990 EURO + 2490 USD Vezi detalii
20.08.2020
03.09.2020
15 zile
Vandut
Boston – New York – Philadelphia – Baltimore – Washington D.C. – Las Vegas – Marele Canion – San Diego – Los Angeles – Santa Monica – Santa Barbara – Solvang – Santa Maria – 17 Mile Drive – Carmel – Monterey – San Francisco
15 poze

Vă invităm să descoperiţi alături de noi Statele Unite ale Americii, într-un circuit complet de la est la vest, prilej cu care veți vizita oraşe emblematice, veţi fi uimiţi de minunile naturale întâlnite, veţi străbate parcuri naţionale şi vă veţi bucura de splendoarea peisajelor pe care le veți întâlni. “Visul american” va începe pe meleagurile coastei estice, acolo unde naţiunea americană şi-a trăit primele momente şi se va termina pe coasta vestică, unde marile metropole s-au dezvoltat la malul Oceanului Pacific. Veţi vizita unele dintre cele mai importante oraşe, precum Boston, sediul celei mai prestigioase universităţi americane, New York cu celebrii săi zgârie-nori, capitala Washington DC, fermecătorul Las Vegas, oraşul care nu doarme niciodată, Los Angeles, capitala filmelor hollywoodiene și San Francisco, incontestabil unul dintre cele mai îndrăgite oraşe mari ale lumii. Toate acestea reprezintă o ocazie unică, ca într-o singură călătorie să poţi surprinde atât de multe imagini fantastice care pot tăia respiraţia, dar nu de teamă, ci de admiraţie!


Top obiective

Artă şi arhitectură

Freedom Trail, cartierul Beacon Hill, Back Bay, Trinity Church, Old State House, Quincy Market, Clădirea Capitoliului, Clădirea FBI, Triunghiul Federal, Elipsa, Clădirea Arhivelor Naţionale, Muzeul Smithsonian, Casa Albă, Memorialul Jefferson, Monumentul George Washington, Embassy Row, Cimitirul Arlington, Empire State Building, Madison Square Garden, Clădirea Flatiron, Rockefeller Center, Radio City Music Hall, New York Public Library, Carnegie Hall, Sediul Naţiunilor Unite, Lincoln Center, Cartierul Union Square, statuia George Dewey, Catedrala St. Mary’s, Piaţa Alamo, cartierul Nob Hill, Debarcaderul Pescarilor, podul Golden Gate din San Francisco; galeriile și expozițiile Carmel Highlands & the Mission; Union Station, Mann’s Chinese Theater, clădirea Disney Hall, Farmers Market din Los Angeles; Capela Row, Hotelul Veneţia, Hotelul Bellagio din Las Vegas.

Natură şi Peisaje

grădinile publice Boston Common, Cambridge Common, Cascada Niagara, Lacul Erie, Capitol Hill, Central Park, Bryant Park, Greenwich Village, Golful San Francisco, Coasta Oceanului Pacificului, Insula Alcatraz, Peninsula Monterey, muntele Big Sur, Copacul The Lone Cypress, Munţii Santa Ynez, Parcul Leimert, Marele Canion, Fluviul Colorado, Parcul Naţional Grand Canyon, Painted Desert, Desert View, Mater Point, Grand Canyon Village

Tradiţii şi evenimente

“Las Vegas by Night”

Experienţe şi Distracţii

Drumul panoramic 17 Mile Drive, plimbare pe Rodeo Drive, Beverly Hills şi Melrose Avenue, Universal Studios din Hollywood, plimbare pe Strip Boulevard, spectacol de lumini şi sunet pe strada Fremont din Las Vegas.


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    20.08.2020

    Bucureşti – Amsterdam – Boston

    • Transport Avion; autocar
    • Mese In avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 09:00) de unde vom pleca spre Boston cu zborul DL 259 (10:45 / 12:40). Odată sosiți la Boston, unul dintre cele mai vechi oraşe din Statele Unite, vom fi transferați pentru cazare la hotel.
  • 2
    21.08.2020

    Boston

    • Transport Autocar
    • Cazare In Boston
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic Boston:
      zona istorică a oraşului
      cu Freedom Trail
      Universitatea Harvard
      Piața Copley
      grădinile publice
      Boston Common
      cartierul Beacon Hill
      cartierul Back Bay
      Trinity Church
      Old State House
      Quincy Market
      Cambridge Common
    Mic dejun. Dimineața va fi dedicată vizitării oraşului Boston care acum aprox. 400 de ani se înfiinţa ca o capitală a primei colonii de puritani veniţi din Anglia în Massachusetts Bay, devenind peste ani cel mai mare oraş şi capitala statului Massachusetts. Bostonul este supranumit şi leagănul Americii moderne, în special datorită faptului că aici se găsesc cele mai prestigioase universităţi de pe continent dar şi cele mai moderne clădiri care împânzesc oraşul de la un capăt la celălalt. Se spune că Bostonul este unul dintre cele mai frumoase oraşe din State, unul dintre oraşele în care oricine şi-ar dori să trăiască. Ne vom întâlni cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic de oraş care va include zona istorică a oraşului cu Freedom Trail, “poteca” de cărămidă roşie de aprox. 4 km, care străbate cartierele oraşului legate de istoria Revoluției Americane, Harvard, cea mai veche universitate din SUA, Piața Copley și grădinile publice Boston Common, vechiul cartier Beacon Hill construit în stil englezesc, Back Bay, un alt cunoscut cartier construit în stil victorian, Trinity Church, una dintre cele mai frumoase catedrale din SUA, Old State House, fostul sediu al Adunării legislative din Massachusetts, Quincy Market, simbolul oraşului Boston, care în sec. al XIX-lea era una dintre cele mai mari piețe din SUA, Cambridge Common, parcul în care se plimbau studenții de la Harvard și Fanueil Hall, locul de întâlnire al luptătorilor pentru Independență de sub dominația Coroanei Britanice, precum Samuel Adams şi James Otis. După-amiază, timp liber pentru vizite și activități individuale. Cazare în Boston.
  • 3
    22.08.2020

    Boston – New York

    • Transport Autocar
    • Cazare In New York
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. Plecare spre New York, oraşul contrastelor şi al simbiozei culturilor mondiale, totodată cel mai populat oraş din Statele Unite, zona să metropolitană fiind una dintre cele mai mari zone urbane din lume. New York-ul este deasemenea considerat unul dintre cele mai importante oraşe datorită influenţei sale globale din mass-media, educaţie, divertisment, artă şi modă, fiind de mai bine de un secol unul dintre cele mai importante centre mondiale de comerţ şi finanţe. Cazare în New York.
  • 4
    23.08.2020

    New York

    • Transport Autocar
    • Cazare In New York
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic New York:
      Empire State Building
      Times Square
      Madison Square Garden
      Greenwich Village
      Central Park
      Clădirea Flatiron
      Rockefeller Center
      Radio City Music Hall
      centrul financiar Wall Street,
      New York Public Library
      Carnegie Hall
      Incursiune pietonala:
      Greenwich Village
      SoHo
      Sediul Naţiunilor Unite
      Bryant Park
      Union Square
      Lincoln Center
      Chelsea şi Districtul Garment
    Mic dejun. Zi dedicate vizitării New York-ului, cunoscut şi sub denumirea de “The Big Apple”, metropola cu cea mai mare densitate de locuitori din Statele Unite, care are peste 19,2 milioane de rezidenţi pe o arie de 830 km². Ne vom întâlni cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic de oraş care va include cele mai reprezentative obiective turistice ale New Yorkului, printre care Empire State Building, cea mai înaltă clădire din New York, Times Square, unul dintre locurile în care ne vom convinge că oraşul parcă nu doarme niciodată, un loc plin de viaţă, cunoscut pentru reclamele imense dar şi pentru numeroasele teatre şi cinematografe de pe Broadway, celebra arenă Madison Square Garden, Greenwich Village, cartierul boem al artiştilor americani, emblematicul Central Park, Clădirea Flatiron, una dintre primele clădiri din lume în care s-a folosit oţelul deschizându-se astfel era zgârie-norilor, vestitul Rockefeller Center care găzduieşte 19 clădiri comerciale, Radio City Music Hall, unde au loc concerte şi spectacole celebre, centrul financiar Wall Street, New York Public Library, impresionanta bibliotecă publică a oraşului, Carnegie Hall, prima mare sală de concerte din New York, Sediul Naţiunilor Unite, Bryant Park, unde au loc celebre prezentări de modă primăvara şi toamna și unde vara se pot viziona gratuit filme clasice, Union Square, locul obişnuit al oratorilor locali, Lincoln Center, complex dedicat diferitelor arte interpretative, Chelsea şi Districtul Garment. După-amiază veţi putea face împreună cu însoțitorul de grup o incursiune pietonală prin două cartiere faimoase ale Manhattanului, prilej de a descoperi Greenwich Village, fosta zonă verde de la periferia oraşului, unde au trăit sau au creat cunoscuţi scriitori şi artişti din New York, astăzi un cartier boem cunoscut pentru multiculturalitate şi SoHo, fostul cartier industrial în care astăzi îşi au atelierele mulţi dintre artiştii newyorkezi. Arta şi arhitectura au transformat radical aceste foste cartiere industriale, un exemplu elocvent în acest sens fiind faptul că în anii ’60, SoHo (South of Huston) era ameninţat cu demolarea, dar datorită arhitecturii în fontă a clădirilor, acesta a fost salvat. Cazare în New York.
  • 5
    24.08.2020

    New York – Philadelphia – Baltimore – New York – Philadelphia – Baltimore – Washington D.C.

    • Transport Autocar
    • Cazare In Washington D.C.
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic Philadelphia
      Tur panoramic Washington D.C.
      Clădirea Capitoliului
      Clădirea FBI
      Triunghiul Federal
      Elipsa
      Clădirea Arhivelor Naţionale
      Muzeul Smithsonian
      Casa Albă
      Memorialul Jefferson
      Monumentul George Washington
      Embassy Row
      Cimitirul Arlington
    Mic dejun. Plecare spre Philadelphia, care a fost timp de zece ani capitala țării, unde s-au scris şi s-au adoptat două documente de importanţă majoră: Declaraţia de Independență, la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi Constituţia Statelor Unite. Vom face un tur panoramic al oraşului, prilej de a admira frumoasa zonă centrală, care aminteşte de momentele de mare intensitate trăite de americani în timpul formării primei Confederații. Majoritatea personajelor istorice care au participat la semnarea Declarației de Independență sunt evocate prin monumente şi statui, aici istoria îmbinându-se în mod armonios cu modernul reflectat de noile clădiri spectaculoase care s-au ridicat în vecinătatea centrului istoric. În continuarea zilei vom pleca spre Baltimore, unul dintre cele mai cunoscute porturi ale Statelor Unite situat mai aproape de marile piețe de mărfuri din partea centrală a țării decât orice alt port de pe coasta de est. Această poziționare avantajoasă a jucat un rol fundamental în istoria orașului, întrucât Baltimore a fost timp îndelungat atât al doilea punct de intrare maritimă pentru emigranții de pe coasta de est a Uniunii, după New York, precum și un mare centru industrial. După o scurtă oprire în Baltimore, ne vom deplasa spre capitala Statelor Unite, Washinghton D.C., unde ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic ce va include cele mai importante obiective turistice, culturale şi politice: Clădirea Capitoliului, situată pe colina numită Capitol Hill, Clădirea FBI, Triunghiul Federal, Elipsa, Clădirea Arhivelor Naţionale, Muzeul Smithsonian, Casa Albă, locul unde se află reședința și biroul președintelui SUA, Memorialul Jefferson, Monumentul George Washington, Embassy Row şi Cimitirul Arlington. Cazare în Washington D.C.
  • 6
    25.08.2020

    Washington D.C.

    • Cazare In Washington D.C.
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. Zi liberă dedicată Washington-ului, capitala cu clădiri măreţe şi cu monumente impresionante. Oraşul creat iniţial de arhitectul francez Pierre L’Enfant în anul 1791, are o arhitectură deosebită, cu clădiri impunătoare și spații largi ce dau o imagine grandioasă capitalei. Washington reprezintă locul în care au fost luate cele mai importante decizii din istoria modernă a țării și cel în care președinții americani și Congresul american își desfășoară activitatea. Oraşul este elegant, cu parcuri verzi, străzi largi aliniate de copaci şi foarte puţini zgârie-nori, având mai mult un aer european decât imaginea unei metropole americane. Stilurile arhitecturale neoclasic, georgian, gotic și modern pot fi regăsite în zona centrală. Numeroasele muzee ale capitalei, dintre care vă recomandăm Smithsonian National Air and Space, precum şi parcurile şi magazinele orașului, vă aşteaptă să petreceţi o zi relaxantă. Cazare în Washington D.C.
  • 7
    26.08.2020

    Washington D.C. – Las Vegas

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare In Las Vegas
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic Las Vegas
    • Opționale Tur "Las Vegas by Night”
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei American Airlines, AA 1081 (08:35 / 10:47) spre Las Vegas, oraşul luminilor şi distracţiilor, sau “Sin City”, oraşul păcatelor cum i se mai spune capitalei mondiale a distracţiei, prilej de a explora hotelurile şi cazinourile de pe celebrul Strip Boulevard. Construcţia oraşului a început în anul 1905, iar localitatea a obţinut titlul de oraş în anul 1911. Datorită ritmului susţinut de extindere, Las Vegas a devenit cel mai mare oraş din Statele Unite fondat în sec. al XX-lea, comparativ cu Chicago, care este considerat cel mai mare oraş fondat în sec. al XIX-lea. Las Vegas este în prezent pe locul 28 din oraşele din Statele Unite după numărul de locuitori, iar ca o curiozitate, în Las Vegas există cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor raportat la oraşele SUA. Odată ajunși în Las Vegas, vom face un tur panoramic, prilej cu care ne vom putea familiariza cu cele mai importante atracții ale orașului, după care ne vom caza. Seara, veţi putea opta pentru “Las Vegas by Night”, un tur în care veți descoperi viaţa de noapte a oraşului, vechiul Las Vegas cu celebra stradă Fremont, cu unicul său spectacol de lumină şi sunet, Capela Row, singura capelă din lume “drive through”, veți putea admira fântânile muzicale din faţa Hotelului Bellagio, edificii precum Turnul Eiffel din Paris, palate romane sau Piramidele din Egipt, vă veți putea plimba prin faimosul Hotel Veneţia şi fotografia “vulcanul” care erupe la ore fixe în faţa Hotelului Mirage. Cazare în Las Vegas.
  • 8
    27.08.2020

    Las Vegas – Marele Canion – Las Vegas

    • Cazare In Las Vegas
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Cel mai mare magazin outlet (fără taxe) din zona Las Vegas
      Excursie la Marele Canion
    Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau opțional, deplasare pentru cumpărături la cel mai mare magazin outlet (fără taxe) din zona Las Vegas, sau excursie opțională la Marele Canion, considerat a fi una dintre cele şapte minuni naturale ale lumii, care este de fapt rezultatul eroziunii exercitate de Fluviul Colorado timp de două milioane de ani, partea sa inferioară de astăzi fiind de fapt albia majoră a fluviului. Monumentalul Grand Canyon face parte aproape integral din Parcul Naţional Grand Canyon, unul dintre primele parcuri naţionale ale SUA. Deşi descoperit în anul 1540, Grand Canyon a fost destinaţia unei expediţii ştiinţifice în anul 1860 conduse de John Wesley Powell. Zona a fost locuită de nativi americani (indieni): anasazi, hualapai, paiutes, havasupai, sinagua şi dineh. Ne vom îndrepta spre sudul Marelui Canion - South Rim, respectiv spre Painted Desert - Deşertul Pictat, denumit astfel datorită culorii roşiatice dată de rocile cu un conţinut mare de fier şi compuşi de mangan. Vom intra apoi în peisajul spectaculos al Marelui Canion, străbătându-l şi făcând opriri în cele mai cunoscute puncte: Desert View, Mater Point şi satul Grand Canyon Village. Întoarcere pentru cazare în Las Vegas.
  • 9
    28.08.2020

    Las Vegas – San Diego

    • Transport Autocar
    • Cazare In San Diego
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic San Diego:
      Districtul Gaslamp
      Universitatea
      Parcul Balboa
      Grădina Zoologică San Diego
    • Opționale Intrare la Grădina Zoologică San Diego
    Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta spre San Diego, un pitoresc oraş situat pe coasta de vest a SUA, scăldat de apele Oceanului Pacific, unde alături de ghidul local vom face un tur panoramic al acestui oraş portuar aglomerat din Statul California, oraș elegant, cu o istorie bogată. Vom vizita districtul Gaslamp, unul dintre cele mai populare cartiere ale centrului istoric, trecut în Registrul Naţional al Locurilor Istorice, unde au loc numeroase evenimente artistice şi culturale. Aici se găsesc 94 de clădiri istorice, cele mai multe dintre aceastea fiind construite în epoca victoriană şi care astăzi găzduiesc restaurante, magazine şi cluburi de noapte. Vom vedea sediul Universităţii, locul în care a lucrat George Emil Palade, singurul roman care a primit în anul 1974 Premiul Nobel pentru Medicină. Vom descoperi apoi fermecătorul Parc Balboa, cel mai mare parc cultural al ţării, în care se află peste 15 muzee, teatre, grădini multicolore, galerii de artă şi Grădina Zoologică San Diego care adăposteşte peste 3.700 de animale, atracţia principală fiind urşii panda (intrare opțională). Cazare în San Diego.
  • 10
    29.08.2020

    San Diego – Los Angeles

    • Transport Autocar
    • Cazare In Los Angeles
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic Los Angeles:
      Downtown
      Union Station
      Olvera Street
      Hollywood Walk of Fame
      Mann’s Chinese Theater
      Disney Hall
      Sunset Strip
      Farmers Market
      Beverly Hills
      Rodeo Drive
      Melrose Avenue
    Mic dejun. Plecare spre Los Angeles sau pe scurt L.A., numele iniţial fiind El Pueblo de Nuestra Senora Reina de los Angeles, oraş format ca un puzzle zonal, fiecare zonă având specificul său cultural. Oraşul modei, al Hollywoodului şi al viselor, al cărui spirit a devenit o filozofie de viață prin vestitul slogan „visează orice, totul este posibil”, a fost întemeiat în anul 1781, devenind cel mai mare oraş din Statul California şi al doilea ca mărime din punct de vedere al populaţiei din Statele Unite, fiind întrecut doar de New York. Odată ajunşi în LA, ne vom întâlni cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic de oraş, prilej cu care vom ajunge
    în Downtown cu ameţitorii zgârie-nori, cu Union Station, gara principală şi cu Olvera Street, cea mai veche parte din oraş. Vom admira Hollywood Walk of Fame, vestitul bulevard cu stelele tuturor actorilor remarcabili de la Hollywood, Mann’s Chinese Theater, teatrul chinezesc de pe celebrul bulevard, complexul nou al Oscarurilor din Hollywood, clădirea ultramodernă cu o arhitectură avangardistă, Disney Hall, care găzduiește astăzi, printre altele, orchestra filarmonicii din L.A., Highland, un cartier istoric din nord-estul Los Angeles-ului, Sunset Strip, bulevardul cu cluburi celebre frecventate de marii actori şi cu reclame uriaşe care acoperă clădirile, Farmers Market, o zonă de tarabe, restaurante, pieţe şi de asemenea, un reper istoric din oraş, Beverly Hills, faimosul cartier cu somptuasele vile ale vedetelor, Rodeo Drive şi Melrose Avenue, arterele comerciale faimoase cu cele mai celebre mărci şi brand-uri din întreaga lume. Cazare în Los Angeles.
  • 11
    30.08.2020

    Los Angeles – Santa Monica – Santa Barbara – Solvang – Santa Maria

    • Transport Autocar
    • Cazare In Santa Maria
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Santa Monica
      Santa Barbara
      Micul sat Solvang
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Santa Monica care se află în topul primelor 10 oraşe de plajă din lume, după care ne vom deplasa spre Santa Barbara, oraş aflat între Munţii Santa Ynez şi Oceanul Pacific, cunoscut şi sub denumirea de “Riviera Americană”, cu arhitectură de inspiraţie colonială şi vegetaţie abundentă, clima oraşului fiind adesea comparată cu cea mediteraneană. Ne vom deplasa apoi spre istoricul sat danez Solvang, denumit şi “Mica Danemarcă”, care ne va încânta prin aerul său pitoresc, după care ne vom îndrepta spre Santa Maria pentru cazare.
  • 12
    31.08.2020

    Santa Maria – 17 Mile Drive – Carmel – Monterey – San Francisco

    • Transport Autocar
    • Cazare In San Francisco
    • Mese Mic Dejun
    • Obiective și activități Accesul pe celebra rută panoramică "17 Mile Drive":
      The Lone Cypress
      Carmel Highlands & the Mission
      Scurta oprire in Carmel
      Tur Monterey:
      Portul
    Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta către una dintre cele mai uimitoare rute din Statele Unite ale Americii, 17 Mile Drive, un drum panoramic de 17 mile (aprox. 27 km), care merge de-a lungul coastei Oceanului Pacific, oferind nişte panorame unice ale golfurilor sălbatice. Printre cele mai spectaculoase atracţii se numără The Lone Cypress, chiparosul singuratic, cel mai fotografiat copac din lume, crescut pe o stâncă care se înalţă direct din ocean şi Carmel Highlands & the Mission, leagănul artei californiene, locul unde foarte mulţi artişti îşi petrec vacanţa, un loc perfect pentru iubitorii de artă, cu foarte multe galerii şi expoziţii.Vom face apoi o scurtă oprire în Carmel, un pitoresc oraș de pe coasta californiană unde ne vom plimba pe străzile cu cafenele, galerii de artă și magazine cu suveniruri, după care ne vom îndrepta spre Peninsula Monterey pe care Robert Lewis Stevenson a descris-o ca fiind "cea mai mare întâlnire a pământului și a mării din lume." Apusurile de soare uimitoare de pe plajele splendide, pădurile de chiparos și pin și frumusețea de neegalat a muntelui Big Sur, creează un fundal romantic care a inspirat o pleiadă de artiști. Vom ajunge în Monterey, prima capitală a Californiei, vechi orăşel pescăresc renumit în trecut pentru vânătorii de balene, care deţine mai mult de 40 de clădiri construite înainte de anul 1850. Vom face un tur al orașului și un popas în portul “nemuritor”, așa cum l-a descris scriitorul John Steinbeck, după care vom pleca spre San Francisc, al patrulea cel mai mare oraș din California, unul dintre cele mai frumoase orașe de pe Coasta de Vest, o metropolă construită în vârful Pensinsulei, delimitată de Golful San Francisco și Coasta Pacificului. Cazare în San Francisco.
  • 13
    01.09.2020

    San Francisco – Sausalito – San Francisco – Paris

    • Transport Autocar, Avion
    • Mese Mic dejun; In avion
    • Obiective și activități Tur panoramic San Francisco:
      Union Square
      Catedrala St. Mary’s
      Japantown - cartierul japonez
      Piaţa Alamo
      Cartierul Nob Hill
      Debarcaderul Pescarilor
      Chinatown
      Podul Golden Gate
      Vizita Sausalito
    Mic dejun. Însoțiți de un ghid local vom porni într-un tur panoramic de oraş care va include cartierul financiar Union Square, care marchează centrul oraşului cu statuia amiralului George Dewey, Catedrala St. Mary’s, Japantown - cartierul japonez, Piaţa Alamo, cartierul Nob Hill, Debarcaderul Pescarilor – Fisherman's Wharf de unde vom avea o vedere panoramică a celebrei închisori Alcatraz, în care unii dintre cei mai cunoscuţi infractori ai Americii au fost prizonieri şi Chinatown a cărui parte de oraș a fost fondată în anii 1840 de către rezidenții de origine chineză din San Francisco care lucrau fie la calea ferată transcontinentală, fie la minele din zonă în timpul celebrei perioade Gold Rush, astăzi cel mai mare Chinatown din afara Asiei, dar şi cel mai vechi de acest gen din America de Nord. Vom traversa apoi celebrul pod Golden Gate inaugurat în anul 1937, cu o lungime impresionantă și un decor art-nouveau ce pune în evidență cei doi stâlpi uriași, construcție care a fost multă vreme cel mai mare pod suspendat din lume, pentru a ajunge în micuţul orăşel Sausalito dincolo de golf, pentru a ne bucura de o panoramă deosebită asupra gofului și orașului San Francisco. Vom fi fermecați de ineditul aspect mediteranean al orășelului și eventual de o înghețată pe o terasă de pe faleză. Întoarcere în San Francisco de unde vom fi transferați la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania Air France, zbor AF 085 (20:25 / 16:20).
  • 14
    02.09.2020

    Paris – Bucureşti

    • Transport Avion
    • Mese In avion
    Sosire la Paris la ora 16:20 de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul AF 1088 (20:55 / 00:50).
  • 15
    03.09.2020

    Bucureşti



Informatii tarif

990 EURO + 2490 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 1280 USD

tarif valabil pentru un grup minim de 25 turiști; pt. 20 - 24 turiști, tariful se va majora cu 280 usd/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
  • cazare
    2 nopti Boston
    2 nopti New York
    2 nopti Washington D.C.
    2 nopti Las Vegas
    1 noapte San Diego
    1 noapte Los Angeles
    1 noapte Santa Maria
    1 noapte San Francisco
  • mese
    Mic dejun: 12
  • ghizi
    Insotitor Dal Travel
    Ghizi Locali
  • marime grup
    25

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Paris – Boston şi San Francisco – Paris – Bucureşti cu compania Air France
- transport intern cu avionul pe ruta: Washington – Las Vegas cu compania American Airlines
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 12 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* și 3*
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare în parcuri și la obiectivele menţionate în program
- tur panoramic cu ghid local în Boston
- tur panoramic cu ghid local în New York
- tur panoramic cu ghid local în Washington D.C.
- tur panoramic cu ghid local în San Diego
- tur panoramic cu ghid local în Los Angeles
- tur panoramic cu ghid local în San Francisco
- excursie cu ghid local în Sausalito
- vizite în Monterey și Carmel
- accesul pe celebra rută panoramică "17 Mile Drive"
- vizitarea vestitului sat danez Solvang
- vizite în Santa Barbara și Santa Monica
- conducător român de grup
- asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 15.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 69 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 490 euro/pers. şi interne: aprox. 80 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de bagaj pt zborul intern Washington – Las Vegas (se achită personal, exclusiv la aeroport) aprox: 30 usd /1 piesă de bagaj de 23 kg
- taxe de ieşire de pe aeroporturi şi taxe de oraş și hoteliere (în cazul în care se aplică)
- taxa de viză pentru SUA (160 usd/pers. - tariful poate fi modificat de către Consulat)
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program ca fiind opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri obligatorii în SUA: 10 usd/pers./zi pentru ghizi şi şoferi – mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)


Acte necesare

SUA: pașaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii din călătorie / extras de cont personal cu minim 2000 usd / 1 fotografie color 5/5 cm, pe fond alb / adeverinţă de la locul de muncă cu precizarea funcţiei şi a salariului sau talon de pensie, după caz / copii ale actelor de proprietate (casă, maşină, teren etc) / în cazul patronilor de firmă, copie după actele societăţii şi ultimul bilanţ contabil / copie carte de identitate / pentru copii, copie certificat de naştere / pentru persoanele căsătorite, copie a certificatului de căsătorie / prezenţa personală la Consulatul SUA, în vederea susţinerii unui interviu (la data şi ora comunicate de agenţie)
Agenţia îşi rezervă dreptul de a face o selecţie preliminară a persoanelor care se înscriu în acest program în funcţie de actele prezentate. Termen limită pentru transmiterea documentelor: 7 săptămâni înaintea plecării


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia «Contractul de prestări servicii turistice», la care prezentul program este parte
- în momentul semnării «Contractului de prestări servicii turistice», turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1470 EURO + 3590 USD

17.06.2024 - 29.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1590 EURO + 3190 USD

02.08.2024 - 13.08.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

4480 EURO + 4990 USD

18.07.2024 - 08.08.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1990 EURO + 4280 USD

16.08.2024 - 01.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3670 EURO + 4680 USD

16.08.2024 - 03.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1870 EURO + 3940 USD

18.07.2024 - 01.08.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?