Site-ul nostru folosește cookies pentru a asigura utilizatorii de o experiență cât mai bună. Dând click pe “OK, am inteles”, acceptati cookie-urile oferite prin site-ul nostru. Puteti consulta aceste cookie-uri in politica de cookies. Puteti modifica preferintele dumneavoastra apasand pe butonul “setari avansate”
- Acasa
- Oferte Slovenia
Slovenia, oficial Republica Slovenia, este o țară situată la răscrucea principalelor rute comerciale și culturale din Europa, ce se învecinează la nord cu Austria, la nord – est cu Ungaria, la sud – est cu Croația, la vest cu Italia iar la sud – vest este mărginită de Marea Adriatică.
Izvoarele istorice au arătat faptul că actualele teritorii ale Sloveniei au fost locuite încă din timpurile preistorice. În secolul I d.Hr, romanii au cucerit regiunea slovenă și au construit numerose așezări și rute comerciale pentru ca ulterior zona să fie cucerită de către huni, triburile germanice și slave înainte de a deveni parte a Imperiului Bavarez, în Evul Mediu. În secolul al XIX – lea, majoritatea provinciilor slovene au fost alipite Imperiului Habsburgic, pentru ca ulterior, în secolul al XV – lea, perioada iluministă să oferte un mare avânt cultural și economic.
Între anii 1809 – 1813 Slovenia a devenit parte a Imperiului Francez condus de Napoleon având capitala oficială la Ljubljana, ulterior, după caderea acestuia, Slovenia să fie restituită Imperiului Austriac.
In anul 1918, Slovenia obține independența față de Austria și alături de Croațiai și Serbia formează Regatul Iugoslaviei, în anul 1929.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Iugoslavia a fost invadată de puterile axei și Slovenia a fost împărțită între Italia, Germania nazistă și Croația.
Anul 1987 a adus începutul primelor mișcări de eliberare din Iugoslavia socialistă, mișcări care în 23 decembrie 1990 se vor solda cu declararea Sloveniei ca stat independent în urma organizării primelor alegeri democratice din țară.
Top Atracții Turistice în Slovenia
1.Artă și Arhitectură:
- Piaţa Prešeren şi oraşul vechi Ljubljana
- Castelul Bled
- Vechea Casă a Vinului
- Piaţa Tartini
2.Natură și peisaje:
- Peşterile Postojna
- Peşterile Skocjan
- Parcul Naţional Triglav
Tradiții și Evenimente:
- Festivalul Ljubljana
- Festivalul Internaţional de Film Ljubljana
- Festivalul Maribor
- Festivalul Dantelei
INFO UTILE:
- Denumire oficială: Republica Slovenia
- Capitala: Ljubljana
- Limba oficială: slovenă
- Moneda: euro
- Fus orar: GMT + 1
- Electricitate: 230 V, frecvenţă 50 Hz, prize de tip european
- Prefix ţară: +386
- Formă de guvernământ: republica parlamentară
- Suprafaţa: 20.273 km2
- Aşezare: la răscrucea principalelor rute comerciale și culturale din Europa, ce se învecinează la nord cu Austria, la nord – est cu Ungaria, la sud – est cu Croația, la vest cu Italia iar la sud – vest este mărginită de Marea Adriatică.
- Populaţie: 2.094.060 locuitori
- Alte limbi vorbite: maghiară, italiană
- Grupuri etnice: 83.1% sloveni, 2% sârbi, 1.8% croaţi, 1.6% bosniaci, 0.8% maghiari, 0.1% italieni, 8.9% alte grupuri etnice nespecificate
- Religie: 73% catolici, 21.5% ireligioşi, 2.4% musulmani, 2% luterani
- Greutăţi / măsuri: metric
Top Oraşe de vizitat în Slovenia
- Ljubljana – este capitala și cel mai mare oraș al Sloveniei, de asemenea, este și centru cultural, educațional, economic și administrativ al țării. Cunoscut în antichitate drept orașul roman Emona, orașul modern Ljubljana a fost menționat pentru prima dată în prima jumătate a secolului al XII – lea. Situat la mijlocul unei rute comerciale între Marea Adriatică de Nord și regiunea Dunării, orașul a fost capitala istorică a regiunii Carniola, locul de reședintă a Monarhiei de Habsburg, sub a cărei stăpânire s-a aflat din Evul Mediu și până la dizolvarea Imperiului Austro – Ungar în anul 1918. După al doilea război mondial orașul a devenit capitala Republici Socialiste Slovenia, parte a Republicii Federale Socialiste Iugoslavia și a păstrat acest statut până Slovenia a devenit independentă în anul 1991. Printre cele mai importante obiective turistice ale orașului Ljubljana se numără: Castelul, Podul Dragonului, Parcul Tivoli, Piața Preseren, Catedrala.
Top Atracții Turistice în Slovenia
1.Artă și Arhitectură:
- Piaţa Prešeren şi oraşul vechi Ljubljana – Piaţa Presern, în forma sa ovală, reprezintă inima oraşului Ljubljana fiind locul unde se întâlnesc cele mai importante artere ale oraşului. În centrul pieţei poate fi admirată statuia celui mai cunoscut poet al Sloveniei, Dr.France Preseren, înconjurată de câteva clădiri construite în stilul arhitectural caracteristic oraşului Viena de la începutul anului 1900. Tot aici se află şi renumita biserica franciscană a Adormirii Maicii Domnului construită în secolul al XVII – lea, faimosul pod Dragon Bridge precum şi numeroase străzi pietonale împânzite de cafenele, baruri şi magazine.
- Castelul Bled – cu o istorie ce se întinde pe un întreg mileniu, acest castel situat în vârful unei stânci cu vedere spre lacul cu acelaşi nume oferă cel mai adesea o imagine idilică desprinsă din cărţile poştale. Interiorul castelului găzduieşte un muzeu în care sunt expuse numeroase artefacte istorice precum o broşă ce datează din secolul al VI – lea dar şi o replică a faimoasei prese de tipar a lui Guttenberg.
- Vechea Casă a Vinului – despre Slovenia se ştie că aceasta ar fi fost o mare producătoare de vin încă de pe vremea romanilor. În prezent, ţara se poate mândri cu peste 28.000 de mii de vinării, majoritatea aflate în regiunile Littoral, Valea Sava de Jos şi Valea Drava. Valea Drava este cea mai mare regiune viticolă a ţării dar şi cea mai veche de pe planetă, aşa cum a fost înregistrată în Cartea Recordurilor, având o vechime de peste 400 de ani, vinul obţinut aici din soiuri speciale de struguri fiind destinat exclusiv pentru consumul demnitarilor naţionali şi internaţionali. Vechea Casă a Vinului găzduieşte un muzeu în care vizitatorii pot afla mai multe detalii despre istoria producţiei de vin, despre evoluţia sticlelor de-a lungul anilor şi despre procesul special de îmbuteliere.
- Piaţa Tartini – este una dintre cele mai importante pieţe din Slovenia, fiind construită pe locul unui fost port maritim. Piaţa găzduieşte o serie de clădiri istorice notabile precum cel mai vechi conac gotic veneţian şi Biserica Sf. Gheorghe, iar în centrul pieţei se află statuia celebrului violonist slovac Giuseppe Tartini.
2.Natură și peisaje:
- Peşterile Postojna – acest sistem de peşteri uimitoare ce se întinde pe mai bine de 20 de kilometri a lua naştere în urma eroziunii apelor râului Pivka în stâncile înalte ale munților. In ultimii 180 de ani, aceste peşteri au devenit unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Sloveniei fiind extrem de apreciate pentru formaţiunile uimitoare de stalagmite şi stalactite precum şi pentru numeroasele specii de insecte şi amfibieni care trăiesc aici, inclusiv olmul, o specie de amfibian unică în această zonă. De asemenea, datoriră acusticii excelente pe care o oferă peşterile, una dintre acestea a fost transformată într-o sală de concerte cu 10.000 de locuri.
- Peşterile Skocjan – înscrise pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, aceste peşteri sunt un adevărat fenomen natural, fiind considerate manifestări unice ale naturii alături de Marele Canion şi de Marea Barieră de Corali. Întinderea vastă a peşterilor a dat naştere celui mai mare canion subteran cunoscut vreodată în care a luat naştere propriul său microclimat. Peşterile sunt formate din două caverne principale: în prima pot fi admirate numeroase formaţiuni calcaroase de stalactite şi stalagmite în timp ce cea de-a doua este formată din canionul subteran, lacuri şi cascade.
- Parcul Naţional Triglav – este o destinaţie extrem de apreciată în rândul iubitorilor de natură şi drumeţii deoarece aici se află cele mai înalte vârfuri ale Munţilor Alpi de pe întreg teritoriul Sloveniei. Parcul şi-a primit numele de la cel mai înalt vârf, Muntele Triglav, accesibil doar în perioada iunie – octombrie datorită condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile. Parcul este considerată o adevărată bijuterie a naturii aici putând fi admirate pe lângă numeroase specii de animale sălbatice şi păduri de pini şi una dintre cele mai frumoase cascade ale Sloveniei, Cascada Slap Savica, precum şi cel mai mare lac glaciar din zonă, Lacul Bohinj.
Tradiții și Evenimente:
- Festivalul Ljubljana – este cel mai mare eveniment cultural din Slovenia ce adună cu fiecare ediţie interpreţi din întreaga lume. Evenimentul se desfăşoară pe durata a 10 săptămâni şi presupună organizarea a numeroase spectacole de dans, operă şi concerte de muzică clasică. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în anul 1953 şi de atunci se desfăşoară anual între lunile iunie – septembrie şi presupune organizarea pestse 70 de concerte și spectacole.
- Festivalul Internaţional de Film Ljubljana – este un eveniment anual ce se desfăşoară în luna noiembrie şi are ca scop să aducă în Slovenia cele mai bune producţii cinematografice. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în anul 1990 şi este găzduit în Cankarjev Dom, cel mai mare centru cultural al Sloveniei.
- Festivalul Maribor – cu o tradiţie de peste 50 de ani, Festivalul Maribor este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din Slovenia. În fiecare septembrie, orașul Maribor găzduiește soliști și membri ai Orchestrei Festivalului Maribor, alături de interpreți de seamă din străinătate.
- Festivalul Dantelei – este un eveniment organizat anual în luna iunie în oraşul Indrija pentru a sărbători tradiţia oraşului în confecționarea dantelei. Pe tot parcursul festivalului sunt organizate numeroase ateliere, expoziţii, concursuri dar şi degustări de preparate locale.
Ştiaţi că…
- Podul Solkan este cel mai lung pod de piatră în formă de arc din lume pe care se află o cale ferată. Podul a fost construit între anii 1900 – 1906 din 4355 de blocuri de piatră care se întind pe o lungime de 220 de metri.
- Dintr-o populație totală de aproximativ 2 milioane de locuitori, 90.000 dintre aceștia sunt apicultori.
- În Slovenia se găsesc aproximativ 10000 de peșteri și grote.
- Lacul Bled este cea mai populară atracție turistică a țării.
- În Slovenia există 46 de dialecte diferite.
- Peste 61% din suprafața totală a țării este suprafață împădurită.
Informaţii Turistice Utile
Clima Sloveniei
Datorită geografiei țării, clima Sloveniei variază foarte mult între zona de coastă și cea de munte.
Zona de litoral este caracterizată de un climat mediteranean, cu veri calde în care temperaturile ajung până în jurul valorilor de 230C și ierni blânde cu temperaturi situate în jurul valorilor de 20C.
Centrul țării este situat într-o zonă de climat continental cu temperaturi ce vara ajung până la 150C în timp ce iarna acestea ajung la valori extrem de scăzute de până la 00C, tot aici înregistrându-se și cele mai multe precipitații din țară.
Perioada recomandată pentru vizitarea Sloveniei este cuprinsă fie între lunile de vară (iunie – august) atunci când vremea este extrem de plăcută și toate atracțiile turistice sunt deschise publicului larg, fie în luna decembrie, care este extrem de apreciată de către iubitorii sporturilor de iarnă.
Viza
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica Slovenia. Intrarea pe teritoriul țării este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate, valabile pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.
Vaccinuri
Pentru intrarea în Slovenia nu se cere dovada unor vaccinări speciale.
Siguranţă
Slovenia este o țară sigură din punctul de vedere al criminalității.
Infracțiuni minore de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate (gări, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
Înainte de plecarea în călătorie
- Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului României Slovenia.
- Asiguraţi-vă că ştiţi limita de bani pe care o puteţi retrage de la ATM şi PIN-ul cardului pe care urmează să-l utilizaţi.
- Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.
Sfaturi de călătorie în Slovenia
Şi pentru că turiştii informaţi se vor bucura mai mult de şederea lor, iată câteva sugestii:
- Zile însorite, luminoase necesită ochelari de soare care vă vor proteja
- În timpul verii este necesar să vă protejaţi pielea de razele ultraviolete. Chiar dacă temperaturile sunt în general blânde, veţi fi expuşi razelor puternice ale soarelui, de aceea vă sfătuim să luaţi cu dvs. loţiunea de protecţie solară cu care sunteţi obişnuiţi, pentru că dacă le veţi folosi pe cele locale, cu care nu sunteţi familiarizaţi, s-ar putea să aveţi reacţii adverse.
- Aduceţi cu dumneavoastră aparatul foto şi camera de filmat, baterii suficiente şi toate accesoriile de care aveţi în general nevoie
- Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
- Deși bacșisul nu este o practică comună în Slovenia, un bacșiș de 10 – 15% din valoarea totală a serviciilor este extrem de apreciat.