Ziua
Bucureşti – Istanbul
Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:10 / 23:50).
Din Istanbul veți pleca spre Manila cu zborul TK 084 (02:00 / 18:55). Cu salutul de bun venit “Mabuhay!” veți fi întâmpinați în Manila și transferați la hotel. Intrigant, plin de viață dar și copleșitor, Manila este un oraș demn de a fi capitala Filipinelor, un oraș caracterizat de numeroase contradicții și surprize ce pot fi descoperite la fiecare colț de stradă. Cazare în Manila la hotel 4*.
- Plimbare cu bicicleta de bambus în complexul Intramuros
- Plimbare cu “Kalesa” (căruța trasă de cai)
Mic dejun. Vă veți întâlni cu ghidul local în holul hotelului și veți porni spre Bambike Ecotours. Vă veți delecta pe parcursul câtorva ore cu o activitate interesantă și educativă de ecoturism, pentru că se va desfășura pe biciclete de bambus, în inima orașului vechi din Manila, Intramuros. Însoţiţi de ghidul local, veți porni într-un tur pe bicicletele de bambus, care au fost făcute manual de către sătenii Gawad Kalinga aici, în Filipine. Veți fi ghidați pe traseul cu bicicleta, astfel încât veți ajunge să vedeți mult mai mult decât în timpul unui tur pietonal, având astfel o experiență completă și interesantă. În acest ecotur vi se va prezenta într-un mod distractiv istoria vechiului oraș Manila. Dejun inclus pe traseu. De asemenea puteți opta, pentru o plimbare cu “Kalesa” (căruța trasă de cai). După terminarea turului veţi reveni pentru cazare la hotel 4*.
Ziua
Manila – Bacolor – Banaue
- Bazilica din Bacolor
Pasul Dalton
Mic dejun. Plecare pe autostrada nordului spre Bacolor, oraş din provincia Pampanga, care potrivit înregistrărilor istorice a fost o aşezare prosperă la începutul anului 1571. Când spaniolii sub conducerea lui Ferdinand Blumentrit au ajuns aici, au găsit aşezarea "Baculud", care se traducea ca „teren la nivel înalt”, nume pe care l-au schimbat în Bacolor. Oraşul a fost prima capitală a provinciei Pampanga timp de două secole, între anii 1698-1904, înaintea oraşului San Fernando, declarat ulterior capitala provinciei, în anul 1904. Bacolor a intrat însă în istoria naţională în ultima decadă a sec. al XX-lea, când erupţia Vulcanului Pinatubo a devastat 95% din oraş. Veți vedea Bazilica care este aproape trei sferturi îngropată în lava vulcanului, precum şi rămăşiţele caselor care au fost de asemenea acoperite de lavă şi cenuşă. Veți face o scurtă oprire la San Jose City, pentru dejun. Itinerariul zilei va continua spre Banaue, „casa” spectaculoaselor terase de orez săpate manual, considerate de filipinezi "a opta minune a lumii", incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, trecând prin Pasul Dalton. Sculptate în munte cu mii de ani în urmă, beneficiind de un sistem antic de irigare, terasele dau impresia că sunt nişte trepte ale unei scări gigantice care se înalţă către cer, unele ajungând la o altitudine de peste 1500 m. Indigenii Ifugao, numiţi "oamenii din cer", au folosit cele mai rudimentare instrumente pentru terasarea versanților, uneori foarte abrupţi, pentru a-i consolida mai târziu cu ziduri și baraje. De-a lungul secolelor, cei din tribul Ifugao au realizat aceste „sculpturi” pe care, cu mândrie, le numesc "treptele cerești", terase pe care localnicii cultivă şi în zilele noastre orez şi legume. Alături de Bontoc, Kalinga și Apayao, poporul Ifugao face parte din tribul Igorot care a sosit în Filipine acum peste 3000 de ani. Stilul lor de viaţă a rămas modest până în prezent şi apare ca un contrast puternic în comparaţie cu măreția maiestuosă a teraselor de orez. Populaţia Ifugao trăieşte în principal, în colibe acoperite cu iarbă şi cu stâlpi de lemn, poartă haine tradiționale bogat ornate cu motive colorate care indică statutul social şi au multe tradiții și obiceiuri străvechi pe care le sărbătoresc prin diverse ceremonii. Cină și cazare în Banaue la hotel 4*.
Ziua
Banaue – Bontoc – Sagada – Valea Echo – Banaue
- Muzeul Bontoc
Valea Sagada
Valea Echo
- Muzeul Bontoc
Sagada – cu sicriele sale suspendate
Cascadele Bomod-ok
Bokong Falls
Lacul Danom
Magazinele tradiționale de țesut
Mic dejun. Dimineaţa vă veți îndrepta spre Bontoc, capitala istorică a provinciei de munte Cordillera și locul de origine a tribului Bontoc, populaţia indigenă fiind implicată în diverse războaie încă din anii 1930. Veți vizita Muzeul Bontoc, fondat de călugăriţele belgiene, care au activat în zonă timp de câteva decenii. Muzeul prezintă artefactele populaţiei montane din zonă, fotografii vechi precum şi câteva case tradiționale. Dejun la un restaurant local, după care vă veți deplasa spre Sagada, oraş faimos pentru sicriele sale suspendate. Amplasat într-o vale luxuriantă, în partea de nord a ţării, orăşelul este renumit prin folosirea practicii de înmormântare neobişnuită, aceea de atârnare a sicrielor pe vârful stâncilor de calcar. Veți explora orăşelul și minunăţiile sale, pentru ca mai apoi să ajungeți în Valea Echo, un loc de înmormântare extrem de neobișnuit. Suspendate de stâncile de calcar, aceste sicrie sunt deopotrivă misterioase, dar și atipice prin prezența lor, acestea ilustrând practica tribului Igorot în ceea ce privea ritualul de înmormântare. Aceștia atârnau sicriele de stâncile muntelui deoarece considerau că înmormântarea subterană izola defunctul de lumea naturală dar și de zei. Dacă timpul va permite, veți putea vizita în zonă și alte atracții turistice uimitoare: cascadele Bomod-ok, Bokong Falls, Lacul Danom sau magazinele tradiționale de țesut. După-amiază veți fi trasferați înapoi la hotel în Banaue, iar seara veți lua cina la un restaurantul local. Cazare la hotel 4*.
Ziua
Banaue – Batad – Satul Tradiţional Banga-An – Banaue
- Terasele de orez din Batad
Vizită la Satul Banga-An:
Întâlnirea populației locale Ifugao
Observarea obiceiurilor și ritualurilor Ifugao
Explorarea piețelor locale
Mic dejun. Veți avea prilejul de a vedea cel mai spectaculos grup al teraselor de orez dintre cele 5 grupuri din zonă. Veți pleca cu tradiţionalele jeep-uri către Saddle, pentru a ajunge în Batad, un sătuc din Munţii Ifugao, situat într-un amfiteatru spectaculos format din câmpurile de orez supraetajate. Vă veți opri într-un frumos punct de belvedere pentru a fotografia imaginea spectaculoasă a teraselor de orez, după care veți coborî în satul Banga-An unde vă veți întâlni cu populaţia locală Ifugao. Veți avea prilejul de a le observa obiceiurile şi ritualurile interesante, veți avea timp să explorați pieţele locale şi vi se va servi dejunul într-un restaurant local. Întoarcere la Banaue pentru cină și cazare la hotel 4*.
Mic dejun. Veți pleca foarte de dimineață din Banaue spre Manila, pe un drum care durează aproximativ 8-9 ore de mers cu mașina. Veți face opriri, inclusiv pentru dejun, care vă va fi servit la un restaurant local de pe traseu. Cazare în Manila la hotel 4*.
Ziua
Manila – Insula Palawan: Puerto Princesa
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Manila pentru zborul spre Insula Palawan care face parte din provincia insulară cu acelaşi nume, formată din aprox. 1780 de insule şi insuliţe cu plaje acoperite de nisip alb şi fin. Teritoriul insulelor este acoperit de vegetaţie tropicală luxuriantă, abundă de câmpii cu orez, pajişti întinse cu palmieri, dealuri, munţi şi stânci formate din roci carstice şi calcaroase, dar şi plaje ascunse, udate de valurile turcoaz ale mării. Relieful calcaros al insulelor adăposteşte numeroase peşteri şi este străbătut de cursuri de apă spectaculoase. În arhipelag sunt vorbite circa 52 de limbi şi dialecte, cel mai răspândit fiind dialectul tagalog care este vorbit de jumătate din populaţie. Palawan încă este considerat a fi secretul bine ascuns al Asiei, un paradis în nuanţe verzi-albăstrui, fiind considerat în acelaşi timp “Ultima Frontieră a Filipinelor”. Veți vedea de ce 2 ani la rând Insula Palawan a fost numită cea mai spectaculoasă insulă din lume de către Conde Nast Traveler şi veți înţelege motivele pentru care această zonă cuprinsă între Marea Zulu, Marea Chinei de Sud ṣi Strâmtoarea Linapacan a fost inclusă în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO. Veți ateriza în capitala insulei, Puerto Princesa, oraş situat în partea vestică a insulei, cunoscut ca centrul eco-turismului din Filipine. Transfer pentru cazare la hotel 4*.
Ziua
Puerto Princesa – Râul Subteran şi Turul Mangrovelor – Puerto Princesa
- Râul subteran „Underground River
Turul pădurilor de mangrove
Mic dejun. Puerto Princesa nu este doar cel mai curat oraş al Filipinelor, nume câştigat datorită pădurilor tropicale şi luxuriante, dar este şi casa uneia dintre Cele 7 minuni ale Naturii şi anume Râul Subteran, „Underground River”, un râu ce şerpuieşte printr-o peşteră spectaculoasă, cu o lungime de aprox. 8,2 km, pe care veți naviga şi dumneavoastră. Veți pleca spre Parcul Naţional al Râului Subteran Puerto Princesa listat în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, pentru explorarea râului şi pentru un tur al mangrovelor. Din micuţul sătuc Sabag vă veți îmbarca în bărci cu vâsle cu care veți explora râul care se varsă într-o superbă lagună de pe coasta de vest a insulei, în Marea Chinei de Sud. Călătoria subterană printre stalagmitele şi stalactitele gigantice care seamănă cu diferite fructe, legume şi reprezentări religioase, va fi una impresionantă. În pereţii peşterilor săpate de râu au fost descoperite fosilele de Sirenia, un mamifer erbivor care a trăit în urmă cu mai bine de 20 de milioane de ani, singurul mamifer complet adaptat la viaţa marină. După dejun, care vă va fi servit la un restaurant local, veți porni în turul pădurilor de mangrove, unele dintre cele mai importante din Asia, al căror habitat este protejat. Ghizii locali vă vor explica despre istoria parcului naţional şi dacă veți fi norocoşi o să vedeți şi o mulţime de animale care vieţuiesc în acest ecosistem unic. Întoarcere pentru cazare la hotel 4*.
Ziua
Puerto Princesa – El Nido
- Bacuit Bay - Golful Bacuit
El Nido
Mic dejun. Deplasare cu mașina și barca spre extremitatea nordică a Insulei Palawan, către orăşelul El Nido, situat în Bacuit Bay (Golful Bacuit), care formează împreună cu cele 45 de insule ṣi insuliṭe din apropiere, un adevărat sanctuar marin protejat încă din anul 1991. Această arie protejată care se întinde pe o suprafaṭă de peste 900.000 km2 reprezintă cel mai mare sanctuar marin din Filipine, fiind renumit pentru plajele sale sălbatice, pentru fauna ṣi flora deosebit de variate ṣi bogate, dar mai ales, pentru cele trei tipuri de habitate marine care adăpostesc peste 100 de specii de corali, patru specii de broaṣte ṭestoase pe cale de dispariṭie ṣi peste 800 de tipuri de peṣti exotici. Faptul că peisajele din El Nido „taie răsuflarea”, nu mai este un secret, însă ceea ce o să vi se pară fascinant este faptul că vă veți putea bucura de ele în timp ce veți lenevi pe o plajă de unde veți putea admira stâncile acoperite de arbuştii verzi care răsar din mijlocul golfului. Vă veți putea bucura de apusuri absolut fantastice, pentru că parcă nicăieri soarele nu coboară atât de încet, fără grabă, emanând o lumină cameleonică spre apa transformată în cea mai mare oglindă pe care ne-am putea-o imagina. Cină și cazare hotel 4*.
Ziua
Zilele 11 – 12: El Nido
- Island hopping El Nido - Turul A, B,C sau D
Mic dejun. Zile libere dedicate relaxării pe minunatele plaje, pentru a face snorkeling sau diving în apele turcoaz, dar și pentru a vă bucura de serviciile din hotel. Veți putea de asemenea alege din opționalele propuse de partenerul local. Cină și cazare hotel 4*.
Opționale: El Nido este şi punctul de plecare în excursiile către insulele din Bacuit Bay, ocazie de a descoperi cele mai frumoase atracţii naturale, cu lagune spectaculoase, plaje cu nisip alb, păduri de palmieri, ape turcoaz şi limpezi încât se pot vedea cu uşurinţă peştii şi recifurile de corali. Sunt 4 tururi care se fac în mod constant pentru vizitarea insulelor şi insuliţelor din golf, numite local foarte simplu: A, B, C şi D.
Turul A se adresează celor care doresc să vadă cele mai frumoase lagune, o plajă superbă şi o insulă cu un peisaj ce pare ireal, turul B celor care vor să exploreze peşterile din zonă, turul C celor care doresc o combinaṭie de plaje şi insule, iar turul D celor care preferă plajele.
În Turul A, veți descoperi lagune frumoase, plaje și locuri de snorkeling unde veți putea înota și admira coralii, fauna colorată și aprox. 100 de specii de pești. Veți ajunge în 3 lagune: Small Lagoon (Laguna Mică), Big Lagoon (Laguna Mare) şi Secret Lagoon (Laguna Secretă), toate aflate pe Insula Miniloc din Bacuit Bay. Small Lagoon este perfectă pentru snorkeling, Secret Lagoon este chiar secretă, pentru că va trebui să treceți printr-un tunel săpat în rocă pentru a ajunge la laguna închisă, apărată şi înconjurată de ziduri drepte de stâncă asemenea unui puţ, iar Big Lagoon aşa cum îi spune şi numele, este o lagună mare, unde culoarea şi limpezimea apei par ireale. Probabil cel mai “fotogenic” loc în care veți ajunge va fi Insula Shimizu care vă va cuceri încă din depărtare, din momentul în care veți vedea cele 2 stânci impresionante, aşezate faţă în faţă, care parcă răsar din apele intens colorate ale golfului, alcătuind un peisaj spectaculos, astfel încât veți avea senzaţia că priviți o imagine pe Travel Channel. Ultima destinaţie va fi Insula 7 Commandos (Insula Comandanţilor), un loc în care vă veți relaxa la finalul unei zile frumoase pe o plajă superbă de unde veți admira peisaje atât de frumoase încât par ireale, locuri unde s-au filmat scene din reality show-ul The Survivor. Pe lângă frumuseţea ei, plaja are şi o poveste interesantă de la care îi provine misteriosul nume, pentru că se spune că aici s-au retras şi au trăit 7 soldaţi japonezi după Cel de-al doilea Război Mondial.
În Turul C, veți descoperi Insula Helicopter, Insula Tapiutan şi Insula Mantiloc cea mai îngustă şi lungă insulă din El Nido. Prima oprire va fi pe Insula Dilumacad, cunoscută mai mult sub numele de Helicopter Island (Insula Elicopter), nume care i se trage de la forma sa, unde veți găsi o apă de un turquoise incredibil şi munţi calcaroşi care sporesc originalitatea insulei. În partea Nordică a insulei există un tunel subacvatic, iar în extremitatea sa sudică un recif impresionant. Următoarea oprire va fi pe Insula Tapiutan, situată la o distanţă apreciabilă în afara golfului, care “înfruntă” Marea Chinei de Sud, una dintre cele mai frapante insule din El Nido, datorită “siluetei” sale, a formelor calcaroase, a zonei de plajă din partea de sud-est și care prin bogăţia vieţii marine ”invită” la explorare. Vă veți îndrepta apoi spre Insula Mantiloc unde veți descoperi peisaje şi plaje mirifice, precum Secret Beach (plaja secretă), ca un buzunar, înconjurată de pereţi abrupţi de rocă. Veți încerca să ajungeți la cea mai frumoasă ṣi ascunsă plajă din acest tur, şi nu numai, numită astfel pentru că “poarta” de intrare spre aceasta este acoperită în timpul mareei. Conform legendelor locale, aceasta a fost sursa de inspiraţie pentru Alex Garland care a scris romanul “The Beach”. După această “descoperire” veți ajunge pe Hidden Beach, (plaja ascunsă) înconjurată de stranii formaţiuni calcaroase unde poate veți recunoaşte peisajele unde s-au filmat scene din filmul "Bourne Legacy". În apele care înconjoară această plajă vă veți simţi ca într-o imensă piscină cu apă incredibil de clară. În afară de Hidden Beach, Insula Mantiloc este faimoasă şi pentru Kulasa Beach, o fâşie de 100 m de nisip fin, situată într-una dintre grotele sale. O altă zonă fantastică este Star Beach, unde veți descoperi frumuseţea recifului de corali de lângă plajă în care veţi putea vedea peşti coloraţi, o mulţime de stele de mare şi de arici de mare. Ascuns în luxurianta pădure a insulei veți găsi Matinloc Shrine cunoscut şi sub denumirea de Altarul Binecuvântatei Fecioare, un monument sacru construit în anul 1982, în onoarea Fecioarei Maria. De pe aceste plaje cu nisip perlat, vă veți putea bucura de apa care are niṣte culori incredibile ce se amestecă ṣi se modifică în funcṭie de razele soarelui ṣi de pietrele risipite din loc în loc. Viaṭa marină este deosebit de animată, reciful de corali este foarte bogat, un adevărat acvariu populat cu o mulṭime de vieṭuitoare.
Ziua
El Nido – Manila – Istanbul
- Mic dejun, la bordul aeronavei
Mic dejun. Veţi fi transferaţi la aeroport pentru zborul local spre Manila de unde veți pleca spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 085 (22:00 / 06:15).
Ziua
Istanbul – Bucureşti
Din Istanbul veți pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:15 / 08:40).