7870 EURO Vezi detalii
27.12.2023
15.01.2024
20 zile
Vandut
Hong Kong – Sydney – Blue Mountains – Canberra – Noumea (Noua Caledonie) – Insula Lifou (Insulele Loialității) – Insula Misterelor (Vanuatu) – Insula Maré (Noua Caledonie) – Insula Pinilor (Noua Caledonie) – Singapore
12 poze

Vă invităm într-o minunată aventură în cealaltă parte a lumii, pe cel mai mic continent al lumii ocupat de un singur stat, Australia, unde vom păși pe urmele primilor exploratori, vom fi suprinși de formațiuni geologice spectaculoase și vom fi martorii culturilor extraordinare ale aborigenilor. Vom cunoaște omul creator, care prin puterea minții sale a construit din nimic orașe ale viitorului prin diferite colțuri ale lumii, altfel lipsite de resurse, precum Singapore și Hong Kong, omul pentru care timpul curge cu o viteză uimitoare, pentru care zilele se succed într-un ritm amețitor, care pare că trăiește în viitor. La polul opus, va fi croaziera fascinantă, în care ne vom îmbarca din Sydney către insule rupte parcă din rai, unde timpul pare că trece mult mai încet, cu vegetație tropicală luxuriantă, cu unele dintre cele mai bogate ecosisteme marine de pe glob, cu oameni prietenoși, cu obiceiuri și tradiții străvechi de care ne vom aminti peste ani cu plăcere. Vă așteptăm să ne fiți alături și să ne urăm La Mulți Ani 2024 în timp ce ne vom bucura de instagramabilul foc de artificii de care Sydney este atât de mândru. În mod cert această vacanță exotică va constitui o experiență memorabilă pentru fiecare dintre noi.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Piaţa Stanley - Chek Chue, Sydney: Parlamentul, Catedrala St. Mary, Chinatown, Harbour Bridge, Cartierul „Kings Cross”, Canberra: Parlamentul Australiei, Înalta Curte, Loja, Fântâna Memorială a Căpitanului Cook, Biblioteca Națională, High-Court, Clopotnița Carillons, Noumea: Catedrala Sf. Iosif, Portul, casele coloniale, Noumea: Acvariul, Insula Pinilor: Biserica Adormirea Maicii Domnului, St. Maurice Bay, Clădirea Operei din Sydney, Singapore: Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria, Clubul de Cricket, Templul Thian Hock Keng, Chinatown, Cartierul Little India

Natură şi Peisaje

Oceanul Pacific, Muntele Victoria, Plaja din Golful Repulse, Featherdale Wildlife Park, Parcul Olimpic, Golful Sydney, Bondi Beach, Lacul Burley Griffin, Grădinile Parcului Commonwealth, Plaja Baie des Citrons, Parcul Zoologic și Forestier, Grădina Botanică, Insula de Corali Amedee, Insula Rațelor, Insula Lifou, Arhipelagul Vanuatu, Insula Misterelor, Insula Maré, Insula Pinilor, Golful St. Joseph, Plaja Ora Bay Beach, Golful Țestoaselor, Insula Brush, Grota Reginei Hortense, Parcul Merlion, Grădina de Orhidee

Tradiţii şi evenimente

Satul pescăresc Aberdeen, Satul Vao

Experienţe şi Distracţii

Plimbare până în vârful muntelui Victoria, Katoomba: călătorie cu Scenic Railway, plimbare prin pădurea tropicală, deplasare cu telecabina Scenic Cableway, deplasare cu Scenic Skyway, punctul de belvedere Echo Point, punctul de panoramă Mrs. Macquaries, croazieră cu ferry-boatul în Golful Sydney, croazieră cu Cină de Revelion și spectacol de cabaret cu muzică de petrecere cu DJ live, spectacol de gală la Opera din Sydney, relaxare la Bondi Beach, baie în apele Pacificului de Sud, spectacole de teatru, animaţie, muzică live, dansuri la discotecă, Piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună și tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale și numeroase baruri pe vasul de croazieră, asistare la prezentările multimedia de către naturaliștii și specialiștii în destinațiile pe care le vom vizita, participare la petrecerile tematice organizate la bordul vasului, plimbare cu trenulețul prin Noumea: Acvariul, plimbări cu caiacul, plajă și baie în Insula de Corali Amedee, Insula Rațelor, croazieră cu catamaranul, tur cu iahtul și pescuit, tur cu vehicule 4x4 în zona rurală, snorkeling în Noua Caledonie, plimbare cu velierul în jurul Insulei Misterelor, Degustare produse locale pe Insula Pinilor, admirarea boltei înstelate a emisferei sudice


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    27.12.2023

    Bucureşti – Zurich – Hong Kong

    • Transport Avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 13:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Swiss Air). Plecare spre Zurich cu compania Swiss Air, zbor LX 1885 (16:25 / 17:55), de unde vom pleca cu zborul LX 138 (22:40 / 17:30) spre Hong Kong.
  • 2
    28.12.2023

    Hong Kong

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel B P International 4* (sau similar 4*).
    Sosire la ora 17:30 la Hong Kong, fost dominion britanic care, după războiul opiumului din anul 1840, a intrat în componenţa statului chinez în anul 1997 şi dintr-un simplu sat de pescari a devenit în timp unul dintre cele mai cosmopolite oraşe, unde Estul se întâlneşte cu civilizaţia Vestului. Insula Hong Kongului este în prezent mai atrăgătoare decât Manhattanul New York-ului, cu zgârie-nori care parcă răsar din mare şi cu un relief colinar de un farmec aparte. Întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer şi cazare la Hotel B P International 4* (sau similar 4*).
  • 3
    29.12.2023

    Hong Kong – Sydney

    • Transport Autocar, avion
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Hong Kong:
      Plimbare până în vârful muntelui Victoria
      Plaja din Golful Repulse
      Satul pescăresc Aberdeen
      Piaţa Stanley - Chek Chue
    Mic dejun. Tur panoramic al oraşului Hong Kong, care va începe cu o plimbare până în vârful muntelui Victoria, cunoscut şi sub denumirea de Colina Victoria, faimoasa zonă rezidenţială de lux, unde de la înălțimea de 554 m se poate admira o frumoasă panoramă asupra insulei Hong Kong, a peninsulei Kowloon şi a împrejurimilor. Turul va continua cu vizitarea celei mai populare plaje din sudul insulei datorită nisipului fin şi a apei clare, situată în Golful Repulse - Golful Ruşinii, unde se pot vedea statuile zeiţelor Kwun Yum şi Tin Hau, după care vom vizita satul pescăresc Aberdeen, denumit astfel de scoţienii care au colonizat Hong Kong-ul, o aşezare tradiţională unică în lume datorită ambarcaţiunilor sale din lemn, numite sampan şi datorită unei mici comunităţi care „trăieşte pe apă”. Dejun însoţit de un pahar de vin alb (inclus). Turul se va încheia cu vizita în Piaţa Stanley - Chek Chue. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Sydney cu compania Qantas Airways, zbor QF 128 (18:20 / 06:40).
  • 4
    30.12.2023

    Sydney – Blue Mountains – Sydney

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Rydges Central 4* (sau similar 4*)
    • Mese Dejun
    • Obiective și activități Featherdale Wildlife Park din Blue Mountains
      Katoomba:
      Călătorie cu Scenic Railway
      Plimbare prin pădurea tropicală
      Deplasare cu telecabina Scenic Cableway
      Deplasare cu Scenic Skyway
      Punctul de belvedere Echo Point
      Parcul Olimpic
    Odată sosiți la Sydney, considerat unul dintre cele mai cosmopolite orașe din emisfera sudică, ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care ne vom îndrepta spre Blue Mountains - Munţii Albaştri, situaţi la aprox. 2 ore distanţă față de Sydney, listați în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO. Vom vizita întâi Featherdale Wildlife Park, una dintre cele mari rezervaţii de animale australiene din lume, pentru „întâlnirea” cu fauna specifică Australiei: canguri, ursuleți koala, emu, diavolul tasmanian, câini dingo etc.. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Katoomba, cel mai important oraș din zona Blue Mountains, unde vom avea o experienţă de neuitat, oferită de călătoria cu Scenic Railway, o cale ferată pitorească, cea mai abruptă din lume, care coboară spre un impresionant defileu împădurit. Vom face apoi o plăcută plimbare prin pădurea tropicală ce amintește de Jurasic Park, pentru a ajunge la Scenic Cableway, o telecabină care ne va duce înapoi pe munte, cu vederi spectaculoase pe traseu. De aici vom urca în Scenic Skyway, o telecabină care ne va duce de cealaltă parte a văii unde ne va aștepta autocarul. Dejun inclus în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi spre punctul de belvedere Echo Point, de unde vom admira formaţiunile stâncoase numite „The Three Sisters” („Trei Surori”) care domină Jamison Valley, a căror denumire provine dintr-o veche legendă aborigenă, pe care o vom afla la fața locului. Pe drumul de întoarcere, la intrarea în Sydney vom trece prin Parcul Olimpic. Cazare la Hotel Rydges Central 4* (sau similar 4*).
  • 5
    31.12.2023

    Sydney

    • Transport Autocar, ferry-boat
    • Cazare Hotel Rydges Central 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Parlamentul
      Catedrala St. Mary
      Chinatown
      Punctul de panoramă Mrs. Macquaries
      Harbour Bridge
      Cartierul „Kings Cross”
      Croazieră cu ferry-boatul în Golful Sydney
    • Opționale Croazieră cu Cină de Revelion și spectacol de cabaret cu muzică de petrecere cu DJ live
      Spectacol de gală la Opera din Sydney
    Mic dejun. Ultima zi a anului o vom petrece explorând excentricul oraş supranumit „marele oraş de lângă port”, care va include cel mai elegant şi boem cartier al oraşului şi „The Rocks”, zona istorică a oraşului unde vom vedea Parlamentul, Catedrala St. Mary (le vom admira din maşină), Chinatown, punctul de panoramă Mrs. Macquaries, de unde vom putea admira vestitul Harbour Bridge și cartierul „Kings Cross”. În continuarea zilei ne vom îmbarca apoi pe un ferry-boat pentru o croazieră în Golful Sydney, cu dejun inclus, care se va încheia la King Street Wharf. Vom urca apoi în Sydney Tower pentru o experienţă de cinema 4D şi pentru a admira oraşul de la înălţime, după care ne vom întoarce pentru cazare la Hotel Rydges Central 4* (sau similar 4*). La miezul nopții vom putea admira instagramabilul foc de artificii de care Sydney este atât de mândru. La Mulți Ani 2024! Opțional, croazieră cu Cină de Revelion și spectacol de cabaret, urmat de muzică de petrecere cu DJ live (vasul este poziționat în cea mai bună zonă pentru vizionarea excelentă a artificiilor). O altă opțiune ar fi un spectacol de gală la Opera din Sydney, unde veți putea experimenta o reprezentație cu cea mai frumoasă muzică de operă, cântată în mai multe limbi, cu supratitrări în engleză, timp de aprox. 2 ore și 30 de minute, urmată de petrecerea de la miezul nopții la 22:30 în Foyerul de Nord al Teatrului Joan Sutherland.
  • 6
    01.01.2024

    Sydney

    • Cazare Hotel Rydges Central 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Relaxare la Bondi Beach
      Baie în apele Pacificului de Sud
    Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie pentru odihnă și vizite individuale. Dar ce poate fi mai inedit în prima zi a anului decât o vizită la cea mai vestită plajă a Australiei, Bondi Beach și o bălăceală în apele Pacificului de Sud!? Cazare la Hotel Rydges Central 4* (sau similar 4*).
  • 7
    02.01.2024

    Sydney – Canberra

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Crowne Plaza Canberra 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Canberra:
      Parlamentul Australiei
      Înalta Curte
      Loja
      Fântâna Memorială a Căpitanului Cook
      Biblioteca Națională
      High-Court
      Clopotnița Carillons
      Lacul Burley Griffin
      Grădinile Parcului Commonwealth
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Canberra, capitala Australiei, unde, odată ajunși, vom porni într-un tur panoramic care va cuprinde: Parlamentul Australiei, Înalta Curte și Loja, reședința oficială a prim-ministrului Australiei, casele diplomatice și ambasadele multor ambasadori străini, reflectând culturile și arhitectura lor fascinantă, Fântâna Memorială a Căpitanului Cook, Biblioteca Națională și High-Court, Carillons, o frumoasă clopotniță, Lacul Burley Griffin și grădinile Parcului Commonwealth. Cazare la Hotel Crowne Plaza Canberra 4* (sau similar 4*).
  • 8
    03.01.2024

    Canberra – Sydney

    • Transport Autocar, vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Mic dejun, pensiune completă
    • Obiective și activități Îmbarcare pe vasul de croazieră
    • Opționale Spectacole de teatru, animaţie, muzică live, dansuri la discotecă pe vasul de croazieră
    Mic dejun. Întoarcere la Sydney pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră Celebrity Edge al companiei Celebrity Cruises, care va pleca din port la ora 18:45. Vom porni într-o fascinantă croazieră în care, timp de 10 zile, vom avea ocazia să admirăm frumuseţile câtorva insule exotice, ne vom lăsa captivaţi de peisajul electrizant al Pacificului de Sud şi ne vom lăsa răsfăţaţi la bordul vasului, bucurându-ne de toate facilităţile oferite. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 9
    04.01.2024

    Navigare

    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună și tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale și numeroase baruri pe vasul de croazieră
    Vom petrece două zile relaxante (bine venite după turul „australian”), navigând spre Noua Caledonie. Ne vom familiariza cu zonele de răsfăț ale acestuia: piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună și tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale și numeroase baruri. Seara după cină, veți putea asista la spectacole de teatru, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 10
    05.01.2024

    Navigare

    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Asistare la prezentările multimedia de către naturaliștii și specialiștii în destinațiile pe care le vom vizita
      Participare la petrecerile tematice organizate la bordul vasului
    Zi de navigare, prilej de a participa la nenumărate activități și jocuri ce au loc pe punțile superioare ale vasului sau vom putea desluși în continuare secretele acestui mic oraș plutitor. Dacă veți dori, veți putea asista la prezentările multimedia realizate de către, naturaliștii și specialiștii în destinațiile pe care le vom vizita. Seara veți putea participa la petrecerile tematice organizate la bordul vasului. Programul de activități pe care îl veți găsi în cabină în fiecare seară, vă va permite să alegeți cum veți petrece ziua următoare. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 11
    06.01.2024

    Noumea (Noua Caledonie)

    • Transport Vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Noumea:
      Catedrala Sf. Iosif
      Portul
      Casele coloniale
      Plaja Baie des Citrons
      Plimbare cu trenulețul prin Noumea:
      Acvariul
      Parcul Zoologic și Forestier
      Grădina Botanică
      Plimbări cu caiacul
      Plajă și baie în Insula de Corali Amedee, Insula Rațelor
      Croazieră cu catamaranul
      Tur cu iahtul și pescuit
      Tur cu vehicule 4x4 în zona rurală
      Snorkeling în Noua Caledonie
    Vasul de croazieră va ajunge la ora 07:00 în Noumea, capitala arhipelagului Noua Caledonie, denumită și „Parisul Pacificului”, un oraș cosmopolit, cu o comunitate multi-etnică (europeni, polinezieni, indonezieni, vietnamezi, malaezieni), deopotrivă sofisticat și simplu, elegant și casual. Fondat în anul 1860, orașul este înconjurat de golfuri pitorești, iar combinația exotică între cultura franceză și cea polineziană oferă turiștilor o varietate de experiențe. Noumea se mândrește cu restaurante franțuzești, buticuri care vând cele mai frumoase modele pariziene și străzi mărginite cu arhitectură colonială franceză. Arome franțuzești, fructe de mare proaspete și specialități locale, precum Bougna (un fel de mâncare melanezian cu fructe de mare, pui și produse locale) sau stridiile de mangrove sunt delicatese pe care le veți putea savura în Noumea. Opțional, veți putea participa la excursiile organizate de compania de croazieră. Veți avea ocazia să faceți turul capitalei, care va include Catedrala Sf. Iosif, fermecătorul port, casele coloniale, plajele celebre, printre care Baie des Citrons, precum și punctele de panoramă extraordinare asupra orașului și lagunei. De asemenea, veți putea lua un trenuleț pentru a explora orașul pe cont propriu, veți putea vizita Acvariul, Parcul Zoologic și Forestier sau Grădina Botanică. De asemenea, veți putea face plimbări cu caiacul, plajă și baie în Insula de Corali Amedee sau în Insula Rațelor, veți putea face o croazieră cu catamaranul sau un tur cu iahtul, timp în care se poate pescui, veți putea opta pentru un tur cu vehicule 4x4 în zona rurală pentru a descoperi modul de viață simplu al localnicilor și frumusețile arhipelagului sau veți putea profita de ziua liberă pentru a face snorkeling în Noua Calendonia, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, cea mai mare lagună din lume și al doilea cel mai mare biosistem de recifuri din lume după Marea Barieră de Corali din Australia. Vasul de croazieră va ridica ancora la ora 19:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 12
    07.01.2024

    Insula Lifou (Insulele Loialității)

    • Transport Vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Insula Lifou
    La ora 08:00 vasul de croazieră va ancora în Lifou, cea mai mare insula dintre Insulele Loialității (Loyalty Island), un fost atol de corali care a facut parte dintr-un vulcan în prezent scufundat, situată la doar 60 de metri deasupra nivelului mării. Acest tărâm mistic, de legendă, ne va copleși cu frumusețile sale: plaje virgine cu nisip alb, lagune turcoaz cristaline, stânci abrupte maiestuos încoronate cu pini coloniali, recifuri de corali viu colorate, pline de viață marină. Timpul aici pare să treacă mai încet decât în celelalte insule din Pacific. Este ca și cum ar fi măsurat prin maree, răsărituri și apusuri de soare, mai degrabă decât în ore. Lifou are de asemenea, farmecul unei insule care a reușit să-și păstreze neîntinată propria cultură tradițională, numită Kanak, fiind un mediu imaginar forjat cu mituri și legende. Locuitorii insulei, descendenți din malaezieni și polinezieni, se bazează pe o strânsă legătură și afinitate cu pământul pe care au locuit timp de mii de ani. Primii europeni care au avut contact cu oamenii insulei au fost vânătorii de balene, dar acesta a fost limitat de neputința comunicării. Opțional, veți putea participa la excursiile organizate de compania de croaziera, prilej de a explora frumusețile oferite de insulă. Vasul va ridica ancora la ora 18:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 13
    08.01.2024

    Insula Misterelor (Vanuatu)

    • Transport Vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Arhipelagul Vanuatu:
      Plimbare cu velierul în jurul Insulei Misterelor
    Vasul de croazieră va ajunge la ora 08:00 la Insula Misterelor (Mystery Island), situată la extremitatea sudică a grupului de insule de origine vulcanică care formează Arhipelagul Vanuatu, locul perfect pentru iubitorii de plajă sau pentru oricine caută să se relaxeze într-un ocean de frumusețe. Această mică bijuterie a Pacificului de Sud, un conglomerat de nisip alb, palmieri și recifuri de corali, este locul în care ne vom simți ca în paradis. Fiind complet nelocuită, insula a fost folosită ca bază aeriană de forțele aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nativii care trăiesc pe insula alăturată, Aneityum numită și Anatom, vin zi de zi pe Insula Misterelor pentru a vinde suveniruri și pentru a le împărtăși turiștilor puțin din cultura și obiceiurile lor. Bătrânii insulei se mândresc cu faptul că în anul 1974, în timp ce Regina Elisabeta se afla la bordul navei Royal Yacht Brittania într-un tur organizat în Pacific, a făcut o oprire neprogramată în Insula Misterelor pentru un picnic regal „în paradis”. Atmosfera exotică, viața marină bogată formată din pești multicolori, corali și broaște țestoase vă vor oferi o experiență de neuitat. În timpul liber vă veți putea îmbarca pe un velier care face înconjurul insulei în doar 20 de minute! Vasul va ridica ancora la ora 18:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 14
    09.01.2024

    Insula Maré (Noua Caledonie)

    • Transport Vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Insula Maré
    La ora 07:00 vasul va ajunge în cea mai estică dintre Insulele Loialității, Insula Maré fiind prima care salută soarele dimineții. Luând titlul de cea mai înaltă insulă din Arhipelagul Noua Caledonie, se întâmplă să fie și a doua ca mărime din gruparea Insulelor Loyalty, rămânând în mare parte neatinsă de lumea exterioară. Cu o frumusețe uluitoare, aceasta oferă experiențe de neuitat și o liniște de neegalat. Spre deosebire de oriunde altundeva, ne vom convinge că peisajul oferă vizitatorilor ocazia perfectă de a explora, ceea ce face insula Maré atât de unică. Sălbatice, peisajele insulei combină fără efort spectacolul stâncilor abrupte și al pădurilor dense și întunecate cu golfuri de nisip fin și promontori stâncoși impresionante. Vom descoperi că nu există niciun alt loc ca Maré, cu apa turcoaz din Golful Tadine și frumoasa lagună naturală stâncoasă, cu un bogat recif de corali pe coasta de sud-vest a insulei. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 15
    10.01.2024

    Insula Pinilor (Noua Caledonie)

    • Transport Vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Insula Pinilor:
      Satul Vao
      Biserica Adormirea Maicii Domnului
      St. Maurice Bay
      Golful St. Joseph
      Plaja Ora Bay Beach
      Golful Țestoaselor
      Insula Brush
      Grota Reginei Hortense
      Degustare produse locale
    Vasul de croazieră va ajunge la ora 10:00 în apele care scaldă Isle of Pines (Insula Pinilor), situată în sudul arhipelagului Noua Caledonie, un paradis tropical cu kilometri întregi de plajă cu nisip alb și ape turcoaz. Habitatul său unic și coasta curată a insulei au adus listarea sa în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, protejând-o de supradezvoltare. Cu puține mașini și aproape niciun tip de comerț, insula oferă turiștilor libertatea de a se relaxa la ocean, a înota sau a face snorkeling și scuba diving în lagunele pline de culoare datorată multitudinii de pești tropicali și corali, care pot fi văzuți în apa transparentă. Conform istoricilor, insula a fost descoperită în anul 1774 de către James Cook, în timpul unei expediții în Noua Zeelandă și a ales numele pe care insula îl poartă în prezent, fiind inspirat de numeroșii pini care cresc aici. Opțional, veți putea participa la excursiile organizate de compania de croaziera. Veți putea atinge principalele atracții turistice ale insulei, respectiv Vao, unicul sat al insulei, unde se poate vizita frumoasa biserică Adormirea Maicii Domnului, St. Maurice Bay, unde se află impresionantele sculpturi în lemn așezate în jurul unui monument religios, care comemorează sosirea fondatorilor insulei, frații Marist, în anul 1848, Golful St. Joseph, superba plajă Ora Bay Beach, Golful Țestoaselor, Insula Brush sau Grota Reginei Hortense, o peșteră de calcar gigantică, locul în care viitoarea regină a Insulei Pines a căutat refugiu în urma unui conflict inter-tribal. Vă veți putea bucura de un tărâm al bucătăriei franceze savurând faimoșii escargo din Isle of Pines stropiți în unt sau un preparat cu fructe de mare din surse locale. Veți putea descoperi obiectele de artizanat native Kunié în timp ce veți explora buticurile locale care vând sculpturi în lemn și obiecte din piele. Isles of Pines este supranumită „cea mai apropiată insulă de paradis” și credem că veți fi de acord, după ce o veți explora. Vasul va ridica ancora la ora 18:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
  • 16
    11.01.2024

    Navigare

    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Admirarea boltei înstelate a emisferei sudice
    Ultimele zile ale croazierei le vom petrece pe mare navigând spre Sydney. La bordul vasului ne așteaptă numeroase activități de petrecere a timpului printre care degustări de vin sau demonstrații culinare, care ne vor învăța cum să preparăm specialitățile servite la bord. Nu uitați de lecțiile de dans, pe ritmuri clasice, country sau latino și de activitățile de pe puntea superioară. Vă recomandăm, dacă nu ați făcut-o deja, ca seara, înainte de culcare, să urcați pe puntea superioară și să admirați bolta înstelată a emisferei sudice, cu cea mai mică din cele 88 de constelații, Crucea Sudului. Pensiune completă și cazare la bordul vasului.
  • 17
    12.01.2024

    Navigare

    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Pensiune completă
    O altă zi de navigare prilej de relaxare la bordul vasului în care vă sfătuim să participați la diversele programe de animaţie şi divertisment. De asemenea, vă vor aștepta numeroase activități de petrecere a timpului printre care și degustări de vin sau demonstrații culinare, care vă vor învăța cum să preparați diverse specialități servite la bord. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Pensiune completă și cazare la bordul vasului.
  • 18
    13.01.2024

    Sydney – Singapore

    • Transport Vas de croazieră, avion, autocar
    • Cazare Hotel Grand Copthorne Waterfront 5* (sau similar 5*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Debarcare de pe vasul de croazieră
      Clădirea Operei din Sydney
    Mic dejun. Vasul va ajunge dimineața în portul din Sydney, unde după debarcare ne vom întâlni cu ghidul local alături de care vom vizita clădirea Operei, una dintre cele mai spectaculoase clădiri din lume, devenită simbol al oraşului. În continuare, vom avea timp pentru ultimele cumpărături sau pentru dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Qantas Airways, QF 001 (17:00 / 22:05) spre Singapore, stat-oraş insular, cea mai mică ţară din Asia de Sud-Est, care a fost fondat ca o colonie britanică acum două secole. Supranumit „Oraşul Grădină”, Singapore a devenit unul dintre cele mai prospere state din lume. Amestecul de culturi şi influenţe indiene, malaeziene, chineze, clădirile zgârie-nori, clima tropicală, bucătăria delicioasă, mall-urile ultramoderne, precum şi viaţa vibrantă de noapte, au făcut ca Singapore să se situeze în topul celor mai vizitate oraşe din lume. Întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer şi cazare la Hotel Grand Copthorne Waterfront 5* (sau similar 5*).
  • 19
    14.01.2024

    Singapore – Munchen

    • Transport Autocar, avion
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Singapore:
      Parlamentul
      Curtea Supremă
      Primăria
      Clubul de Cricket
      Parcul Merlion
      Templul Thian Hock Keng
      Chinatown
      Grădina de Orhidee
      Cartierul Little India
    Mic dejun. Timp liber la dispoziţie pentru plimbări individuale sau cumpărături (camerele se vor elibera la ora 12:00). După-amiază vom face un tur panoramic al orașului Singapore, care va include Centrul Civic unde se află Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria, Clubul de Cricket, Parcul Merlion, care oferă o superbă panoramă a golfului cu iahturi, unde se află statuia lui Merlion, creatură mitologică, jumătate leu, jumătate peşte, Templul Thian Hock Keng, unul dintre cele mai vechi temple budiste, Chinatown, manufacturile de prelucrare a pietrelor preţioase şi Grădina de Orhidee, din cadrul Grădinii Botanice din Singapore, care se mândreşte cu peste 60.000 de orhidee, din peste 400 de specii şi cu peste 2000 de hibrizi, cartierul Little India, situat pe malul estic al râului Singapore, care ne va întâmpina cu aromele inconfundabile de iasomie şi mirodenii. Cină la un restaurant local şi transfer la aeroport pentru plecarea spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 791 (23:55 / 05:55).
  • 20
    15.01.2024

    Munchen – Bucureşti

    • Transport Avion
    Sosire la Munchen la ora 05:55, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1650 (09:10 / 12:10).


Informatii tarif

7870 EURO / loc în cameră dublă și cabină cu hublou



Supliment pt. cabină cu balcon: 540 EURO / pers.





Suplimentul de single se calculează la cerere în funcție de disponibilitatea cabinelor de pe vasul de croazieră





IMPORTANT:



Deoarece în Australia şi Noua Zeelandă plăţile trebuie făcute în moneda naţională, AUD (dolar australian) şi, respectiv NZD (dolar neozeelandez), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMĂTORULUI CURS: 1 EURO = 1,5 AUD; eventualele modificări de curs se vor aplica la momentul ultimei plăți şi vor putea afecta tariful final ÎN AMBELE SENSURI.



Consulatul Australiei îşi rezervă dreptul de a solicita transmiterea pe cale electronică a altor documente (traduse în limba engleză) cum ar fi: fotografie în format electronic, adeverinţă de salariat, bilanţul firmei (pentru persoanele juridice), asigurare medicală, acte de proprietate (casă, maşină), talon de pensie sau adeverință de salariu în care să se precizeze datele de identificare, numărul contractului de muncă, data la care a fost eliberat, camera de muncă la care a fost înregistrat şi salariul net etc..



Pentru persoanele peste 70 de ani, Consulatul Australiei va solicita un control medical la un cabinet autorizat de acesta (există 2 cabinete autorizate în Bucureşti). Tarif informativ (se va achita în lei la cabinetul medical): 70 euro.



ÎN CAZUL NEOBŢINERII VIZEI se vor aplica penalizările stipulate în condiţiile de retragere din « Contractul de prestări servicii turistice » aferente zilei în care se efectuează retragerea.

tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va recalcula


  • transport
    Avion
    Autocar
    Telecabină
    Ferry-boat
    Vas de croazieră
    Ambarcațiuni
  • cazare
    1 noapte la Hong Kong
    4 nopți la Sydney
    1 noapte la Canberra
    12 nopți pe Vasul de croazieră
  • mese
    Mic dejun: 6
    Pensiune completă: 12
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20-22

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Zurich – Hong Kong şi Singapore – Munchen – Bucureşti cu companiile Swiss Air și Lufthansa
- transport continental cu avionul pe rutele: Hong Kong – Sydney şi Sydney – Singapore cu compania Qantas Airways
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 6 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 5* și 4*
- 12 nopţi cazare cu pensiune completă (conform program), pe vasul de croazieră Celebrity Edge al Companiei Celebrity Cruises (pensiunea completă cuprinde meniuri variate de-a lungul zilei: ceai și cafea pe punte pentru cei matinali, mic dejun, dejun, ceaiul de după-amiază, snack-uri, cină)
- Pachetul de băuturi Classic
- Pachetul de internet WiFi Surf
- mesele menţionate în program: 6 mic dejunuri la hotel, 1 dejun şi 1 cină
- transferurile, tururile, croazierele şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- excursie la Blue Mountains
- tur panoramic al orașului Sydney cu ghid local și urcare în Sydney Tower
- croazieră în Golful Sydney, cu dejun inclus
- vizitarea Operei din Sydney cu ghid local și intrare inclusă
- tur panoramic al orașului Canberra cu ghid local
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- taxe pentru servicii la bord: 10 euro/zi/pers. (vor fi achitate direct de către turişti la sfârşitul croazierei odată cu celelalte cheltuieli opţionale de pe vas)
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind calculate pentru un grup minim de 20 turişti; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• croazieră cu Cină de Revelion și spectacol de cabaret, urmat de muzică de petrecere cu DJ live (vasul este poziționat în cea mai bună zonă pentru vizionarea excelentă a artificiilor)
• spectacol de gală la Opera din Sydney, urmată de petrecerea de la miezul nopții la 22:30 în Foyerul de Nord al Teatrului Joan Sutherland

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19.
Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei; viza pentru Australia se obţine online; aplicarea se va face prin intermediul agenţiei şi este un serviciu GRATUIT!

Consulatul Australiei îşi rezervă dreptul de a solicita transmiterea pe cale electronică a altor documente (traduse în limba engleză) cum ar fi: fotografie în format electronic, adeverinţă de salariat, bilanţul firmei (pentru persoanele juridice), asigurare medicală, acte de proprietate (casă, maşină), talon de pensie sau adeverință de salariu în care să se precizeze datele de identificare, numărul contractului de muncă, data la care a fost eliberat, camera de muncă la care a fost înregistrat şi salariul net etc..
Pentru persoanele peste 70 de ani, Consulatul Australiei va solicita un control medical la un cabinet autorizat de acesta (există 2 cabinete autorizate în Bucureşti). Tarif informativ (se va achita în lei la cabinetul medical): 70 euro.
ÎN CAZUL NEOBŢINERII VIZEI se vor aplica penalizările stipulate în condiţiile de retragere din « Contractul de prestări servicii turistice » aferente zilei în care se efectuează retragerea.


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- termen final de plată: 15 Octombrie 2023
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

CONDIŢII DE ANULARE:
Pentru anulare până la 10 Septembrie 2023, se va percepe o penalizare de 500 euro/pers.
Pentru anulare între 11 Septembrie 2023 - 29 Noiembrie 2023, se va percepe o penalizare de 50% din valoarea totală
Pentru anulare între 30 Noiembrie 2023 - 10 Decembrie 2023, se va percepe o penalizare de 75% din valoarea totală
Pentru anulare începând cu 11 Decembrie 2023 sau no-show, se va percepe o penalizare de 100%

Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

6980 EURO

14.11.2024 - 04.12.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2890 EURO

09.10.2024 - 21.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1360 EURO + 2080 USD

30.09.2024 - 12.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2790 EURO

13.08.2024 - 24.08.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?