Total Israel


Tradiţii iudaice în Țara Sfântă

1790 EURO Vezi detalii
16.02.2021
26.02.2021
11 zile
Tel Aviv – Cesareea – Haifa – Acra – Rosh HaNikra – Galil Tachton – Tsfat – Muntele Fericirii – Marea Galileii – Tiberias – Beit She’an – Beit Alpha – Gan HaShosha – Ierusalim – Qumran – Masada – Ein Bokek – Eilat – Petra – Mitzpe Ramon – Sde Boker – Hatzerim
19 poze

Majoritatea dintre noi asociază Israelul cu locurile care sunt legate de istoria creştinismului, de Faptele Apostolilor precum şi de viaţa Mântuitorului. Lucru normal, pentru că pe pământurile Ţării Sfinte s-au succedat majoritatea evenimentelor descrise în Noul Testament, evenimente care fac să tresalte inima oricărui credincios creştin. Israelul este însă, mult mai mult decât atât. Din punct de vedere religios, este locul din care îşi trag seva rădăcinile arborelui credinţei pe care au crescut ramurile unde au rodit iudaismul, creştinismul şi islamul. Din punct de vedere cultural, este pământul de unde a plecat o tradiţie care, deşi răspândită în toate cele patru zări de către vitregia vântului istoriei, a reuşit să supravieţuiască unită în spirit, transmiţând din generaţie în generaţie lumina cunoaşterii şi a învăţăturii. Sincretismul religios şi tradiţia iudaică, două laturi mai puţin cunoscute ale acestei ţări, sunt cele pe care se concentrează acest nou circuit care, străbătând Israelul de la nord la sud, vă invită să priviţi dintr-un unghi diferit şi inedit Țara Sfântă.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Turnul cu Ceas, Podul Dorinţelor, Piaţa Kedumim, Kikar Magen David, Nahalat Binyamin, Bulevardul Rotschild cu Clădirea Independenţei, Turnul Păcii, Cesareea Maritimă, Cetatea Acra, Mausoleul lui Maimonide, Amfiteatrul roman Beit She’an, sinagoga Beit Alpha, Templul din Ierusalim, Mormântul Regelui David, Poarta Sionului, Drumul Crucii, Mormântul Sfânt, Zidul Plângerii, Domul Stâncii, Cetatea Masada

Natură şi Peisaje

Marea Mediterană, HaPisgah,Grădinile cultului Bahai, Muntele Carmel, Grotele de la Rosh HaNikra, Marea Galileii, Muntele Fericirii, Parcul Naţional Gan HaShosha, Muntele Scopus, Muntele Sion, Muntele Templului, Muntele Herzl, Marea Moartă, Marea Roşie, Ein Bokek, Deşertul Negev, Craterul Ramon

Tradiţii şi evenimente

Experienţe şi Distracţii

Centrul Davidson, Memorialul Holocaustului, Knesset, Muzeul Israelului, Altarul Cărţii, Qumran, vizită la Petra, Acvariul din Eilat, Sde Boker, Muzeul Forţelor Aeriene


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    16.02.2021

    București – Tel Aviv

    • Transport Avion
    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Cină
    • Obiective și activități Tur pietonal Tel Aviv
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei ELAL). Plecare spre Tel Aviv cu compania ELAL, zbor LY 574 (11:00 / 13:35). După formalităţile vamale, ne vom îndrepta spre Jaffa, vechiul port, în jurul căruia, începând cu sec. al XX-lea, s-a dezvoltat modernul oraş Tel Aviv. Poarta de intrare pentru lemnul de cedru necesar construcţiei Templului din Ierusalim, menţionată adesea în Biblie prin asocierea cu miracolele înfăptuite de Sf. Petru şi cu fuga Profetului Iona din calea poruncii lui Dumnezeu, Jaffa a devenit în zilele noastre principala atracţie turistică pentru locuitorii Tel Avivului, aflat în imediata apropiere. Vom explora oraşul într-un tur pietonal, pe parcursul căruia vom vedea câteva dintre cele mai importante simboluri ale sale: Turnul cu Ceas, Grădinile HaPisgah, Podul Dorinţelor precum şi Piaţa Kedumim, centrul zonei vechi, în jurul căreia se găsesc nenumărate restaurante precum şi magazine cu suveniruri. În continuare ne vom îndrepta spre centrul oraşului Tel Aviv, care deşi tânăr din punct de vedere al întemeierii, a devenit un important centru economic, tehnologic dar şi turistic, prezenţa în număr mare a edificiilor construite în stil Bauhaus ducând la includerea zonei centrale în Patrimoniul Mondial UNESCO. Vom porni într-un un tur panoramic şi pietonal al orașului, familiarizându-ne în felul acesta cu principalele atracţii ale oraşului: Kikar Magen David, zona comercială, cartierul iemenit, artera pietonală Nahalat Binyamin, Bulevardul Rotschild cu Clădirea Independenţei, unde David Ben Gurion a ratificat întemeierea statului Israel, precum şi Turnul Păcii, primul zgârie nori construit în Tel Aviv. Cină și cazare în Tel Aviv la hotel 4*.
  • 2
    17.02.2021

    Tel Aviv – Cesareea – Haifa – Acra – Rosh HaNikra – Galil Tachton

    • Transport Autocar
    • Cazare hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Cesareea Maritimă
      Grădinile Bahai
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta, având în permanenţă în dreapta noastră coasta Mării Mediterane, spre cea mai nordică provincie a ţării, Galilea. Pe parcurs vom mai face însă câteva vizite în locuri istorice şi culturale importante. Prima dintre ele va fi pentru a descoperi vestigiile oraşului antic Cesareea Maritimă. Întemeiată în urmă cu mai bine de două milenii de către Irod cel Mare, colonia devine capitala provinciei romane Iudeea, fiind aleasă drept reşedinţă a guvernatorilor romani, dintre care cel mai cunoscut a fost Pontius Pilat. Devenit mai apoi un cunoscut centru al creştinismului, așezarea reuşeşte să-și păstreze până în zilele noastre vestigiile romane şi bizantine, motiv pentru care a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Următoarea vizită va fi la Haifa, al treilea oraş ca mărime al ţării, port important la Marea Mediterană, devenit celebru datorită prezenţei a uneia dintre cele mai frumoase grădini din lume, cea aparţinând cultului Bahai. Oază de linişte, respect şi reculegere, aceasta adăposteşte într-un cadru natural deosebit, dat de prezenţa muntelui Carmel şi a mării Mediterane, rămăşiţele pământeşti ale lui Bab, fondatorul mişcării religioase menţionate anterior. De aici ne vom îndrepta spre alt obiectiv important, cetatea Acra, însemnat centru fortificat al cavalerilor cruciaţi, care i-a adăpostit vremelnic pe Sf. Francisc şi pe neobositul Marco Polo, iar felul în care s-a conservat aspectul medieval, i-a conferit un binemeritat loc în Patrimoniul Mondial UNESCO. De aici vom merge, spre un obiectiv zidit nu de mâna omului ci de forţa valurilor mării care, în mii de ani, au dantelat calcarul moale al coastelor, grotele de la Rosh HaNikra. Situate în apropierea graniţei cu Libanul, având o lungime de peste 200 m, accesul la acestea se va face cu ajutorul unui teleferic care, nevoit să urce într-un timp scurt pantele aproape verticale ale stâncilor care îl susţin, este considerat cel mai abrupt din lume. Ne vom îndrepta apoi spre interiorul provinciei Galilea, în Galil Tachton. Cină și cazare în kibbutz la hotel 4*.
  • 3
    18.02.2021

    Galil Tachton – Tsfat – Muntele Fericirii – Marea Galileii – Galil Tachton

    • Transport Autocar
    • Cazare hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Tur pietonal în Tsfat
      Marea Galileii
      Muntele Fericirii
    Mic dejun. Plecare spre Tsfat, care fiind cocoțat pe o colină cu înălţimea de 900 m, într-un ţinut lipsit de forme de relief precum este Israelul, a dobândit titlul de oraşul situat la cea mai mai mare altitudine de pe întreg teritoriul ţării. Datorită asocierii sale cu tradiţia esoterică, mistică a iudaismului, kaballah, care în sec. al XVI-lea înfloreşte în şcolile sale, Tsfat este considerat, alături de Ierusalim, Hebron şi Tiberias, unul dintre cele patru centre sfinte ale iudaismului. În ciuda importanţei enorme pe care latura spirituală o are aici, nici aspectele ludice nu sunt neglijate, Tsfat fiind încă din secolul trecut considerat capitala artistică a ţării, datorită prezenţei aici a unei importante colonii de artişti şi a desfăşurării în fiecare an a festivalului klezmer, muzică tradiţională aşkenazi, ambele atrăgând un număr însemnat de turişti. Vom face un tur pietonal pe parcursul căruia vom admira ruinele cetăţii cruciaţilor, cartierul artiştilor, după care vom vizita sinagogile sefarda şi aşkenazi, ambele asociate cu memoria rabinului Avi Luria, fondatorul kaballah. De aici ne vom îndrepta spre Marea Galileii. Jucând un rol deosebit în tradiţia creştină, legată fiind de apostolatul, predicile, minunile, precum şi de învierea lui Iisus Hristos, Marea Galileii constituie locul pe care orice creştin vrea să îl vadă măcar o dată în viaţă. Vom ajunge la Muntele Fericirii, acolo unde se spune că Iisus a ținut Predica de pe munte, prima dintre cele cinci descrise în Evanghelia lui Matei, chintesenţa învăţăturii morale creştine şi suma valorilor care ar trebui să călăuzească viaţa unui credincios adevărat. Vom face apoi o croazieră pe Marea Galileii, care va îmbina liniştea dată de calmul apei cu veselia muzicii tradiţionale evreieşti. După amiază ne vom întoarce la hotelul din kibbutz, unde vom asista la o prezentare legată de istoria primilor colonişti evrei, întemeietorii acestei forme comunale de organizare socială caracteristică Israelului. Cină şi cazare în kibbutz la hotel 4*.
  • 4
    19.02.2021

    Galil Tachton – Tiberias – Beit She’an – Beit Alpha – Gan HaShosha – Ierusalim

    • Transport Autocar
    • Cazare hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Mausoleul lui Maimonide
      Amfiteatrul roman din Beit She’an
      Sinagoga Beit Alpha
      Parcul Naţional Gan HaShosha
      Muntelui Scopus
    Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Tiberias, oraş care purtând numele temutului împărat roman, este considerat unul dintre cele patru oraşe sfinte ale Israelului, fiind vreme de aproape două sute de ani, sediul Sanhedrinului, autoritatea supremă judecătorească. Tiberias a atras de-a lungul timpului foarte mulţi învăţaţi evrei, tzadik, a căror ultimă dorinţă a fost ca rămăşiţele lor pământeşti să se odihnească în acest loc. Acesta este motivul pentru care aici se află unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din ţară. Vom descoperi complexul unde se află Mausoleul lui Maimonide, unul dintre cei mai mari filozofi, astronomi şi medici evrei pe care i-a dat evul mediu, al lui Yokhanan ben Zakai, unul dintre cei mai importanţi exegeţi talmudici şi al lui Isaiah Horowitz, cel care prin scrierile sale, a jucat un rol deosebit în dezvoltarea iudaismului de tip hasidic. Ne vom îndrepta apoi spre Beit She’an, unde vom explora amfiteatrul roman, cel mai bine conservat din întreaga ţară. Făcând parte din Decapolis, grupul de zece oraşe care constituiau limita estică a Imperiului Roman şi având o vechime de peste cinci mii de ani, situl arheologic nu a fost în întregime explorat, sub oraşul actual aflându-se cel puţin alte 18 aşezări care aşteaptă să fie cercetate. În apropiere, vom vizita un alt centru religios important, sinagoga Beit Alpha. Descoperită în anul 1928 de către locuitorii kibbutzului Hefziban, menționată ca fiind activă în sec. al VI-lea d.Hr., aşezământul religios impresionează prin triplul mozaic care descrie sacrificiul lui Isaac, semnele zodiacului şi o menora, simbolizând în felul acesta continuitatea tradiţiei iudaice dintre această sinagogă şi Templul din Ierusalim. Deşi ne aflăm într-o zonă foarte aridă, următoarea oprire va fi într-un colţ de paradis, Parcul Naţional Gan HaShosha, o adevărată oază, unde ne vom bucura de răcoarea oferită de un complex de bazine cu apă termală naturală, care constituie una dintre atracţiile naturale majore ale zonei. Spre seară vom ajunge la Ierusalim, oraşul de aur, pe care îl vom admira în ultimul popas al zilei, de pe culmea Muntelui Scopus, cel mai cunoscut loc de belvedere. Cină şi cazare în Ierusalim la hotel 4*.
  • 5
    20.02.2021

    Ierusalim

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Muntele Sion
      Mormântul Regelui David
      Drumul Crucii
      Zidul Plângerii
      Centrul Davidson
    • Opționale Muntele Templului
      Domul Stâncii
    Mic dejun. Zi destinată descoperirii Ierusalimului, oraşul care, datorită rolului jucat în cele trei religii monoteiste, iudaismul, creştinismul şi islamul, a fost de-a lungul istoriei sale zbuciumate atât centru de reculegere şi de înălţare spirituală cât şi teren pentru cele mai aprige şi sângeroase dispute teritoriale şi ideologice. Vom începe turul pietonal de la Muntele Sion, cel de la care îşi trage numele sionismul, mişcarea evreilor pentru recrearea propriului stat, unde vom vizita Mormântul Regelui David. Al treilea rege biblic, cuceritorul Ierusalimului şi astfel continuatorul lui Saul în întemeierea statului, David este cunoscut mai ales datorită nenumăratelor reprezentări artistice ale luptei sale cu Goliath, uriaşul filistin, dovedind astfel că, de multe ori inteligenţa este cea învingătoare când este confruntată cu forţa brută. De aici, prin poarta Sionului, vom pătrunde în zona cartierului evreiesc şi a celui creştin, unde mai întâi, vom vizita sinagogile sefarde, construite pentru a adăposti comunitatea de rit spaniol din Ierusalim. Vom continua vizita cu Drumul Crucii, calea urmată de către Iisus spre locul sacrificiului, pe care urmând-o vom ajunge în cel mai reprezentativ loc al creştinătăţii, Mormântul Sfânt. După ce ne vom reculege, ne vom îndrepta spre alt loc important, de data aceasta pentru evrei, Zidul Plângerii. Constituind o porţiune din incinta împrejmuitoare a celui de al doilea Templu, ridicat de către Irod cel Mare după ce primul Templu, cel al lui Solomon, a fost distrus de către Nabucodonosor, zidul atrage evrei din toate colţurile lumii, veniţi aici să se reculeagă sau să sărbătorească evenimente importante. Piaţa din fața zidului este aproape în permanenţă gazda ceremoniilor evreieşti precum Bar Mitzvah, sărbătorirea maturităţii băieţilor sau depunerea jurământului militar pentru Forţele Militare Israeliene, Tzahal. Pentru a înţelege mai bine istoria şi importanța Zidului Plângerii pentru evrei, vom vizita, însoţiţi de un ghid autorizat, tunelurile care ne vor permite să vedem întreg ansamblul ferit privirii, aflat în spatele zidului. Vom merge apoi la Centrul Davidson, muzeul unde se păstrează mărturii arheologice ale istoriei primului şi al celui de-al doilea Templu. Opţional, în funcţie de restricţiile de securitate şi de orele de acces, veţi putea să vizitaţi Muntele Templului şi Domul Stâncii, loc deopotrivă sfânt pentru iudaism cât şi pentru islam, pentru că de aici se spune că Profetul Mahomed a întreprins călătoria nocturnă spre Tronul lui Dumnezeu. Cină şi cazare în Ierusalim la hotel 4*.
  • 6
    21.02.2021

    Ierusalim

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Mea Shearim
      Muntele Herzl
      Mormântul lui Teodor Herzl
      Knesset
      Muzeul Israelului
    Mic dejun. Vom continua explorarea Ierusalimului, de data aceasta însă, lăsând în urmă centrul istoric şi îndreptându-ne spre partea nouă a oraşului. Vom începe vizita cu unul dintre cele mai vechi cartiere, Mea Shearim, locuit în majoritate de către haredi sau hasidim, evreii ultra-ortodocși care, urmând întocmai preceptele Torei şi ale Talmudului, trăiesc în comunităţi parcă încremenite în timp, amintind de shtetl-urile care în trecut erau răspândite în mare parte din Europa de Est. De aici ne vom îndrepta înspre Muntele Herzl unul dintre cele mai importante locuri unde se cinsteşte memoria statului Israel, pentru că aici se află mormântul lui Teodor Herzl, fondatorul mişcării sioniste, părintele naţiunii, memorialele soldaţilor căzuţi în luptele pentru independenţa ţării, precum şi Yad Vashem, memorialul Holocaustului. După vizita acestuia din urmă, vom merge înspre Knesset, parlamentul unicameral al Israelului, pe care îl vom vizita în cadrul unui tur prezentat de către un ghid local. Ultimul obiectiv pe care îl vom vizita în această zi este Muzeul Israelului aflat în cartierul Givat Ram. În interiorul acestuia vom vedea reproducerea la scara 1:50 a celui de-al doilea Templu şi vom vizita Altarul Cărţii, secţiunea care conţine originalele manuscriselor de la Marea Moartă care păstrând textele canonice evreieşti, au reuşit să prezinte într-o lumină nouă diversitatea credinţelor din perioada veche biblică. Cină şi cazare în Ierusalim la hotel 4*.
  • 7
    22.02.2021

    Ierusalim – Qumran – Masada – Ein Bokek – Eilat

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Qumran
      Masada
      Ein Bokek
    Mic dejun. În această zi vom ajunge pe malul Mării Moarte şi de acolo ne vom îndrepta spre Eilat, o staţiune aflată pe ţărmul Mării Roşii. Pe parcurs, ne vom opri mai întâi la Qumran, unde vom vizita parcul arheologic care protejează ruinele sectei esenienilor, credincioşii care se află la originea manuscriselor pe care le-am văzut expuse la Muzeul Israelului. De aici, continuând drumul de-a lungul Mării Moarte, vom ajunge la Masada, cetatea care este considerată un simbol transmis peste veacuri al luptei evreilor pentru independenţa ţării. Aflată pe culmea unui platou care oferă o frumoasă panoramă asupra deşertului şi a mării, la Masada s-a desfăşurat scena finală a primului război dintre evrei şi romani, când, după un îndelungat asediu, ultimii apărători, pentru a evita dezonoarea unei captivităţi în mâinile romanilor, au preferat să se sinucidă într-un sângeros ritual colectiv. Ne vom îndrepta apoi spre ţărmul Mării Moarte, de fapt un imens lac a cărei apă are o concentraţie de săruri minerale foarte crescută, unde, la Ein Bokek, vom face o pauză în cursul căreia cei mai curajoşi vor putea să încerce să intre în apele sărate. După amiază vom ajunge în Eilat pentru cină şi cazare la hotel 4*.
  • 8
    23.02.2021

    Eilat – Petra – Eilat

    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Opționale Excursie la Petra
    Mic dejun. Timp liber pentru plajă, baie şi relaxare în staţiunea Eilat, sau excursie opţională în Iordania, la complexul arheologic din Petra, fosta capitală a nabateenilor. Profitând de vecinătatea căilor comerciale care uneau India cu bazinul mediteranean, deşi la origine erau nomazi, nabateenii reuşesc să ridice în mijlocul deşertului un oraş care, la începutul primului mileniu d.Hr. cunoaşte o perioadă de înflorire deosebită. Ingeniozitatea de care au dat dovadă aceştia, felul în care au reuşit să se adapteze la mediul ostil, lipsit de resurse, ridică şi în momentul de faţă nenumărate întrebări, la care arheologii din toată lumea caută de ani buni să găsească un răspuns. Veţi străbate siq-ul, pasajul îngust prin care se face accesul în centrul complexului, veţi pătrunde în Al-Khaznek, Tezaurul, în realitate, un imens mausoleu săpat în gresia roşie şi veţi descoperi ruinele teatrului şi ale ansamblului religios care fac din Petra un loc unic, a cărui valoare a fost recunoscută prin înscrierea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO, începând cu anul 1985. După amiază, veţi traversa din nou graniţa dintre Iordania şi Israel, urmând ca, spre seară, să vă întoarceți în Eilat. Cină și cazare în Eilat la hotel 4*.
  • 9
    24.02.2021

    Eilat

    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Opționale Acvariul din Eilat
    Mic dejun. Dimineaţa veţi putea vizita opţional Acvariul din Eilat, cel mai interesant obiectiv al staţiunii, iar după-amiază veți avea timp liber pentru plajă, baie, vizitarea orașului sau shopping. Cină şi cazare în Eilat la hotel 4*.
  • 10
    25.02.2021

    Eilat – Mitzpe Ramon – Sde Boker – Hatzerim – Tel Aviv

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel 4*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Deşertul Negev
      Mitzpe Ramon
    Mic dejun. În această zi, străbătând Deşertul Negev, cea mai aridă zonă din Israel, ne vom întoarce în Tel Aviv. Prima oprire o vom face la Mitzpe Ramon, o mică aşezare întemeiată de către coloniştii evrei la începutul anilor ’50, unde vom descoperi Craterul Ramon, o imensă formaţiune geologică, lungă de 40 km, largă de 8 km şi adâncă de 500 m, formată în urma unui îndelungat proces de eroziune. Următoarea vizită va fi la Sde Boker, kibbutzul unde fostul prim ministru al Israelului, David Ben-Gurion, şi-a petrecut ultimii ani de viaţă şi unde de altfel este înmormântat alături de soţia sa. După această vizită, vom face o oprire la un sat beduin, unde vom afla mai multe despre tradiţiile şi ospitalitatea acestor locuitori ai deşertului. Ne vom îndrepta apoi spre Hatzerim pentru a vizita Muzeul Forţelor Aeriene care adăpostește avioanele folosite de-a lungul timpului de către Forţele Aeriene Israeliene, Kheil HaAvir, prilej cu care vom afla mai multe despre rolul jucat de către acestea în dobândirea şi apărarea independenţei ţării. După-amiază vom ajunge în Tel Aviv, unde vom avea timp liber pentru ultimele cumpărături înaintea plecării. Cină şi cazare în Tel Aviv la hotel 4*.
  • 11
    26.02.2021

    Tel Aviv – București

    • Transport Avion
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. Transfer la aeroportul din Tel Aviv pentru plecarea spre Bucuresti, cu compania ELAL, zbor LY 573 (07:00 / 09:45).


Informatii tarif

1790 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 700 EURO

tarif valabil pt. un grup minim de 25 turiști


  • transport
    Avion
    Autocar
  • cazare
    2 nopți Tel Aviv
    2 nopți Galil Tachton
    3 nopți Ierusalim
    3 nopti Eilat
  • mese
    Mic dejun: 10
    Cină:10
  • ghizi
    Conducător român de grup
    Ghizi locali
  • marime grup
    25

Servicii

Tariful include

- transport continental cu avionul pe ruta: București – Tel Aviv – București cu compania ELAL
- 10 nopți cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 10 mic dejunuri şi 10 cine
- transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tuneluri, etc.
- transferurile, tururile și excursiile menționate în program
- tururi panoramice sau pietonale (conform program)
- conducător român de grup
- ghizi locali
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment a agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile intercontinentale si continentale: aprox. 160 euro/pers., care se platesc odata cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)
- alte servicii suplimentare decat cele menționate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- bacșișuri: 40 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pentru bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacșișurile nu se referă și la excursiile opționale
- RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19
- excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de 20 de participanți, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local


Acte necesare

- pașaport electronic valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei. Nu este permisă intrarea în Israel pentru cetățenii români care dețin în pașaport o viză de intrare în Iran.
- nu se acceptă paşaport temporar


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1370 EURO

02.04.2021 - 11.04.2021

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

895 EURO

19.04.2021 - 25.04.2021

VEZI OFERTA