Circuit cu insotitor

1590 EURO

16.06.2025 - 25.06.2025

VEZI OFERTA
City Break

de la 720 Euro / persoană

VEZI OFERTA

Finlanda, oficial Republica Finlanda, este o ţară situată în Europa de Nord, mărginită de Marea Baltică, Golful Botnia şi Golful Finlandei Finlandei, ce se învecinează în nord cu Norvegia, în est cu Rusia, în sud cu Estonia şi în vest cu Suedia.

Cea mai timpurie istorie a Finlandei s-a conturat în jurul aşezărilor fondate de poporul nomad samad care a străbătut ţinuturile nordice ale ţării începând cu primul mileniu î.Hr. Aceştia au fost urmaţi de triburiel tavastienilor din Europa Centrală, a căror limbă proprie aparţinând grupului finno – ugric a pus bazele actualei limbi finlandeze.

Deşi în timpul vikingilor aceştia nu au înfiinţat aşezări pe acest teritoriu, Finlanda a devenit rapid un important centru comercial în perioada acestora precum şi un teren pentru războaiele ocazionale dintre suedezi, germani şi ruşi.

În urma Tratatului de la Pahkinasaari din anul 1323, teritoriile finlandeze au fost împărţite între Suedia şi Rusia, lupta pentru supremaţia între acestea persistând însă de-a lungul secolelor.

În anul 1917, Finlanda reuşeşte să devină regiune autonomă deşi se află încă sub stăpânirea Rusiei, şi îşi va declara oficial independenţa în urma Revoluţiei Bolşevice. Statul finlandez nou format va fi măcinat de războiul civil dintre clasele sociale chiar şi în urma ocupării de către Uniunea Sovietică în timpul celui de-al doilea război mondial.

Prăbușirea Uniunii Sovietice a dus la includerea Finlandei în Uniunea Europeană. Astăzi,  Finlanda se bucură de un statut economic ridicat, datorită sectorului tehnologic în plină expansiune și industriei turismului în continuă creștere.         

Top Atracții Turistice în Finlanda

1.Artă și Arhitectură:

  • Fortăreaţa Suomelinna
  • Biserica Veche Petajavesi
  • Castelul Sf. Olaf
  • Vechiul Rauma
  • Catedrala din Helsinki
  • Piaţa
  • Biserica Temppeliaukio
  • Castelul Turku
  • Parcul de distracţii Linnanmaki
  • Oraşul lui Moş Crăciiun
  • Castelul de zăpadă Kemi

 2.Natură și peisaje:

  • Insula Seurasaari
  • Parcul Naţional Koli

Tradiții și Evenimente:

  • Noaptea Walpurgis
  • Festivalul Midsummer
  • Ziua Independenţei

INFO UTILE:

  • Denumire oficială: Republica Finlanda
  • Capitala: Helsinki
  • Limba oficială: finlandeză, suedeză
  • Moneda: euro
  • Fus orar: GMT + 2
  • Electricitate: 230 V, frecvenţă 50 Hz, prize de tip european
  • Prefix ţară: + 358
  • Formă de guvernământ: Republică parlamentară
  • Suprafaţa: 338.424 km2
  • Aşezare: situată în Europa de Nord, mărginită de Marea Baltică, Golful Botnia şi Golful Finlandei Finlandei, se învecinează în nord cu Norvegia, în est cu Rusia, în sud cu Estonia şi în vest cu Suedia.
  • Populaţie: 5.521.158 locuitori
  • Alte limbi vorbite: sami, retoromană, limbajul finlandez al semnelor, kareliană
  • Grupuri etnice: 87.9% finlandezi, 5.2% suedezi, 1.4% ruşi, 0.9% estonieni, 4.6% alte grupuri nespecificate.
  • Religie: 69.3% Biserica Evanghelică Luterană, 1.11% Creştini, 27% neafiliaţi
  • Greutăţi / măsuri: metric

 Top Oraşe de vizitat în Finlanda

  • Helsinki – este capitala dar şi cel mai populat oraş al Finlandei, găzduind o populaţie de aproximativ 650.000 de locuitori, în timp ce întreaga zonă urbană adăposteşte în total o populaţie de peste 1.200.000 locuitori, ceea ce o face cea mai populară zonă urbană din întreaga ţară. De asemenea oraşul este un important centru politic, cultural, financiar şi educaţional, şi este considerat a fi unul dintre oraşele cu cel mai ridicat standard de viaţă la nivel mondial. Printre cele mai importante atracţii turistice ale oraşului, se numără: Fortăreaţa Suomenlinna, Biserica Temppeliaukio, Catedrala, Piaţa Veche, Ateneul, Parcul Esplanadi, Muzeul Naţional.
  • Turku - a fost capitala Finlandei în trecut, dar după anul 1812 şi-a pierdut această calitate. După un incendiu devastator care a avut loc în 1828 întregul oraş a trebuit reconstruit, dezvoltându-se rapid în oraşul splendid ce poate fi admirat în prezent. Printre cele mai importante atracţii turistice ale oraşului, se numără:: Castelul Turku şi Catedrala.
  • Savonlinna - este situat într-o regiune de lacuri şi găzduieşte o populaţie de aproximativ 30.000 locuitori. Oraşul a fost construit pe trei insule distincte, unite de poduri. Cea mai importantă atracţie turistică de aici este considerată a fi Castelul Sf. Olaf.
  • Rovaniemi -Febra aurului a atras la începutul secolului XIX numeroşi aventurieri în acest oraş, ceea ce a dus la o creştere economică rapidă, iar Rovaniemi a devenit în scurt timp capitala provinciei Lapland.
  • Mikkeli - un oraş cu o istorie fascinantă, în timpul celui de al doilea război mondial a fost cartierul general al armatei finlandeze, fiind şi astăzi plin de clădiri din această perioadă, dar şi cazarme sau tunuri, păstrate ca monumente istorice. Aici pot fi vizitate Turnul de Observare (Naisvuoren nakotorni) şi Muzeul Militar (Paamajamuseo).

Top Atracții Turistice în Finlanda

1.Artă și Arhitectură:

  • Fortăreaţa Suomelinna – această cetate istorică a fost construită la mijlocul secolului al XVIII – lea şi este situată într-un grup de insule aflate în imediata apropiere a portului Helsinki. Fortăreaţa este unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură militară europeană din Finlanda, fiind considerată totodată şi una dintre cele mai mari şi mai puternice fortăreţe marine din lume, cu o istorie strâns legată de cea a regiunii baltice.
  • Biserica Veche Petajavesi - un exemplu clasic de arhitectură nordică veche, această Biserică este o construcţie unică din lemn ce poate fi recunoscută datorită acoperişului său înclinat extrem de abrupt, un element inspirat din arhitectura gotică. Construită între anii 1763- 1764 de către un ţăran, biserica a trecut testul timpului, uşile şi ferestrele cu arcade bogat ornamentate rămânând aproape intacte. Biserica este înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO şi se află la doar câteva minute de centrul oraşului Petajavesi. 
  • Castelul Sf. Olaf – acest castel este situat în Savonlinna, pe o insulă legată print-o fâşie de pământ cu continentul, devenind astfel cea mai nordică cetate medievală a Finlandei. Castelul a fost construit în anul 1475, cu mult înainte de a fi fondat oraşul înconjurător. Construit inițial pentru a respinge atacurile din zona Savona și pentru a controla granița dintre Rusia și Finlanda, acest magnific castel este locul principal al renumitului festival de operă Savonlinna, un eveniment anual ce sărbătorește muzica și artele
  • Vechiul Rauma – acest oraş port nordic extrem de bine conservat se află în Golful Bothnia şi este cel mai mare oraş de lemn din ţară, cu peste 600 de clădiri care sunt case tradiţionale ale pescarilor, numite kirsti. Oraşul se mândreşte cu câteva minuni arhitecturale printre care mănăstirea franciscană construită la mijlocul secolului al XV- lea, cunoscută local sub numele de Biserica Sfintei Cruci.
  • Catedrala din Helsinki – cu minunatele sale cupole bine conservate, această biserică este una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale capitalei Finlandei, primind anul nu mai puţin de 350.000 de turişti. Designul catedralei este unu spectaculos, fiind o catedrală luterană cu o bază în formă de cruce grecească.
  • Piaţa din Helsinki – este unul dintre cele mai importante repere ale oraşului şi se află în imediata apropiere a Portului Sudic. Este unul dintre cele mai bune locuri pentru a simţi spiritul oraşului şi pentru o sesiune de shopping printre numeroasele standuri de suveniruri, produse artizanale, condimente rare şi produse proaspete. De asemenea, în această piaţă este şi locul unde se desfășoară anual Festivalul Heringului, în cadrul căruia pescarii vând peşte proaspăt şi pâine neagră.
  • Biserica Temppeliaukio – construită în subteran, această biserică este unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură modernă din capitala Finlandei, singura parte vizibilă situată deasupra solului fiind acoperişul cu cupole. Considerată una dintre cele mai importante atracţii ale oraşului Helsinki, aceasta a fost finalizată în anul 1969 sub supravegherea fraţilor Soumalainen. Cunoscută şi sub numele de „Biserica din Stâncă”, această clădire este folosită şi ca loc de desfăşurare pentru tot felul de evenimente muzicale datorită acusticii sale superbe.
  • Castelul Turku - Situat într-unul dintre cele mai vechi orașe din Finlanda, despre Castelul Turku se spune că este cel mai mare exemplu de arhitectură medievală din Scandinavia. Castelul ce spune istoria de mai bine de 770 de ani a oraşului este în prezent un muzeu care conţine o sală de banchet dar şi o biserică, precum şi o expoziţie extraordinară de porţelanuri, bijuterii şi artefacte antice.
  • Parcul de distracţii Linnanmaki – este un alt obiectiv important al Finlandei fiind extrem de vizitat în orice moment al anului. Este unul dintre cele mai importante parcuri de distracţii din nordul Europei aici aflându-se un muzeu, un acvariu, un patinoar şi diverse facilităţi pentru iubitorii sporturilor de iarnă. În acest parc se organizează anual şi Carnavalul de toamnă.
  • Satul lui Moş Crăciiun - unul dintre cele mai populare parcuri de distracții din Finlanda, această atracție din Laponia este o adevărată minunăție de iarnă scăldată în atmosferă specifică a Crăciunului. Aici pot fi admirate biroul lui Moș Crăciun și oficiul poștal, împreună cu o serie de cafenele și magazine unde se vând diferite tipuri de obiecte de artizanat și suveniruri.
  • Castelul de zăpadă Kemi - cel mai mare castel de acest fel din lume a fost construit anual în orașul Kemi începând cu anul 1996. Acesta oferă un restaurant de zăpadă și o capelă de zăpadă, împreună cu un hotel cu gheață, ideal pentru familiile care îşi doresc o vacanță cu adevărat unică.

2.Natură și peisaje:

  • Insula Seurasaari – este adesea considerată un muzeu unic în aer liber, fiind situată la doar câţiva kilometri de centrul oraşului Helsinki. Aici pot fi admirate numeroase conace şi moşii vechi din ultimele patru secole, relocate din diferite părţi ale Finlandei. Este locul ideal de vizitat pentru turiştii care doresc să descopere vechiul mod tradiţional finlandez de viaţă.
  • Parcul Naţional Koli – este unul dintre cele mai frumoase locuri în care poate fi observată frumuseţea naturală a Finlandei, fiind îmbogăţit cu peisajele splendide ale zonelor deluroase luxuriante formate din resturile munţilor preistorici de acum două miliare de ani. Parcul este renumit pentru rarele sale caracteristici geologice precum şi pentru speciile de plante şi animale extrem de rare care se află aici, fiind considerat de finlandezi un loc sacru plin de mister şi magie.

Tradiții și Evenimente:

  • Noaptea Walpurgis – cunoscută popular sub numele de Vappu sau Ziua de Mai, acest eveniment coincide cu Festivalul de Primăvara şi are strânse legături cu Beltane, un festival celtic asemănător cu toate festivităţile care au loc în Europa la începutul lunii mai.
  • Festivalul Midsummer – cunoscut popular şi sub denumirea de Juhannus, acest eveniment se desfăşoară de obicei în sâmbătă din săptămâna 20 – 26 iunie şi celebrează solstiţiul de vară.
  • Ziua Independenţei - este organizată anual pe 6 decembrie, comemorând eliberarea țării de sub supremaţia Rusiei. În acest timp, președintele găzduiește un bal pentru diplomați, sportivi şi artişti care s-au făcut remarcaţi pe parcursul anului.

Ştiaţi că…

  • Finlanda este clasată pe locul 1 ca fiind cea mai fericită ţară din lume.
  • Pe întreg teritoriul Finlandei se află 187.889 de lacuri.
  • Consumul mediu de cafea pe cap de locuitor în Finlanda este de 12 kg pe an.
  • Sauna este un element tradiţional în Finlanda astfel că în întreaga ţară există mai multe saune decât maşini.
  • Finlandeza este foarte diferită de restul limbilor scandinave.
  • Educaţia este gratuită în Finlanda, inclusiv învăţământul universitar.
  • Finlanda a fost prima ţară din Europa care le-a dat femeilor dreptul de a vota.

Informaţii Turistice Utile

Clima Finlandei

Finlanda este caracterizată de o climă rece, temperată, datorită curenţilor golfului în care aceasta este situată. Iernile sunt tipice pentru regiunea nordică, cu temperaturi ce pot scădea până la -220C în nord şi chiar până la -500C în sud.

Vara, temperaturile sunt cuprinse între 20 – 300C, iar primăvara acestea se situează între 5 – 150C.

Finlanda este o destinație ce poate fi vizitată pe tot parcursul anului, mai puţin în perioada de tranziţie dintre toamna şi iarnă (lunile octombrie – decembrie) când vremea este de regulă ploioasă, umedă şi întunecată.

Viza

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Finlanda. Intrarea în Finlanda este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

Vaccinuri

Pentru intrarea în Finlanda nu se cer anumite vaccinuri. Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul  Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: www.cdc.gov.

Siguranţă

Finlanda este o ţară cu un nivel redus de criminalitate. Infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Înainte de plecarea în călătorie

  • Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului României în Finalanda
  • Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.

Sfaturi de călătorie în Finlanda

  • Documentele, valorile personale, biletele de călătorie, banii şi cărţile de credit trebuie păstrate în locuri sigure şi nu trebuie să fie expuse în mod vizibil.
  • Pentru ieşirile în oraş, în special în zonele aglomerate, lăsaţi la hotel documentele personale şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. Pe întreaga durată a călătoriei cu autobuzul sau trenul supravegheaţi bagajele dumneavoastră!