Ziua
1
-
14.03.2027
București – Istanbul
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 19:30 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:45 / 00:15).
Citește tot
Ziua
2
-
15.03.2027
Istanbul – Taipei
Hotel Caesar Park Taipei 5* (sau similar 5*)
Din Istanbul vom pleca cu zborul TK 024 (01:55 / 17:40) spre Taipei, capitala Taiwanului, unul dintre cele mai frumoase și interesante orașe din Asia, fiind ales Capitala Mondială a Designului în anul 2016, care îmbină tradiția chineză cu modernitatea: temple și piețe vechi coexistă cu mall-uri high-tech și clădiri de birouri ultramoderne. Întâlnire cu reprezentantul local, alături de care vom începe incursiunea în fascinantul oraș cu o oprire la Centrul Financiar Internațional Taipei, cunoscut sub numele de Taipei 101, unul dintre simbolurile orașului, un zgârie-nori de unde se poate observa întreg orașul, actualmente al doilea cel mai înalt turn din lume, după Burj Khalifa din Dubai. Vom lua liftul de mare viteză până la puntea de observație, de unde vom avea vederi uluitoare ale orizontului orașului. Seara, vom descoperi atmosfera autentică a capitalei într-una dintre renumitele piețe de noapte din Taipei, adevărate centre ale culturii gastronomice locale, unde vom avea ocazia să descoperim aromele exotice ale bucătăriei stradale și să ne bucurăm de energia plină de culoare a orașului. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Caesar Park Taipei 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
3
-
16.03.2027
Taipei – Jiufen – Shifen – Taipei
Hotel Caesar Park Taipei 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre pitoreasca regiune de nord-est a Taiwanului, o zonă spectaculoasă, unde peisajele montane se întâlnesc cu priveliștile asupra coastei. Prima oprire va fi la Jiufen, fostă localitate minieră, în prezent renumită pentru străduțele sale înguste, ceainăriile tradiționale, magazinele cu suveniruri și atmosfera sa aparte, care amintește de Taiwanul de altădată. Ne vom deplasa apoi către Shifen, vechi orășel de pe linia ferată Pingxi, cunoscut pentru gara sa istorică, pentru strada traversată de tren și pentru una dintre cele mai îndrăgite tradiții locale: lansarea lampioanelor de hârtie către cer. Aici vom avea ocazia să ne scriem dorințele și mesajele pe un lampion, pe care îl vom elibera apoi într-un gest simbolic de speranță, noroc și optimism. Tradiția lampioanelor din zona Pingxi-Shifen este strâns legată de istoria comunităților locale, acestea fiind folosite în trecut ca semnale de siguranță, iar în timp transformându-se într-un obicei plin de emoție și semnificație. Experiența ne va oferi un moment memorabil, într-un decor pitoresc, specific nordului Taiwanului. Cină la un restaurant local și întoarcere în Taipei pentru cazare la Hotel Caesar Park Taipei 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
4
-
17.03.2027
Taipei – Sun Moon Lake
Hotel Sun Moon Lake 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Plecare spre Sun Moon Lake, cel mai mare lac al Taiwanului, situat la aprox.750 m altitudine, într-un decor spectaculos de munți împăduriți, dealuri înverzite și ape liniștite. Considerat una dintre cele mai frumoase zone naturale ale insulei, lacul își datorează numele formei sale: partea estică amintește de discul soarelui, iar partea vestică de semiluna lunii. Pe lângă frumusețea sa naturală, Sun Moon Lake are și o importantă semnificație culturală. În mijlocul lacului se află Insula Lalu, considerată loc sacru de comunitatea indigenă Thao. Potrivit legendei, strămoșii Thao au descoperit lacul urmărind o căprioară albă prin munți, aceasta conducându-i către un loc bogat în pește și resurse naturale. În prezent, căprioara este unul dintre simbolurile legendei și ale legăturii spirituale dintre comunitatea Thao și lac. Pe parcursul drumului ne vom opri pentru dejun. Ajunși la Sun Moon Lake, vom vedea Centrul de Vizitare Xiangshan, apreciat pentru arhitectura sa modernă și pentru panoramele superbe asupra lacului. Vom continua cu vizitarea Templului Wenwu, construit inițial în anul 1938 și reconstruit în 1969, un important lăcaș de cult dedicat idealurilor civile și militare, unde sunt venerați Confucius, Guan Gong și alte figuri emblematice ale tradiției chineze. Experiența va continua cu o croazieră privată pe lac, prilej de a admira peisajele montane, apele liniștite și atmosfera aparte a acestei destinații emblematice din Taiwan. Ulterior, vom explora satul Ita Thao, cunoscut pentru cultura comunității indigene Thao, pentru atmosfera sa locală autentică și pentru micile magazine cu produse tradiționale și specialități locale. În această perioadă a anului vom putea avea șansa de a surprinde florile de cireș, înflorirea maximă având loc de obicei în primele săptămâni ale lunii martie. Cazare la Hotel Sun Moon Lake 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
5
-
18.03.2027
Sun Moon Lake – Alishan
Hotel Alishan 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. În această zi vom porni către renumita zonă montană Alishan, una dintre cele mai spectaculoase regiuni naturale ale Taiwanului, celebră pentru pădurile sale de chiparoși seculari, potecile pitorești, plantațiile de ceai, calea ferată forestieră și peisajele alpine învăluite adesea în ceață. Situată la peste 2.000 m altitudine, zona Alishan oferă un decor aparte, unde aerul curat de munte, vegetația luxuriantă și liniștea pădurilor creează una dintre cele mai frumoase experiențe ale călătoriei în Taiwan. Regiunea este cunoscută și pentru fenomenele sale naturale spectaculoase, precum răsăritul de soare și „marea de nori”, dar și pentru atmosfera sa romantică din timpul primăverii. În această perioadă a anului, Alishan capătă un farmec deosebit datorită cireșilor înfloriți, care pot transforma versanții muntelui și aleile din zona forestieră într-un decor delicat, în nuanțe de alb și roz. În funcție de condițiile climatice, vom putea admira spectacolul florilor de cireș, unul dintre cele mai așteptate momente ale primăverii taiwaneze. Ne vom bucura de atmosfera liniștită, de climatul răcoros specific zonei alpine, de frumusețea peisajelor montane care au făcut din Alishan una dintre cele mai iubite destinații ale Taiwanului, și nu în ultimul rând, de spectacolul cireșilor înfloriți. Cină și cazare la Hotel Alishan 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
6
-
19.03.2027
Alishan – Shizhuo – Tainan
Hotel Silk Place Tainan 5* (sau similar 5*)
Dis-de-dimineață, în funcție de condițiile meteorologice, vom putea admira unul dintre cele mai spectaculoase momente ale călătoriei: răsăritul de soare din Alishan. Lumina dimineții, care se ridică treptat deasupra munților și a văilor acoperite adesea de nori, creează un peisaj impresionant și o atmosferă deosebit de liniștită. Mic dejun. Transfer la gară pentru o călătorie pe una dintre liniile pitorești ale Alishan Forest Railway, celebra cale ferată forestieră a regiunii, una dintre cele mai îndrăgite atracții ale Taiwanului montan. Traseul oferă o experiență aparte, printre păduri de chiparoși, peisaje alpine și stații cu farmec istoric, evocând perioada în care această cale ferată era folosită pentru transportul lemnului, înainte de a deveni un simbol turistic al zonei. Ne vom îndrepta apoi către zona Shizhuo, renumită pentru plantațiile sale de ceai de munte și pentru peisajele spectaculoase din regiunea Alishan. Aici vom participa la o degustare de ceai și vom descoperi aromele, tradițiile și metodele de producție care au făcut ca ceaiul taiwanez de altitudine să fie apreciat în întreaga lume. Dejun la un restaurant local, după care ne vom deplasa spre Tainan, vechea capitală a Taiwanului și unul dintre cele mai importante centre istorice și culturale ale insulei. Considerat leagănul istoric al Taiwanului, orașul este renumit pentru templele sale, monumentele vechi, arhitectura tradițională, gastronomia locală și atmosfera autentică păstrată pe străduțele sale pline de povești. Cazare la Hotel Silk Place Tainan 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
7
-
20.03.2027
Tainan – Kaohsiung
Hotel H2O Kaohsiung 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Plecare spre Kaohsiung, unul dintre cele mai importante orașe ale Taiwanului și principalul port al insulei, situat în sud-vestul țării, pe coasta de vest. Oraș modern, dinamic și deschis către mare, Kaohsiung îmbină atmosfera portuară cu spații culturale revitalizate, zone de promenadă și atracții care reflectă energia sudului taiwanez. Pe parcursul drumului vom vizita Mănăstirea Fo Guang Shan, unul dintre cele mai importante centre budiste din Taiwan, situată într-un peisaj magnific, înconjurată de munți și ape. Complexul este renumit pentru arhitectura sa monumentală, atmosfera spirituală și pentru impresionanta statuie aurită a Marelui Buddha, vizibilă de la distanță, înconjurată de sute de alte reprezentări ale lui Buddha. Dejun la un restaurant local. După sosirea în Kaohsiung vom descoperi Pier-2 Art Center, un fost cartier de depozite portuare transformat într-un spațiu vibrant dedicat artei contemporane, industriilor creative și evenimentelor culturale. Clădirile industriale au fost revitalizate și găzduiesc în prezent expoziții, instalații artistice, ateliere, magazine creative și spații de relaxare, oferind una dintre cele mai interesante experiențe urbane din Kaohsiung. Cazare la Hotel H2O Kaohsiung 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
8
-
21.03.2027
Kaohsiung – Taipei
Hotel Caesar Park Taipei 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Transfer la gară, de unde vom lua trenul de mare viteză către Taipei, bucurându-ne de o călătorie confortabilă care traversează Taiwanul de la sud la nord. După sosire, însoțiți de ghidul local, vom porni într-un tur panoramic al orașului Taipei care va include Muzeul Palatului Național, unul dintre cele mai importante muzee de artă și civilizație chineză din lume, care adăpostește o colecție impresionantă de picturi, caligrafii, ceramică, bronzuri, obiecte de jad, cărți rare și documente istorice. Vom continua cu o oprire pentru fotografii la impunătorul Grand Hotel Taipei, unul dintre simbolurile arhitecturale ale orașului. Clădirea impresionează prin silueta sa monumentală, coloanele roșii, acoperișurile aurii și stilul inspirat de arhitectura tradițională chineză, fiind considerată unul dintre reperele elegante ale capitalei taiwaneze. Dejun la un restaurant local. În continuarea zilei vom vedea Chiang Kai-shek Memorial Hall, unul dintre cele mai cunoscute monumente ale orașului, ridicat în memoria fostului președinte al Republicii China. Ansamblul monumental, cu ziduri albe, acoperișuri albastre și o amplă piață ceremonială, este un reper important al istoriei moderne a Taiwanului. Vom vizita apoi Templul Longshan, unul dintre cele mai vechi și mai iubite temple din Taipei, construit în sec. al XVIII-lea. Lăcașul este dedicat mai multor divinități budiste și taoiste, iar atmosfera sa vie, cu localnici veniți să se roage pentru noroc, sănătate și protecție, oferă o imagine autentică asupra spiritualității taiwaneze. Transfer pentru cazare la Hotel Caesar Park Taipei 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
9
-
22.03.2027
Taipei – Cebu City (Insula Cebu)
Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania China Airlines, zbor CI 705 (08:10 / 11:10) spre Insula Cebu, situată în centrul arhipelagului Filipine și inclusă în fascinantul grup al Insulelor Visayas. Cebu este una dintre cele mai cunoscute și mai vizitate insule ale Filipinelor, apreciată pentru peisajele sale tropicale, apele limpezi, plajele spectaculoase și bogata moștenire istorică. Capitala insulei, Cebu City, este un important centru economic, cultural și turistic, unde atmosfera modernă se îmbină cu influențele coloniale spaniole și cu tradițiile filipineze. Orașul este considerat unul dintre leagănele istoriei Filipinelor, fiind legat de primele contacte europene și de începuturile creștinismului în arhipelag. Transfer pentru cazare la Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
10
-
23.03.2027
Insula Cebu – Insula Bohol – Insula Cebu
Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Transfer în port, de unde vom porni într-o excursie de 1 zi pe Insula Bohol, una dintre cele mai pitorești destinații ale regiunii Visayas Centrale. Ne vom îmbarca pe ferryboat către Bohol, insulă cunoscută pentru peisajele sale tropicale, patrimoniul istoric, tradițiile locale și atracțiile naturale spectaculoase. Vom vizita Biserica Baclayon, unul dintre cele mai vechi lăcașuri creștine din Bohol, declarat Comoară Culturală Națională și reper important al perioadei coloniale spaniole din Filipine. Ne vom deplasa apoi spre Sanctuarul de Tarsieri, situat într-un cadru natural luxuriant, unde vom putea observa, de la distanță și cu respect pentru habitatul lor, aceste mici primate rare, considerate printre cele mai fascinante specii ale arhipelagului filipinez. Vom continua cu o croazieră pe Râul Loboc, într-un decor tropical deosebit, cu vegetație abundentă și atmosferă relaxantă. La bord vom avea inclus dejunul, iar programul va fi completat de momente de muzică și dansuri tradiționale filipineze, care oferă o imagine plăcută asupra ospitalității locale. Excursia se va încheia cu o oprire la faimoasele Chocolate Hills - Dealurile de Ciocolată, o formațiune geologică unică, de renume mondial, una dintre cele mai importante atracții turistice din Bohol. Acestea sunt de fapt aprox. 1.200 de coline de formă conică acoperite cu iarbă, care capătă în sezonul uscat o nuanță maronie, amintind de mici movile de ciocolată. De la punctul de belvedere vom putea admira panorama spectaculoasă și vom avea timp pentru fotografii instagramabile. Spre după-amiază vom reveni pe Insula Cebu pentru cazare la Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
11
-
24.03.2027
Cebu City – Oslob (Insula Cebu)
Hotel W Golf Resort (sau similar)
Mic dejun. În această zi vom porni spre sudul insulei Cebu, într-o etapă dedicată peisajelor tropicale și aventurii. Ne vom îndrepta către zona Oslob, situată pe coasta sud-estică a insulei Cebu, cunoscută pentru atmosfera sa de litoral, peisajele marine și apropierea de unele dintre cele mai spectaculoase atracții naturale ale regiunii. Pentru cei dornici de aventură, propunem, opțional, experiența Badian Canyoneering, una dintre cele mai cunoscute activități outdoor din Cebu. Această aventură spectaculoasă se desfășoară în zona Badian / Kanlaob și combină mersul prin canion, înotul în ape limpezi, alunecările pe formațiuni naturale de stâncă și, pentru cei care doresc, sărituri în bazine naturale, sub supravegherea ghizilor locali. Traseul se încheie, de obicei, în apropierea faimoaselor Kawasan Falls, un ansamblu de cascade în trepte, renumit pentru apele sale turcoaz și decorul tropical luxuriant. Activitatea este potrivită persoanelor active, cu mobilitate bună, inclusiv celor fără experiență anterioară de canyoneering, cu condiția respectării instrucțiunilor ghizilor și utilizării echipamentului de siguranță, precum cască și vestă de salvare. Săriturile sunt, de regulă, opționale, iar desfășurarea activității depinde de condițiile meteorologice și de regulile locale de siguranță. Cei care aleg această experiență se vor bucura de un cadru natural spectaculos, cu pereți de stâncă, piscine naturale, vegetație tropicală și ape cristaline, într-o aventură care îmbină adrenalina cu frumusețea exotică a sudului insulei Cebu. După încheierea programului, ne vom continua drumul către Oslob, unde ne vom caza la Hotel W Golf Resort (sau similar).
Citește tot
Ziua
12
-
25.03.2027
Oslob – Cebu City
Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Dis-de-dimineață ne vom deplasa către zona Tan-awan, în sudul insulei Cebu, unde vom trăi una dintre cele mai cunoscute experiențe marine din Filipine: „Whale Shark Experience” - observarea rechinilor-balenă, cei mai mari pești din lume. Activitatea se desfășoară cu instructaj local obligatoriu și cu respectarea regulilor de protecție a vieții marine. În zori, vom porni cu o barcă tradițională spre zona de observare, unde, în funcție de condițiile mării și de prezența acestor animale, vom putea admira rechinii-balenă în mediul lor marin. Pentru cei care doresc, experiența poate include snorkeling ghidat, cu respectarea distanței recomandate, fără atingerea animalelor, fără folosirea blițului și fără gesturi care le-ar putea perturba comportamentul natural. Întâlnirea cu acești „giganți blânzi” ai oceanului este una dintre cele mai impresionante experiențe din Cebu: siluetele lor uriașe, mișcările lente și eleganța cu care se deplasează prin apă creează un moment greu de uitat. Activitatea va fi abordată într-un spirit responsabil, cu respect pentru regulile locale și pentru protejarea vieții marine. După această experiență memorabilă, traseul zilei va continua către Tumalog Falls, una dintre cele mai fotogenice cascade din zona Oslob. Aici, apa cade în fire fine peste pereții de calcar acoperiți cu vegetație, formând un decor tropical spectaculos, cu atmosferă răcoroasă și relaxantă. Spre seară vom reveni în Cebu City, unde ne vom caza la Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
13
-
26.03.2027
Cebu City – Insula Sumilon – Cebu City
Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*)
excursie de o zi, cu dejun inclus, pe Insula Sumilon
Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau, opțional, excursie de o zi, cu dejun inclus, pe Insula Sumilon, un mic paradis tropical situat în apropiere de Oslob, în sud-estul insulei Cebu. Sumilon este renumită pentru apele sale limpezi, nuanțele spectaculoase de turcoaz ale mării, recifele de corali și celebra limbă de nisip alb, a cărei formă se poate modifica în funcție de maree și de curenții marini. Înconjurată de peisaje tropicale și de o bogată viață marină, insula oferă cadrul ideal pentru o zi dedicată relaxării, naturii și activităților acvatice. Veți avea posibilitatea de a înota în apele turcoaz, de a practica snorkeling, de a vă plimba cu caiacul sau pur și simplu de a vă bucura de plajă și de atmosfera liniștită a acestui colț de paradis filipinez. Atmosfera liniștită, peisajele marine și frumusețea naturală a insulei transformă această experiență într-o pauză perfectă după zilele intense de circuit. Spre după-amiază veți reveni în Cebu City, pentru cazare la Radisson Blu Hotel Cebu 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
14
-
27.03.2027
Cebu City – Manila
The Manila Hotel 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Împreună cu ghidul local vom face un tur al orașului Cebu City, unul dintre cele mai vechi orașe ale Filipinelor și un important centru istoric al arhipelagului, legat de primele contacte europene și de începuturile creștinismului în această parte a Asiei. Vom vizita Bazilica Santo Niño, unul dintre cele mai importante lăcașuri romano-catolice din Filipine, fondat în anul 1565 și renumit pentru imaginea venerată a Pruncului Iisus, Santo Niño de Cebu. Statuia, asociată cu sosirea lui Ferdinand Magellan în Filipine în anul 1521, este unul dintre cele mai iubite simboluri religioase ale țării și ocupă un loc central în celebrarea Festivalului Sinulog, cel mai mare eveniment anual din Cebu. În apropierea bazilicii vom vedea Crucea lui Magellan, adăpostită într-un mic pavilion și considerată unul dintre cele mai importante simboluri istorice și religioase ale orașului. Aceasta amintește de momentul sosirii lui Magellan în Cebu, în anul 1521, și de începuturile creștinismului în Filipine. Vom continua cu vizitarea Casei Ancestrale Yap – Sandiego, situată în vechiul cartier Parian, zonă asociată comunității chinezo-filipineze din Cebu. Considerată una dintre cele mai vechi case păstrate din Filipine, locuința datează de la sfârșitul sec. al XVII-lea și reflectă îmbinarea influențelor spaniole și chineze în arhitectura colonială locală. Construită din piatră de coral și lemn, casa funcționează în prezent ca muzeu, unde pot fi admirate obiecte vechi, mobilier, icoane, opere de artă și elemente de viață cotidiană care evocă atmosfera Cebu-ului colonial. Transfer la aeroport pentru zborul spre Manila, capitala Filipinelor și una dintre cele mai dinamice metropole ale Asiei de Sud-Est. Orașul îmbină zone istorice, clădiri coloniale, parcuri, monumente, cartiere moderne și o viață urbană intensă, reflectând diversitatea culturală și energia actuală a țării. După sosire, transfer pentru cazare la The Manila Hotel 5* (sau similar 5*).
Citește tot
Ziua
15
-
28.03.2027
Manila – Istanbul
Mic dejun. Însoțiți de ghidul local, vom porni într-un tur panoramic al capitalei Filipinelor, Manila, una dintre cele mai dinamice metropole ale Asiei de Sud-Est, situată pe Insula Luzon. Vom vedea Parcul Rizal, cunoscut și sub numele de Luneta Park, unul dintre cele mai importante spații istorice ale orașului, dedicat eroului național José Rizal. Parcul impresionează prin aleile sale largi, grădinile amenajate, monumentele, spațiile verzi și atmosfera sa de loc simbolic pentru istoria modernă a Filipinelor. Ne vom îndrepta apoi spre centrul istoric al capitalei, reprezentat de Intramuros, vechiul oraș fortificat ridicat în perioada colonială spaniolă. Numele său înseamnă „între ziduri”, iar zona păstrează atmosfera Manilei de altădată, cu bastioane, porți vechi, clădiri coloniale, biserici și străzi cu farmec istoric. În cadrul turului vom vedea Fort Santiago, una dintre cele mai vechi și importante fortificații ale orașului, construită de spanioli în sec. al XVI-lea. Fortul este strâns legat de istoria colonială a Manilei și de memoria lui José Rizal, care a fost închis aici înainte de execuția sa din anul 1896. În zona Intramuros se află și Casa Manila, un muzeu care reconstituie atmosfera unei locuințe aristocratice din perioada colonială spaniolă, precum și Biserica San Agustin, cea mai veche biserică de piatră din Filipine, finalizată la începutul sec. al XVII-lea. Lăcașul impresionează prin arhitectura sa barocă, interioarele bogat decorate și valoarea sa istorică, fiind inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 091 (21:25 / 05:05).
Citește tot
Ziua
16
-
29.03.2027
Istanbul – București
Sosire la Istanbul la ora 05:05, de unde se va pleca spre București cu zborul TK 1039 (13:20 / 14:35).