Ziua
1
-
03.09.2021
Bucureşti – Catania – Muntele Etna – Taormina – Giardini Naxos
- Hotel Arathena Rocks 4* (sau similar 4*)
- Muntele Etna
Tur al stațiunii Taormina:
Catedrala
Piaţa Corvaja
Turnul Arab
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de check-in al companiei Wizz Air). Plecare cu compania Wizz Air, zbor W6 3151 (06:10 / 07:30), spre Catania, al doilea oraș ca mărime al Siciliei după Palermo, important centru artistic, politic și cultural al Italiei, prezența capodoperelor baroce făcându-l să ocupe un loc de frunte printre orașele incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din această zonă a Italiei. După sosire, ne vom îndrepta spre Muntele Etna, unde vom urca cu autocarul până la altitudinea de 1.850 m, de unde vom putea vizita zonele care au fost în centrul ultimelor erupţii vulcanice, care în prezent oferă un peisaj unic de lavă pietrificată. Ne vom caza apoi în Giardini Naxos la Hotel Arathena Rocks 4* (sau similar 4*), după care ne vom deplasa spre Taormina, o cochetă staţiune situată la 200 m deasupra nivelului mării, construită pe o terasă muntoasă, cu o frumoasă vedere asupra vulcanului. Centrul istoric este inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Taormina fiind destinaţia preferată a multor personalităţi artistice de-a lungul timpului. Vom admira Catedrala, Piaţa Corvaja şi frumosul Turn Arab, iar cei care doresc vor putea vizita celebrul Teatru Antic Grecesc, unul dintre cele mai bine conservate din Italia. Întoarcere pentru cină și cazare la hotelul din Giardini Naxos.
Ziua
2
-
04.09.2021
Giardini Naxos – Siracuza – Insula Ortigia – Giardini Naxos
- Hotel Arathena Rocks 4* (sau similar 4*)
- Tur pietonal Catania:
Fântâna Elefantului
Catedrala Sfânta Agatha
Primăria
Via Etnea
Amfiteatrul Roman
Grădinile Vilei Bellini
Siracusa:
Centrul vechi
Amfiteatrul roman
Urechea lui Dionisos
Insula Ortigia:
Catedrala
Fântâna Aretusei
Clădirile baroce
Mic dejun. În această zi vom face o excursie la Catania şi la Siracuza. În Catania, vom opri în centrul orașului pentru a face un tur pietonal, pe parcursul căruia vom putea admira Fântâna Elefantului, simbolul orașului, Catedrala Sfânta Agatha, Primăria, Via Etnea, Amfiteatrul Roman și grădinile Vilei Bellini, cel mai mare parc urban din oraș. De aici ne vom îndrepta spre Siracusa, unul dintre cele mai vechi şi încărcate de istorie oraşe ale Italiei, cel care l-a dat lumii pe vestitul Archimede. Vom vizita mai întâi partea veche a oraşului, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, unde vom descoperi printre nenumărate comori de arhitectură antică, amfiteatrul grec, care oferă o superbă privelişte asupra golfului, amfiteatrul roman, ridicat în perioada imperială şi celebra Ureche a lui Dionisos, o imensă carieră de piatră săpată în formă de ureche. De aici ne vom îndrepta spre Insula Ortigia unde vom vizita superba Catedrală, construită pe fundaţiile unui templu grec, vom vedea remarcabilă Fântână a Aretusei, singurul loc din insulă unde creşte natural papirusul şi ne vom lăsa impresionaţi de clădirile baroce ce mărginesc labirintul de străduţe care constituie zona interioară a insulei. Întoarcere în Giardini Naxos pentru cină și cazare la Hotel Arathena Rocks 4* (sau similar 4*).
Ziua
3
-
05.09.2021
Giardini Naxos – Agrigento – Palermo
- Hotel Domina Zagarella 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Plecare spre Agrigento, pe care Pandar l-a numit „cel mai frumos oraş locuit de oameni”, care încântă şi în prezent prin imaginea de neuitat pe care o oferă Valea Templelor, unde vom vizita alături de ghidul local unele dintre cele mai bine conservate temple dedicate zeităţilor Concordia, Junona, Lacinia, Ercole şi Discouri (intrarea inclusă). Și nu în ultimul rând, trebuie amintit că aici s-a născut şi a creat marele dramaturg Luigi Pirandelo. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Palermo, capitala regiunii Sicilia, pentru cină și cazare la Hotel Domina Zagarella 4* (sau similar 4*), situat la mare.
Ziua
4
-
06.09.2021
Palermo – Cefalu – Palermo
- Hotel Domina Zagarella 4* (sau similar 4*)
- Tur pietonal Palermo:
Quatro Canti
Catedrala și Palatul Normanzilor
Orașul grecesc Cefalu
- Capela Palatină
Villa Palagonia
Mic dejun. În această zi, alături de un ghid local vom face un tur panoramic și pietonal în Palermo, care va include Quatro Canti, Catedrala și Palatul Normanzilor cu Capela Palatină remarcabilă prin modul armonios în care se îmbină arhitectura bizantină, arabă și normandă (intrarea nu este inclusă). După-amiază vom vizita Cefalu, oraș întemeiat de greci pe malul mării Tireniene, a cărui catedrală normandă este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ne vom îndrepta apoi spre Bagheria, unul dintre cartierele vestice ale orașului Palermo, unde cei care doresc pot vizita Villa Palagonia, renumit exemplu de arhitectură locală, cunoscută din filmele marelui regizor Giuseppe Tornatore, care s-a născut și a copilărit în aceste locuri. Cină și cazare la Hotel Domina Zagarella 4* (sau similar 4*).
Ziua
5
-
07.09.2021
Palermo – Cagliari – Oristano
- Hotel Mistral 4* (sau similar 4*)
- Tur pietonal Cagliari:
Panoramă asupra Golfului Îngerilor
Catedrala gotică Santa Maria
Palatul Arhiepiscopului
Turnurile Elefant
San Pancrazio
Basilica di San Saturnino
Promontoriul golfului Oristano
Ruinele din Tharros
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Volotea, zbor V7 1568 (10:50 / 11:55) spre Cagliari, “Castelul” în dialect sardinian, capitala provinciei italiene şi a insulei Sardinia. Cagliari, ca şi restul insulei, a fost întemeiat iniţial de către fenicieni, care au numit oraşul „Karalis” sau „oraşul pietrelor” şi apoi de către cartaginezi. Romanii care au ajuns şi ei pe această insulă şi-au lăsat amprenta printr-un amfiteatru rafinat şi prin arhitectura generală, însă abia în sec. al XII-lea, Cagliari a cunoscut din nou o perioadă de dezvoltare, întâi sub pisani, urmaţi de aragonezi şi în cele din urmă de Ducii de Savoia, care s-au numit Regii Sardiniei. Însoțiți de ghidul local vom face un tur panoramic și pietonal, prilej cu care vom vedea partea veche a oraşului „Castello”, situată pe un deal, de unde vom avea o privelişte minunată asupra golfului din Cagliari, cunoscut şi sub denumirea de Golful Îngerilor. Această zonă este renumită pentru monumentele sale de o frumuseţe aparte, precum catedrala gotică Santa Maria construită de pisani în a doua jumătate a sec. al XIII-lea, dedicată Sf. Maria şi Cecilia, realizată după forma unei catedrale din oraşul Pisa, Palatul Arhiepiscopului şi Turnurile Elefant şi San Pancrazio. Turul va continua cu Basilica di San Saturnino, cea mai veche biserică de pe insulă dedicată sfântului ocrotitor al oraşului, Saturninus de Cagliari, martirizat în sec. al V-lea. Plecare spre Oristano, unde vom face o primă oprire pe promontoriul golfului Oristano, pentru a vizita ruinele din Tharros (intrarea inclusă), port cartaginez şi roman, iniţial construit de fenicieni. Cazare în Oristano la Hotel Mistral 4* (sau similar 4*).
Ziua
6
-
08.09.2021
Oristano – Nuoro – Orgosolo – Olbia
- Hotel Mercure 4* (sau similar 4*)
- Tradițiile și specificul local din Nuoro
Picturile murale din Orgosolo
Dejun tradițional în aer liber cu păstorii
Olbia:
Centrul istoric
Biserica San Simplicio
Mic dejun. Traseul zilei ne va purta în direcția nord-est, traversând insula către provincia Nuoro și spre zona cunoscută sub denumirea de Barbagia. Aici este inima culturală a Sardiniei, o zonă bogată în tradiții care se păstrează nealterate până astăzi. Vom ajunge la Nuoro, oraș vechi, unde alături de ghidul local vom descoperi tradițiile și specificul local care sunt păstrate de secole și unde încă se vorbește dialectul specific, se țin toate sărbătorile și spectacolele populare. Orașul este considerat ca fiind un centru cultural de primă importanță, de aici provenind numeroși intelectuali care s-au impus în secolul trecut mai ales ca poeți și prozatori, cea mai cunoscută fiind Grazia Deledda, câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură în anul 1926. Ne vom îndrepta apoi spre Orgosolo, o așezare de păstori bine cunoscută datorită clanurilor de aici care au rădăcini și tradiții puternice, bazate pe legi nescrise dar bine păstrate până în zilele noastre. Vom admira alături de ghidul local picturile murale de aici, în Orgosolo existând peste 150 de astfel de picturi, pe care artiștii locali au început să le picteze începând cu anul 1960, fiind inspirați inițial de evenimentele politice locale, dar treptat operele lor s-au extins și au început să trateze teme politice de pe întreaga planetă, condamnând absurditățile societății moderne, războaiele și barbarismul. Vom merge apoi să luăm masa cu păstorii, un dejun tradițional în aer liber. Sardinia este faimoasă pentru preparatele culinare, meniul tradițional fiind bazat pe mâncăruri proaspete, brânzeturi pecorino, pâine tipică, salam sard, frigărui de purceluș de lapte și miel cu cartofi la ceaun, toate udate nu doar cu apă de izvor ci și cu cel mai bun vin de Orgosolo. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Olbia, oraș cu străzi înguste și pavate, cu clădiri vechi, dar și cu construcții înalte, moderne. Orașul învăluit în miresme de mirt și căpșuni, este înconjurat de plaje frumoase scăldate de o mare de smarald, având și un golf splendid, încoronat de Insula Tavolata. Vom face o scurtă plimbare prin centrul istoric al orașului, cu intrare în biserica San Simplicio pentru a vedea fresca de pe peretele interior care, conform tradiției, îl reprezintă pe San Simplicio, patronul spiritual al orașului, căruia îi este dedicată și biserica. Cazare în Olbia la Hotel Mercure 4* (sau similar 4*).
Ziua
7
-
09.09.2021
Olbia – Costa Smeralda – Porto Cervo – Insula Maddalena și Caprera – Olbia
- Hotel Mercure 4* (sau similar 4*)
- Costa Smeralda
Stațiunea Porto Cervo
Insula Maddalena și Caprera
Mic dejun. Împreună cu ghidul local vom descoperi în această zi una dintre cele mai renumite atracţii din Sardinia, Costa Smeralda, în traducere, Coasta de Smarald, prilej de a admira arhitectura tipică a coastei, o sinteză reușită a stilurilor mediteranean, gotic și maur. Acest proiect edilitar este rezultatul unei iniţiative demarate de către Prinţul Agha Khan începând cu anii 1960. De atunci a devenit una dintre cele mai scumpe locaţii turistice, destinaţie favorită pentru miliardarii lumii. Prima oprire va fi Porto Cervo, cea mai exclusivistă staţiune din Sardinia, vizitată în lunile de vară de actori faimoşi, de fotbalişti consacraţi şi de oameni de afaceri bogaţi. Vom admira iahturile de lux ancorate în port, clădirile joase, pastelate de un farmec aparte și vitrinele elegante ale magazinelor exclusiviste precum Louis Vuitton, Dolce Gabbana, Roberto Cavalli sau Cartier. Ne vom îndrepta apoi spre Palau, de unde vom lua vaporul către cea mai mare insulă din arhipelagul La Maddalena, unde ne vom plimba prin orășelul Maddalena, pe străduțe pitorești cu numeroase magazine de suveniruri și cafenele. După prânz vom traversa spre Insula Caprera, un sanctuar pentru viața sălbatică dar și locul în care eroul Italiei, Giuseppe Garibaldi, a trăit liniștit până la adânci bătrâneți la ferma sa de pe această insulă. Vom putea vizita micuțul muzeu amenajat în fosta casă a lui Garibaldi unde vom avea prilejul de a afla mai multe despre cariera sa lungă și fascinantă, dar și despre perioada în care a locuit pe insulă. Întoarcere în Olbia pentru cazare la Hotel Mercure 4* (sau similar 4*).
Ziua
8
-
10.09.2021
Olbia – Bonifacio / Insula Corsica – Castel Sardo
- Hotel Nantis 4* (sau similar 4*)
- Insula Corsica
Tur pietonal Bonifacio
Poarta Genova
Biserica Adormirea Maicii Domnului
Biserica gotică St. Dominique
Turnul și Scara Regelui Aragon
Mic dejun. Zi dedicată excursiei în Insula Corsica pe care scriitorul francez, Honore de Balzac a descris-o ca fiind insula franceză scăldată de soarele italian. Câteva secole mai devreme și grecii au apreciat-o, numind-o Kalista, în traducere, cea mai frumoasă. Diversitatea peisajului și faptul că insula nu este atinsă de agresiunea dezvoltării și a turismului, fac din Corsica o altă perlă a Mării Mediterane. Ca o fortăreață de calcar ridicată deasupra mării, această insulă pitorească dar greu accesibilă, locul de naștere al lui Napoleon Bonaparte, a aparținut Franței doar 200 din cei 4.000 de ani de existență. Ne vom deplasa cu autocarul spre Santa Theresa di Gallura, de unde ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul care ne va duce către Bonifacio, oraş medieval fondat în sec. al IX-lea de către Bonifacio, marchizul de Toscana şi fortificat de genovezi. Vom porni într-un tur pietonal al celui mai pitoresc oraş din Corsica, care va include Poarta Genova, strada celor doi împărați, pe care au locuit Napoleon și Carol Quintul, Biserica Adormirea Maicii Domnului, biserica gotică St. Dominique construită în sec. al XV-lea (exterior), Turnul și Scara Regelui Aragon cu cele 187 trepte care permite accesul de la mare către oraşul vechi. Veți avea apoi timp pentru a vă plimba prin partea veche a oraşului care este un adevărat labirint de străduţe înguste cu clădiri istorice. Experiența corsicană nu se va putea termina fără a încerca câteva dintre produsele tradiţionale corsicane: aperitive reci corsicane, sauté de veau aux olives (sote de vită cu măsline) lângă puree au basilic (piure de cartofi parfumat cu busuioc) şi de a savura prăjitura cu castane, toate însoţite de un vin tradiţional sau de berea locală Pietra, făcută din făină de castane. Spre seară ne vom întoarce în Sardinia, făcând aceeași traversare cu ferry-boat-ul ca dimineața. Transfer pentru cazare în Castel Sardo la Hotel Nantis 4* (sau similar 4*).
Ziua
9
-
11.09.2021
Castel Sardo – Sassari – Porto Torres – Porto Conte – Alghero
- Hotel Rina 4* (sau similar 4*)
- Sassari:
Poarta Sf. Anton
Domul Sf. Nicolae
Piazza d’Italia
Porto Torres:
Parcul Naţional Asinara
Plaja Stintino
Parcul Naţional Porto Conte
Falezele de la Capo Caccia
Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre unele dintre cele mai frumoase şi pitoreşti locuri din Sardinia. Vom ajunge în oraşul Sassari, cel mai important centru cultural, administrativ şi istoric din nordul insulei, un oraş a cărui dezvoltare a fost marcată rând pe rând de către stăpânii săi vremelnici, fie piasani, genovezi sau aragonezi. Vom porni într-un tur pietonal al oraşului care ne va purta rând pe rând într-o adevărată călătorie prin lumea stilurilor arhitectonice: pisane, odată ce vom pătrunde pe Poarta Sf. Anton, romanic dar şi gotic catalan, îmbogăţit apoi cu exuberanţa barocului, în cazul Domului Sf. Nicolae, dar şi neoclasic, în Piazza d’Italia, principala piaţă a oraşului, care se mândreşte cu clădirea care a găzduit cândva apartamentele Casei de Savoia. De aici ne vom îndrepta spre Porto Torres, al doilea port ca mărime al insulei şi principala poartă de intrare în Parcul Naţional Asinara, unde vom trăi câteva clipe de răgaz pe una dintre cele mai frumoase plaje de pe coasta de vest, Stintino. Periplul nostru prin acest adevărat colţ de paradis va continua cu descoperirea altui important Parcul Naţional Porto Conte, unde vom admira nemărginirea Mediteranei de pe celebrele faleze verticale de la Capo Caccia. Seara vom ajunge pentru cazare în Alghero la Hotel Rina 4* (sau similar 4*).
Ziua
10
-
12.09.2021
Alghero – Bosa – Monteleone Rocca Doria – Alghero
- Hotel Nantis 4* (sau similar 4*)
- Bosa:
Ruinele Castelului Serravalle
Situl arheologic Nuraghe Santu Antine
Monteleone Rocca Doria
Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Bosa, unde odată ajunşi ne vom cufunda în atmosfera medievală a micuţului orăşel. Situat pe Râul Temo şi dominat de ruinele impunătoare ale Castelului Serravalle, Bosa îmbină în mod unitar moştenirea familiei Malaspina cu cea aragoneză, constituind un punct de neratat pentru oricine ajunge în aceste locuri. Ne vom deplasa apoi spre situl arheologic Nuraghe Santu Antine pentru a descoperi bogatul trecut preistoric al insulei. Considerat unul dintre cei mai extinşi din insulă, nuragul, veche construcţie megalitică cu rol administrativ şi defensiv, are o vechime de aproape patru milenii, constituind şi în prezent subiect de ample dezbateri printre arheologii care îl studiază. După această vizită ne vom îndrepta spre o altă localitate medievală, pitoreasca Monteleone Rocca Doria, situată pe o înălţime ce domină peisajul, fiind înconjurată de apele cristaline ale lacului Temo. Micuţa aşezare în care doar puţini localnici mai trăiesc, este o destinaţie de neratat pentru oricine doreşte să păşească în trecutul medieval al Sardiniei. Spre seară vom ajunge pentru cazare în Alghero la Hotel Nantis 4* (sau similar 4*).
Ziua
11
-
13.09.2021
Alghero – București
- Alghero:
Centrul fortificat
Catedrala
- Excursie la Peşterile lui Neptun
Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Alghero, unul dintre cele mai pitorești orașe ale insulei, care vreme de patru secole a aparţinut Cataloniei şi Aragonului, influenţa spaniolă simţindu-se şi în zilele noastre, atât în privinţa limbii locuitorilor cât şi în cea a aspectului clădirilor. Amprenta catalană este atât de puternică, încât orașul și-a căpătat numele de Barcelonetta, în traducere Mica Barcelona, populaţia locală vorbind încă un dialect spaniol. Vom vizita centrul fortificat, vom intra în Catedrală şi ne vom putea plimba pe bastioanele care l-au protejat de-a lungul anilor. Vom avea timp liber pentru a ne plimba pe străduțele înguste, să fotografiem clădirile cu aspect și aer medieval, să admirăm bisericile, turnurile și zidurile fortificate, să savurăm câteva dintre felurile tradiționale de mâncare, cum ar fi panadas, o plăcintă făcută cu carne sau cu pește sau malloreddus, paste cu șofran, servite cu sos tomat. După-amiază veți putea face o excursie opţională la Peşterile lui Neptun, situate chiar lângă promontoriul Cappo Caccia, considerate a fi printre cele mai frumoase din Europa. Dacă condițiile meteo vor permite se va lua vasul din portul Alghero către faimoasele peşteri cu impresionantele sale stalagmite şi stalactite. Turul peşterii vă va purta pe un tărâm de basm, printr-un labirint fantastic de încăperi şi lacuri sărate, din care diverse formaţiuni calcaroase îşi fac apariţia într-un mod surprinzător. Până la întoarcerea în portul din Alghero veţi avea prilejul de a vă bucura de o minunată privelişte a oraşului vechi, văzut de pe mare. Transfer la aeroport pentru plecarea spre București cu compania Wizz Air, zbor W6 3170 (20:10 / 23:40).