Logo dal travel

Explore Nepal & Bhutan

dal travel Explore Nepal & Bhutan

1 poze

Mister, spiritualitate, oameni deosebiţi şi locuri de neuitat, într-o călătorie unică, într-un spaţiu numit pe drept „Acoperişul Lumii”. Un circuit între munţi şi zei, cu splendorile mistice ale unor civilizaţii milenare mai puţin accesibile, care vă va purta într-un spaţiu plin de farmec şi de autentic, pe pământul cel mai aproape de cer, cu temple budiste învăluite în mister şi privelişti care tăie răsuflarea. O expediţie care va începe pe înălţimile Himalayei, cu descoperirea Nepalului sacru, va continua între graniţele celui mai fericit regat din lume unde timpul pare să se fi oprit în loc, unde armonia arhitecturală a celebrelor dzong-uri bhutaneze cu natura este unică în lume. Bhutanul, adesea venerat ca „Țara Dragonului Thunder” sau „Druk Yul”, este încă considerat unul dintre ultimele „Shangri-La” din regiunea Himalaya, datorită terenului său montan spectaculos, a florei și faunei variate și mănăstirilor sale budiste unice. Această țară cu piscuri falnice, dealuri şi văi străbătute de sisteme fluviale, emană cu siguranță mult farmec. În Bhutan munții sunt magnifici, pădurea este densă, oamenii sunt încântători, aerul este pur, arhitectura te inspiră, religia este captivantă și arta este superbă. La fel ca imaginile atemporale din trecut, călătorul întâlnește gloria deplină a acestui ținut străvechi prin fortărețele sale strategice cunoscute sub numele de Dzongs, numeroasele temple antice, mănăstiri și stupe care punctează zona rurală, steaguri de rugăciune care flutură de-a lungul crestelor înalte, animale sălbatice care abundă în păduri dense, cascade albe, spumoase și zâmbetul cald al oamenilor săi prietenoși.

Transport

    Avion
    Mașină

Cazare

    8 nopți

Mese

    Mic dejun: 7
    Dejun: 4
    Cină: 8

Ghizi

Itinerar

Ziua

Bucureşti – Doha

Cazare

  • -

Mese

  • La bordul aeronavei

Obiective și activități

  • -

Optionale

  • -

Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 220 (23:30 / 05:05).

Ziua

Doha – Kathmandu

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • -

Obiective și activități

  • -

Optionale

  • -

Plecare din Doha spre Kathmandu cu zborul QR 646 (08:15 / 15:25). După formalităţile de viză de la aeroport, transfer pentru cină şi cazare în Kathmandu, capitala Nepalului, la hotel 3*.

Ziua

Kathmandu – Boudhanath – Kathmandu

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun, cină

Obiective și activități

  • Templul Zeiţei în viaţă “Kumari" Templul Kal Bhairav Swoyambhunath Bodhnath

Optionale

  • -

Mic dejun. Vă veţi întâlni cu ghidul vorbitor de limba engleză şi veţi începe explorarea vechiului oraş Kathmandu străbătut de străduţe pietruite şi cu bazarele sale colorate. Veţi vizita Templul Zeiţei în viaţă “Kumari”, considerată a fi reîncarnarea "Zeiţei Virgine", după care veți vizita Templul Kal Bhairav şi împrejurimile sale. Turul va continua spre Swoyambhunath, situat în vestul Katmandu, o stupă budistă cu o vechime de 2500 de ani, situată pe vârful unui deal, având pictaţi la baza vârfului, ochii lui Budha, parcă privind asupra modului corect de comportament al locuitorilor văii. La amiază veţi continua turul spre una dintre cele mai mari stupe din Nepal, în Bodhnath. Această stupă are forma unei "Mandale" şi este înconjurată de case şi mănăstiri unde locuiesc Rinpoche - călugării budişti. În jurul bazei stupei este un cerc format din 108 imagini ale lui Buddha şi 147 nişe conţinând tamburii rotativi ai credincioşilor. Cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Kathmandu – Paro – Valea Haa

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun, cină

Obiective și activități

  • Valea Haa

Optionale

  • -

Mic dejun. Dimineața transfer la Aeroportul Internaţional din Kathmandu pentru zborul spre Paro, în Bhutan. La sosirea în Paro veţi fi întâmpinaţi cu Khada tradiţională de bun venit. Veţi pleca spre Valea Haa prin Pasul Chele, care este drumul situat la cea mai mare înălţime în Bhutan (3810 m), un drum şerpuit printre pini albaştri şi rododendroni. Cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Valea Haa – Thimphu

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun, dejun, cină

Obiective și activități

  • Wangchuk Lo Dzong Drugyel Dzong Taschichoedzong Secretariatul Majestăţii Sale Sediul Centrului Mănăstiresc

Optionale

  • -

Mic dejun. Veţi porni într-o excursie spre Wangchuk Lo Dzong care a fost construit ca centru administrativ al regalităţii în Valea Paro. Traseul zilei va continua spre Drugyel Dzong, construit în sec. al XVII-lea pentru a consolida controlul Bhutanului asupra a ceea ce reprezenta atunci drumul principal spre Tibet. Dejun inclus pe traseu. Vă veți îndrepta apoi spre Thimphu, cândva un sat rustic situat în valea largă şi fertilă a râului Thimphu, astăzi capitala Bhutanului, plină de freamăt. Veţi vizita Taschichoedzong, "fortăreaţa regiunii glorioase" cu ale sale case, ministere, Secretariatul Majestăţii Sale şi Sediul Centrului Manăstiresc. Cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Thimphu – Punakha

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun, dejun, cină

Obiective și activități

  • Mini Grădina Zoologică Institutul Zorig Chusum Biblioteca Naţională Institutul de Medicină Tradiţională Memorialul Naţional Chorten Centrul obiectelor artizanale Punakha

Optionale

  • -

Mic dejun. În prima parte a zilei, veți face un tur al capitalei care va include Institutul Zorig Chusum, unde studenţii urmează un curs legat de cele 13 meşteşuguri şi îndeletniciri artistice ale Bhutanului, Biblioteca Naţională, care deţine o mare colecţie de texte budiste şi manuscrise, unele cu o vechime de sute de ani, dar şi cărţi academice moderne, în principal tratând cultura şi religia în Himalaya, Institutul de Medicină Tradiţională, Memorialul Naţional Chorten care este dedicat atât memoriei ultimului rege (părintele Bhutanului modern) dar care reprezintă şi un monument al păcii în lume, după care veţi vizita Mini Grădina Zoologică, unde veţi vedea Takin-ul (simbolul naţional al Bhutanului). Dejun inclus pe traseu. Veţi vizita apoi centrul obiectelor artizanale care oferă o gamă largă de textile din lână ţesute manual şi produse meşteşugăreşti, cât şi o mică colecţie de cărţi despre Bhutan, budism şi cultura în Himalaya. În continuarea zilei veţi pleca spre Punakha, situat într-o vale cu vegetaţie subtropicală, fosta capitală a Bhuthanului până în anul 1955, care a rămas până în prezent reşedinţa de iarnă a lui Je Khenpo (şef stareţ religios) şi a Centrului Mănăstiresc. Cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Punakha – Paro

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun, dejun, cină

Obiective și activități

  • Punakha Dzong Rinpung Dzong

Optionale

  • -

Mic dejun. Dimineaţa veţi vizita Punakha Dzong, construit în anul 1637 de Shabdrung Ngawang Namgyel, jucând un rol proeminent în viaţa civilă şi religioasă a regatului. Distrus de-a lungul secolelor de foc, inundaţii şi cutremure, recent a fost total restaurat în splendoarea sa originală. Dejun inclus pe traseu. La amiază veţi pleca spre Paro, unde veţi vizita Rinpung Dzong (cunoscut ca Paro Dzong sau fortăreaţa grămezii de bijuterii), situată strategic şi având o vedere spectaculoasă asupra văii, fiind constuită de Shabdrung Ngawang Namgyel în anul 1646, în prezent găzduind centrul mănăstiresc din Paro şi birourile administraţiei civile. Cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Paro

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun, dejun, cină

Obiective și activități

  • Mănăstirea Taktsang – Cuibul Tigrului Ruinele Drukgyel Dzong Kichu Lhakhang. Muzeul Naţional din Ta Dzong

Optionale

  • -

Mic dejun. În cursul dimineţii veţi face o drumeţie la Mănăstirea Taktsang cunoscută şi sub numele de Cuibul Tigrului. Se spune că Guru Rinpoche, părinte fondator al formei bhutaniene a Budismului Mahayana, a ajuns aici pe spatele unei tigroaice şi a meditat în această mănăstire. Mănăstirea Taktsang a suferit mari distrugeri în incendiul din anul 1998 şi lucrările actuale de restaurare sunt aproape finalizate. Dejun inclus pe traseu. Veţi vizita apoi ruinele Drukgyel Dzong, de unde cei din Bhutan au respins de multe ori armatele invadatoare din Tibet în sec. al XVII-lea, după care veți vizita Kichu Lhakhang. Ultima vizită a zilei va fi la Ta Dzong, care găzduiește Muzeul Naţional, ce deţine colecţii unice, de la armuri vechi la textile, picturi Thangka, timbre şi monezi. Cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Paro – Kathmandu

Cazare

  • Hotel 3*

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • -

Optionale

  • -

Mic dejun. Transfer la Aeroportul Internaţional din Paro pentru plecarea spre Kathmandu, unde veţi fi transferaţi pentru cină şi cazare la hotel 3*.

Ziua

Kathmandu – Doha – Bucureşti

Cazare

  • -

Mese

  • La bordul aeronavei

Obiective și activități

  • -

Optionale

  • -

Transfer la Aeroportul Internaţional din Kathmandu pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 653 (11:25 / 14:35), de unde veţi pleca spre Bucureşti cu zborul QR 219 (16:25 / 20:30).

de la 3850 Euro / persoană

  • Tariful este valabil pentru minim 2 persoane 
  • Tariful poate varia în funcţie de numărul de participanţi, perioada călătoriei, evenimente speciale, gradul de ocupare a avioanelor, hotelurilor etc. 

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Doha – Kathmandu și Kathmandu – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
- zbor local Paro – Kathmandu
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru toate zborurile 
- bagaj de cală
- 8 nopţi cazare 
- mesele menționate în program 
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program 
- ghizi și soferi locali vorbitori de limbă engleză
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de oraş (unde se percep) se achită, la recepţia hotelurilor, individual
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc) şi dacă este cazul, ghizii pentru acestea
- bacşişuri pentru ghizi, şoferi şi bagajişti
- excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor 
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 45 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice »,  la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Acte necesare

- paşaportul valabil minim 6 luni de la întoarcerea în ţară. Paşaportul NU trebuie să fie temporar  

- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie în funcţie de disponibilităţi
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. 
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului.
- copiii au nevoie de paşaport individual 
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Oferte Similare

Highlights of India Vacante individuale

de la / persoană

Best of India Vacante individuale

de la / persoană

South of India Vacante individuale

de la / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite