1960 EURO Vezi detalii
12.08.2024
19.08.2024
8 zile
Vandut
Porto – Viana do Castelo – Santiago de Compostela – Muxia – Costa de Morte – Finisterre – Rias Baixas: Pontevedra – O Grove – Insula Toxa –Sanxenxo – Braga – Guimaraes – Porto – Valea Douro – Vila Nova de Gaia
11 poze

Vă invităm într-un program special, prilej cu care veți descoperi nordul Portugaliei și Galicia, unde veți putea fi martori ai miracolelor divinităţii, care se vor putea reflecta şi asupra dumneavoastră, la Santiago de Compostela căci acolo miracolele s-au întâmplat şi continuă să se întâmple. Veți parcurge unul dintre cele mai interesante trasee din Galicia, Rias Baixas, cunoscută sub numele de „Galicia tropicală”, după care veți descoperi frumusețile provinciei istorice Minho cu cele două orașe faimoase, Braga și Guimaraes ce au o bogată tradiție istorică și culturală. Vă veți întoarce în Portugalia unde veți descoperi atmosfera unică a oraşului Porto, listat în Patrimoniul Mondial UNESCO, veți putea face o incursiune în vestita Valea Douro unde veți avea ocazia să degustați vinurile tipice din regiune, veți simţi gustul sărat al mării, contrastând cu dulceaţa prăjiturilor tradiţionale „pasteis de belem” sau cu aroma mirodeniilor care în secolele trecute erau mai preţioase chiar decât greutatea lor în aur și nu în ultimul rând, vă veți bucura de ospitalitatea tradiţională a localnicilor şi de aromele speciale ale bucătăriei locale.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Catedrala din Viana do Castelo, Igreja da Misericordia, Capela das Almas, Praca da Republica, Bazilica Santa Luzia, Catedrala din Santiago de Compostela, Portico de la Gloria, Biserica Fecioarei Peregrina, Grădinile din Plaza de la Ferreria, Catedrala Se de Braga, Palatul Arhiepiscopal, Grădina Santa Barbara, Biserica Bom Jesus do Monte, Sanctuarul Sameiro, Castelul din Guimaraes, Biserica Sao Miguel, Palatul Ducilor de Braganca, Gara din Pinhao, Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, Podul D. Luis, clădirea Bursei, Primăria, Banca Naţională, Gara Sao Bento

Natură şi Peisaje

Coasta Galiciei, Monte de Santa Luzia, estuarul râului Lima, Capul Finisterre, Cascada Ezaro, râul Xallas, Rias Baixas, Insula Toxa, Valea Douro, Oceanul Atlantic

Tradiţii şi evenimente

Liturghia pelerinului la Catedrala din Santiago

Experienţe şi Distracţii

Plimbare cu barca în estuar, Plutele pe care se cultivă midii, Degustare de midii, Croazieră pe Râul Douro, Degustare de vinuri


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    12.08.2024

    Bucureşti – Munchen – Porto – Viana do Castelo – Santiago de Compostela

    • Transport Avion
      Autocar
    • Cazare Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*)
    • Obiective și activități Viana do Castelo:
      Centrul istoric
      Catedrala
      Igreja da Misericordia
      Capela das Almas
      Vechea Primărie
      Praca da Republica
      Bazilica Santa Luzia
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:00 / 07:05), de unde se va pleca spre Porto cu zborul LH 1782 (08:25 / 10:25). După sosirea la Porto ne vom îndrepta spre Viana do Castelo unul dintre cele mai frumoase orașe din nordul Portugaliei. Situat la vărsarea râului Lima, între mare și munți, Viana do Castelo a fost punctul de plecare pentru exploratorii portughezi în timpul Epocii Descoperirilor, fiind cunoscut pentru artizanatul în filigran de aur, considerat și ca o „Mecca a arhitecturii” datorită numeroaselor nume importante din arhitectura portugheză contemporană care au proiectat facilitățile și spațiile orașului. Vom face o plimbare prin centrul istoric, unde vom admira vechea catedrală în stil gotic, care datează din sec. al XV-lea, Igreja da Misericordia, Capela das Almas și clădirea vechii Primărie, din Praca da Republica. După pauza de prânz vom vizita principala atracție a orașului, Sanctuarul sau Bazilica Santa Luzia, construcție inspirată de Bazilica Sacre Coeur din Paris, situată în vârful Monte de Santa Luzia, ce oferă o vedere amplă asupra orașului, a estuarului râului Lima și a mării. Ne vom deplasa apoi spre Santiago de Compostela, capitala istorică a provinciei spaniole Galicia, unde ne vom caza la Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*).
  • 2
    13.08.2024

    Santiago de Compostela

    • Cazare Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur de oraș
      Catedrala
      Portico de la Gloria
    Mic dejun. Zi dedicată orașului Santiago de Compostela, oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Alături de ghidul local vom descoperi orașul cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi fiind una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de „Compostela” afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine „campus stellae”, însemnând „câmpuri de stele”, ducând mai departe la traducerea întregului nume „Santiago de Compostela” prin „Sf. Iacob din câmpul cu stele”. Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un păstor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella. Cei care doresc pot participa la liturghia pelerinului care este oficiată în fiecare zi la altarul principal al Catedralei din Santiago la ora 12:00. În mod tradițional, pelerinii de pe Camino de Santiago dedică timpul de rugăciune al liturghiei pelerinului pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru experiențele trăite de-a lungul aventurii lor și pentru că și-au atins scopul. În unele ocazii intră în funcțiune unul dintre cele mai mari simboluri ale catedralei din Santiago, popularul botafumeiro, o cădelniță imensă de 53 kg și 1,5 m înălțime, realizată din alamă placată cu argint care necesită atenția a opt specialiști sau tiraboleiros pentru a o balansa în interiorul catedralei. Suspendat la 20 m înălțime prin intermediul unui sistem de scripete, acesta poate atinge o viteză de 68 km/h. Cazare în Santiago de Compostela la Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*).
  • 3
    14.08.2024

    Santiago de Compostela – Muxia – Costa de Morte – Finisterre – Santiago de Compostela

    • Transport Autocar
    • Cazare Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Coasta Galiciei
      Sanctuarul Virgen da Barca
      Capul Finisterre
      Orașul Fisterra
    Mic dejun. În această zi vom fi captivați de una dintre cele mai frumoase zone ale coastei Galicei. Vom pleca spre orașul de coastă Muxia unde vom vizita sanctuarul Virgen da Barca și unde vom afla câteva povești despre Camino de Santiago, precum și nenumărate mistere și legende. Itinerariul zilei va continua pe Costa da Morte, călătorind de-a lungul coastei accidentate a Atlanticului până la Capul Finisterre, care se considera a fi odată, sfârșitul lumii. Acesta ar putea fi considerat finalul Camino de Santiago, priveliștile spectaculoase care înconjoară farul de la Capul Finisterre oferind un fundal potrivit. În aceste peisaje dramatice vom afla legende legate de corăbiile care au naufragiat pe aceste coaste, considerate de romani „sfârşitul lumii cunoscute”. Ne vom îndrepta apoi către pitorescul oraș Finisterre, unde vom avea timp liber pentru a lua prânzul și a degusta deliciile produselor proaspete ale Atlanticului. După dejun vom merge în zona în care se află Cascada Ezaro, unde forța râului Xallas, singurul râu din Europa care își încheie cursul din cascadă direct în ocean, creând un spectacol natural uimitor. Întoarcere pentru cazare în Santiago de Compostela la Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*).
  • 4
    15.08.2024

    Santiago de Compostela – Rias Baixas: Pontevedra – O Grove – Insula Toxa – Sanxenxo – Santiago de Compostela

    • Transport Autocar
    • Cazare Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Galicia tropicală
      Biserica Fecioarei Peregrina
      Ruinele Mănăstirii Santo Domingo
      Grădinile din Plaza de la Ferreria
      Plimbare cu barca în estuar
      Plutele de midii
      Capela de scoici
    • Opționale Degustare de vin în Sanxenxo
    Mic dejun. Plecare pe unul dintre cele mai interesante trasee din Galicia, cel care străbate coasta de sud, Rias Baixas, cunoscută și sub numele de „Galicia tropicală”, care în traducere înseamnă „estuare inferioare ale mării”, regiune care conține cele mai sudice rias din Galiția, poziționate ca niște paznici ce încetinesc Oceanul Atlantic, renumite datorită sălbăticiei lor. Rias Baixas este însă și cea mai cunoscută zonă dintre cele patru regiuni viticole oficiale din Galicia. Ne vom îndrepta spre orașul Pontevedra unde vom explora centrul istoric cu Biserica Fecioarei Peregrina, ruinele Mănăstirii Santo Domingo, frumoasele grădini din Plaza de la Ferreria și multe altele. Ne vom îndrepta apoi spre nord pe mica peninsulă O Grove. De aici vom pleca într-o plăcută plimbare cu barca de-a lungul estuarului Arousa, prilej cu care vom vedea de aproape plutele pe care se cultivă cele mai delicioase midii. Ne vom bucura și de o sesiune de degustare la bord însoțită de un pahar de vin. Odată terminată plimbarea cu barca, vom beneficia de timp liber pentru prânz. Vom vizita în continuarea zilei Insula Toxa, renumită pentru producția de săpun, și care găzduiește o capelă minunată decorată cu mii de scoici! Pe drumul de întoarcere la Santiago de Compostela vom mai face o oprire în Sanxenxo unde, opțional, vom putea participa la o degustare de vin de origine Albarino, unul dintre cele mai celebre în Spania. Cazare în Santiago de Compostela la Eurostars Gran Hotel Santiago 4* (sau similar 4*).
  • 5
    16.08.2024

    Santiago de Compostela – Braga – Guimaraes – Porto

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Mercure Porto Centro Santa Catarina 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Catedrala Se de Braga
      Palatul Arhiepiscopal
      Grădina Santa Barbara
      Biserica Bom Jesus do Monte
      Sanctuarul Sameiro
      Castelul din Guimaraes
      Biserica Sao Miguel
      Palatul Ducilor de Braganca
    Mic dejun. Zi dedicată descoperirii frumuseților provinciei istorice Minho și a două orașe cu o bogată tradiție istorică și culturală, ce continuă până în prezent. Astfel, Braga, sediul celei mai vechi arhidioceze catolice din Portugalia a fost în anul 2012 Capitală Europeană a Tineretului, iar Guimaraes, „Leagănul Portugaliei”, orașul natal al primului rege al Portugaliei, D. Afonso Henriques, a fost înscris în anul 2001 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar în 2012 a fost Capitala Europeană a Culturii. La Braga, alături de ghidul local, vom avea ocazia al să admirăm în zona centrală magnifica Se de Braga, cea mai veche Catedrală din Portugalia, care a fost construită cu câteva decenii înainte de întemeierea țării, în care se află Capela Regilor, construită în sec. al XIV-lea, Palatul Arhiepiscopal și Grădina Santa Barbara. La est de oraș vom urca la biserica neoclasică Bom Jesus do Monte, loc de pelerinaj renumit pentru impresionanta scară în zig-zag cu 577 de trepte, pe care unii pelerini o urcă în genunchi, dar la care noi vom ajunge cu un tramvai pe cablu. De asemenea vom vizita Sanctuarul Sameiro, biserică închinată Maicii Domnului, construită în sec. al XIX-lea pe culmea dealului Sameiro, unde pelerinii vin în special în prima duminică din iunie și a treia duminică din august. Vom face o pauză pentru prânz în centrul istoric din Braga după care ne vom deplasa spre Guimaraes, numit de UNESCO un „excepțional de bine păstrat și autentic exemplu al evoluției unei așezări medievale devenită oraș modern”. Vom face un tur de orientare, prilej cu care vom admira Castelul, impozanta fortăreață medievală care datează din sec. al X-lea, un adevărat simbol național, Biserica Sao Miguel și Palatul Ducilor de Braganca, vom vedea statuia primului rege al Portugaliei, D. Afonso Henriques, ne vom plimba prin centrul istoric, unde vom avea ocazia să admirăm numeroase clărdiri de patrimoniu, printre care se numără vechea Primărie și Biserica Senhora da Oliveira. Ne vom îndrepta în continuarea zilei spre Porto, cel de-al doilea oraș al Portugaliei, unul dintre cele mai vechi din Europa, al cărui centru istoric a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1996. Cazare în Porto la Hotel Mercure Porto Centro Santa Catarina 4* (sau similar 4*).
  • 6
    17.08.2024

    Porto – Valea Douro – Regua – Pinhao – Porto

    • Transport Autocar
      Vaporaș
    • Cazare Hotel Mercure Porto Centro Santa Catarina 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Valea Douro
      Croazieră pe Râul Douro
      Gara din Pinhao
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Valea Douro, o regiune fermecătoare din nordul Portugaliei, prima regiune viticolă clasificată drept Patrimoniu Mondial UNESCO. Vom ajunge la Regua, oraș al cărui nume provine de la o casă romană care s-a aflat cândva aici „Vila Reguela”. Marea sa dezvoltare a început, totuși, abia după anul 1756, odată cu crearea Real Companhia Geral da Agricultura das Vinhas do Alto Douro, care a înființat prima regiune demarcată din lume pentru producerea vinului. De aici ne vom îmbarca pe un vas cu care vom face o romantică croazieră pe Râul Douro, prilej de a contempla liniștea și pitorescul mediului rural, până la Pinhao, situat spectaculos la confluența râurilor Douro și Pinhao, la doar 22 km în amonte de Regua. Vom avea ocazia de a ne plimba prin frumosul oraș Pinhao care se află în inima faimoasei regiuni de producție a vinului de Porto din nordul Portugaliei, prilej cu care vom putea admira printre altele, una dintre cele mai prețuite comori ale orașului, clădirea gării, care este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pereții sunt decorați cu plăci azulejo încântătoare, cu mai multe panouri mari, foarte bine conservate, care înfățișează scene istorice ale zonei înconjurătoare, oferindu-vă astfel o idee despre cum arăta Douro înainte de construirea barajelor și a râului care urma să fie navigabil. Întoarcere pentru cazare în Porto la Hotel Mercure Porto Centro Santa Catarina 4* (sau similar 4*).
  • 7
    18.08.2024

    Porto – Vila Nova de Gaia – Porto

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Mercure Porto Centro Santa Catarina 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur Porto
      Districtul Ribeira
      Catedrală Veche
      Biserica Sao Francisco
      Podul D. Luis
      Clădirea Bursei
      Primăria
      Banca Naţională
      Gara Sao Bento
      Degustare de vinuri
    Mic dejun. Zi dedicată explorării capitalei Portugaliei de Nord, unde însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Porto, care va include Ribeira, impunătoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, Podul D. Luis, emblema oraşului, construit de discipolul faimosului arhitect Eiffel, clădirea Bursei, Primăria, sediul Băncii Naţionale și zona centrală cu Gara Sao Bento, renumită pentru panourile din plăci ceramice (azulejos) care descriu diverse personalităţi şi scene istorice de mare importanţă pentru istoria Portugaliei. Vom încheia turul cu o vizită însoțită de degustare de vinuri într-una din cramele de vinuri de Porto din Vila Nova de Gaia. Cazare în Porto la Hotel Mercure Porto Centro Santa Catarina 4* (sau similar 4*).
  • 8
    19.08.2024

    Porto – Frankfurt – Bucureşti

    • Transport Autocar
      Avion
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1177 (12:10 / 15:50), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1422 (20:20 / 23:40).


Informatii tarif

1960 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 470 EURO

(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turiști; pt. 15-19 turiști, tariful se va majora cu 140 euro/pers)


  • transport
    Avion
    Autocar
    Vas Croazieră
  • cazare
    4 nopți Santiago de Compostela
    3 nopți Porto
  • mese
    7 Mic dejunuri
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    15-25

Servicii

Tariful include

- transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Munchen – Porto şi Porto – Frankfurt – Bucureşti cu compania Lufthansa
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 7 nopţi cazare cu mic dejun inclus în hoteluri de 4* din care 4 nopți în Santiago de Compostela și 3 nopți în Porto
- vizitarea orașului Santiago de Compostela cu ghid local
- excursie de 1 zi pe coasta Galiciei: Muxia – Costa de Morte – Finisterre
- excursie de 1 zi pe coasta de sud Rias Baixas: Pontevedra – O Grove – Insula Toxa – Sanxenxo
- plimbare cu vaporașul la ferma de midii și degustare de midii la bord însoțită de un pahar de vin
- vizitarea orașului Braga cu ghid local
- urcare cu tramvaiul cu cablu și vizitarea bisericii Bom Jesus do Monte din Braga
- excursie de 1 zi pe Valea Douro
- croazieră de-a lungul râului Duoro de la Regua la Pinhao
- vizitarea orașului Porto cu ghid local
- degustare de vin într-una din cramele de vinuri de Porto din Vila Nova de Gaia
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxele de oraş (unde se percep) se achită individual la recepţia hotelului
- biletele de intrare la obiectivele turistice
- bacşişuri: 35 euro/pers. pentru şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerul local

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- pașaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plata diferenței stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfășoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situații de urgență, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informații referitoare la excursiile opționale și la itinerar cu observația că nu are calificarea și atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiștilor, precum și eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei țări
- clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din țările vizitate și ca atare respectă standardele locale
- distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție și la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu țin de agenție, va fi înlocuit cu un altul de aceeași categorie, așa cum este precizat în program
- agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenția poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunțurilor promoțiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunțate, agenția va opri promoția fără un anunț prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situații de forță majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din rațiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite; totodată, agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea turiștilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar.
- agenția nu-și asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaționale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicații în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicații turiștilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajați contra cost doar cu acordul turiștilor interesați de ghidajul acestora
- excursiile opționale se efectuează la fața locului cu agențiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele și pentru agenția DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opționale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opționale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenția nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunță la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenție privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenția nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă și evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației.
- copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți; b) însoțiți de unul dintre părinți care să dețină acordul notarial al părintelui care nu călătorește (sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de pașaport individual
- vă rugăm să vă asigurați că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAȘAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranță și sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de pașapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obținerea vizelor de la ambasada din București; în cazul neobținerii vizei se rețin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală și cheltuielile agenției
- c/v excursiei poate fi achitată și în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

2260 EURO

12.10.2024 - 20.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1980 EURO

03.10.2024 - 13.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2740 EURO

30.12.2024 - 08.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1275 EURO

09.10.2024 - 16.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3340 EURO

29.12.2024 - 06.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1590 EURO

28.12.2024 - 05.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1940 EURO

25.02.2025 - 07.03.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2890 EURO

27.12.2024 - 05.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1640 EURO

08.10.2024 - 15.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2590 EURO

28.12.2024 - 05.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1640 EURO

30.11.2024 - 07.12.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?