• Acasa
  • Oferte Groenlanda
Nu exista rezultate

Groenlanda (în groenlandeză Kalaallit Nunaat - "Țara oamenilor") este cea mai mare insulă din lume, fiind situată între Europa şi America de Nord, înconjurată de Oceanul Atlantic de Nord și de Oceanul Arctic, aproape de Polul Nord.

Despre primii coloniști ai Groenlandei se crede că au emigrat de pe insula cea mai nordică a Canadei cu mai bine de 4.000 - 5.000 de ani în urmă, când strâmtoarea îngustă a Thulei din nordul Groenlandei a înghețată. Cea mai mare parte a populației actuale a Groenlandei sunt descendenți ai oamenilor Thule, care au pus piciorul pentru prima dată pe această insulă gigantică în secolul al IX-lea.

Unul dintre cele mai încărcate de mister momente din istoria Groenlandei îl reprezintă sosirea exploratorului viking Eric cel Roşu în anul 982. Acesta a pus bazele unei colonii în sudul Groenlandei care a prosperat timp de aproximativ cinci secole până la dispariţia sa inexplicabilă în jurul anului 1500. 

În anul 1721 misionarul danez Hans Egede ajunge în timpul călătoriei sale în Groenlanda, şi, deşi nu a găsit nicio urmă a coloniştilor norvegieni, acesta a decis stabilirea unei noi aşezări aici, oraşul Nuuk, care ulterior a devenit capitala acestei insule şi totodată a contribuit masiv la transformarea locuitorilor inuiţi în luterani.

Deşi Groenlanda se află sub stăpânirea Regatului Danemarcei începând cu anul 1536, aceasta şi-a consolidat treptat statutul de independenţa, părăsind Uniunea Europeană în anul 1985 şi înlocuind cele mai multe nume de oraşe daneze cu denumiri locale.

În ultimii 30 de ani, Groenlanda s-a transformat dramatic dintr-un teritoriu izolat, practic fără nicio comunicare cu lumea exterioară într-o societate modernă în care turismul ocupă un loc fruntaş în dezvoltarea sa.

Top Atracții Turistice în Groenlanda

1.Artă și Arhitectură:

  • Muzeul Naţional al Groenlandei
  • Brattahlíð
  • Muzeul Kangerlussuaq
  • Muzeul de Artă Nuuk

2.Natură și peisaje:

  • Parcul Naţional din Nord – Estul Groenlandei
  • Fiordul şi Gheţarul Ilulissat
  • Izvoarele Termale Uunaroq

Tradiții și Evenimente:

  • Festivalul Întoarcerii Soarelui
  • Festivalul Zăpezii Nuuk
  • Arctic Palerfik
  • Ziua Naţională
  • Maratonul de la Cercul Polar

INFO UTILE:

  • Denumire oficială: Groenlanda
  • Capitala: Nuuk
  • Limba oficială: groenlandeza
  • Moneda: coroana daneză (DKK), 1 DKK = 0.133 euro
  • Fus orar: GMT – 3
  • Electricitate: 230V, frecvenţă 50 Hz, prize de tip european
  • Prefix ţară: + 299
  • Formă de guvernământ: Monarhie constituţională
  • Suprafaţa: 2.166.086 km2
  • Aşezare: situată între Europa şi America de Nord, înconjurată de Oceanul Atlantic de Nord și de Oceanul Arctic, aproape de Polul Nord
  • Populaţie: 55.992 locuitori
  • Alte limbi vorbite: daneză, engleză
  • Grupuri etnice:  88% inuiţi groenlandezi, 12% danezi şi europeni
  • Religie:  95% protestanți, 0.2% catolici, 0.4% ale religii creştine, 0.8% credinţe populare inuite, 2.3% agnostici, 0.2% atei, 0.6% bahai
  • Greutăţi / măsuri: metric

Top Oraşe de vizitat în Groenlanda

  • Nuuk - cel mai mare oraş din insula Nuuk (în groenlandeză înseamnă “cap” geografic), este capitala teritoriului autonom al Danemarcei, Groenlanda. Oraşul a fost fondat de misionarul norvegian Hâns Egede în anul 1728. Iniţial, orașul a fost numit Godthab însă în 1979 a fost redenumit Nuuk. Este situat pe coasta de vest la aproximativ 240 km de Cercul Polar, în zona Kangerlua. Atracţiile turistice istorice ale oraşului sunt concentrate în jurul portului colonial, printre cele mai importante dintre acestea aflându-se: Muzeul Naţional al Groenlandei, Centrul Cultural Katuaq, Muzeul de Artă şi Catedrala.
  • Sisimiut - al doilea oraş ca mărime din Groenlanda, a fost întemeiat în anul 1721 când misionarul Hans Egede, a construit aici o biserică. Tot aici este şi locul unde în urmă cu aproximativ 5000 de ani în urmă s-a dezvoltat cultura Saqqaq. Cu o populaţie de peste 5400 locuitori, oraşul este situat la o distanţă de 75 km fata de Cercul Polar. Activităţile principale pentru dezvoltarea economică sunt pescuitul, prelucrarea peştelui şi turismul.
  • Ilulissat - (în traducere aisberg) a fost fondat de danezul Jakob Sverin în anul 1741 şi este situat la 250 km de Cercul Polar de nord pe coasta de vest a Groenlandei. Oraşul se află într-o zonă de dezvoltare a Groenlandei şi este considerat poarta spre Disko Bay şi întreaga ţară. La câţiva kilometri sud-vest de oraş se afla Sermermiut, un oraş unde au fost descoperite urme ale unor aşezări ce datează din jurul anului 2.000 î.Hr. Ilulissa este cea mai populară destinaţie din Groenlanda, înconjurat de un peisaj fascinant datorită aşezării sale, lângă cel mai mare gheţar şi fiord, mai este numit şi oraşul aisbergurilor. În anul 2004, Fiordul de la Ilulissat a fost înscris pe Lista Patrimoniului al UNESCO.
  • Qaqortoq - oraşul Qaqortoq a fost întemeiat în anul 1755 de Anders Olsen, un navigator şi comerciant norvegian aflat în slujba Reginei Maria a Danemarcei. Ridicat la sud de o fostă aşezare vikinga (Qassiarsuk - Brattahlid), acesta a fost numit la întemeiere în onoarea reginei, Julianehab Bugt. În centrul oraşului se află cea mai veche fântâna din ţară, înconjurată de unele dintre cele mai bine păstrate clădiri, aparţinând epocii coloniale. Așezat pe un munte ce oferă privelişti incredibile ale aisbergurilor, datorită caselor sale multicolore, este apreciat ca fiind unul dintre cele mai frumoase oraşe de pe insulă. Are puţin peste 3000 de locuitori, este centru administrativ în zonă, port şi important nod comercial.
  • Aasiaat - oraşul a fost fondat în 1759 de fiul unui monsenior norvegian, Niels Egede. Aasiaat este al patrulea oraş ca mărime din Groenlanda, cu statut de municipalitate, şi face parte din Districtul Kitaa. Se întinde pe mai multe insule din partea sudică a Arhipelagului Aasiaat al Groenlandei vest-centrale. În trecut, aşezare de pescari şi vânători, era supranumit oraşul balenelor. Fiind port natural aici se desfăşoară numeroase activități maritime iar pe plan economic sunt dezvoltate activităţile de turism şi pescuit.

Top Atracții Turistice în Groenlanda

1.Artă și Arhitectură:

  • Muzeul Naţional al Groenlandei - rămășițele mumificate ale copiilor și femeilor care au pierit într-un naufragiu la sfârșitul secolului al XV –lea sunt printre cele mai interesante exponate ale muzeului. Muzeul este situat în inima districtului istoric Nuuk, într-o zona plină de clădiri care datează încă de la începutul secolului al XVIII – lea.
  • Brattahlíð – aici pot fi admirate rămăşitele coloniei înfiinţate de legendarul viking Eric cel Rosu în jurul anului 1000, foarte aproape de vârful sudic al Groenlandei. Această colonie, al cărei nume se traduce prin „panta abruptă”, a supraviețuit timp de aproximativ cinci secole la adăpostul Fiordului Tunulliarfik, la o distanţă de aproximativ 95 kilometri faţă de ocean, înainte de a dispărea din motive necunoscute. Biserica Micului Thjodhild și cimitirul înconjurător sunt cele mai cunoscute repere ale acestui loc misterios, în apropierea rămăşitelor originale aflându-se numeroase replici ale câtorva biserici din acele timpuri.
  • Muzeul Kangerlussuaq – în timpul verii, care este destul de scurtă în Groenlanda, acest muzeu este deschis tuturor vizitatorilor interesați să afle mai multe despre istoria celui mai aglomerat aeroport din teritoriu, deschis pentru prima dată pentru a servi drept bază militară a Forţelor Aeriene Americane în timpul celui de-al doilea război mondial.
  • Muzeul de Artă Nuuk – este singura galerie de artă din Groenlanda, iar cele aproximativ jumătate din totalul de 300 de tablouri expuse aici aparţin unui singur artist, Emanuel A. Petersen. Muzeul este o colecţie privată ce aparţine omului de afaceri Svend Junge şi pe lângă colecţia impresionantă de tablouri, aici se mai află şi sculpturi din lemn, fildeş şi granit.

2.Natură și peisaje:

  • Parcul Naţional din Nord – Estul Groenlandei - aşezat în partea de nord - est al insulei, cel mai mare parc național din lume are o suprafața de 972.000 km2, (de patru ori suprafaţa României) şi ocupă aproximativ jumătate din suprafața insulei. Accesul se face numai pe bază de permis special, în grupuri organizate, iar punctul de pornire este localitatea Ittoqqortoormiit. Parcul este locuit doar în staţiunile situate pe coastă, de câteva zeci de persoane implicate în operaţiuni de supraveghere şi cercetare meteo şi de câţiva militari. În rest, parcul naţional este locuit de boi moscaţi (mamifer supravieţuitor al ultimelor glaciaţiuni), de morse şi foci, de urşi polari, vulpi polare şi iepuri polari, bufniţe şi potârnichi (polare şi ele), corbi şi câteva specii de rațe şi gâşte nordice, precum şi narvali (mamifere cetacee de talie mare a căror trăsătura fundamentala este data de colții bizari, dintre care unul are lungimea de 2 metri) şi delfini beluga. Ansamblul faunei, alcătuieşte o mostră de biodiversitate arctică de valoare deosebită.
  • Fiordul şi Gheţarul Ilulissat – este cel mai mare gheţar din emisfera occidentală, fiind situat la capătul estic al faimosului fiord de gheată Ilulissat. Acest gheţar lung de peste 40 de kilometri se află pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO şi este situat între Golful Disko şi zona de gheaţă interioară a Groenlandei şi se deplasează cu 66 până la 115 metri în fiecare zi. Anual, peste 20 de miliarde de tone de gheaţă se desprind din gheţar şi se aşează pe fundul apelor puţin adânci. Acest minunat spectacol al naturii au făcut din Ilulissat a treia cea mai mare comunitate şi cea mai vizitată atracţie turistică din regiune.
  • Izvoarele Termale Uunaroq – puţine alte izvoare termale naturale din Groenlanda oferă condiţiile perfecte pentru scăldat precum aceste trei izvoare care se află pe insula Uunartoq, în sud. Aisbergurile plutitoare şi munţii falnici furnizează un peisaj uluitor care este încununat de piscina în care se varsă apa acestor izvoare.

Tradiții și Evenimente:

  • Festivalul Întoarcerii Soarelui – în luna ianuarie, revederea soarelui după câteva săptămână de întuneric constant este un mare prilej de sărbătoare în Groenlanda. Deşi ziua exactă variază la nivel naţional, aceasta este sărbătorită la fel pe tot teritoriul ţării, prin mese festive în familie în care se consumă cafea şi dulciuri.
  • Festivalul Zăpezii Nuuk – începând cu anul 1994, capitala Groenlandei a găzduit această competiție anuală de sculptură în zăpadă în fiecare lună februarie sau martie, în funcție de condițiile meteorologice. Cei mai buni artiști în zăpadă din lume pot folosi doar instrumente tradiționale pentru a da viaţă sculpturilor de gheaţă absolut remarcabile care impresionează la fiecare ediţie a evenimentului.
  • Ziua Naţională – a fost sărbătorită pentru prima dată în Groenlanda în anul 1983 în cea mai lungă şi cea mai însorită zi a anului. Încă de atunci, solstițiul de vară este primit cu slujbe bisericești, arborarea steagurilor, cântece matinale și discursuri ale oficialilor locali. Fiecare comunitate are propria formă de divertisment local ce presupune organizarea de spectacole de dansuri populare, muzică, concursuri de caiac și evenimente tradiționale Kaffemik.

Ştiaţi că…

  • Aurora boreală este un fenomen natural foarte frecvent în regiunile polare, Încă din antichitate şi Evul Mediu, oamenii au admirat-o şi i-au atribuit puteri celeste. Galileo Galilei a fost cel care a dat numele acestui fenomen de aurora boreală, preluând denumirea zeiţei romane a zorilor, Aurora şi denumirea titanului vânturilor, Borealis;
  • Vikingii au fost primii care au ajuns în lumea inuiților acum 600 de ani, apoi exploratorii europeni - acum 250 de ani;
  • Nordul Groenlandei, a rămas autentic, regiunea eschimoşilor, aici se pot întâlni încă vânători îmbrăcaţi în costume din blană de urs;
  • Cel mai nordic „oraş” de pe pământ este aşezarea Qaanaaq/Thule din Groenlanda;
  • Groenlanda a aderat la Comunitatea Europeană (în prezent UE) cu Danemarca în 1973, dar s-a retras în 1985 din cauza unei dispute legate de regulile riguroase de pescuit;
  • Danemarca îşi exercita controlul asupra afacerilor externe ale Groenlandei şi stabileşte politica financiară, consultându-se totuşi cu guvernul din Groenlanda;
  • Groenlanda este supranumită "minicontinentul de gheaţă ", dat fiind faptul că a 7-a parte a sa este acoperită de gheţari şi de zăpadă;
  • Pe coasta de sud a insulei in apropiere de Ivigtut (cea mai mică municipalitate din Vestul Groenlandei) exista zacamintele de criolit (florura naturala de sodium) acestea fiind sursa principala a lumii (exportat pentru utilazarea in fabricarea aluminiului).

Informaţii Turistice Utile

Clima Groenlandei

De-a lungul coastei, unde se află majoritatea aşezărilor, vara temperaturile sunt cuprinse între 5 -10°C (În partea sudică este totuși posibil ca în lunile de vară, în unele zile să se atingă și chiar să se depășească 20° C), în timp ce iarna acestea pot ajunge de la -10 la -30°C.

Perioada recomandată pentru vizitare Groenlandei este vara, când soarele străluceşte constant şi vremea este caldă şi plăcută. 

Viza

Cetăţenii români care doresc sa călătorească în Groenlanda pentru o perioadă maximă de 90 de zile în decurs de 6 luni, trebuie să prezinte exclusiv paşaportul românesc valabil (intrarea nu se permite pe baza cărţii de identitate româneşti).

Vaccinuri

Pentru intrarea în Groenlanda nu se cer anumite vaccinuri. Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul  Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: www.cdc.gov .

Siguranţă

Rata infracţionalităţii este scăzută în Groenlanda.

Înainte de plecarea în călătorie

  • Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului României
  • Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.
  • Asigurarea medicală este obligatorie în Groenlanda.
  • În Groenlanda sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit europene şi nord-americane.

Sfaturi de călătorie în Groenlanda  

  • Climatul arctic este extrem, cu precădere iarna, cu temperaturi extrem de scăzute! Este bine să aveţi îmbrăcăminte adecvată condiţiilor meteo.
  • Documentele, valorile personale, biletele de călătorie, banii şi cărţile de credit trebuie păstrate în locuri sigure şi nu trebuie să fie expuse în mod vizibil.
  • Pentru ieşirile în oraş, în special în zonele aglomerate, lăsaţi la hotel documentele personale şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
  • Pe întreaga durată a călătoriei, supravegheaţi bagajele dumneavoastră!