1580 EURO + 2640 USD Vezi detalii
01.07.2024
14.07.2024
14 zile
Vandut
Ulan Bator – Dalanzadgadn – Valea Yol – Gobi Gurvan Saikhan Bayanzag – Deșertul Gobi – Karakorum – Mănăstirea Erdene Khamba – Elsen Tasarkhai – Parcul Naţional Hustai – Parcul Naţional Terelj – Tsojin Boldog – Hui Doloon Hudag
10 poze

Mongolia este una dintre destinațiile prea puțin cunoscute, unde veți putea descoperi o mare varietate de forme de relief, de la păduri, deșerturi, râuri și lacuri cristaline și unde veți experimenta ospitalitatea tradițională a nomazilor. Circuitul pe care vi-l propunem vă îndeamnă să călătoriţi printr-o țară deosebită, în care natura sălbatică se îmbină cu tradiţii de mii de ani și unde budismul a construit temple şi mănăstiri impresionante. De la stepa mongolă, ţinutul sălbatic cu cea mai spectaculoasă boltă stelară, la enormul deşert fierbinte Gobi şi dunele de nisip cântătoare, până în capitala țării, Ulan Bator, veţi călători printre repere istorice pe care le veţi „aşeza” pe harta marilor civilizaţii, toate marcând destinul Europei şi al întregii lumi. Veți face cunoștință cu una dintre ultimele culturi nomade de pe pământ, unde modul de viață tradițional se desfăşoară ca acum un mileniu. Veţi călători prin străvechiul Imperiu Mongol, pe urmele temutului Ginghis Han, veţi experimenta înnoptarea în iurte deluxe şi nu în ultimul rând veţi avea şansa de a participa la celebrul Festival Naadam, care se desfăşoară încă din timpurile primului stat nomad, Hurnu, al strămoşilor mongoli. O experienţă extraordinară care vă va trezi interesul pe tot parcursul circuitului şi vă va face să vedeţi lumea cu alţi ochi!


Top obiective

Artă şi arhitectură

Mausoleul Zaisan, Mănăstirea Gandan, Palatul de Iarnă al lui Bogd Khaan, Bayanzag, ruinele mănăstirii Ongiin Khiid, Mănăstirea Erdene Zuu, Muzeul din Karakorum, Mănăstirea Erdene Khamba, muzeul centrului turistic din Parcul Naţional Hustai, Tsojin Boldog, Noul Muzeu Ginghis Han

Natură şi Peisaje

Parcul Național Gobi Gurvan Saikhan, Valea Yol, Moltsog Els, Deșertul Gobi, Râul Orkhon, Elsen Tasarkhai, Parcul Naţional Hustai, Parcul Naţional Terelj, Dealul Zaisan

Tradiţii şi evenimente

Karakorum, Festivalul Naadam, cursele de cai ale festivalului Naadam din Hui Doloon Hudag

Experienţe şi Distracţii

Călărirea cămilelor bactriene cu cocoașe numite de localnici „Prințul Gobi”, Drumul Mătăsii, urcare pe Dealul Zaisan


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    01.07.2024

    Bucureşti – Istanbul – Ulan Bator

    • Transport Avion
    • Mese În avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 07:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (09:35 / 11:00), de unde vom pleca spre Ulan Bator cu zborul TK 236 (18:10 / 07:10).
  • 2
    02.07.2024

    Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Mausoleul Zaisan
      Mănăstirea Gandan
      Palatul de Iarnă al lui Bogd Khaan
    După sosirea în Ulan Bator ne vom întâlni cu ghidul local care ne va însoți în timpul transferului la hotel pentru mic dejun. Vom începe apoi explorarea oraşului, situat pe malurile râului Tuul, și unde vom sesiza că agitaţia marilor oraşe cosmopolite lipseşte cu desăvârşire. Vom vizita Mausoleul Zaisan, ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial, situat în partea sudică a oraşului, pe o colină de unde vom putea surprinde o minunată panoramă asupra capitalei. În continuarea zilei vom vizita cea mai mare mănăstire activă din ţară, Mănăstirea Gandan, al cărui nume înseamnă „marele loc al bucuriei complete”, unde vom vedea o impresionantă statuie a lui Buddha, Megjid Janraiseg, care reprezintă compasiunea, cu o înălţime de 26,5 m şi o greutate de „numai” 20 t. După dejun vom vizita Palatul de Iarnă al lui Bogd Khaan, ultimului han al Mongoliei, care adăposteşte în prezent o vastă colecţie de obiecte personale, precum şi capodopere ale artei buddhiste. Cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).
  • 3
    03.07.2024

    Ulan Bator – Dalanzadgadn – Valea Yol – Gobi Gurvan Saikhan

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Iurte turistice deluxe
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Parcul Național Gobi Gurvan Saikhan
      Valea Yol
    Mic dejun. Transfer la aeroportul din Ulan Bator pentru zborul spre Dalanzadgadn, de unde ne vom deplasa spre Parcul Național Gobi Gurvan Saikhan. Vom ajunge în Yolyn Am, numită și Valea Yol sau Valea Vulturului, situată în Parcul Naţional „Cele trei frumuseţi ale lui Gobi”. Valea Yol a fost iniţial stabilită pentru a conserva viața păsărilor în regiune, însă în prezent este faimoasă pentru peisajul său neobișnuit, deoarece este de fapt un canion îngust, neobișnuit, al unui râu care curge prin Muntele Zuun Saikhan. Pereții abrupți de stâncă se ridică la 200 m, iar canionul are pajiști verzi uimitoare, cu un strat gros de ghețar, care este adânc întins între pereți. În timpul verii, apa curge din vârful pereților, formând cascade. Stâncile înalte care flanchează valea sunt impresionante, şi cu puţin noroc vom putea observa oi sălbatice Argali rar întâlnite și capre de munte Ibex și Yol (Lammergeier), pășunând sus pe pereții stâncilor. Dejun, cină și cazare la Govi Nomad Lodge Camp în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
  • 4
    04.07.2024

    Gobi Gurvan Saikhan – Moltsog Els – Gobi Gurvan Saikhan

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice deluxe
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Moltsog Els
    • Opționale Călărirea cămilelor bactriene cu cocoașe numite de localnici „Prințul Gobi”
    Mic dejun. Transfer la aeroportul din Ulan Bator pentru zborul spre Dalanzadgadn, de unde ne vom deplasa spre Parcul Național Gobi Gurvan Saikhan. Vom ajunge în Yolyn Am, numită și Valea Yol sau Valea Vulturului, situată în Parcul Naţional „Cele trei frumuseţi ale lui Gobi”. Valea Yol a fost iniţial stabilită pentru a conserva viața păsărilor în regiune, însă în prezent este faimoasă pentru peisajul său neobișnuit, deoarece este de fapt un canion îngust, neobișnuit, al unui râu care curge prin Muntele Zuun Saikhan. Pereții abrupți de stâncă se ridică la 200 m, iar canionul are pajiști verzi uimitoare, cu un strat gros de ghețar, care este adânc întins între pereți. În timpul verii, apa curge din vârful pereților, formând cascade. Stâncile înalte care flanchează valea sunt impresionante, şi cu puţin noroc vom putea observa oi sălbatice Argali rar întâlnite și capre de munte Ibex și Yol (Lammergeier), pășunând sus pe pereții stâncilor. Dejun, cină și cazare la Govi Nomad Lodge Camp în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
  • 5
    05.07.2024

    Gobi Gurvan Saikhan – Bayanzag – Deșertul Gobi

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice standard
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Bayanzag
      Ruinele mănăstirii Ongiin Khiid
      Deșertul Gobi
    Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Bayanzag sau Flaming Cliffs, denumire dată de exploratorul american Roy Andrew Chapman care a venit aici în 1920. Această zonă este renumită pentru fosilele ca urmare a eroziunii vântului și a apei, și care privite de la distanță arată ca un foc în mijlocul deșertului. Roy Chapman Andrews și expediția americană au descoperit primele cuiburi cu ouă de dinozauri din Bayanzag în anul 1923. Descoperirile lor au dovedit lumii întregi că dinozaurii chiar au depus ouă în această zonă. Vom explora zonele cu păduri dese de copaci Saxual și vom putea hoinări pe dealurile roșii. Ocazional, vizitatorii găsesc bucățile de oase fosilizate și ouă, însă este ilegal să fie atinse. După dejun ne vom îndrepta către ruinele mănăstirii Ongiin Khiid situate în mijlocul deșertului Gobi. Vom explora ce a mai rămas din Ongiin Khiid, complex mănăstiresc înființat în anul 1760 și care era compus din 30 de temple şi 4 mari universități budiste. Acesta a fost distrus de epurările comuniste din anii 1930 și ulterior restaurat de mai mulți călugări. În zilele noastre funcționează acolo un mic muzeu, pe care-l vom vizita. Cină şi cazare la Ongiin Nuuts Camp în iurte turistice standard.
  • 6
    06.07.2024

    Deșertul Gobi – Karakorum

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice deluxe
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Karakorum
      Râul Orkhon
      Drumul Mătăsii
    Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta spre nord, către Karakorum, prilej cu care ne vom opri pe traseu la o familie nomadă. Vom avea ocazia de a descoperi savoarea bucătăriei locale, vom afla amănunte despre tradiţiile şi modul lor actual de viaţă complet diferit faţă de traiul de la oraş, despre locuinţele lor mobile de formă conică, semănând cu nişte corturi, fiind acoperite în exterior cu pâslă şi piei de animale iar în interior cu covoare decorative. Dejun picnic pe traseu. Vom face o excursie până la Râul Orkhon, după care ne vom deplasa în continuare spre Karakorum, oraş fondat în anul 1220 de către marele Ginghis Han, fostă capitală a Mongoliei timp de 140 de ani, loc important de oprire pe Drumul Mătăsii care uimea în trecut călătorii care veneau din Occident, cu bogăţiile sale, dar şi cu toleranţa religioasă, aici existând atât temple buddhiste, moschei, dar şi biserici creştine. Cină şi cazare la Munkh Tenger Camp în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
  • 7
    07.07.2024

    Karakorum – Mănăstirea Erdene Khamba – Elsen Tasarkhai

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice deluxe
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Mănăstirea Erdene Zuu
      Muzeul din Karakorum
      Elsen Tasarkhai
      Mănăstirea Erdene Khamba
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom vedea ce a mai rămas din oraşul Karakorum, care în anul 1388 a fost în mare parte distrus, din ruinele sale fiind ridicată Mănăstirea Erdene Zuu, în traducere „sute de comori”, celebră pentru cele 108 stupe, care simbolizează bobii din rosariul de rugăciune buddhist. Mănăstirea ridicată în perioada anilor 1585 - 1586, la ordinul bunicului lui Zanabazar, Abtai Han, după întâlnirea sa cu cel de-al III-lea Dalai Lama, când religia buddhistă tibetană a fost declarată religie de stat în Mongolia, este una dintre puţinele mănăstiri care au scăpat de distrugerile comuniste din anii 1930 şi se regăseşte pe lista Patrimoniului Universal UNESCO. Aici vom vedea lucrările unice ale lui Zanabazar, primul lider al buddhistilor mongoli, opere de o valoare inestimabilă ale artizanilor mongoli precum sculpturi, măşti de tam, aplice, broderii, statui din lemn şi bronz închinate zeilor, dar şi o colecţie de torgon burhan, picturi pe materiale care se pot rula, realizate în secolele XVI - XIX. Mai multe relicve din piatră le vom vedea în Muzeul din Karakorum unde sunt păstrate piese care au aparţinut clădirilor din vechiul oraş. Vom vizita în continuare unul dintre cele 4 puncte de hotar ale fostei capitale din timpul temutului Ginghis Han, 2 „turtle stones”, sculpturi care reprezentau broasca ţestoasă, în calitatea sa protectoare, simbolizând eternitatea. După dejun ne vom îndrepta spre Elsen Tasarkhai, care poate fi tradus ca „dune izolate de nisip”, o succesiune de dune care se întind pe o lungime de aprox. 80 km, făcând parte din Marile Dune Mongole. Ne vom opri la Mănăstirea Erdene Khamba situată la poalele muntelui Khogno Khaan, mănăstire ridicată în sec. al XVII-lea de către Zanabazar, un lider spiritual şi politic care a fost educat în Tibet şi care ulterior a fost sanctificat, devenind astfel primul sfânt buddhist din Mongolia. Zanabazar a ridicat mai multe astfel de mănăstiri, însă Mănăstirea Erdene Khamba ridicată în onoarea mentorului său Lama Erdene a fost sanctuarul care i-a plăcut cel mai mult, putând adăposti în vremurile ei de glorie, peste 1.000 de călugări în acelaşi timp. Deși în zilele noastre nu mai este funcțională, mănăstirea și-a păstrat importanța spirituală. Cină şi cazare la Hoyor Zagal Camp în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
  • 8
    08.07.2024

    Elsen Tasarkhai – Parcul Naţional Hustai

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice deluxe
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Parcul Naţional Hustai
    • Opționale Muzeul centrului turistic din Parcul Naţional Hustai
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Parcul Naţional Hustai renumit datorită cailor sălbatici asiatici „takhi”. În anul 1992 s-a înfiinţat aici o rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 506 km2, care s-a transformat în anul 1998 în parc naţional cu scopul de a proteja ecosistemul pădurilor de stepă, extrem de fragil din cauza exploatării agresive a acestui teritoriu, dar şi cu scopul de a reintroduce în acest areal protejat caii Przewalski, „takhi”. Deoarece din anul 1960 niciun exemplar din această rasă nativă mongoleză nu se mai găsea în sălbăticie în întreaga ţară, au fost aduse câteva exemplare de la o grădină zoologică din Olanda. Din fericire, în prezent parcul adăposteşte peste 300 de cai sălbatici din această specie salvată de la dispariţie. Datorită faptului că parcul ocupă un teritoriu vast, cu zone deşertice dar şi cu zone muntoase, vom avea oportunitatea de a vedea şi alte sălbăticiuni precum căprioare, cerbi, mistreţi, lupi, vulpi etc. şi variate specii de păsări precum vulturi, şoimi, berze, lebede etc.. Dejun picnic. Vom avea prilejul de a vizita muzeul centrului turistic din parc, în care sunt prezentate date despre viaţa cailor sălbatici din regiune, iar doritorii pot călări caii puşi la dispoziţia turiştilor în acest scop. Cină şi cazare la Moltsog Resort Camp în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
  • 9
    09.07.2024

    Parcul Naţional Hustai – Parcul Naţional Terelj

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice deluxe
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Parcul Naţional Terelj
    Mic dejun. Plecare spre Parcul Naţional Terelj, cel mai vizitat parc naţional din Mongolia, situat la o altitudine de 1600 m, un alt loc spectaculos, unde natura îmbină lanţurile muntoase din granit cu pitoreştile văi ale râurilor care străbat parcul, dintre care cele mai importante sunt Tuul, Terelj şi Baruunbayan. Diversitatea reliefului face ca parcul să adăpostească 250 de specii de păsări, urşi şi elani, pe stânci întâlnindu-se frecvent floarea de colţ, iar în văi, tot felul de flori sălbatice. Fenomenul de eroziune a făcut în timp ca multe formaţiuni stâncoase să aibă forme ce par sculptate, un exemplu de acest fel găsindu-se în apropierea intrării în parc, o stâncă înaltă de 24 m, care reprezintă o broască ţestoasă, „melkhi khad” sau o altă stâncă, cea a bătrânului care citeşte. Dejun, cină şi cazare la Buuveit Camp în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
  • 10
    10.07.2024

    Parcul Naţional Terelj – Tsojin Boldog – Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Tsojin Boldog
    Mic dejun. Dimineața vom avea timp liber pentru drumeții și relaxare. După dejun vom pleca spre Tsojin Boldog pentru a vizita monumentul devenit emblematic pentru Mongolia, situat în valea râului Tuul, dedicat marelui cuceritor Ginghis Han, considerat întemeietorul naţiei, creatorul celui mai mare imperiu din istoria omenirii. Cea mai mare statuie a legendarului Ginghis Han, înaltă de 40 de metri, ridicată în anul 2008, este în acelaşi timp şi cea mai mare statuie ecvestră din lume. Se spune că statuia este orientată spre est, indicând locul naşterii acestuia şi a fost amplasată în locul în care, conform legendei, Ginghis Han a găsit un bici de aur pe care l-a considerat a fi un mesaj de la Tenger, zeul eternului cer albastru, bici care l-a inspirat în cuceririle sale, motivându-l să devină conducătorul clanurilor mongole. De altfel, o să observăm când vom fi în apropierea statuii că acesta ţine în mâna dreaptă un bici aurit. Baza statuii o reprezintă o clădire circulară cu 36 de coloane care se presupune că i-ar reprezenta pe cei 36 de Hani ai Mongoliei, de la Ginghis Han până la Ligdan Han, în timp ce poarta de intrare a complexului a fost decorată cu statuile celor 9 generali „noyons” ai lui Ginghis Han. Întoarcere în Ulan Bator pentru cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).
  • 11
    11.07.2024

    Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Festivalul Naadam
    Mic dejun. În această zi vom asista la spectaculoasa ceremonie de deschidere a festivalului Naadam, un spectacol de sunet şi culoare, care va avea loc pe stadionul central, reprezentând pentru mongolezi cel mai important eveniment al anului, care coincide cu ziua naţională a Mongoliei, respectiv 11 iulie. Cel mai mare festival naţional, Naadam se celebrează în fiecare an între 11 şi 13 iulie pe tot teritoriul Mongoliei, cel din capitală fiind însă cel mai spectaculos. Vom putea admira ritualuri şi costume străvechi, soldaţi îmbrăcaţi în uniforme ca cele de pe vremea lui Ginghis Han, sute de artişti care vor defila îmbrăcaţi în costume tradiţionale aferente perioadelor istorice pe care le vor evoca şi vor dansa acompaniaţi de muzicienii prezenţi pe stadion. În această primă zi a festivalului vom vedea sportivi care îşi vor arăta măiestria în mânuirea arcului sau abilităţile de luptători, câştigătorii bucurându-se de un deosebit respect. Toţi locuitorii ţării sunt încurajaţi să participe la acest festival pentru a dovedi unitatea culturală a naţiunii. Datorită frumuseţii şi originalităţii sale, Festivalul Naadam a fost înscris în anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO. Ceea ce este interesant pentru noi, turiştii, este însă şi atmosfera din jurul stadionului, pentru că vom putea vedea mongolii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, veniţi aici nu numai pentru festivalul în sine ci şi pentru a mânca şi a bea diverse specialităţi, precum specialitatea Naadam-ului, „khuushuur” - o gogoaşă cu carne şi „aireg” - lapte fermentat, fără de care Naadamul nu ar putea fi conceput. Dejun în cursul vizitelor. După-amiază vom participa la cel mai mare spectacol cu muzică folclorică, modernă şi dansuri. Cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).
  • 12
    12.07.2024

    Ulan Bator – Hui Doloon Hudag – Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Cursele de cai ale festivalului Naadam din Hui Doloon Hudag
    Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom deplasa în afara oraşului, la Hui Doloon Hudag, pentru a asista la cursele de cai ale festivalului Naadam, cu participarea copiilor care călăresc fără şa peste stepă, precum şi la spectacolele oferite de crescătorii de cai mongolezi. Toţi participanţii vin să concureze din fiecare colţ al Mongoliei. Vom experimenta nebunia strălucitoare a terenului de curse de cai și ocazia culturală de neegalat de a urmări competiția care include în jur de 150-200 de cai. De asemenea, va exista marea oportunitate de a fotografia antrenorii locali de cai, purtători de veșminte tradiționale ceea ce va aduce mai mult contrast experienţei. După dejun vom reveni în Ulan Bator pentru cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).
  • 13
    13.07.2024

    Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Noul Muzeu Ginghis Han
      Urcare pe Dealul Zaisan
    Mic dejun. Dimineața vom vizita noul Muzeu Ginghis Han, după care vom urca pe Dealul Zaisan de unde vom putea admira frumoasa priveliște ce se deschide spre orașul Ulan Bator. Aici se află și memorialul dedicat soldaților sovietici uciși în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pictura murală prezintă diferite evenimente din istoria relațiilor dintre Mongolia și Uniunea Sovietică. După-amiază vom avea timp pentru ultimele cumpărături. Dejun, cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).
  • 14
    14.07.2024

    Ulan Bator – Istanbul – București

    • Transport Autocar, avion
    Transfer la aeroportul din Ulan Bator pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 237 (08:40 / 13:05), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:00 / 20:20).


Informatii tarif

1580 EURO + 2640 USD / loc în cameră dublă

tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 150 usd/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
  • cazare
    5 nopți în Ulan Bator
    2 nopți în Gobi Gurvan Saikhan
    1 noapte în Deșertul Gobi
    1 noapte în Karakorum
    1 noapte în Elsen Tasarkhai
    1 noapte în Parcul Naţional Hustai
    1 noapte în Parcul Naţional Terelj
  • mese
    Mic dejun: 12
    Dejun: 12
    Cină: 12
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Ulan Bator și retur cu compania Turkish Airlines
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi locale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 5 nopţi cazare în hotel de 4*
- 7 nopţi cazare în iurte turistice dintre care 6 în iurte turistice deluxe (cu baie proprie)!
- mesele menţionate în program: 12 mic dejunuri, 12 dejunuri şi 12 cine
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- intrarea la Festivalul Naadam din Ulan Bator
- 1 sticlă de 1,5 l de apă plată / zi în Mongolia
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi, dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 60 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire)
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei; paşaportul trebuie să conţină minim 2 pagini libere


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

3350 EURO

17.10.2024 - 01.11.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2890 EURO

09.10.2024 - 21.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1390 EURO + 1995 USD

16.09.2024 - 27.09.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?