Ziua
1
-
25.01.2027
Bucureşti – Istanbul – Bangkok
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 13:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1040 (15:30 / 18:05), de unde se va pleca spre Bangkok cu zborul TK 064 (19:45 / 08:40).
Ziua
2
-
26.01.2027
Bangkok
- Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*)
- Piaţa de flori Pak Khlong Talat
Chinatown
Wat Traimit
plimbare pe Fluviul Chao Praya
Wat Arun
Sosire la ora 08:40 în Bangkok, unul dintre cele mai fascinante orașe ale Asiei, un tărâm al palatelor somptuoase, al templelor budiste strălucitoare și al farmecului feminin aparte al fetelor „thai”. Cei peste șapte milioane de locuitori își numesc orașul Krung Thep, adică „Orașul Îngerilor”. Întâlnire cu ghidul local, alături de care ne vom deplasa spre Piaţa de flori Pak Khlong Talat, unde vom avea ocazia să admirăm o mulţime de plante şi flori exotice şi în Chinatown. Vom vizita apoi emblematicul templu Wat Traimit, situat la intrarea în Cartierul Chinezesc, care adăposteşte o impresionantă statuie din aur a lui Buddha, care are o înălţime de 5 m şi care cântăreşte nu mai puţin de 5,5 t de aur. Dejun inclus la un restaurant local. Ne vom deplasa apoi spre debarcader pentru o plimbare pe Fluviul Chao Praya, cea mai impresionantă şi pitorească zonă, care pare animată non-stop datorită bărcilor taxi şi a celorlalte ambarcaţiuni care transportă tot felul de mărfuri. Pe parcurs, ne vom opri la Wat Arun, Templul Răsăritului, o bijuterie strălucitoare pe malul fluviului Chao Phraya din Bangkok, silueta sa se înalță ca o promisiune către cer, scăldată în razele aurii ale soarelui. Fațada este decorată cu mii de fragmente de porțelan chinezesc și scoici, reflectând lumina ca o oglindă spartă în mii de amintiri. Este un loc unde spiritualitatea se împletește cu arhitectura, iar liniștea te cuprinde ca un abur cald într-o dimineață de vară tropicală. Fiecare treaptă urcată te apropie nu doar de panorama orașului, ci și de o clipă de reflecție interioară. Transfer pentru cazare la Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*).
Ziua
3
-
27.01.2027
Bangkok
- Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*)
- Wat Pho
Wat Benjamabopit
Palatul Regal
Wat Phra Keo
Templul lui Buddha de Smarald
Mic dejun. Zi dedicată vizitării celor mai importante temple din Bangkok, începând cu Wat Pho, cel mai mare templu al orașului, care se numeşte astfel datorită statuii gigantice care-l reprezintă pe Buddha Culcat, statuie suflată cu aur, ce are o înălţime de 15 m şi o lungime de 46 m, cu tălpi frumos încrustate în sidef, templu care este în acelaşi timp şi cea mai mare mănăstire din Thailanda. Vom continua cu Wat Benjamabopit, o „bijuterie” a arhitecturii thailandeze, un superb templu construit din marmură albă. Dejun inclus la un restaurant local. În continuarea zilei, vom vizita Palatul Regal (Grand Palace) fondat în anul 1782 de către regele Rama I, ale cărui ziduri impunătoare închid o suprafaţă de 259 ha. Complexul format din mai multe clădiri folosite în trecut pentru diverse ocazii, este în prezent folosit pentru ceremonii oficiale de stat. Întregul complex conţine sanctuare îmbrăcate în sticlă şi mozaic viu colorat, dând impresia unui ţinut de basm. Intrările sunt păzite de yaksha, creaturi gigantice cu nas turtit, ochi înspăimântători şi colţi puternici, îndreptaţi spre eventualii agresori. Vom avea prilejul de a admira Palatul Recepţiilor, Sala Tronului, Sala Încoronărilor, Palatul Funerar, Casa de oaspeţi şi Wat Phra Keo, Templul lui Buddha de Smarald, care este de fapt Capela Regală a Palatului, unde se află statuia cea mai venerată din Thailanda, care reprezintă o imagine a lui Buddha, sculptată într-o singură piatră de jad. Seara, opţional croazieră cu cină tradiţională şi muzică thailandeză pe Fluviul Chao Praya, o inedită ocazie de a vedea oraşul luminat feeric. Cazare la Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*).
Ziua
4
-
28.01.2027
Bangkok – Piaţa Plutitoare Damnoen Saduak – Kanchanaburi
- Home Phutoey River Kwai Hotspring & Nature Resort (sau similar)
- Piața Plutitoare
Elephants World
Pod de pe râul Kwai
Mic dejun. În această dimineață vom face o excursie la Piața Plutitoare din Damnoen Saduak, considerată drept unul dintre cele mai exotice obiective turistice de lângă Bangkok. Damnoen Saduak este situată în districtul cu același nume din provincia Ratchaburi, la o distanță de aprox. 105 km de Bangkok. Potrivit istoriei locului, existența pieței este datorată Regelui Rama al IV-lea, care a ordonat în anul 1866 construcția unui canal lung de 32 km pentru a lega râurile Mae Klong și Tachine. Treptat, calitatea deosebită a solului din zona canalului a făcut ca agricultura să înflorească în district, ceea ce a atras o cerere uriașă din partea consumatorilor de legume și fructe proaspete. Vom face o plimbare cu barca motorizată de-a lungul canalelor, prilej de a descoperi modul tradiţional de comercializare a fructelor, legumelor şi a altor bunuri proaspete, direct din pitoreştile ambarcaţiuni ale localnicilor. În continuarea zilei ne vom deplasa spre provincia Kanchanaburi, un loc unde natura și trecutul se împletesc într-o armonie profundă. Aici vom trăi una dintre cele mai emoționante experiențe ale circuitului: vizita la Elephants World, un sanctuar dedicat elefanților salvați. Vom avea ocazia să interacționăm cu aceste ființe impresionante într-un mod responsabil, le vom observa și descoperi povestea lor. Vizita va include interacțiuni autentice și profunde cu elefanții: hrănirea elefanților, baie cu elefanții și tratament cu nămol și plante medicinale, ne vom bucura de momente jucăușe alături de elefanți, direct în râu. Vom primi, pentru confort și imersiune culturală, haine locale de tip Mauhom, pe care le vom purta pe durata programului. Dejun inclus, în mijlocul naturii, într-o atmosferă liniștitoare. După-amiaza vom face o incursiune în istorie la celebrul Pod de pe râul Kwai, parte din faimoasa „Cale Ferată a Morții”, construită de prizonierii de război la ordinul japonezilor, simbol al unei perioade marcante din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cazare la Home Phutoey River Kwai Hotspring & Nature Resort (sau similar).
Ziua
5
-
29.01.2027
Kanchanaburi – Parcul Național Erawan – Bangkok
- Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Plecare spre unul dintre cele mai spectaculoase colțuri naturale ale Thailandei, Parcul Național Erawan, unde natura își spune povestea în nuanțe de verde și turcoaz, iar faimoasa cascadă Erawan, în cele șapte trepte ale sale, pare desprinsă dintr-un vis tropical. Vom avea timp să explorăm traseele umbrite de junglă, de a urca în ritm propriu și de a ne opri ori de câte ori vom simți chemarea apei. Piscinele naturale, limpezi și răcoritoare, ne invită la relaxare, un moment de liniște pură, în care timpul pare că încetinește doar pentru noi. După-amiaza vom revenim la energia vibrantă a Bangkokului, unde contrastul dintre natură și oraș devine parte din farmecul călătoriei. Cazare la Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*).
Ziua
6
-
30.01.2027
Bangkok – Koh Chang
- The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. În această zi vom părăsi agitația Bangkokului pornind într-o călătorie spre mare, ce ne va purta pas cu pas, spre un alt ritm de viață pe un traseu presărat cu peisaje tot mai verzi și mai liniștite. Vom traversa cu un ferry boat spre Koh Chang, a doua cea mai mare insulă a Thailandei, unde jungla coboară până aproape de plajă, iar liniștea devine un lux autentic. Aici, timpul nu se măsoară în ore, ci în apusuri, în sunetul valurilor și în respirații adânci. Transfer pentru cazare într-un resort cu plajă proprie din Golful Klong Son, la The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*).
Ziua
7
-
31.01.2027
Koh Chang
- The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*)
- croazieră de tip island-hopping Koh Klum, Koh Wai și Koh Laoya
Mic dejun. Dimineața vom explora insulele din împrejurimi într-o croazieră de tip island-hopping cu dejun inclus de o jumătate de zi cu barca rapidă către 3 insule cu plaje spectaculoase și locuri excelente pentru snorkeling, situate la mică distanță de Koh Chang. Se vor face opriri pe insulele Koh Klum, Koh Wai și Koh Laoya, cunoscute pentru plajele lor frumoase și apele limpezi. Întoarcere pentru cazare la The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*).
Ziua
8
-
01.02.2027
Koh Chang – Arhipelagul Koh Rang – Island hopping
- The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*)
- excursie de 1 zi de tip island-hopping Arhipelagul Koh Rang
Mic dejun. În această zi vom face o excursie de 1 zi de tip island-hopping cu o barcă tradițională thailandeză, pe care vom porni către Arhipelagul Koh Rang, compus din insulițe fermecătoare. Pe parcurs ne vom bucura de un dejun în stil thailandez. Snorkelingul în jurul arhipelagului Koh Rang, unde vor avea loc trei dintre opriri, este considerat cel mai bun din zona Koh Chang. La fiecare oprire, echipajul ne va arăta cele mai bune locuri pentru snorkeling și va înota alături de noi pentru a ne oferi toate informațiile necesare. În funcție de vreme și de condițiile mării, sunt prevăzute trei opriri pentru snorkeling, la insulele Koh Yak Lek, Koh Mapring și Koh Rang. Două opriri se fac direct de pe barcă, iar la Koh Rang vom avea ocazia să înotăm până la o plajă cu nisip fin, pentru un moment de relaxare. Ultima insulă vizitată este Koh Wai, unde barca va ancora la ponton pentru acces ușor către plajă. Înainte de întoarcerea în Koh Chang, vom face o oprire specială pentru a vedea maimuțele sălbatice care își fac veacul pe stâncile din apropiere. Transfer pentru cazare la The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*).
Ziua
9
-
02.02.2027
Koh Chang
- The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*)
- curs de gătit la Klong Plu Cooking School
Mic dejun. Zi liberă în Koh Chang, pe care o vom putea petrece așa cum vom dori, prilej de a ne bucura de preparatele din fructe de mare sau de atmosfera barurilor de pe plaja. Putem alege să ne lăsăm purtați de ritmul lent al insulei, să ne relaxăm pe plajă cu briza caldă în păr sau să explorăm colțurile ascunse ale acestui paradis tropical. Opțional, veți putea pătrunde în inima culturii thailandeze printr-o experiență care vă va cuceri toate simțurile, un curs de gătit la Klong Plu Cooking School, ce vă va dezvălui câteva din secretele bucătăriei locale. Într-un cadru autentic, înconjurat de verdele tropical al insulei Koh Chang, veți descoperi arta echilibrului perfect dintre dulce, sărat, acrișor și picant. Sub îndrumarea bucătarilor locali, veți învăța să pregătiți preparate tradiționale thailandeze, de la supe aromate până la curry-uri bogate și deserturi exotice. Nu este doar un curs de gătit, ci o incursiune în cultura locului, căci veți afla poveștile ingredientelor, veți râde, veți gusta și, inevitabil, vă veți îndrăgosti de simplitatea sofisticată a bucătăriei thailandeze. La final, veți putea savura chiar preparatele create de dumneavoastră, într-un moment de satisfacție pură. Cazare la The Aiyapura Koh Chang 4* (sau similar 4*).
Ziua
10
-
03.02.2027
Koh Chang – Koh Samet
- Hotel Saikaew Beach Resort 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. În această zi ne vom lua rămas bun de la liniștea din Koh Chang și vom porni înapoi spre continent, cu un transfer care ne va purta spre provincia Rayong. De aici, o scurtă traversare cu barca ne va deschide poarta către o nouă oază tropicală, Koh Samet (se va achita cash, individual, la fața locului taxa de intrare în parcul național). Cunoscută pentru plajele sale cu nisip alb, fin ca pudra și pentru apele limpezi în nuanțe de turcoaz, insula este definiția perfectă a relaxării. Atmosfera este lejeră, aproape visătoare, iar fiecare pas pe malul mării pare să șteargă graba din tine. După sosire, cazare la resort. Restul zilei te invită să încetinești, să respiri și să te bucuri de simplitatea pură a unei evadări la ocean. Cazare la Hotel Saikaew Beach Resort 4* (sau similar 4*).
Ziua
11
-
04.02.2027
Koh Samet
- Hotel Saikaew Beach Resort 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. O nouă zi în paradis, în care nu există program… doar dorințe. Atmosfera relaxată a resortului ne va îmbia să alegem exact ritmul care ni se potrivește. Veți putea începe cu o baie în mare sau într-una dintre piscinele ascunse printre palmieri, ori cu o sesiune de răsfăț la spa, unde fiecare grijă se dizolvă încet. Ziua poate prinde viață pe nisipul fin, într-un joc de volei pe plajă sau într-o sesiune de înot sub soarele tropical. Iar dacă veți alege liniștea, un șezlong, o carte și sunetul valurilor sunt tot ce veți avea nevoie. Spre seară, insula își schimbă ritmul. Plaja se aprinde în culori calde, spectacolele cu foc dansează sub cerul nopții, iar muzica live completează o atmosferă aproape ireală. Din când în când, workshopurile și activitățile tematice adaugă un strop de culoare experiențelor noastre. Cazare la Hotel Saikaew Beach Resort 4* (sau similar 4*).
Ziua
12
-
05.02.2027
Koh Samet
- Hotel Saikaew Beach Resort 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. La SaiKaew Beach Resort, fiecare zi poate avea o altă poveste. De la relaxare totală până la mici aventuri tropicale, toate într-un decor care pare pictat. Resortul ne pune la dispoziție activități pe apă, cum ar fi: snorkeling în ape cristaline, printre recife și pești colorați, caiac și paddle board pentru explorări liniștite pe mare, jet ski sau parasailing (contra cost). Cazare la Hotel Saikaew Beach Resort 4* (sau similar 4*).
Ziua
13
-
06.02.2027
Koh Chang – Bangkok
- Centre Point Hotel Chidlom 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Dimineața va începe în ritmul blând al insulei Koh Samet, cu ultimele momente de liniște petrecute la malul mării. Apoi, în jurul prânzului, ne vom lua rămas bun de la resort și vom porni spre continent, cu ferry-ul către Ban Phe Pier. De aici, vom fi transferați la Bangkok, pentru cazare la hotel. Restul zilei va fi liber, prilej de relaxare cu un masaj thailandez autentic, de explorare a magazinelor elegante din Siam Paragon sau MBK Center, sau a atmosferei boeme de la Asiatique The Riverfront, unde luminile serii se reflectă spectaculos în apele râului. Cazare la Centre Point Hotel Chidlom 4* (sau similar 4*).
Ziua
14
-
07.02.2027
Bangkok – Ayutthaya – Bangkok
- Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Această zi în Bangkok vă aparține. Veți putea să vă petreceți timpul în Bangkok plimbându-vă printre tarabe parfumate, temple vibrante și cafenele cochete, să faceți ultimele cumpărături într-unul dintre mall-urile orașului, sau pur și simplu să vă lăsați purtați de farmecul metropolei la pas. Opțional, va propunem o excursie la Ayutthaya, vechea capitală a regatului Siam, fondată în anul 1350 de prințul U Thong, care a pus piatra de temelie a viitoarei capitale a regatului, ce cuprindea aproape întreg teritoriul Thailandei contemporane și o mare parte din Cambodgia de astăzi, dar care a fost distrusă de birmanezi în anul 1767. Pe parcurs veți face o oprire la Palatul Bang Pa-In, într-o regiune extrem de romantică, pentru a vizita fosta reşedinţă de vară a regelui Rama al V-lea, palat frumos decorat, atât în stil chinezesc cât şi european. Vă vor încânta şi grădinile palatului deosebit de frumoase, care adăpostesc numeroase specii de flori rare. Ajunşi în Ayutthaya, veți descoperi ruine de temple majestuoase, pagode năpădite de rădăcini și statui tăcute ale lui Buddha care veghează cu seninătate peste secole. Veți vizita parcul istoric unde veți putea admira ruinele numeroaselor temple de odinioară, precum Vihara Phra Mongkol Bophit, unde se află cea mai mare statuie de bronz a lui Buddha din Thailanda, Wat Chai Watthanaram, care are o arhitectură asemănătoare templului Angkor Wat din Cambodgia, Wat Phra Si Sanphet situat în complexul unui vechi palat regal din Ayutthaya şi Wat Mahathat, unde se află imaginea lui Buddha înconjurată de rădăcinile unui copac. Veți pleca apoi spre Wat Chong Lom pentru îmbarcarea pe un vas de croazieră cu care vă veți întoarce la Bangkok. Dejun la bordul vasului. Veți putea admira peisajul exotic şi veți avea prilejul de a observa viaţa locuitorilor de pe malul râului Chao Phraya. Cazare la Hotel Centre Point Chidlom 4* (sau similar 4*), pâna în jurul orei 18:00 (late check-out inclus). Transfer la aeroportul din Bangkok pentru plecarea cu compania Turkish Airlines, zbor TK 069 (23:15 / 06:10) spre Istanbul.
Ziua
15
-
08.02.2027
Bangkok – Istanbul – București
Din Istanbul vom pleca spre București cu zborul TK 1043 (08:30 / 08:50).