de la 2750 Euro / persoană Vezi detalii
A Pleci cand dorești!
Plecare din Cluj-Napoca
13 zile
Acest program este o propunere ce include sugestiile noastre de traseu. Puteți să îl considerați punctul de plecare spre o calatorie ce poate fi personalizată conform dorințelor dumneavoastră, modificând numărul de zile, obiectivele turistice etc.
Kuala Lumpur – Peșterile Batu – Malacca – Jerantut – Parcul Național Taman Negara – Kuala Tahan – Cameron Highlands – Ipoh – Taiping – Kuala Sepetang – Perak – Penang – Langkawi
2 poze

Vă invităm să descoperiți Malaezia, unul dintre “tigrii asiatici”, un mix de culturi eterogene, o îmbinare fericită între exotic și modern, unde veți trăi una dintre cele mai frumoase experiențe turistice. Păduri tropicale, munți semeți și minarete, zgârie-nori impozanți și sampane, toate într-un singur loc: Malaezia, cu adevărat o parte vie a Asiei. Veți avea prilejul de a vizita cosmopolita capitală Kuala Lumpur, monument al ingenuităţii și determinării malaeziene, de a vă plimba prin Malacca, cel mai vechi oraş din Malaezia, fostă colonie portugheză, olandeză şi britanică, care a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, veți admira ținuturile înalte Cameron Highlands, care încă păstrează farmecul englezesc și veți petrece câteva zile de relaxare pe plajele idilice ale exoticului arhipelag malaezian Langkawi, unde frumusețea naturală și sălbăticia locurilor vă vor cuceri.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Templul hindus de lângă peșterile Batu, Piața Olandeză, “casa guvernatorului”, Biserica lui Hristos, turnul cu ceas din Malacc, Templul Cheng Hoon Teng, Porta de Santiago, Biserica Sf. Paul, Moscheea Kampong Kling, podul suspendat “Taman Negara Canopy Walk”, Templul peșterii Sam Poh Tong, Muzeul Perak

Natură şi Peisaje

Peșterile Batu, Fântâna Reginei Victoria, Jungla Bukit Teresek, Dealul Teresek, Muntele Tahan, Lata Berkoh, Râul Tahan

Experienţe şi Distracţii

Vizitarea fabricii Royal Pewter - descoperirea tehnicii de producție și decorare vaselor de cositorie, plimbare nocturnă prin junglă, relaxare pe malul râului Tahan, vizită la Cameron Highlands (plantația și fabrica de ceai, ferma de fructe, piața locală de noapte), vizitarea fabricii de cărbune din Kuala Sepetang, vizitarea fabricii de cafea “Aun Tong Coffee Mill” 


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • Ziua 1

    Cluj Napoca – Istanbul

    • dal travel
      Transport Avion
    • dal travel
      Cazare -
    • dal travel
      Mese La bordul aeronavei
    • dal travel
      Obiective și activități -
    • dal travel
      Opționale -
    Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1348 (21:20 / 23:10).
  • Ziua 2

    Istanbul – Kuala Lumpur

    • dal travel
      Transport Avion, maşină
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese -
    • dal travel
      Obiective și activități Turnurile Pentronas şi Menaka KL
    • dal travel
      Opționale -
    Din Istanbul veți pleca spre Kuala Lumpur cu zborul TK 060 (01:55 / 17:15). Sosire în Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, unde modernul coabitează în mod inedit cu tradiţionalul, zgârie-nori impresionanţi înălţându-se falnic lângă temple şi clădiri istorice, palmierii şi vegetaţia luxuriantă dându-i un farmec exotic aparte, iar mall-urile în care ați putea să petreceți zile întregi, reprezintă o atracție irezistibilă. Emblema Malaeziei - Turnurile Pentronas şi Menaka KL (turnul de telecomunicaţii) se văd de departe, noaptea oferind un spectacol mirific. Transfer privat pentru cazare la hotel 4*.
  • Ziua 3

    Kuala Lumpur – Peșterile Batu – Kuala Lumpur

    • dal travel
      Transport Mașină
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun
    • dal travel
      Obiective și activități Fabrica Royal Pewter
      Peșterile Batu
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. Kuala Lumpur este un oraş în care oricât de mult ai poposi, nu poţi spune că ai văzut totul. Veți face un tur de jumătate de zi a orașului Kuala Lumpur, după care veți vizita Fabrica Royal Pewter, unde veți putea asista la realizarea vaselor de cositorie și chiar să încercați să le decorați. Vă veți îndrepta apoi spre Peșterile Batu, o populară atracție turistică, aflată la 13 km nord de oraș. În peștera principală se află un templu hindus, la care se ajunge urcând 272 de trepte, iar într-o peșteră mai mică, aflată la baza dealului, este găzduită o interesantă expoziție despre mitologia malaeziană. Întoarcere la Kuala Lumpur pentru cazare la hotel 4*.
  • Ziua 4

    Kuala Lumpur – Malacca – Kuala Lumpur

    • dal travel
      Transport Mașină
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun
    • dal travel
      Obiective și activități Vizită la Malacca:
      Piața Olandeză
      “Casa guvernatorului”
      Biserica lui Hristos
      Turnul cu ceas
      Fântâna Reginei Victoria
      Templul Cheng Hoon Teng
      Porta De Santiago
      Biserica Sf. Paul
      Moscheea Kampong Kling
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. În această zi veți face o excursie de o zi la Malacca, cel mai vechi oraş din Malaezia, situat în sudul peninsulei malaeziene, la aprox. 150 km distanță față de Kuala Lumpur. Fostă colonie portugheză, olandeză şi britanică, cunoscută prin farmecul canalelor pitoreşti, străduţelor înguste cu temple şi case vechi, Malacca face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO încă din anul 2008. Orașul este mic și compact, iar majoritatea obiectivelor turistice și a site-urilor de patrimoniu se află la distanțe de mers pietonal. Veți vedea Biserica Sf. Petru, cea mai veche biserică creștină din Malaezia, marele cimitir chinez care datează din sec. al XVII-lea, faimoasa Porta de Santiago, dovada ocupaţiei portugheze, ruinele bisericii Sf. Paul, unde a fost îngropat Sfântul Francisc Xavier, care a înfiinţat prima şcoală modernă din Malaezia, Piața Olandeză cu „Casa guvernatorului” colorată în roșu, Biserica lui Hristos, Turnul cu ceas și Fântâna Reginei Victoria. Veți vizita Cheng Hoon Teng, care este cel mai vechi templu chinezesc funcțional din Malaezia, fondat în anul 1645, singurul templu unde există trei doctrine majore ale credinței chineze: taoism, buddhism şi confucianism. Turul va continua cu vizitarea moscheei Kampong Kling, construită în 1748, care este de asemenea una dintre cele mai vechi moschei din Malacca. Veți avea apoi timp pentru o plimbare de-a lungul străzii Jonker, faimoasă pentru antichităţile malaeziene. Întoarcere la Kuala Lumpur pentru cazare la hotel 4*.
  • Ziua 5

    Kuala Lumpur – Jerantut – Parcul Național Taman Negara

    • dal travel
      Transport Mașină, barcă
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun, cină
    • dal travel
      Obiective și activități Plimbare nocturnă prin junglă
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. Deplasare pe autostrada Karak spre Jerantut timp de aprox. 3 ore, de unde veți fi transferați cu barca de la digul Kuala Tembeling, la Kuala Tahan, transfer care va dura aprox. 3 ore. La sosirea la Kuala Tembeling Jetty / Labu Sentral Jetty, vă veți continua călătoria cu barca până la Taman Negara, pe parcurs având ocazia de a vă bucura de priveliști minunate. Taman Negara este un parc național situat în peninsula Malacca înființat în anul 1938 sub numele „Parcul Național Regele George al V-lea”, după ce Theodore Hubback i-a convins pe padișahii din statele malaieze Pahang, Terengganu și Kelantan să aloce un teren de la hotarul acestor trei state pentru fondarea unei arii protejate. Parcul a fost redenumit Taman Negara după independență, nume care înseamnă „parc național” în limba malaieză. Taman Negara are o suprafață totală de aprox. 4.343 km2 și este una dintre cele mai bătrâne păduri tropicale umede de foioase din lume, cu o vârstă estimată la 130 de milioane de ani. Ziua se va termina cu o plimbare nocturnă prin junglă. Cină şi cazare la hotel 4*.
  • Ziua 6

    Parcul Național Taman Negara

    • dal travel
      Transport Mașină, barcă
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel
      Obiective și activități Jungla Bukit Teresek
      Taman Negara Canopy Walk - cel mai lung pod suspendat
      Dealul Teresek
      Muntele Tahan
      Lata Berkoh - relaxare pe malul râului Tahan
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. În această zi veți face o drumeție prin jungla Bukit Teresek, veți merge pe Taman Negara Canopy Walk, cel mai lung pod suspendat prin coronamentul copacilor (530 de m lungime, aflat la 50 de m înălțime), vă veți bucura de priveliști spectaculoase, după care vă veți îndrepta spre Dealul Teresek, de unde veți putea admira Muntele Tahan. Dejun inclus pe traseu. În continuarea zilei veți fi transferați cu barca spre Lata Berkoh, unde veți avea ocazia să vă bucurați de o baie în apa limpede și să vă relaxați pe malul râului Tahan. Întoarcere pentru cină şi cazare la hotel 4*.
  • Ziua 7

    Parcul Național Taman Negara – Kuala Tahan – Cameron Highlands

    • dal travel
      Transport Mașină
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun
    • dal travel
      Obiective și activități Cameron Highlands:
      Plantația și fabrica de ceai
      Ferma de fructe
      Piața locală de noapte
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. În această zi veți călători prin Kuala Tahan spre Cameron Highlands, cunoscut sub numele de „Uriașul covor verde al Malaeziei”, datorită dealurilor pitorești de ceai și a vastelor ferme de legume din această stațiune montană. Cameron Highlands este totodată cea mai mare zonă de plantații de ceai din Malaezia, situată la 1542 m înălțime, care oferă peisaje superbe de culoarea smaraldului și o climă mai rece decât în restul țării, fiind printre cele mai populare destinații turistice. Zona muntoasă Cameron a fost numită după William Cameron, un explorator britanic care a descoperit locul în anul 1885, ulterior acesta devenind un punct de interes pentru coroana britanică pentru cultivarea ceaiului. La sosire, veți vizita plantația și fabrica de ceai, după care veți continua să explorați zona vizitând ferma de fructe și piața locală de noapte (taxele de intrare nu sunt incluse). Cazare la hotel 4*.
  • Ziua 8

    Cameron Highlands – Ipoh – Taiping – Kuala Sepetang – Perak – Penang

    • dal travel
      Transport Mașină
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun
    • dal travel
      Obiective și activități Templul Peșterii Sam Poh Tong
      Fabrica de cărbune din Kuala Sepetang
      Muzeul Perak
      Fabrica de cafea “Aun Tong Coffee Mill”
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. Traseul zilei vă va purta spre Penang, supranumită în prima jumătate a secolului trecut “Perla Orientului”, una dintre cele mai faimoase insule ale Asiei, frumusețea sa naturală și patrimoniul istoric atrăgând vizitatori din toate colțurile lumii. Veți face o primă oprire la Templul Peșterii Sam Poh Tong, un templu chinezesc situat în Ipoh, după care vă veți îndrepta spre orașul Taiping, care este cunoscut pentru arhitectura sa colonială bine conservată. Veți vizita apoi fabrica de cărbune din Kuala Sepetang, o fabrică de modă veche care produce cărbuni prin arderea buștenilor de mangrove în cuptoare. Veți pleca în continuare către Perak unde vă veți opri la Muzeul Perak, cel mai vechi muzeu din Malaezia. Înainte de a ajunge la Penang, vă veți opri la Aun Tong Coffee Mill pentru o pauză de cafea, cunoscută ca fiind cea mai veche fabrică de cafea din Malaysia, fondată în anul 1933. Cazare la hotel 4*.
  • Ziua 9

    Penang – Langkawi / Kota Bharu (Insula Perhentian)

    • dal travel
      Transport Mașină, avion, ambarcațiune
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun
    • dal travel
      Obiective și activități -
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. Timp liber, până la ora transferului la aeroportul din Penang pentru plecarea spre Langkawi, unde vom descoperi o vegetație luxuriantă tropicală, cu mangrove și uimitoare peșteri în care de-a lungul timpului apa a creat impresionante figurine în formațiunile calcaroase, păduri tropicale fascinante și sate neobișnuite. Arhipelagul care cuprinde aprox. 100 de insule în Marea Andaman, este situat în partea de nord a peninsulei Malaezia, fiind o combinație de lux, frumusețe naturală și sălbăticie, îmbinate artistic parcă de mâna naturii însăși, într-o manieră elegantă. La 1 iunie 2007 Langkawi a primit statutul de World Geopark de la UNESCO. Deși doar două insule sunt locuite, respectiv Langkawi și Tuba, acestea sunt reprezentative și delectează iubitorii de natură, care se pot bucura de zone muntoase, cu junglă bogată și plaje cu nisip alb, scăldate de valurile unei mări turcoaz. Numele arhipelagului poate fi tradus ca “Tărâmul vulturilor”, deoarece și astăzi se mai poate vedea aici vulturul-pescar African cu piept alb. Totuși, traducerea cea mai cunoscută este “Insulele legendelor”, cea mai populară dintre ele fiind legenda lui Mahsuri, o femeie frumoasă care a blestemat insula pentru șapte generații, fiind acuzată pe nedrept de adulter și ucisă din acest motiv. Sosire în Langkawi și transfer cu o ambarcațiune în Insula Perhentian, la Kota Bharu pentru cazare la hotel 4*.
  • Zilele 10 – 11

    Langkawi

    • dal travel
      Transport -
    • dal travel
      Cazare Hotel 4*
    • dal travel
      Mese Mic dejun
    • dal travel
      Obiective și activități -
    • dal travel
      Opționale Parcul Payar Marine
    Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru plajă sau alte activități individuale. Cazare la hotel 4*.
    Opțional într-una din zile, excursie la Parcul Payar Marine situat la 35 km sud de Langkawi, cu dejun inclus. Acest parc marin este alcătuit din mai multe insulițe, bogate în recifuri de corali și viață marină frumos colorată. Insula principală, Payar este renumită pentru apele sale calme și limpezi, o încântare pentru cei care doresc să facă snorkeling (echipament inclus), în timp ce în restul insulelor se pot face scufundări. Aici vă veți putea bucura de întâlniri palpitante cu peștele de coral neon, care înoată jucăuș între gleznele persoanelor de lângă țărm. Cei care nu doresc să se scufunde sau să facă snorkeling, se pot bucura de spectacolul marin de pe o platformă plutitoare, construită cu o cameră tip tunel, situată la baza platformei, la mai mult de 3 m sub nivelul mării. Platforma este dotată de asemenea cu o zonă de luat masa, un snack bar și o terasă pentru plajă. Întoarcere pentru cazare la hotel 4*.
  • Ziua 12

    Langkawi – Kuala Lumpur – Istanbul

    • dal travel
      Transport Mașină, ambarcațiune, avion
    • dal travel
      Cazare -
    • dal travel
      Mese Mic dejun, la bordul aeronavei
    • dal travel
      Obiective și activități -
    • dal travel
      Opționale -
    Mic dejun. Dimineața timp liber pentru plajă și răsfăț la soare. După-amiază transfer cu ambarcațiunea la aeroportul din Langkawi pentru plecarea spre Kuala Lumpur, de unde veți pleca spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 061 (23:05 / 05:05).
  • Ziua 13

    Istanbul – Cluj Napoca

    • dal travel
      Transport Avion
    • dal travel
      Cazare -
    • dal travel
      Mese -
    • dal travel
      Obiective și activități -
    • dal travel
      Opționale -
    Din Istanbul veți pleca spre Cluj Napoca cu zborul TK 1347 (18:50 / 20:30).

dal travel

Informatii tarif

de la 2750 Euro / persoană 

  • Tariful este valabil pentru minim 2 persoane
  • Tariful poate varia în funcţie de numărul de participanţi, perioada călătoriei, evenimente speciale, gradul de ocupare a avioanelor, hotelurilor


  • transport
    Avion
    Maşină
    Barcă
    Ambarcațiune
  • cazare
    10 nopți
  • mese
    Mic dejun: 10
    Dejun: 1
    Cină: 2

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe ruta: Cluj Napoca – Istanbul – Kuala Lumpur și Kuala Lumpur – Istanbul – Cluj Napoca cu compania Turkish Airlines
- transport local cu avionul pe ruta: Penang – Langkawi și Langkawi – Kuala Lumpur  
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale și locale
- 10 nopţi cazare
- mesele menționate în program
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- ghizi și soferi locali vorbitori de limbă engleză
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de oraş (unde se percep) se achită, la recepţia hotelurilor, individual
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc) şi dacă este cazul, ghizii pentru acestea
- bacşişuri: pentru ghizi, şoferi și bagajişti
- excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local


Acte necesare

- paşaportul valabil minim 6 luni de la întoarcerea în ţară. Paşaportul NU trebuie să fie temporar


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 45 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte


Observații

- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie în funcţie de disponibilităţi
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »



Ce spun turistii nostri?