1160 EURO Vezi detalii
28.12.2022
03.01.2023
7 zile
Vandut
Viena – Sopron – Fertod – Szombathely – Heviz – Keszthely – Peninsula Tihany – Balatonfured – Siofok – Pecs – Siklos – Villany – Szekesfehervar – Budapesta
7 poze

Îmbinând în mod armonios farmecul tradiţiilor locale cu influenţele civilizatoare ale Monarhiei Habsburgice, Ungaria este o adevărată perlă a cărei poziţie geografică o face extrem de accesibilă pentru devoratorii de turism aflaţi în căutare de experienţe cu care să îşi răsfeţe simţurile, dar în acelaşi timp şi de locuri în care să îşi satisfacă nevoia de lărgire a orizonturilor culturale şi istorice. Poate că tocmai uşurinţa accesului în țara vecină a fost cea care ne-a determinat să amânăm momentul descoperirii acestei minunate țări. Vă invităm așadar să descoperim împreună câteva dintre orașele medievale ale Ungariei, cu palate și castele de poveste, să facem un tur al lacului Balaton, lacul comparat cu o mare interioară, ale cărui maluri sunt presărate cu staţiuni care mai de care mai primitoare, să ne deplasăm pe ruta vinului până la Villany și nu în ultimul rând să petrecem noaptea dintre ani în superba capitală a Ungariei, care de multe ori este comparată datorită frumuseţii sale cu sora sa mai mare, Viena. Adăugaţi la toate acestea rafinatul vin de Tokai, acompaniat de una dintre cele mai renumite bucătării ale Europei Centrale şi veţi avea imaginea unei experienţă pe care, cu siguranţă nu o veţi uita aşa uşor.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Sopron: Casa Storno, Casa Fabricius, Statuia Sfintei Treimi, Turnul Focului, Castelul Esterhazy din Fertod, Szombathely: Palatul Episcopal, Palatul Casei de Economii, Catedrala, Castelul Festetics din Keszthely, Turnul de Apă, Pecs: Statuia lui Zsolnay, Biserica Sf. Petru, Piața Sf. Ștefan, Basilica și Domul din Pecs, Biserica Franciscană, Muzeul Csontvary, Belvarosi (Dzami) Templom, Jakovail Hasszan Dzami, Piața Szechenyi, Bormuszeum, Szekesfehervar: Primăria, Palatul Arhiepiscopal, Catedrala, Grădina ruinelor, Biserica Sf. Istvan, Budapesta: Monumentul Libertății, Varhegy (Colina Castelului), Palatul Regal, Galeria Națională de Artă a Ungariei, Biserica Matyas Templom, statuia ecvestră a primului rege al maghiarilor Ștefan I, Bazilica Sf. Ștefan, Monumentul Milenar, Metroul din Budapesta, Piața Eroilor, Bazilică Episcopală a Ungariei din Esztergom, rămășițele cetății medievale din Visegrad, Gyor: Centrul vechi, Piața Szechenyi, Biserica Szent Ignatius, Casa Apator haz, Muzeul Vastuskos haz, Casa Napoleon haz, Rămășițele palatului de vară renascentist al regelui Matei (Matyas) Corvinul, Fortăreața Monostori Erod din Komarom

Natură şi Peisaje

Lacul Heviz, Lacul Balaton, Peninsula Tihany, Parcul Millenium, Dealul Gellert, Parcul Varosliget

Tradiţii şi evenimente

Cină tradițională ungurească cu program folcloric, muzică lăutărească, la Crama Zaborszky din Budapesta, traversarea Podului Elisabeta, traversarea Podului cu Lanțuri

Experienţe şi Distracţii

Pauză pentru o cafea în piața principală din Sopron, popas în piața principală din Szombathely, baie în Lacul Heviz, Stațiunea Balatonfured, plimbare pe promenada Petofi, Villany: plimbare pe străzile din unde se găsesc o mulțime de pivnițe, degustare de vin la o cramă, plimbare pe Bulevardul Andrassy, Cină Festivă de Revelion și Petrecerea de Anul Nou, Relaxare la Băile Széchényi: Circul, Lunapark, Vechea Grădină Zoologică, Croazieră romantică cu cină inclusă pe Dunăre, Galerii de artă din Szentendre,


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    28.12.2022

    Bucureşti – Viena – Sopron – Fertod – Szombathely – Heviz

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare Hotel Bedbank Ensana Thermal 4* (sau similar 4*)
    • Obiective și activități Pauză pentru o cafea în piața principală din Sopron
      Popas în piața principală din Szombathely
    • Opționale Sopron:
      Casa Storno
      Casa Fabricius
      Statuia Sfintei Treimi
      Turnul Focului
      Castelul Esterhazy din Fertod
      Szombathely:
      Palatul Episcopal
      Palatul Casei de Economii
      Catedrala
      Baie în Lacul Heviz
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Austrian Airlines). Plecare cu compania Austrian Airlines, zbor OS 768 (06:00 / 06:40) spre Viena, de unde ne vom îndrepta spre nord-vestul Ungariei, către Sopron, unde vom face o pauză pentru o cafea în piața principală, prilej de a admira unele dintre cele mai faimoase clădiri ale orașului, precum Casa Storno și Casa Fabricius, dar și statuia Sfintei Treimi sau Turnul Focului. Ne vom deplasa apoi spre Fertod unde vom putea vizita Castelul Esterhazy, al cărui interior este decorat și mobilat în stil rococo. După această vizită inedită ne vom îndrepta către Szombathely, unul dintre cele mai vechi orașe ale Ungariei, cunoscut datorită băilor termale cu vestigiile din epoca romană. Vom avea prilejul de a poposi în piața principală și de a admira Palatul Episcopal, Palatul Casei de Economii și Catedrala. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre centrul regiunii Transdanubia, către Heviz, care se află la o distanță de aprox. 5 km față de Lacul Balaton, oraș balnear situat în partea de vest a Ungariei, cunoscut mai ales pentru lacul termal natural apreciat încă de pe vremea romanilor pentru puterile sale vindecătoare. Acoperit cu nuferi, temperatura apei vara este de 33-34°C, în timp ce iarna nu scade niciodată sub 22°C, oferind astfel posibilitatea unor băi plăcute în aer liber chiar și atunci când zona din jur este complet acoperită de zapadă. Cazare în Heviz la Hotel Bedbank Ensana Thermal 4* (sau similar 4*).
  • 2
    29.12.2022

    Heviz – Keszthely – Peninsula Tihany – Balatonfured – Siofok – Pecs

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Corso 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Lacul Balaton
      Castelul Festetics din Keszthely
      Peninsula Tihany
      Stațiunea Balatonfured
      Siofok:
      Turnul de Apă
      Parcul Millenium
      Plimbare pe promenada Petofi
    Mic dejun. În această zi vom explora împrejurimile lacului Balaton, cel mai mare lac de apă dulce din Europa Centrală, care nu întâmplător se numește Marea Ungariei. Lacul Balaton oferă peisaje inegalabile ca frumusețe, cu munți impresionanți de bazalt care ajung în unele locuri până în apropierea sa, cu păduri și vestigii arheologice, cu biserici romane și castele medievale. Pentru a ne convinge, vom face un tur al lacului Balaton, îndreptându-ne spre Keszthely pentru a vizita evocatorul Castel Festetics, al treilea ca mărime din Ungaria, a cărui construcție, începută de Kristof Festetics în anul 1745, a durat mai bine de un secol, timp în care palatul, construit inițial pe fundațiile unui castel în ruine, și-a văzut dimensiunea triplată în următoarele două faze de construcţie. Ne vom deplasa în continuarea zilei către locul cu cea mai mare semnificație istorică de pe Lacul Balaton, Peninsula Tihany, care se află la o distanță de numai 5 km față de lac, unde vom întâlni satul Tihany, cocoțat pe un platou înalt de 80 m de-a lungul coastei de est a peninsulei care s-a format în urma unor erupții vulcanice, motiv pentru care gheizerele cu apă termală sunt prezente, oferind un spectacol unic. Pe malurile lacului vom întâlni în continuarea traseului zilei numeroase așezări, printre care se remarcă Balatonfured, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare și termale frecventată de mai bine de 200 de ani atât pentru plajele sale cât și pentru curele balneare. Vom ajunge apoi la Siofok, oraș cunoscut și sub denumirea de capitala verii, unde vom vedea simbolul orașului, Turnul de Apă, Parcul Millenium și ne vom putea plimba pe promenada Petofi. Plecare spre Pecs, un oraș cu atmosferă mediteraneană și parfum oriental, protejat de vânturile reci din nord și de colinele împădurite Mecsek. Cazare în Pecs la Hotel Corso 4* (sau similar 4*).
  • 3
    30.12.2022

    Pecs – Siklos – Villany – Szekesfehervar – Budapesta

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Mercure Budapest Castle Hill 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Pecs:
      Statuia lui Zsolnay
      Biserica Sf. Petru
      Piața Sf. Ștefan
      Basilica și Domul din Pecs
      Biserica Franciscană
      Muzeul Csontvary
      Belvarosi (Dzami) Templom
      Jakovail Hasszan Dzami
      Piața Szechenyi
      Villany:
      Plimbare pe străzile unde se găsesc o mulțime de pivnițe
      Bormuszeum
      Degustare de vin la o cramă
    • Opționale Szekesfehervar:
      Primăria
      Palatul Arhiepiscopal
      Catedrala
      Grădina ruinelor
      Biserica Sf. Istvan
      Cină tradițională ungurească cu program folcloric, muzică lăutărească, la Crama Zaborszky din Budapesta
    Mic dejun. Dimineața vom vizita orașul Pecs situat într-o zonă care a oferit întotdeauna condiții bune de viață pentru etniile care s-au stabilit aici. Scăldat în faimă și glorie, a fost jefuit și demolat, dar a crescut „din propria cenușă” de-a lungul secolelor, motiv pentru care în prezent se pot distinge vestigii încă din epoca romană, din Evul Mediu și din timpul ocupației turcești. Vom face un tur panoramic și pietonal al orașului, care datorită vieții sale intelectuale, valorilor culturale și istorice a fost desemnat „Capitală Europeană a Culturii” în anul 2010. Vom avea prilejul de a admira statuia lui Zsolnay, cel care a fondat prima manufactură de ceramică din Ungaria, Biserica Sf. Petru, vizitată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1990, Piața Sf. Ștefan, Basilica și Domul din Pecs, Biserica Franciscană, Muzeul Csontvary ce expune lucrări ale acestui pictor mai puțin cunoscut dar apreciat de Picasso, Belvarosi (Dzami) Templom, edificiul cel mai important din perioada pașalâcului, construit în anul 1580 prin demolarea unei biserici și redevenită biserică catolică după plecarea turcilor, Jakovail Hasszan Dzami, monumentul de cult islamic cel mai bine conservat din Ungaria ce păstrează intact minaretul său și Piața Szechenyi, unde construcțiile din jur sunt declarate monumente istorice, listate în Patrimoniul Mondial UNESCO. În continuarea zilei ne vom îndrepta către Siklos, unde se află unul dintre cele mai bine conservate palate din Ungaria și de unde ne vom deplasa pe ruta vinului până la Villany, care leagă 11 sate dintr-una din cele mai însorite regiuni viticole din Ungaria, unde climatul sub-mediteranean ajută la producția de struguri potriviți pentru vinurile Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Blue Portuguese, Blue Franc și Merlot. Vom face o scurtă plimbare pe străzile unde se găsesc o mulțime de pivnițe și Bormuszeum (muzeul vinului), după care vom face o degustare de vin la o renumită cramă de vinuri din regiune. În continuare ne vom deplasa spre fosta capitală a Ungariei, medievalul oraș Szekesfehervar care a fost reconstruit conform cerințelor împărătesei Maria Tereza, în stilurile arhitecturale dominante la acea vreme. Vom putea admira frumoasa clădire a primăriei, Palatul Arhiepiscopal, Catedrala, Grădina ruinelor și Biserica Sf. Istvan. Traseul zilei va continua spre Budapesta, unde opțional vom putea încheia seara cu o cină tradițională ungurească cu program folcloric, muzică lăutărească, la Crama Zaborszky, o renumită cramă de vinuri din Budapesta. Cazare în Budapesta la Hotel Mercure Budapest Castle Hill 4* (sau similar 4*).
  • 4
    31.12.2022

    Budapesta

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Mercure Budapest Castle Hill 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină festivă
    • Obiective și activități Traversarea Podului Elisabeta
      Dealul Gellert
      Monumentul Libertății
      Varhegy (Colina Castelului)
      Palatul Regal
      Galeria Națională de Artă a Ungariei
      Biserica Matyas Templom
      Statuia ecvestră a primului rege al maghiarilor Ștefan I
      Traversarea Podului cu Lanțuri
      Bazilica Sf. Ștefan
      Plimbare pe Bulevardul Andrassy
      Monumentul Milenar
      Cină Festivă de Revelion și Petrecerea de Anul Nou
    Mic dejun. Alături de ghidul local vom porni într-un tur panoramic și pietonal pentru a explora „Perla Dunării” sau „Capitala celor 9 poduri” așa cum mai este cunoscută Budapesta, orașul situat pe cele două maluri ale Dunării, care este compus din Buda și Pesta. Vom traversa Podul Elisabeta pentru a ajunge pe Dealul Gellert, așa-numitul „balcon panoramic” de unde ne vom bucura de cea mai bună priveliște asupra monumentelor Budapestei. Ne vom plimba de-a lungul cetății construite în perioada monarhiei Austro-Ungare, numită Citadela, până în punctul cel mai proeminent al dealului unde se află Monumentul Libertății. Vom ajunge apoi la Varhegy (Colina Castelului) unde vom întâlni monumente emblematice precum Palatul Regal ce găzduiește Galeria Națională de Artă a Ungariei, Matyas Templom, biserica ce aduce omagiu lui Matei Corvin care și-a celebrat aici ambele căsătorii și unde în anul 1867 s-au încoronat ca regi ai Ungariei, Franz Iosif și Elisabeta (Sissy). Vom admira apoi statuia ecvestră a primului rege al maghiarilor Ștefan I, situată lângă Bastionul Pescarilor care până la sfârșitul sec. al XIX-lea, a fost un bastion fortificat al cetățenilor și pescarilor, dar după transformarea sa în stil neoromanic, a devenit un monument romantic, o terasă de unde se deschide cea mai bună vedere asupra Parlamentului și a Pestei. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Pesta, unde vom ajunge după ce vom traversa Dunărea pe emblematicul Pod cu Lanțuri, pentru a vizita una dintre cele mai frumoase clădiri legislative din Europa, a treia ca mărime din lume, care găzduiește Parlamentul. În continuarea zilei vom vizita Bazilica Sf. Ștefan, cea mai mare biserică din Budapesta, care adăpostește mâna dreaptă mumificată a Sfântului Ștefan, comoara sacră a Ungariei, după care pe Bulevardul Andrassy, Champs-Elysees-ul budapestan vom ajunge la Monumentul Milenar ridicat în anul 1896 când s-au împlinit 1000 de ani de la cucerirea maghiară din bazinul Dunării. Transfer la hotel pentru odihnă înainte de petrecerea de Revelion. Cazare în Budapesta la Hotel Mercure Budapest Castle Hill 4* (sau similar 4*). Cină Festivă de Revelion și Petrecerea de Anul Nou la restaurantul hotelului. La Mulți Ani 2023!
  • 5
    01.01.2023

    Budapesta

    • Cazare Hotel Mercure Budapest Castle Hill 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Metroul din Budapesta
      Piața Eroilor
      Parcul Varosliget
      Relaxare la Băile Széchényi:
      Circul
      Lunapark
      Vechea Grădină Zoologică
      Croazieră romantică cu cină inclusă pe Dunăre
    Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării și activităților individuale. Veți putea vizita metroul din Budapesta, considerat cel mai vechi de pe continentul european, inaugurat cu ocazia evenimentelor sărbătoririi Mileniului în 1896, vă veți putea plimba prin Piața Eroilor, care este împodobită cu numeroase statui de bronz, reprezentând cele mai emblematice figuri din istoria țării, sau în Parcul Varosliget din așa-numita „Pădurea Orașului”. Vă veți putea plimba pe străzile medievale, care păstrează atmosfera secolelor trecute și veți putea admira clădiri și monumente deosebite. Opțional, vă propunem după-amiază sa vă relaxați la cel mai mare complex balnear din Budapesta, Băile Széchényi, care este încă considerată una dintre cele mai importante băi termale cu apă caldă din Europa Centrală. Alături de băile termale se află Circul, Lunapark și vechea Grădină Zoologică din Budapesta, care a fost deschisă în anul 1866 printre primele și cele mai mari din Europa Centrală. Seara, opțional croazieră romantică pe Dunăre, cu cină inclusă, prilej de a admira Budapesta „by night” și minunatele sale poduri luminate, care au fost declarate Patrimoniu Mondial de către UNESCO. Veți avea incluse: welcome drink, bufet cu 2 preparate calde, preparate reci, salate și ca băuturi: 1 sticlă de vin la 4 pers., apă minerală și răcoritoare. Cazare în Budapesta la Hotel Mercure Budapest Castle Hill 4* (sau similar 4*).
  • 6
    02.01.2023

    Budapesta – Szentendre – Visegrad – Esztergom – Komarom – Gyor – Viena – București

    • Transport Autocar, avion
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Bazilică Episcopală a Ungariei din Esztergom
    • Opționale Galerii de artă din Szentendre
      Rămășițele cetății medievale din Visegrad
      Gyor:
      Centrul vechi
      Piața Szechenyi
      Biserica Szent Ignatius
      Casa Apator haz
      Muzeul Vastuskos haz
      Casa Napoleon haz
      Rămășițele palatului de vară renascentist al regelui Matei (Matyas) Corvinul
      Fortăreața Monostori Erod din Komarom
      Gyor:
      Centrul vechi
      Piața Szechenyi
      Biserica Szent Ignatius
      Casa Apator haz
      Muzeul Vastuskos haz
      Casa Napoleon haz
    Mic dejun. În această zi vom părăsi Budapesta pentru a vom ajunge în celebra regiune numită Dunakanyar - Cotul Dunării. Primul popas va fi la Szentendre, un încântător orășel medieval, cunoscut pentru casele și bisericile bine conservate, multe dintre ele construite în stil balcanic adus de sârbii care s-au refugiat aici în Evul Mediu. În prezent, cei mai cunoscuți locuitori sunt artiștii, pretutindeni putând fi întâlnite mici galerii de artă. De aici traseul va continua prin Defileul Dunării, până la Visegrad, „Fortăreața Înaltă”, unde vom admira frumusețea peisajului și vom înțelege de ce numeroși regi și regine și-au construit reședințele lor, rămășițele cetății medievale și ale palatului de vară renascentist al regelui Matei (Matyas) Corvinul păstrându-se până în prezent. Aici vom înțelege mai bine expresia de Cotul Dunării, pentru că fluviul descrie un meandru între munții Pilis și Borszony venind ca și traseul nostru dinspre vest și continuând spre sud spre capitala Ungariei. Vom ajunge apoi la Esztergom, „Regina Dunării” reședința regală pentru trei sute de ani, capitala religioasă a Ungariei, unde vom întâlni grandioasa Bazilică Episcopală a Ungariei, cu rol fundamental în istoria ecleziastică a catolicismului maghiar. Situată pe o faleză înaltă a Dunării, Bazilica este dedicată Sfântului Adalbert (Bela) și impresionează prin masivitatea și dimensiunile sale impunătoare. De aici ne vom îndrepta spre Komarom, unde în perioada romană se găsea Brigetio, unul dintre cele mai importante castre din Panonia și mai târziu o imensă fortăreață, Monostori Erod, în prezent monument UNESCO, a cărei construcție a durat 21 de ani având rolul de a apăra Viena. Traseul zilei va continua spre Gyor, numit și „Orașul apelor” sau „Orașul râurilor”, deoarece Raab, se varsă aici într-un braț al Dunării, Mosoni-Duna. Dacă prima impresie va fi a unui oraș industrial cu cartiere de blocuri, centrul orașului ne va oferi descoperirea reconfortantă a bogăției de clădiri vechi: Piața Szechenyi cu remarcabilele edificii ale bisericii Szent Ignatius ce posedă o impresionantă decorație interioară, Apator haz, vechea casă a membrilor abației Pannonhalma de lângă Gyor, în prezent un interesant muzeu filatelic, Vastuskos haz sau, în apropiere, Napoleon haz, casa unde împăratul și-a petrecut noaptea de 31.08.1809 după bătălia de la Raab. Transfer la aeroportul din Viena pentru plecarea spre București cu compania Austrian Airlines, zbor OS 767 (22:05 / 00:40).
  • 7
    03.01.2023

    București



Informatii tarif

1160 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 380 EURO

25


  • transport
    Avion
    Autocar
  • cazare
    1 noapte la Heviz
    1 noapte la Pecs
    3 nopți la Budapesta
  • mese
    Mic dejun: 5
  • ghizi
    Însoţitor Dal Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    25

Servicii

Tariful include

- transport continental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Viena – Bucureşti cu compania Austrian Airlines
- taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transfer aeroport – hotel – aeroport
- 5 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 4*
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- tururile şi excursiile menţionate în program
- tur al lacului Balaton
- vizitarea orașului Pecks cu însoţitorul român de grup
- excursie pe ruta vinului cu degustare de vinuri
- tur panoramic și pietonal de oraş cu ghid local în Budapesta
- Cina Festivă de Revelion cu muzică live și pachet de băuturi inclus
- excursie la Cotul Dunării și în Defileul Dunării
- însoţitor român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxele de oraş care se achită individual la recepţia hotelului: aprox. 4 euro/pers./zi
- taxe de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale, biserici etc.)
- bacşişuri: 30 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• cină tradițională ungurească cu program folcloric și muzică lăutărească la Crama Zaborszky: aprox. 40 euro/pers.
• croazieră romantică pe Dunăre, cu cină inclusă, prilej de a admira Budapesta „by night”: aprox. 40 euro/pers.

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1870 EURO

11.06.2024 - 24.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1290 EURO

12.06.2024 - 19.06.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?