1400 LEI / loc în cameră dublă Vezi detalii
A Pleci cand dorești!
6 zile
Brașov – Mediaș – Blaj – Aiud – Râmeț – Rîmetea – Câmpeni – Albac – Muntele Găina – Roșia – Sebeș
13 poze

Una dintre cele mai importante şi mai inedite sărbători ale moților are loc în luna iulie, în comuna Avram Iancu din Munții Apuseni. Este vorba despre Târgul de Fete de pe Muntele Găina, o serbare populară moțească cu o vechime de sute de ani, a cărei amploare și renume a depășit de mult granițele țării noastre. Conform tradiției, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, zis și Muntele Dragostei, are loc în cel mai apropiat sfârşit de săptămână, de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit pe data de 20 iulie. Dacă pe vremuri fetele veneau la târg pentru a fi pețite de feciori și se cununau chiar pe Muntele Găina, în zilele noastre târgul este prilej atât pentru moți cât și pentru turiștii din țară și de pe alte meleaguri, de a petrece, de a participa la concursuri de dansuri și gastronomie, concerte și spectacole populare și de a admira creațiile meșterilor populari. Încărcată de misticism și ipoteze, originea acestui târg, pierdută în negura timpului, nu face decât să vă fascineze „creând și acum în juru-i acel indefinit mister în care legenda și realul se întrețes la modul necesar și firesc”.

PERIOADA CIRCUIT
•    14 – 19 IULIE 2021
 


Top obiective

Artă şi arhitectură

Biserica Fortificată din Biertan, Turnul Slăninii din Moșna, Cetatea și Sistemul de Apărare Mediaș, Muzeul de Istorie Augustin Bunea, Mănăstirea Râmeț, Mănăstirea și Biserica din Lemn, Muzeul Memorial Avram Iancu din Câmpeni, Muzeul de Pânze și Povești din Mândra

Natură şi Peisaje

Valea Arieșului, Stejarul lui Avram Iancu, Teiul lui Eminescu,  Peștera Scărișoara, Cascada Pișoaia, Dealul cu Melci, Peștera cu cristale din Mina Farcu, Domeniile Martinutzi

Experienţe şi Distracţii

Sărbătoarea Populară Târgul de Fete, degustare la Turnul Slăninii din Moșna, Festivalul „Sus, sus, sus la moți, la Munte” dacă perioada se suprapune, ansamblu de instalații tradiționale Lisa 


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • Ziua 1

    București – Brașov – Mediaș – Blaj (400 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Cină
    • Obiective și activități Biserica Fortificată din Biertan
      Degustare și vizită la Turnul Slăninii din Moșna
      Cetatea și Sistemul de Apărare Mediaș
    • Opționale -
    Întalnire cu ghidul însoțitor la ora 06:15, în parcarea de la Parcul Izvor. Deplasare spre Biertan unde se va vizita Biserica Fortificată din Biertan construită la începutul sec. al XVI-lea sub forma unei biserici-hală în stil gotic târziu, iar elementele din interior sunt valori inestimabile a căror poveste merge cu secole în urmă. Degustare și Vizită la Turnul Slăninii din Moșna, una dintre cele mai valoroase moșteniri arhitecturale din ţinutul bisericilor fortificate, Cetatea și Sistemul de Apărare Mediaș, lăcașul de cult fortificat, a fost construit la începutul sec. al XII-lea. Cină și cazare în Blaj.
  • Ziua 2

    Blaj – Aiud – Râmeț (150 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Câmpia Libertății
      Muzeul de Istorie Augustin Bunea
      Stejarul lui Avram Iancu,
      Crucea lui Avram Iancu
      Teiul lui Eminescu
      Cetatea Aiud
      Muzeul Știintele Naturii din Aiud
      Schitul Înălțarea Sfintei Cruci din Aiud
      Mănăstirea Râmeț
    • Opționale -
    Mic dejun. Se vor vizita cele mai atractive obiective din Blaj: Câmpia Libertății, Muzeul de Istorie Augustin Bunea, Stejarul lui Avram Iancu, Crucea lui Avram Iancu, Teiul lui Eminescu și din Aiud: Cetatea, Muzeul Știintele Naturii, Schitul Înălțarea Sfintei Cruci și Mănăstirea Râmeț, unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania, așezată în valea îngustă și stâncoasă săpată de apă. Cină și cazare în Blaj.
  • Ziua 3

    Blaj – Rîmetea – Câmpeni – Albac (150 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cina
    • Obiective și activități Valea Arieșului
      Mănăstirea și Biserica din Lemn
      Muzeul Avram Iancu din Câmpeni
      Festivalul „Sus, sus, sus la moți, la Munte” - dacă perioada se suprapune
    • Opționale -
    Mic dejun. Se va traversa Valea Arieșului cu oprire la Mănăstirea și Biserica din Lemn, construită din lemn tare de stejar, având formă de navă, biserică care a fost ctitorită de boierul Stanislav și ridicată în anul 1429, Muzeul Avram Iancu din Câmpeni și dacă perioada se suprapune, se va participa la Festivalul „Sus, sus, sus la moți, la Munte”. Cină și cazare în Apuseni.
  • Ziua 4

    Albac – Muntele Găina – Albac (110 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Peștera Scărișoara
      Cascada Pișoaia
      Dealul cu Melci
      Muzeul Memorial Avram Iancu
      Sărbătoarea Populară Târgul de Fete
    • Opționale -
    Mic dejun. Se va vizita Peștera Scărișoara, care adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România, Cascada Pișoaia, cunoscută şi sub numele de Cascada Miresii, care este o rezervaţie peisagistică, Dealul cu Melci, care reprezintă un conglomerat de gresii şi marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluşte, Muzeul Memorial Avram Iancu de la Incești, muzeu care este adăpostit în casa părintească, construită în jurul anului 1800, o casă tipic moțească cu acoperiș țuguiat. Va urma o jumătate de zi la Sărbătoarea Populară Târgul de Fete, cu program folcloric, expoziții, concerte și focuri de artificii în Apuseni, în localitatea Avram Iancu. Va urma programul complet al evenimentului. Cină și cazare în Apuseni.
  • Ziua 5

    Albac – Roșia – Albac (240 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Peștera cu Cristale din Mina Farcu
      Peștera Meziad
    • Opționale -
    Mic dejun. Se va vizita Peștera cu Cristale din Mina Farcu, singura peşteră cu cristale de calcit amenajată din Europa şi a doua din lume care poate fi vizitată și Peștera Meziad. Cină și cazare în Apuseni.
  • Ziua 6

    Albac – Sebeș – București (450 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare -
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Domeniile Martinutzi
      Muzeul de Pânze și Povești din Mândra
      Lisa - cel mai vechi ansamblu de instalații tradiționale din țară
    • Opționale -
    Mic dejun. Se vor vizita Domeniile Martinutzi, Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, unde veți afla cum poate reinventarea șezătorilor de altădată să readucă la viață o comunitate rurală. Veți poposi în Lisa, la cel mai vechi ansamblu de instalații tradiționale din țară, unde veți participa la un atelier de tors lână, vă veți încerca măiestria la războiul de țesut în Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, veți descoperi cum este prelucrat un strai, cum funcționează o vâltoare sau un coș de îngroșat. Sosire în București în jurul orei 21:00.


Informatii tarif

1400 LEI / loc în cameră dublă; 
(tarif valabil pentru un grup minim de 6 turişti)


  • transport
    Minivan modern 9 locuri
  • cazare
    2 nopți în Blaj
    3 nopți în Apuseni
  • mese
    Mic dejun: 5
    Cină: 5
  • ghizi
    Ghid însotiţor

Servicii

Tariful include

- Transport cu MINIVAN modern, 9 locuri
- 5 CAZARI la pensiuni / hoteluri, clasificare echivalenta 3 *
- Masa in regim DEMIPENSIUNE: mic dejun si cina
- EXCURSIILE prezentate in program
- GHID sofer insotitor pentru intrega perioada
 


Tariful nu include

- alte mese, taxe și cheltuieli personale 
- intrările la obiectivele turistice, care însumează aproximativ 100 lei
 


Acte necesare

- cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor 
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti    
 


Observații

- conducătorul de grup poate modifica traseul în funcție de condițiile meteo și situațiile neprevăzute, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice 
- persoanele care se înscriu singure și pentru care agenția nu găsește partaj, nu vor plăti supliment
- pe fiecare circuit sunt alocate 2 camere single
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din Romania
- camerele sunt repartizate de catre recepția unității de cazare, paturile pot fi matrimoniale sau separate, nu se poate garanta un anumit tip de pat, dar se va ține cont de priorități 
- unele unități de cazare nu au lift
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea în autocar va fi realizată conform diagramelor, în funcție de ordinea înscrierii turiștilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
-  agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »
 



Ce spun turistii nostri?