1400 LEI / loc în cameră dublă Vezi detalii
A Pleci cand dorești!
6 zile
București – Braşov – Prejmer – Rupea – Sighişoara – Bistriţa – Parcul Național Munții Rodnei – Borşa – Moisei – Bârsana – Ocna Şugatag – Săpânța – Sighetu Marmaţiei – Vişeu de Sus – Valea Vaserului – Săcel – Dragomirești – Valea Izei – Cluj Napoca – Turda – Alba Iulia – Sibiu – Transfăgărăşean
1 poze

Situat în partea nord-vestică a României, la graniţa cu Ucraina, Maramureşul este locul unde tradiţiile strămoşeşti, portul popular şi arta veche se păstrează ca nicăieri în altă parte a României. De aceea punctul forte al turismului în Maramureş este viaţa satului. Arhitectura maramureşeană tradiţională ocupă un loc însemnat în arta prelucrării lemnului din România şi Europa, originalitatea satelor din zonă constând în porţile sculptate. Acestea împreună cu bisericile din lemn creează spaţiul cultural aşezat pe ambele părţi ale munţilor Gutai – Țibleș.

PERIOADE CIRCUIT
•    30 iunie – 05 IULIE 2021
•    18 – 23 AUGUST 2021
 


Top obiective

Artă şi arhitectură

Cetatea şi Biserica Fortificată Prejmer, Cetatea Rupea, Cetatea Sighişoara, Mausoleul de la Moisei, Complexul Monahal Bârsana, Mănăstirea Peri, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Cetatea Alba Iulia 

Natură şi Peisaje

Parcul Naţional Munţii Rodnei, Cascada Cailor, Transfăgărașan, Bâlea Cascadă, Bâlea Lac, Barajul Vidraru, Valea Izei, Valea Vaserului

Experienţe şi Distracţii

Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Muzeul Satului Maramureşean, Muzeul Țărăncii Române, Excursie cu Mocăniţa pe Valea Vaserului, Salina de la Turda


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • Ziua 1

    Bucureşti – Braşov – Prejmer – Rupea – Sighişoara – Bistriţa ( 450 km )

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Cină
    • Obiective și activități Cetatea şi Biserica Fortificată Prejmer
      Cetatea Rupea
      Cetatea Sighişoara
    • Opționale -
    Întâlnire cu ghidul însoţitor la ora 06:15, în parcarea de la Parcul Izvor. Deplasare spre Prejmer cu oprire la Cetatea şi Biserica Fortificată, construită în secolul XIII, pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Se vor vizita Cetatea din Rupea, care este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, Cetatea din Sighişoara cu Turnurile breslelor meşteşugăreşti, Scara Şcolarilor şi Biserica din Deal. Cină şi cazare în Bistriţa.
  • Ziua 2

    Bistriţa – Parcul Național Munții Rodnei – Borşa – Moisei – Bârsana – Ocna Şugatag (190 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Parcul Naţional Munţii Rodnei
      Cascada Cailor
      Mausoleul de la Moisei
      Complexul Monahal Bârsana
    • Opționale -
    Mic dejun. Plecare spre Parcul Naţional Munţii Rodnei, unde se va face o drumeţie la Cascada Cailor *, care se află la o altitudine de 1.300 m iar căderea de apă este de 90 metri. În continuarea zilei se va vizita Mausoleul de la Moisei care cuprinde 12 figuri de piatră, din care 2 chipuri omeneşti şi 10 măşti tradiţionale maramureşene, Complexul Monahal Bârsana, icoană a sufletului creştin ortodox maramureşean, o speranţă pentru un viitor binecuvântat. Cină şi cazare în Maramureş.
    * În funcţie de disponibilitate, se va face un popas pentru prânz la o stână de oi.
  • Ziua 3

    Ocna Şugatag – Săpânţa – Sighetu Marmaţiei – Ocna Şugatag (50 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Cimitirul Vesel de la Săpânţa
      Mănăstirea Peri
      Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
      Muzeul Satului Maramureşean
    • Opționale -
    Mic dejun. Deplasare spre Sighetu Marmaţiei, cu oprire la Cimitirul Vesel de la Săpânţa, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive şi versurile cu nuanţe umoristice, reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate, Mănăstirea Peri care este cea mai înaltă biserică din lemn, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, denumit şi „Memorialul Durerii” care aduce un binemeritat şi emoţionant omagiu victimelor comunismului şi unde celulele au fost transformate în spaţii expoziţionale, Muzeul Satului Maramureşean care se constituie ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, uliţe principale şi întortocheate, poteci şi „prilazuri” ce alcătuiesc structura intimă a aşezării şi converg spre un promotoriu pe care, ca în toate satele maramureşene, este aşezată biserica. Cină şi cazare în Maramureş.
  • Ziua 4

    Ocna Şugatag – Vişeu de Sus – Valea Vaserului – Săcel – Dragomirești – Valea Izei – Ocna Şugatag (160 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
      Mocăniţa
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Plimbare cu Mocăniţa pe Valea Vaserului
      Muzeul Țărăncii Române
      Valea Izei
    • Opționale -
    Mic dejun. Se va traversa Valea Vaserului şi se va face o excursie de o jumătate de zi cu Mocăniţa, trenul amintirilor, pe ultima cale forestieră activă pe care circulă locomotive cu abur. Se va vizita Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești, unde sunt prezentate ocupaţiile țărăncii de la naştere şi până la trecerea în lumea cealaltă. Cină şi cazare în Maramureş.
  • Ziua 5

    Ocna Şugatag – Cluj Napoca – Turda – Alba Iulia – Sibiu ( 380 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Salina de la Turda
      Cetatea Alba Iulia
    • Opționale -
    Mic dejun. Deplasare spre Sibiu cu o oprire la Salina din Turda, considerată ,,cel mai frumos loc subteran din lume”, situându-se pe locul 22 în topul celor mai frumoase destinaţii turistice din lume și la Cetatea din Alba Iulia, cetate bastionară care a fost ridicată între anii 1714 - 1738, fiind considerată cea mai reprezentativă fortificaţie de tip Vauban, construită în formă de stea cu 7 bastioane. Cină şi cazare în Sibiu.
  • Ziua 6

    Sibiu – Bucureşti (280 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare -
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur pietonal în Sibiu
      O zi în natură pe Transfăgarașan
    • Opționale -
    Mic dejun. După un tur pietonal în Sibiu, va urma o frumoasă zi în natură, pe Transfăgarașan, la Bâlea Cascadă, Bâlea Lac şi Barajul Vidraru. Sosire în Bucureşti în jurul orei 21.00.


Informatii tarif

1400 LEI / loc în cameră dublă;
(tarif valabil pentru un grup minim de 6 turişti)


  • transport
    Minivan modern 9 locuri / Mocăniţa
  • cazare
    1 noapte în Bistriţa
    3 noapti în Maramureş
    1 noapte în Sibiu
  • mese
    Mic dejun: 5
    Cină: 5
  • ghizi
    Ghid însoţitor

Servicii

Tariful include

- Transport cu MINIVAN modern, 9 locuri
- 5 CAZARI la pensiuni / hoteluri, clasificare echivalenta 3 *
- Masa in regim DEMIPENSIUNE: mic dejun si cina
- EXCURSIILE prezentate in program
- GHID sofer insotitor pentru intrega perioada
 


Tariful nu include

- alte mese, taxe și cheltuieli personale 
- intrările la obiectivele turistice, care însumează aproximativ 100 lei
 


Acte necesare

- cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor 
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti    
 


Observații

- conducătorul de grup poate modifica traseul în funcție de condițiile meteo și situațiile neprevăzute, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice 
- persoanele care se înscriu singure și pentru care agenția nu găsește partaj, nu vor plăti supliment
- pe fiecare circuit sunt alocate 2 camere single
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din România
- camerele sunt repartizate de către recepția unității de cazare, paturile pot fi matrimoniale sau separate, nu se poate garanta un anumit tip de pat, dar se va ține cont de priorități 
- unele unități de cazare nu au lift
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea în autocar va fi realizată conform diagramelor, în funcție de ordinea înscrierii turiștilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »
 



Ce spun turistii nostri?