Ziua
1
-
19.02.2022
Bucureşti – Doha
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 14:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (16:50 / 22:30).
Ziua
2
-
20.02.2022
Doha – Kampala
- Hotel Golf Course Kampala 4* (sau similar 4*)
Plecare din Doha cu zborul QR 1385 (01:50 / 07:40) spre Kampala, capitala și cel mai mare oraș al Ugandei, locul în care savana est-africană întâlnește jungla vest-africană, situată într-o locație ecuatorială superbă, pe malul împădurit al lacului Victoria. Această țară nu este doar o simplă destinație de safari, fiind singura în care aria împădurită a primatelor este la fel de impresionantă ca suprafața de câmpie în care trăiesc antilopele. Pe lângă biodiversitatea sa largă, Uganda este, de asemenea, binecuvantată cu o vastă populație de păsări, mai mult de 1.000 de specii. După formalitățile de pe aeroport, vom fi transferaţi la hotel pentru a ne relaxa. Dejun inclus. Cină și cazare la Hotel Golf Course Kampala 4* (sau similar 4*).
Ziua
3
-
21.02.2022
Kampala
- Hotel Golf Course Kampala 4* (sau similar 4*)
- Tur Kampala:
Palatul Lubiri
Clădirea Bulangeâ
Sediul Parlamentului Bugandei
Mormintele Kasubi
Moscheea Națională
Centrul Cultural Ndere
Mic dejun. Vom porni într-un tur dedicat descoperirii principalelor atracții turistice ale orașului Kampala, ce găzduiește o populație de 6.710.000 de locuitori. Orașul a luat naștere în jurul dealului vechiului Kampala, pe al cărui vârf era situat Fort Lugard, sediul inițial al coloniștilor britanici și ulterior al Protectoratului Britanic. Înainte de construcția și ocupația britanică a acestui fort, dealul servea drept rezervație de vânătoare a Regelui din Buganda. Vom avea ocazia să vizităm cele mai importante repere ale capitalei Ugandei, printre care se numără: Palatul Lubiri, reședința oficială a Regelui Bugandei, Clădirea Bulange, sediul Parlamentului Bugandei, Mormintele Kasubi - locul unde au fost înmormântați patru kabak (regi ai Bugandei) și alți membri ai familiei regale Baganda. În prezent, este un loc cu o încărcătură spirituală și politică pentru poporul ugandez, precum și un exemplu important de arhitectură tradițională. În anul 2001 a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO fiind descris drept “una dintre cele mai remarcabile clădiri construită exclusiv din materiale vegetale din întreaga regiune a Africii sub-sahariene”. În continuarea zilei vom vizita Moscheea Națională situată pe dealul Kampala din partea veche a orașului. Moscheea a fost terminată în anul 2006 și poate găzdui până la 15.000 de credincioși, fiind comandată de către Muammar Gaddafi, conducătorul Libiei, și oferită drept cadou pentru poporul Ugandei. Ultimul obiectiv turistic pe care îl vom vizita va fi Centrul Cultural Ndere, unul dintre cele mai importante centre culturale ale țării renumit pentru prestațiile de dans ugandez. Dejun inclus. Cină și cazare la Hotel Golf Course Kampala 4* (sau similar 4*).
Ziua
4
-
22.02.2022
Kampala – Parcul Național Cascada Murchison
- Hotel Ford Murchison 3* (sau similar 3*)
- Parcul Național al Cascadei Murchison
“Top of the Falls”
Mic dejun. Plecare spre Parcul Național al Cascadei Murchison, cascadă care a cucerit nenumărate inimi prin pitorescul și spectaculozitatea ei. De la izvorâre până la vărsarea în Marea Mediterană, Nilul străbate o distanță de peste 6.400 km, dar cel mai spectaculos punct de pe cursul fluviului este considerat a fi Cascada Murchison. Este adevărat că aceasta nu are înălțimea Cascadei Angel din America de Sud sau debitul Cascadei Victoria din Africa sau al Niagarei din America de Nord, dar cu toate acestea, splendoarea și forța ei rămân adânc întipărite în amintirea celor care o văd. Cascada a fost descoperită de Baker la începutul anilor 1860 care a numit-o Murchison, după numele președintelui de atunci al Societății Regale de Geografie. Parcul are în totalitate o suprafață de 3.893 km², este cea mai bine protejată zonă din Uganda și recunoscută pentru varietatea faunei sălbatice de care se bucură. De-a lungul timpului, cascada a fost vizitată de oameni de renume, precum Winston Churchill, Prințul de Wales, Edward al VII-lea, Ernest Hemingway sau Regina Mamă în anul 1959. Drumul pe care îl vom parcurge pentru a ajunge la celebra cascadă trece prin Butyaba, iar peisajul spre Riftul Albertine ne va tăia răsuflarea. Dejun pe traseu. Ajunși la cascadă, vom vizita punctul ei cel mai înalt, “Top of the Falls”, acolo unde apele palide ale Nilului Alb se revarsă într-un defileu lat de 7 m în drumul lor spre Nilul Albert, denumire dată de faptul că Nilul, în drumul său spre mare, intră în Lacul Albert. Cină și cazare la Hotel Ford Murchison 3* (sau similar 3*).
Ziua
5
-
23.02.2022
Parcul Național Cascada Murchison
- Hotel Ford Murchison 3* (sau similar 3*)
- Safari în Parcul Național Cascada Murchison
Croazieră pe Victoria Nil
Mic dejun. Dimineața vom pleca într-un safari, însoțiți de ghidul local, care ne va ajuta să reperăm girafe Rothschild, elefanți, bivoli, mai multe specii de antilope, lei, hiene și dacă o să avem noroc, chiar și leoparzi. Întoarcere la hotel pentru dejun. După-amiază, vom face o croazieră pe calmul Victoria Nil. Vom ajunge la baza cascadei la doar câțiva metri de “Cazanul Diavolului”, o piscină naturală unde oamenii obișnuiesc să pescuiască. Vom putea admira diferite mamifere și reptile, precum hipopotami, crocodili și multe specii de păsări, cum ar fi stârcii Goliat, gâștele egiptene, pelicanii “mâncatori de albine”, pescărușii, păsările-rinocer, cormoranii și rarele berze shoebill (cenușii). Cină și cazare la Hotel Ford Murchison 3* (sau similar 3*).
Ziua
6
-
24.02.2022
Parcul Național Cascada Murchison – Parcul Național Kibale
- Chimpanzee Forest Guest House (sau similar)
Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre nordul Ugandei, către Parcul Național Kibale, în cadrul unei călătorii ce va dura aproximativ șase ore. Dejun pe traseu. Sosire în Parcul Național Kibale, transfer pentru cină și cazare la Chimpanzee Forest Guest House (sau similar).
Ziua
7
-
25.02.2022
Parcul Național Kibale
- Chimpanzee Forest Guest House (sau similar)
- Explorarea Parcului Național Kibale
Mic dejun. Dimineața va fi dedicată explorării Parcului Național Kibale, care protejează pădurea tropicală umedă, veșnic verde și care cuprinde o varietate de peisaje, fiind una dintre puținele întinderi rămase care are atât savană, cât și păduri de munte. Kibale formează împreună cu Parcul Regina Elisabeta o pădure continuă, creând un coridor de 180 km, acest parc fiind o importantă destinație ecoturistică și de safari, cunoscută pentru populația sa de cimpanzei și alte 12 specii de primate. De asemenea, este locația stației de cercetări biologice a Universității Makerere, cea mai mare universitate din Uganda. Pe baza unor permise speciale emise de Autoritatea Faunei Sălbatice din Uganda, vom putea observa animale aflate pe cale de dispariție, precum cimpanzei, maimuța roșie Colobus sau rara maimuță L’Hoest. Parcul este, de asemenea, casa a peste 325 specii de păsări sălbatice, 4 specii de feline, 13 specii de primate, a cel puțin 60 de alte specii de mamifere și a peste 250 specii de arbori. Întoarcere la hotel pentru dejun, cină și cazare la Chimpanzee Forest Guest House (sau similar).
Ziua
8
-
26.02.2022
Parcul Național Kibale – Parcul Național Regina Elisabeta
- Twin Lake Safari Lodge (sau similar)
- Parcul Național Regina Elisabeta
Plimbare cu barca pe Canalul Kazinga
Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom îndrepta spre un alt parc național impresionant, Parcul Național Regina Elisabeta, care este destinația turistică cea mai populară din Uganda, datorită ecosistemului bogat, ce include savană întinsă, păduri umbroase și umede, lacuri strălucitoare, care împreună formează un habitat ideal pentru multe specii de animale, de la cele mici la cele mari, inclusiv zeci de specii de primate, precum cimpanzei și peste 600 specii de păsări. Sosire și dejun la Twin Lake Safari Lodge. În cea de-a doua parte a zilei vom face o plimbare cu barca pe Canalul Kazinga, cel care leagă lacurile Edward și George, unde vom putea vedea o mulțime de păsări, una dintre cele mai mari concentrări din lume de hipopotami, crocodili de Nil, precum și alte animale care vin aici să se adape. Vom încheia seara cu un scurt safari. Cină și cazare la Twin Lake Safari Lodge (sau similar).
Ziua
9
-
27.02.2022
Parcul Național Regina Elisabeta
- Twin Lake Safari Lodge (sau similar)
- Safari în Parcul Național Regina Elisabeta
Mic dejun. Parcul Național Regina Elisabeta este răspândit pe o suprafață de 1978 km² în valea Marelui Rift Est-African, fiind al doilea parc național ca mărime din Uganda. Dimineața vom porni într-un safari inedit, prilej cu care vom surprinde lei, leoparzi, elefanți, bivoli, hiene și o mulțime de specii de antilope, dar și într-o plimbare prin peisajele pline de vegetație luxuriantă ale Pădurii Maramagambo. Întoarcere la hotel pentru dejun. În cea de-a doua parte a zilei, vom porni într-un nou safari, în sectorul Kasenyi, al parcului, pentru a descoperi alte animale sălbatice. Cină și cazare la Twin Lake Safari Lodge (sau similar).
Ziua
10
-
28.02.2022
Parcul Național Regina Elisabeta – Lacul Mutanda
- Mutanda Lake Resort (sau similar)
- Safari în sectorul Ishasha
Mic dejun. Vom începe dimineața cu o nouă experiență de safari, de data aceasta în sectorul Ishasha, al parcului, renumit pentru smochinii în care se ascund leii, gata să se năpustească asupra turmelor de antilope neatente. Comportamentul leilor de a se cățăra în copaci este un fenomen foarte rar întâlnit iar animalele au căpătat denumirea de “lei cățărători”. Dejun la pachet inclus. În cea de-a doua parte a zilei, ne vom deplasa către următoarea destinație a vacanței noastre, Lacul Mutanda. Sosire în zona Lacului Mutanda pentru cină și cazare la Mutanda Lake Resort (sau similar).
Ziua
11
-
01.03.2022
Lacul Mutanda
- Mutanda Lake Resort (sau similar)
Mic dejun. Zi dedicată unei aventuri menite să ne ajute să descoperim atracția principală a locului formată din populația de gorile de munte de aici, care reprezintă jumătate din populaţia de indivizi existentă în prezent pe plan mondial! Vom avea parte de o experienţă unică întrucât vom merge în junglă pentru a vedea gorilele, animale deosebite care împart cu noi 98-99% din ADN, fiind verii noştri cei mai apropiaţi după bonobo şi cimpanzei. Dejun inclus. În cea de-a doua parte a zilei, ne vom bucura de program liber, destinat activităților individuale. Cină și cazare la Mutanda Lake Resort (sau similar).
Ziua
12
-
02.03.2022
Lacul Mutanda
- Mutanda Lake Resort (sau similar)
- Vizitarea comunității Batwa
Plimbare cu barca pe Lacul Mutanda
Mic dejun. Zi dedicată unei adevărate experiențe culturale ugandeze. Vom călători în regiunea Mgahinga pentru a vizita comunitatea Batwa, prilej de a le cunoaşte obiceiurile şi tradiţiile locale, dar și de a afla mai multe informații despre acest trib ce își trăiește viața în jungla deasă, având ca principale îndeletniciri culesul și vânatul. Întoarcere pentru dejun la resort. În cea de-a doua parte a zilei, vom face o plimbare cu barca pe Lacul Mutanda, un lac cu apă dulce renumit pentru peisajele spectaculoase ale pădurilor luxuriante și ale micilor insulițe, dar și datorită habitatului perfect pe care îl oferă gorilelor de munte, specie aflată pe cale de dispariție. Cină și cazare la Mutanda Lake Resort (sau similar).
Ziua
13
-
03.03.2022
Lacul Mutanda – Parcul Național Lacul Mburo
- Eagle Nest Camp (sau similar)
- Safari în Parcul Național Lacul Mburo
Mic dejun. În această zi ne vom deplasa către Parcul Național Lacul Mburo, fostă rezervație de vânătoare în anul 1933, care a devenit rezervație naturală în anul 1963. Începând cu anul 2005, parcul a devenit o arie protejată pentru a conserva populația de lei. Sosire în parcul național, cazare și dejun la hotel. În cea de-a doua parte a zilei, vom merge într-un safari, ocazie cu care vom putea admira varietatea de animale din parc, precum zebre, hipopotami, gazele impala, bivoli africani, șacali, leoparzi africani dar și peste 300 de specii de păsări. Cină și cazare la Eagle Nest Camp (sau similar).
Ziua
14
-
04.03.2022
Parcul Național Lacul Mburo – Kampala (Uganda) – Kigali (Rwanda)
- Hotel des Milles Colline 4* (sau similar 4*)
- Safari în Parcul Național Lacul Mburo
Mic dejun. Vom începe ziua dis-de-dimineață cu o ultimă experiență de safari în Parcul Național Lacul Mburo din Uganda. În continuarea zilei, vom fi transferați la Kampala, pentru zborul spre Rwanda. Dejun pe traseu. Sosire la aeroportul internațional din Kampala pentru plecarea cu compania Rwandair, zbor WB 423 (22:30 / 22:25) spre Kigali, cel mai mare oraş al țării fondat de germani în anul 1907 şi în acelaşi timp capitala Rwandei din anul 1962, când ţara a devenit independentă. Întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer la Hotel des Milles Colline 4* (sau similar 4*).
Ziua
15
-
05.03.2022
Kigali – Parcul Naţional al Vulcanilor
- Le Bamboo Gorilla Lodge (sau similar)
- Tur de oraș Kigali:
Muzeul Gisozi Genocide
Bisericile Nyamata şi Ntarama
Pieţe locale africane
Mic dejun. Pe harta Africii, Rwanda apare doar cât un vârf de ac, imediat sub linia Ecuatorului, strânsă parcă într-o menghină, între uriaşele sale vecine, Tanzania, Republica Democrată Congo şi Uganda. Şi totuşi, lumea întreagă a auzit despre spectaculoasele gorile de munte, care au cunoscut gloria mondială în filmul “Gorillas in the Mist”. Denumită “Tărâmul celor o mie de coline”, Rwanda deţine un peisaj mirific, alcătuit din plantaţii de ceai, şi vulcani înalţi. Ţara este dedicată în prezent ecoturismului, adăpostind cel mai mare număr de gorile de munte, maimuţe şi peste 275 de specii de păsări, dar şi alte animale, printre care elefanţi, bivoli, lei, hipopotami, etc.. Trecutul ţării zugrăveşte un tablou dur şi sângeros, marcat de genocidul din anul 1994, declanşat de tensiunile etnice dintre populaţia Tutsi şi cea Hutu, în care aproximativ 800 de mii de oameni au murit şi care a făcut subiectului celebrului film “Hotel Ruanda”. De atunci, Rwanda a muncit mult să-şi facă cunoscută imaginea de destinaţie atractivă, cu o cultură bogată, obiceiuri culinare delicioase şi peisaje superbe. După ce vom primi rezultatele testelor Covid efectuate la sosirea în Rwanda vom face un tur panoramic de oraş în Kigali în timpul căruia vom vizita Muzeul Gisozi Genocide, bisericile Nyamata şi Ntarama și pieţe locale africane. După dejun vom pleca spre Parcul Naţional al Vulcanilor, situat în nord-vestul Rwandei, care, datorită vegetaţiei şi condiţiilor de climă, este habitatul ideal al maimuţelor aurii, dar şi al altor specii rare de primate. Pe teritoriul parcului se găsesc cinci vulcani dintre cei opt care formează lanţul muntos Virunga, şi anume Karisimbi, Bisoke, Muhabura, Gahinga şi Sabyinyo. Munţii sunt acoperiţi de o densă pădure tropicală în care predomină vegetaţia de bambus. Cină şi cazare la Le Bamboo Gorilla Lodge (sau similar).
Ziua
16
-
06.03.2022
Parcul Naţional al Vulcanilor
- Le Bamboo Gorilla Lodge (sau similar)
- Parcul Naţional al Vulcanilor
Vizitarea satului Iby’iwacu
Mic dejun. Parcul Naţional al Vulcanilor este binecunoscut pe plan internaţional ca locul în care aproximativ 20 de ani primatologul american Dian Fossey a urmărit comportamentul gorilelor de munte, specie pe cale de dispariţie, având o contribuţie majoră la limitarea braconajului. Ziua va debuta cu observarea maimuţelor aurii şi pentru acest lucru vom avea permise speciale emise de Rwanda Development Board (Consiliul de Dezvoltare al Rwandei). Maimutele aurii fac parte din familia Cercopithecoidea, specifice zonei Africii Centrale şi se găsesc în locurile împădurite de munte, în special în apropierea bambusului. Maimuţele aurii trăiesc în grupuri sociale de până la 30 de indivizi, iar dieta lor constă în principal din frunze, fructe şi bambus. Din cauza distrugerii treptate a habitatului lor, aceste maimuţe sunt în prezent pe cale de dispariţie şi sunt incluse pe Lista Roșie a IUCN (Uniunea Internaţională a Conservării Naturii). La amiază ne vom întoarce la hotel pentru dejun, după care vom vizita satul Iby’iwacu al foştilor braconieri, care ne vor prezenta aspecte ale culturii rurale şi al modului lor de viaţă. Satul este o experienţă inedită, pentru că vom avea ocazia să aflăm şi cum s-au întreţinut oamenii din aceste locuri în urmă cu decenii întregi. Cină şi cazare la Le Bamboo Gorilla Lodge (sau similar).
Ziua
17
-
07.03.2022
Parcul Naţional al Vulcanilor – Buhanga Eco Park – Kigali – Doha
- Plimbare prin Buhanga Eco Park
Mic dejun. În această zi vom continua traseul spre Buhanga Eco Park, locul unde erau încoronaţi regii Rwandei. Vom face o plimbare prin pădurea luxuriantă pentru a vedea locurile în care se desfăşurau ritualurile de încoronare. După dejun ne vom îndrepta spre aeroportul internațional din Kigali pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 1386 (17:55 / 03:05).
Ziua
18
-
08.03.2022
Doha – Bucureşti
Plecare spre Bucureşti cu zborul QR 221 (08:40 / 12:50).