Site-ul nostru folosește cookies pentru a asigura utilizatorii de o experiență cât mai bună. Dând click pe “OK, am inteles”, acceptati cookie-urile oferite prin site-ul nostru. Puteti consulta aceste cookie-uri in politica de cookies. Puteti modifica preferintele dumneavoastra apasand pe butonul “setari avansate”
- Home
- Circuite turistice
- Revelion Asia Centrală – Uzbekistan
La hotarul dintre Orient şi Occident, între întinderea falnicilor munţi Ural, imensitatea teritoriului Rusiei şi a Mării Caspice, se află câteva dintre ţările cele mai vechi ale continentului asiatic, peste care s-au succedat unele dintre cele mai puternice imperii ale umanităţii, țări a căror istorie este strâns legată de legendarul Drum al Mătăsii, care a unit timp de secole Europa de Asia de Est, transportând mărfuri, dar şi idei şi ştiinţă. Vă invităm aşadar să păşim împreună pe teritoriul uneia dintre ele, în Uzbekistan sau “ţara domurilor albastre”, un adevărat paradis al celor pasionaţi de istorie şi arheologie, o destinaţie care ne va fermeca cu siguranţă prin amabilitatea localnicilor, diversitatea şi multitudinea obiectivelor turistice pe care le vom vizita. Vom asculta poveştile despre caravane şi negustorii încărcaţi cu mărfuri scumpe, mirodenii şi mătăsuri și vom păși plini de entuziasm în Noul An în “ţara domurilor albastre”, amintindu-ne de versurile poetului englez James Elroy Flecker care evocă aceste ţinuturi în “Călătorie de aur către Samarkand”.
AVANTAJE DAL TRAVEL
- zbor cu o singură escală, cu compania Turkish Airlines
- 7 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 3* în regim de demipensiune
- Cină festivă de Revelion inclusă
- intrările incluse la obiectivele din program
- ghizi locali
- conducător român de grup
Top obiective
Artă şi arhitectură
Observatorul Ulugh Beg, Mausoleul Gur – Emir, Situl arheologic Afrosiab, Muzeul de Istorie, Piața Registan, Medrasa Ulugh Beg, Medrasa Sher – Dor, Medresa Tilla Kori, Moscheea Bibi Khanum, Necropola Shakhi – Zinda, Sitora-i-Mokhi Khosa, Complexul Liabi – Khauz (Medresele Nodir-Divan-beghi, Kukeldash, Khonako), Moscheea Magoki – Attari, Medresa Chor Minor, Mausoleul dinastiei Samanide, Mausoleul Chashma – Ayub, Moscheea Bolo Khauz cu minaretul şi bazinele sale, Fortăreaţa Ark, Medresa lui Ulugh Beg, Poi – Kalyan, Medresa Miri-Arab, Minaretul Kalyan, Moscheea Djuma, Medresa hanului Abdulaziz, Fortăreața Ichan – Kala, Palatul Tash – Khauli, curtea interioară Kurynysh Khana, Moscheea Juma, Mausoleul Seyid Allauddin, Moscheea Bagbanli, Mausoleul Pakhlavan-Makhmud, Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amin Khan, Medresa şi Minaretul Islam Khodja, punctul panoramic Ak – Sheikh Bobo, Piața Imamului Khast, Medresa Barak Khan, Moscheea șeicului Tillya, Mausoleul Kafal Shashi, Piața Independenței, Piața Amir Temur, Piața Teatrului Alisher Navoi, Muzeul de Arte Aplicate, Medresa Kukeldash.
Natură şi Peisaje
Deşertul Kyzylkum
Tradiţii şi evenimente
Seara Festivă de Revelion
Experienţe şi Distracţii
Bazarele locale
-
127.12.2024
Bucureşti – Istanbul
-
Transport Avion
-
Mese În avion
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 12:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1040 (14:55 / 17:25). -
-
228.12.2024
Istanbul – Tashkent
-
Transport Avion
Autocar -
Cazare Oscar Boutique 4* (sau similar 4*)
-
Mese Mic dejun și cină
-
Obiective și activități Piața Imamului Khast
Medresa barak Khan
Moscheea șeicului Tillya
Mausoleul Kafal Shashi
Piața Independenței
Piața Amir Temur
Piața Teatrului Alisher Navoi
Metroul din Tashkent
Muzeul de Arte Aplicate
Medresa Kukeldash
Bazarul de mirodenii Chorsu
Din Istanbul vom pleca cu zborul TK 368 (01:30 / 08:05) spre Tashkent, unde după sosire ne vom întâlni cu reprezentantul local care ne va însoți pentru cazare la Hotel City Palace 4* (sau similar 4*). Mic dejun. Până nu demult, supremaţia de capitală a fost deţinută de Samarkand, dar începând cu anul 1930 capitala a fost mutată la Tashkent, oraș pe care-l vom descoperi într-un tur panoramic care va include Piaţa Imamului Khast, epicentrul oraşului, Medresa Barak Khan, fondată în sec. al XVI-lea de către un descendent al lui Timur Lenk care a domnit în Tashkent pentru dinastia Shayabanida, Moscheea şeicului Tillya, construită în aceeaşi perioadă cu Medresa Barak Khan, precum şi Mausoleul Kafal Shashi, un mare poet, doctor şi filosof musulman care a trăit în Tashkent în perioada anilor 904 - 979, Piaţa Independenţei, Piaţa Amir Temur, Piaţa Teatrului Alisher Navoi, după care vom vizita metroul din Tashkent şi Muzeul de Arte Aplicate, construit la sfârşitul sec. al XIX-lea de către meşteşugarii locali. În continuarea zilei vom vizita Medresa Kukeldash şi bazarul de mirodenii Chorsu, cel mai mare din Tashkent. Cină la un restaurant local. Cazare în Tashkent la Oscar Boutique 4* (sau similar 4*). -
-
329.12.2024
Tashkent – Urgench – Khiva
-
Transport Autocar
-
Cazare Hotel Asia Khiva 3* (sau similar 3*)
-
Mese Mic dejun și cină
-
Obiective și activități Ichan - Kala
Palatul Tash - Khauli
Moscheea Juma
Mausoleul Pakhlavan-Makhmud
Minaretul Kalta Minor
Medresa Mukhammed Amin Khan
Medresa şi Minaretul Islam Khodja
platforma Ak - Sheikh Bobo
Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Uzbekistan Airways, zbor HY 053 (07:00 / 08:30) spre Urgench. După aterizare ne vom deplasa spre Khiva, unul dintre oraşele şi punctele de oprire de pe legendarul Drum al Mătăsii. Deşi despre acest oraş legenda spune că ar fi fost construit de însuşi Shem, fiul biblicului Noe, dovezile arheologice îi situează apariţia în sec. al VIII-lea, când este amintit ca cetate importantă şi punct comercial pentru caravanele de negustori care parcurgeau Drumul Mătăsii din Asia către estul şi vestul Europei. În această zi vom face un tur al oraşului Khiva care va include partea veche a oraşului, Ichan - Kala, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, zonă înconjurată cu ziduri puternice care datează din Evul Mediu, cu porţi orientate către toate cele 4 puncte cardinale, conferind astfel întregului ansamblu înfăţişarea unei fortăreţe. În orăşelul care parcă a rămas încremenit în istorie, unde în orice moment ne-am aştepta să intre o caravană încărcată cu mirodenii, vom fi uimiţi de frumuseţea medreselor şi a minaretelor care domolesc cu albastrul lor strălucitor asprimea naturii înconjurătoare. Vom vizita Palatul Tash - Khauli unde vom vedea din curtea interioară Kurynysh Khana, folosită în timpuri străvechi la recepţiile oficiale, o splendidă cameră cu portice monumentale, împodobite cu ornamente asemănătoare stilului majolica din Portugalia. Vom descoperi apoi o altă mărturie a stilului arab arhaic, Moscheea Juma, care datează din sec. al X-lea şi minaretul situat în apropierea acesteia care datează încă din sec. al IX-lea. În timpul turului vom mai vedea pe lângă pleiada de medrese construite în sec. XVII - XVIII şi Mausoleul Pakhlavan-Makhmud, Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amin Khan, Medresa şi Minaretul Islam Khodja. În încheierea turului, ne vom opri în punctul panoramic de pe platforma Ak - Sheikh Bobo pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii. Cină cu spectacol folcloric. Cazare în Khiva la Hotel Asia Khiva 3* (sau similar 3*). -
-
430.12.2024
Khiva – Bukhara
-
Transport Autocar
-
Cazare Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*)
-
Mese Mic dejun și Cină
-
Obiective și activități Deşertul Kyzylkum
Mic dejun. Plecare spre Bukhara de-a lungul deşertului Kyzylkum sau „deşertul roşu”, cum este numit în turcă. Oraşul Bukhara este capitala provinciei cu acelaşi nume, fiind cel de-al 5-lea oraş ca mărime al ţării. A fost locuit încă din timpuri străvechi (aprox. din sec. al V-lea), iar de-a lungul timpului s-a remarcat ca un important centru cultural şi artistic, ca de altfel şi ca un important nod comercial pe Drumul Mătăsii. Oraşul a fost o lungă perioadă de timp capitala Imperiului Samanid, între secolele IX - X şi multă vreme oraşul a fost numit „Stâlpul Islamului”, deoarece pe lângă viaţa activă spirituală care a înflorit aici, a fost îndrăgit şi folosit ca reşedinţă de mari personalităţi ale lumii intelectuale persane în perioada Evului Mediu. Cină și cazare în Bukhara la Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*). -
-
531.12.2024
Bukhara
-
Transport Autocar
-
Cazare Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*).
-
Mese Mic dejun și cină
-
Obiective și activități Complexul Liabi – Khauz
atelierul local de păpuși
Medresa lui Ulugh Beg
bazarul
Poi – Kalyan
Medresa Miri-Arab
Moscheea Djuma
Minaretul Kalyan
Mic dejun. Zi dedicată oraşului Bukhara, prilej cu care vom vizita cele mai importante medrese şi moschei ale oraşului: Complexul Liabi – Khauz compus din Medresele Nodir-Divan-beghi, Kukeldash şi Khonako, Moscheea Magoki – Attari, atelierul local de păpuși, Medresa lui Ulugh Beg, celebrul matematician, astronom şi sultan persan care a domnit aici în perioada timuridă şi ale cărui contribuţii sunt recunoscute şi apreciate și în prezent în matematică şi astronomie, bazarul și Poi – Kalyan, a cărui particularitate o reprezintă minaretul ce datează din sec. al XII-lea, care a devenit simbolul oraşului, complex unde vom putea admira Medresa Miri-Arab, Moscheea Djuma și Minaretul Kalyan. Cină festivă de Revelion. La mulţi ani 2025! Cazare în Bukhara la Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*). -
-
601.01.2025
Bukhara – Samarkand
-
Transport Autocar
-
Cazare Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*)
-
Mese Mic dejun și cină
-
Obiective și activități Medresa Chor Minor
Fortăreaţa Ark
Mausoleul dinastiei Samanide
Mausoleul Chashma – Ayub
Moscheea Bolo Khauz
Sitora-i-Mokhi Khosa
Mic dejun. În această zi vom continua explorarea orașului Bukhara, prilej cu care vom vizita Medresa Chor Minor, utilizată în trecut ca bibliotecă pentru studenţi, Fortăreaţa Ark, Mausoleul dinastiei Samanide (sec. IX - X), o capodoperă a arhitecturii funerare islamice, considerată a fi primul mausoleu islamic din Asia Centrală, Mausoleul Chashma – Ayub și Moscheea Bolo Khauz cu minaretul şi bazinele sale. După-amiază vom pleca spre Samarkand, citadela splendorilor din Asia Centrală. Niciun nume nu este mai evocator pe Drumul Mătăsii ca Samarkandul, unul dintre cele mai vechi orașe existente în lume și cel mai vechi din Asia Centrală. Pe traseu vom vizita Sitora-i-Mokhi Khosa, unde vom admira reşedinţa ultimului emir de Bukhara. O dată sosiți la Samarkand vom fi transferați la hotel pentru cină și cazare la Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*). -
-
702.01.2025
Samarkand
-
Transport Autocar
-
Cazare Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*)
-
Mese Mic dejun și cină
-
Obiective și activități Mausoleul Gur-Emir
Piaţa Registan
Medresa lui Ulugh Beg
Medresa Sher - Dor
Medresa Tilla Kori
Moscheea Bibi Khanum
Necropola Shakhi - Zinda
bazarul Siab
strada pietonală Tashkentskaya
Mic dejun. Despre Samarkand, atunci când l-a cucerit, însuşi Alexandru cel Mare a afirmat la un moment dat: „...tot ce am auzit despre Marakanda este adevărat, mai puţin faptul că este mai frumos decât mi-am imaginat vreodată”. Samarkandul este un oraş al puterii şi al declinului în acelaşi timp, datorită istoriei tumultoase pe care a trăit-o. De la oraş strategic şi nod comercial al caravanelor de pe Drumul Mătăsii în periplul lor către China, India şi Persia, până la rolul de capitală pe care l-a jucat de-a lungul timpului sub dominaţia diferitelor imperii şi naţiuni, Samarkandul a rămas neschimbat şi a ascuns în multitudinea obiectivelor sale turistice toată moştenirea cultural-artistică pe care i-au lăsat-o cei care l-au locuit. Vreme de secole a fost o capitală a Islamului moderat şi luminat, un centru al dervişilor şi sufiţilor, savanţilor, astronomilor şi medicilor din această parte a lumii. Vom face un tur de oraş care va include Mausoleul Gur-Emir, emirul care a construit macabre piramide din capetele învinşilor săi, Piaţa Registan, în traducere „locul nisipos”, care a devenit centrul oficial al oraşului încă din vremea lui Timur Lenk. Piaţa este străjuită de cele 3 medrese importante ale oraşului aflate sub patronajul UNESCO: Medresa lui Ulugh Beg, Medresa Sher - Dor şi Medresa Tilla Kori. Turul va continua cu Moscheea Bibi Khanum, numită aşa în cinstea celei mai iubite soţii a lui Timur Lenk, Necropola Shakhi - Zinda ansamblu de mausolee datând din perioada secolelor XI - XII, care conform legendei a fost construit deasupra mormântului lui Kussam, fiul lui Abbas şi nepotul Profetului Mahomed, bazarul Siab și strada pietonală Tashkentskaya. Vom lua cina în mijlocul unei familii din Samarkand, pentru a cunoaşte mai bine tradiţiile şi obiceiurile locale. Aici, ca şi în restul circuitului, vom avea ocazia de a simţi cel mai bine căldura şi amabilitatea acestor oameni. Cazare în Samarkand la Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*). -
-
803.01.2025
Samarkand
-
Transport Autocar
-
Cazare Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*)
-
Mese Mic dejun și cină
-
Obiective și activități situl arheologic Afrosiab
Mausoleul Profetului Daniel
Observatorul lui Ulugh Beg
Centrul de hârtie de mătase „Meros”
Mic dejun. În această zi vom continua explorarea orașului Samarkand, prilej cu care vom vizita situl arheologic Afrosiab, Mausoleul Profetului Daniel, un loc unic in lume unde musulmanii, creștinii si evreii vin să se roage, Observatorul lui Ulugh Beg, mare astronom şi matematician şi totodată nepotul lui Timur Lenk și Centrul de hârtie de mătase „meros”, unde artizanii locali au reînviat tradiția străveche de fabricare a hârtiei și au reintrodus în lume hârtia Samarkand. Cină la un restaurant local. Cazare în Samarkand la Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*). -
-
904.01.2025
Samarkand – Istanbul – Bucureşti
-
Transport Autocar
Avion -
Mese Mic dejun
Mic dejun la pachet. Transfer la aeroportul din Samarkand pentru plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 373 (06:10 / 09:30), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1039 (13:50 / 14:05). -
Informatii tarif
1150 EURO + 1090 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 190 EURO
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pt. 10-14 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.)
-
Avion
Autocar
Tren -
1 noapte Tashkent
1 noapte Khiva
2 nopți Bukhara
3 nopți Samarkand -
Mic dejun: 8
Cină: 7 -
Însotiţor DAL Travel
Ghizi locali -
15
Servicii
Tariful include
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Tashkent și Samarkand– Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
- transport continental cu avionul pe ruta: Tashkent – Urgench
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 7 nopţi de cazare și early check-in (în Tashkent) în hoteluri de 3* și 4*
- mesele menţionate în program: 8 mic dejunuri, 6 cine şi Cina Festivă de Revelion
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
Tariful nu include
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 40 euro/pers., pentru ghizi, şoferi şi ajutori de şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.
Acte necesare
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei, NU se acceptă pașaport temporar
- paşaport scanat color, rezoluţie mare, în format JPG
Condiții de înscriere
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti
NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.
Observații
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie în funcţie de disponibilităţi şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »