de la 202 LEI / loc în cameră dublă Vezi detalii
A Pleci cand dorești!
3 zile
Predeal
7 poze

Elexus Boutique este vechiul Hotel Robinson fondat în 1926, având o vedere superbă spre Valea Timișului şi Valea Prahovei. Din 1926 a fost o prezentă constantă pe harta turismului de pe Valea Prahovei. Numele hotelului s-a schimbat în 2020, dar prin confort şi calitatea serviciilor oferite atrage în continuare mii de turişti. Confortul şi dotările hotelului sunt completate de priveliştea de neegalat  fiind aproape de pârtia de schi Polistoaca. 

La Elexus Boutique ai toate dotările şi serviciile pentru a te simţi ca acasă. La parter este cunoscutul Restaurant Robinson, recent renovat, care vă oferă o gamă largă de preparate tradiţionale şi din bucătăria internaţională.
Savurează farmecul unui hotel cu tradiţie, o oază de confort, pe gustul şi celor mai pretenţioşi turişti.

Bucură-te din plin de confortul şi eleganţa camerelor recent renovate. S-a acordat atenţie tuturor detaliilor, de la patul matrimonial la decoraţiuni sau dotări, pentru ca tu şi partenerul tău să aveţi o vacanţa perfectă.
Camerele şi apartamentele sale, recent renovate şi modern decorate, sunt pregătite să-şi primească oaspeţii.
Dotările camerelor sunt complete: televizor LCD, seif, uscător de păr, telefon, fierbător de apă, halat de baie, papuci de unica folosință.
De la fereastra camerei puteţi admira peisajul montan. După o zi petrecută în mijlocul naturii, veţi reveni în camera cu plăcere.

La Elexus Boutique din Predeal ai garanţia unei vacanţe sau a unui sejur reuşit, dar şi a unor amintiri frumoase. Petrece zile şi nopţi de vis, la munte, împreună cu persoana dragă.

Notă: Acest program este o propunere. Puteţi să îl consideraţi punctul de plecare pentru un sejur ce poate fi personalizat conform dorinţelor dumneavoastră, modificând obiectivele turistice, perioada, numărul de nopţi etc. Perioada este orientativă dar sejurul trebuie să includă minim 2 nopţi. Solicitările se pot confirma în funcție de disponibilitatea de la momentul cererii.                           


Top obiective

Artă şi arhitectură

Castelul Cantacuzino, Mănăstirea Predea

Natură şi Peisaje

Canionul Tamina și cascadele, Munţii Bucegi, Vârful Cioplea

Experienţe şi Distracţii

Cină la Restaurantul Robinson si Canta Cuisine, Prânz la Cabana Trei Brazi


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • Ziua 1

    Elexus Boutique

    • Transport -
    • Cazare Elexus Boutique
    • Mese -
    • Obiective și activități -
    • Opționale Plimbare spre Vârful Cioplea
      Cină la Restaurantul Robinson
    Sosire în Predeal la Elexus Boutique, după ora 15.00. Vă veți caza într-una dintre camerele duble, cochete și confortabile, o alegere potrivită pentru o ședere plăcută la poalele munţilor Bucegi. După amiază, veţi putea face o plimbare spre Vârful Cioplea, bucurându-vă de peisajul natural deosebit al zonei. Opţional, vă veţi putea bucura de o cină la renumitul restaurant Robinson, situat la parterul hotelului. Cazare la Elexus Boutique.
  • Ziua 2

    Elexus Boutique

    • Transport -
    • Cazare Elexus Boutique
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități -
    • Opționale Canionul Tamina şi cascadele
      Castelul Cantacuzino
    Mic dejun. Dimineaţa veţi putea face o drumeţie pe un traseu turistic marcat, foarte apreciat pentru peisajele pe care le oferă, la finalul căruia veţi admira Canionul Tamina şi cascadele sale. Drumul urcă permanent prin pădure, dar veți întâlni câteva zone unde pădurea se rărește, locuri numai bune pentru a admira printre crengile copacilor Munții Postăvaru. La intrarea în canion pârâul iese dintre stâncile uriașe formând câteva mici șuvoaie care se trec cu pasul. Pereții verticali se îngustează imediat: Welcome to Tamina! Cascada Tamina și Canionul cu același nume sunt situate pe Valea Pietrei Mici la o altitudine de 1100 de metri. Cascada este compusă din alte 5 cascade mai mici, înșiruite una după alta, dintre care cea mai mare are aproximativ 10 metri înălțime. Cheile Tamina sau Canionul Tamina sunt comparabile ca frumusețe cu Canionul 7 Scări doar că acesta din urmă este mai mare. Biodiversitatea este unul din punctele forte ale cascadei care adăposteşte numeroase specii şi habitate protejate la nivel naţional şi european. Se spune că această cascadă s-a format prin adâncirea cu 50 de metri a unei linii vechi de drenaj instalate pe fisuri verticale în masa calcarelor şi prin prăbuşirea unei peşteri. Adâncirea şi modelarea cheilor reprezintă un proces continuu, schimbarea fiind evidentă de la un an la altul. Perimetrul cascadei Tamina este deosebit de valoros, aici existând numeroase specii şi locuri protejate la nivel naţional şi european, de la stânci calcaroase, chei, pajişti alpine, la izvoare de munte. În această zonă trăiesc şi un număr mare de urşi bruni, motiv pentru care i se mai spune şi Ursărie. Ziua poate continua cu o vizită la Castelul Cantacuzino, cu împrejurimile sale unice și farmecul aristocratic, situat în staţiunea Bușteni, cea care oferă perspectiva cea mai maiestuoasă asupra Munților Bucegi dintre toate stațiunile de pe Valea Prahovei. În parcul castelului puteți admira mai mult de 15.000 de flori proaspăt plantate pe o suprafață de 60.000 m2. Seara vă veţi putea bucura de o cină la restaurantul Canta Cuisine, situat în incredibilul Castel Cantacuzino, pe care elegantul design interior îl transformă într-un loc unic în România. Restaurantul a fost conceput pentru a integra o atmosferă confortabilă și rafinată, cu servicii extravagante, rezultând o experiență romantică și elegantă. În zilele de vară, veţi putea degusta preparatele cu specific franțuzesc pe terasa restaurantului, care se bucură de o priveliște extraordinară asupra munților Bucegi. Cazare la Elexus Boutique.
  • Ziua 3

    Elexus Boutique

    • Transport -
    • Cazare Elexus Boutique
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități -
    • Opționale Mănăstirea Predeal
      Prânz la Cabana Trei Brazi
    Mic dejun. În cursul dimineţii, vă recomandăm să vizitaţi mănăstirea din Predeal, care a fost construită între anii 1818 – 1819, pe locul unui fost schit de lemn ce datează din anul 1744. Aceasta poartă hramul “Naşterea Maicii Domnului” şi este îngrijită de o obârşie de maici. Biserica mănăstirii reprezintă stilul bizantin, fiind construită din piatră adusă din Muntele Caraiman. Este împodobită cu fresce murale valoroase, atribuite meşterului Nicolae Zugravul. Mănăstirea impresionează prin catapeteasma cu două uşi, în loc de trei. Mănăstirea Predeal este unul dintre cele mai importante obiective turistice de pe Valea Prahovei, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere. Plimbarea poate continua cu o excursie la Cabana Trei Brazi, o locaţie uluitoare, în mijlocul naturii, ce oferă privelişti memorabile. Situată la poalele masivului Postăvarul, pe culmea "Morarului", la o altitudine de 1128 metri, într-o zonă împădurită şi ferită de forfota specifică mediului urban, la o distanţă de doar 10 minute faţă de centrul staţiunii Predeal, îmbină calitatea benefică a aerului puternic ozonat al pădurilor, cu calitatea de excepţie a locaţiei oferite. Veţi putea savura un prânz la restaurantul cabanei Trei Brazi, care redă tradiţia şi atmosfera tipic românească, cu bucate alese, gătite de bucătari pricepuţi, toate servite ireproşabil în veselă ţărănească de lut. Restaurantul dispune de o terasă generoasă care oferă imaginea perfectă pentru încheierea unui mini sejur în mijlocul naturii. Eliberarea camerei se va face la ora 12.00.


Informatii tarif

TARIF:
 

în perioada 02.03.2021 – 01.06.2021
· 202 LEI / loc în cameră Dublă standard / sejur de 2 nopți, cu mic dejun inclus, în cursul săptămânii (duminica – joi)
· 242 LEI / loc în cameră Dublă standard / sejur de 2 nopți, cu mic dejun inclus, în weekend (vineri – sâmbătă)

 

Copiii până la trei ani au gratuitate la cazare şi mic dejun folosind paturile existente.
Copiii între 3 -12 ani achita 70 LEI/zi cazare şi mic dejun  folosind paturile existente.
Copiii peste 12 ani alături de părinţi se vor caza obligatoriu în apartamente (camerele duble nu pot acomoda paturi suplimentare.)
Nu este permis accesul în hotel cu animale de companie.

 


  • transport
    -
  • cazare
    2 nopți la Elexus Boutique
  • mese
    2 mic dejun la Elexus Boutique
  • ghizi
    -

Servicii

Tariful include

- 2 nopți de cazare la  Elexus Boutique
- mesele menționate în program: mic dejun la Elexus Boutique
 


Tariful nu include

- transport 
- alte mese, taxe și cheltuieli personale 
- taxe locale care se achită la recepţie, individual
- excursiile opționale
 


Acte necesare

- cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor 
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 10 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
 


Observații

- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice 
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie 
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice 
 



Ce spun turistii nostri?