vară
Oferind un amestec cultural bogat între viață futuristă a orașului și minunile naturii, Beijingul este un tărâm al diversității în care oamenii coexistă armonios. De la minunății arhitecturale distinctive până la vederi pitorești ale peisajelor naturale și măreție istorică, acest oraș este cât se poate de distins. Dintre toate atracțiile turistice majore, cea de neratat atunci când alegi un circuit cu însoțitor în China, este Palatul de Vară.
Un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Palatul de vară din Beijing este una dintre cele mai bine conservate și populare grădini imperiale din lume. Folosit inițial ca refugiu de vară de către familiile regale, acesta a fost ulterior restaurat și deschis publicului că un parc care găzduiește diverse atracții. Palatul de Vară cuprinde spații administrative, rezidențiale și spirituale împreună cu un lac vast, poteci și coridoare așezate geometric, precum și mai multe sculpturi, structuri și pavilioane. Vizitandu-l vei putea avea parte de o experiență distractivă, relaxantă și educativă!
- Templul Cerului
Templul Cerului este una dintre cele mai strălucite opere ale arhitecturii antice din China. Este, de asemenea, o capodoperă remarcabilă, atunci când vine vorba de clădirile imperiale clasice de-a lungul istoriei Chinei. Situl a fost construit pentru prima dată în 1420 de către împăratul Yongle, apoi extins de împărați ai dinastiei Ming, cât și ai dinastiei Qing, și a servit drept loc sfânt unde împărații au putut aduce un omagiu Cerului și rugându-se pentru un an de belșug.
În comparație cu toate celelalte locuri de sacrificiu din lume, Templul Cerului este cel mai mare nu numai ca dimensiune, ci și prin forme și tradiții. În 1998, UNESCO a inclus Templul Cerului în Lista Patrimoniului Mondial cu descrierea drept „o capodoperă de arhitectură și design peisagistic care ilustrează simplu și grafic o cosmogonie de mare importanță pentru evoluția uneia dintre marile civilizații ale lumii... ”.
Există un număr enorm de obiective turistice incredibile pe care trebuie să le vezi într-o vacanță în China, dar dacă vrei să le marchezi pe cele mai importante, atunci ar trebui să le iei în considerare pe cele evidențiate puțin mai sus. Fiecare loc are o atmosferă și un farmec aparte, care îți vor lăsa amintiri de neuitat. Nu este de mirare că un sejur în China este un vis pentru multe persoane! Așadar, dacă dorești să vizitezi aceste minunate obiective turistice, alege un circuit cu însoțitor în China și beneficiază de o experiență unică. Ce mod mai bun de a explora minunile acestei mari națiuni?