Asistenta in caz de URGENTA +40 729 060 180
  • L-V: 9-18
  • S-D: inchis

Vacanțe în Tara Bascilor

După cum se ştie, cea mai mare parte a teritoriului basc se află pe tărâm spaniol. De aceea, când spunem Țara Bascilor ne referim la Spania. Franţa deţine doar 15% din acest teritoriu.
Ținutul basc din Franţa are şi el punctele lui de atracţie.

Să le luăm pe rând, capitalele provinciale, respectiv Bayonne pentru Labourd, Saint Jean Pied de Port pentru Basse Navarre şi Maulėon pentru Soule. Apoi Biarritz şi St Jean de Luz tot în Labourd  si, la urma cateva sate

Bayonne are ceva mai mult de arătat. Saint Jean Pied de Port este punctul de plecare pentru Camino Frances (Calea Franceză), lungă de 780 km, care se sfârşeşte la Santiago de Compostella. Maulėon în schimb s-a remarcat la începutul sec. 20 prin comercializarea espadrilelor, în special a modelelor Pepe Jeans.

Bayonne este nu numai capitala administrativă ci şi culturală a regiunii, Biarritz este faimos pentru plajele sale în timp ce St  Jean de Luz este  un orăşel superb, mult mai liniştit decât Biarritz  şi cu o plajă la fel de frumoasă, dar mult mai mică.

Bayonne se află la cca 5 km de apele Oceanului Atlantic, o poziţie, care l-a protejat cumva de agresiunea turistică. Influenţa bască este predominantă aici. Se vede la locuinţele construite parţial din lemn, cu tâmplărie pictată în nuanţele specifice zonei, respectiv verde şi roşu. Aici, multă vreme s-a aflat leagănul  violenţelor naţionalismului basc, până când guvernul francez a pus capăt tendinţelor periculoase.

Este un oraş de dimensiuni reduse, uşor de abordat. Chiar dacă nu oferă foarte multe atracţii naturale este plăcută o plimbare de a lungul străduţelor înguste ale oraşului vechi, intersectate de Râul Nieves şi încă înconjurate de linia defensivă de fortificaţii realizată de Vauban.

In Bayonne se află un castel medieval din sec. 14, din păcate închis publicului. O placă comemorativă aflată pe unul din ziduri aminteşte de Eduard ( Prinţul Negru),  de regele Pedro cel Crud al Castiliei şi de celebrul mercenar Bertrand du Guesclin. Interesantă este Catedrala Ste Marie, cu turnurile sale gemene, construită din piatră gălbuie, macinată de vânt şi timp.

Cele mai pitoreşti peisaje se întind de a lungul cheiului râului Nieves, în arhitectura clădirilor simţindu-se influenţa iberica. Aici sunt câteva muzee basce, între care se remarcă cel Etnografic, unde poate fi văzută o superbâ cârmă sculptată sub forma unui monstru marin şi Muzeul Bonnat, o galerie de pictură, găzduind adevărate  comori  semnate Rubens, Murillo, Ingres şi Goya. Ar mai fi Sinagoga datând de la începutul sec. 19, dar este o structură greu de observat şi biserica St Esprit cu o sculptură  de lemn reprezentând Fuga in Egipt.

In rest merită de savurat cerul albastru larg deschis de pe malul râului Adour.

In Biarritz, în afară de plaje, punctele de interes ar fi: fosta reşedinţă de vară a împărătesei Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, azi luxosul şi scumpul Hotel du Palais, aflat chiar pe plaja, Cazinoul, deschis în 1901, Portul pescăresc, parte a oraşului vechi, cu aşa numitele „crampottes”, cabane mici ale pescarilor, cu obloane colorate, unele din ele folosite ca atare şi azi, dar multe transformate în restaurante sau şcoli de scufundări, rue de Vieux, cu multele ei magazine şi localuri, Tunelul construit pe vremea lui Napoleon al III-lea şi Podul lui Gustave Eiffel, care leagă ţărmul de Stânca Fecioarei ( la Rocher de la Vierge), din acest loc priveliştea este superbă, cu Coasta Basqua şi Pirineii în zare, apoi Villa Belza (neagră in limba bască), cu turnul său medieval, loc de filmare a multor producţii cinematografice, Muzeul Mării, deschis în 1935, ce găzduieşte 24 de acvarii şi în sfârşit Halles de Biarritz, piaţa acoperită, deschisă în 1885.

Saint Jean de Luz este un oraşel cu o vechime considerabilă, la doi pași de Spania, renumit pentru corsarii basci care i-au adus prosperitatea înainte de Revoluție. Este liniştit, merită o scurtă plimbare pe străduţele lui.

Şi acum satele.  Ivite dintr-o dată de nicăieri, amplasate pe pante sau la poalele munţilor, satele basce au multe de oferit călătorului ce se găseşte în drumul lor.

Lângă litoral şi la poalele Pirineilor se află un mănunchi de sate cochete, între care Ainhoa şi Sare, sunt pe lista celor mai frumoase sate din Franţa. Ainhoa, spre exemplu, aflat şi el pe ruta Camino Frances, are o arhitectură incredibilă. De-a lungul străzii ce traversează satul, casele sunt aliniate una după alta la aceeaşi înălţime. Ceea ce mai sparge un pic peisajul sunt câteva case ce au bârnele colorate în albastru sau verde. Răsadurile multe de flori plantate şi îngrijite de primărie si cele atârnate la ferestrele localnicilor completeaza frumuseţea locului. El face graniţă comuna cu un alt sat, poate mai cunoscut pe meleagurile dâmboviţene, Espelette. Acesta este faimos pentru celebrul său piper roşu, piperul de Espelette sau Ezpeleta în spaniolă.

In La Rhune un tren cu cremalieră urcă pe vârful La Rhune  (905 m), aflat la graniţa franco-spaniolă. Preţ de circa o ora trenul parcurge un peisaj marţian, parcă coborât din romanele sf ale lui Wells. De pe terasa restaurantului aflat aproape de vârf priveliştea către Bayonne, Biarritz şi până la San Sebastian este fantastică.

Două din localitățile mai mari pot prezenta și ele un oarecare interes: Cambo les Bains și Saint Jean Pied de Port, prima fiind un centru balneo, în timp ce ultima dispune de un centru medieval atractiv. In Cambo les Bains se află Casa ce a aparţinut lui Edmond Rostand, autorul nemuritorului Cyrano de Bergerac.

Alte sate interesante sunt:  La Bastide-Clairence, un sat construit in sec. 14 care a reuşit să-şi păstreze foarte frumos aspectul medieval, unele case datând încă din acea epocă. Şi el face parte din cele mai frumoase sate din Franţa, Ascain, unde există un frumos pod de piatră datând din epoca romană, şi unde în multe zile, datorită proximităţii oceanului, nivelul mareelor se simte până aici şi, în sfârşit Larrau, din Soule, un sat singuratic în pustietatea Pirineilor, cu doar vreo 50 de case. Cu toate acestea, în orice carte despre basci, în orice pliant, in orice revista, numele Larrau este nelipsit. Peste tot, încă de la început, este făcută menţiunea: "sat in cel mai pur stil tradiţional basc".
Cine ajunge însă prin satele  Țării Bascilor, fie că vorbim de partea franceză sau de cea spaniolă,  îşi  va da seama că, de fapt, absolut fiecare sat, oricât de izolat ar fi el, este numit, de asemenea, "cel mai tradiţional". Pentru basci, cinstirea fiecărei rămăşiţe de traditie a devenit religie, reprezintă un mod de a supravieţui. Pentru noi, românii, ar trebui să fie o pildă.