1390 EURO Vezi detalii
27.11.2020
09.12.2020
13 zile
Vandut
Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Alexandria – Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu – Luxor – Karnak – Complexul Dendera – Hurghada
7 poze

O călătorie în timp, diversă şi unică prin locurile pe care numai puţini le ştiu sau şi le imaginează când se gândesc la această destinaţie, care a fascinat şi va fascina şi în viitor. Încă din sec. al V-lea î.e.n., Herodot scria despre Egipt că “nicăieri în lume nu vom găsi la un loc atâtea lucruri minunate şi de o grandoare care te lasă fără cuvinte” şi lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci. Nu numai monumentele faraonice sunt atracţiile acestui circuit dar şi moştenirea lăsată de greci, romani, creştini timpurii, alături de tezaurul de artă şi arhitectură acumulate în secolele de stăpânire islamică şi nu în ultimul rând, mirajul deşertului cu oazele sale de verdeaţă şi civilizaţie. Circuitul în Egipt pe care vi-l propunem este o performanță în domeniul turismului cultural, care reușește să cuprindă obiective din epoci diferite ale unei istorii de peste cinci mii de ani: arhitectură faraonică, colecții de artă veche, vestigii din epocile greacă și romană, monumente creștine, moschei, palate musulmane și edificiile „belle epoque" din Cairo și Alexandria. Ce s-a întâmplat în zorii omenirii și cum au apărut mari înfăptuiri de-a lungul mileniilor pe malurile Nilului? Aceasta este întrebarea care i-a determinat pe mulți să-și consacre întreaga viață studiului egiptologiei, cel mai complex domeniu al istoriei vechi. Nisipul le-a păstrat mii de ani, iar savanții le-au redat înțelesurile uitate: piramide și temple funerare grandioase, fresce cu simboluri religioase, basoreliefuri evocatoare cu aspecte cotidiene, motive ornamentale în piatră, obeliscuri de granit, statui stilizate cu chipuri de zei și faraoni, hieroglife și siluete cioplite pe ziduri, morminte, însemne ale puterii, bijuterii, sarcofage și mumii. Arta egipteană e forma sublimă a aspirației permanente a oamenilor la nemurire, iar noi vă invităm să o descoperiţi.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Cairo: Complexul Funerar Gizah, Necropola Sakkara, Muzeul Memphis, Muzeul de Egiptologie, Biserica Suspendată, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Abu Sergah, Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru, Alexandria: Fortul Qaitbey, Palatul Montazah, Columna lui Pompei, Teatrul Roman, Catacombele din Kom as-Suqqafa, biblioteca cea nouă, Aswan: cariera de granit roz, Obeliscul Neterminat, Templul Abu Simbel, Templul Philae, Templul Kom Ombo, Templul Edfu, Templul Luxor, Templul Funerar al Reginei Hatshepshut, Coloșii lui Memnon, Templul Karnak, Complexul de temple Dendera, Templul zeiței Hathor, templul închinat nașterii zeiței Isis, urmele unei basilici creștine, vestiigile porților lui Traian

Natură şi Peisaje

Grădinile Montazah, barajul și Lacul Nasser din Aswan, Valea Regilor, Valea Reginelor, Marea Roșie

Tradiţii şi evenimente

Cultura nubiană existentă de-a lungul Nilului cu tradiţiile şi obiceiurile ancestrale

Experienţe şi Distracţii

Cairo: vizitarea unui atelier de papirusuri, vizitarea unui laborator de parfumuri tradiționale, bazarul Khan el Khalili, Marea Roșie: baie, snorkeling și scuba diving, croaziere în vase cu hublouri subacvatice, jeep safari în deșert, admirarea delfinilor în largul mării, snorkeling și scuba diving pe Insula Giftoun


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    27.11.2020

    Bucureşti – Istanbul

    • Transport Avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 19:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:30 / 23:50).
  • 2
    28.11.2020

    Istanbul – Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Cairo

    • Transport Avion
      Autocar
    • Cazare Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Cairo:
      Complexul Funerar Gizah
      Necropola Sakkara
      Muzeul Memphis
      Vizitarea unui atelier de papirusuri
      Vizitarea unui laborator de parfumuri tradiționale
    Plecare din Istanbul spre Cairo cu zborul TK 692 (01:30 / 02:40). Bine aţi venit pe tărâmurile uneia dintre cele mai vechi civilizații din istoria omenirii, civilizaţia egipteană! Oraşul Cairo este unul dintre cele mai mari oraşe ale Africii şi totodată sediul Ligii Arabe, fiind recunoscut ca un important nod comercial al Orientului Apropiat încă din timpuri străvechi. Întâlnire cu ghidul local şi transfer pentru cazare la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*).
    Mic dejun. Zi dedicată descoperirii piramidelor de la Gizah. Cu o vechime de peste 4.500 de ani, Complexul Funerar Gizah are drept simbol suprem trei structuri colosale, mormintele de formă piramidală ale faraonilor Regatului Vechi: Keops, Kefren și Mykerinos. Alături de legendarul Sfinx, piramidele sunt cele mai uimitoare creații ale unei spiritualități complexe și enigmatice, cel mai cunoscut reper cultural al omenirii, care i-a fascinat pe erudiți de-a lungul vremii. De altfel, Marea Piramidă a lui Keops este singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a rezistat timpului, pe care vom putea să o vizităm și în interior (taxa de intrare nu este inclusă). Ne vom deplasa apoi spre Necropola Sakkara, unde vom contempla prima piramidă construită vreodată pe Pământ, denumită Piramida în Trepte a faraonului Djoser, din sec. al XXVII-lea î.Hr.. Al treilea complex arheologic din programul zilei va fi Memphis, un muzeu în aer liber, care etalează câteva statui de granit și alabastru, de mari dimensiuni, pe locul primei capitale a Egiptului Faraonic. În încheierea zilei vom vizita un atelier de papirusuri, unde sunt expuse reproduceri ale unor lucrări străvechi, cu tematică mitologică și istorică, dar și un laborator de parfumuri tradiționale. Cazare în Cairo la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*).
  • 3
    29.11.2020

    Cairo

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Muzeul de Egiptologie
      Biserica Suspendată
      Biserica Sf. Gheorghe
      Biserica Abu Sergah
      Citadela lui Saladin
      Moscheea de Alabastru
      Bazarul Khan el Khalili
    Mic dejun. Zi dedicată capitalei tărâmurilor faraonice, Cairo, cel mai mare oraș al Africii, cu aproape 20 de milioane de locuitori. Programul va cuprinde cele mai reprezentative repere culturale ale acestei metropole, considerate inima lumii arabe din Orientul Mijlociu. Vom vizita Muzeul de Egiptologie care adăpostește cea mai bogată colecție de artă antică egipteană, unde vom face cunoştinţă cu istoria milenară a acestor locuri admirând multitudinea de artefacte şi capodopere ale diferitelor perioade şi dinastii. Printre statui şi vasta colecţie de obiecte găzduite de sălile muzeului, vom vedea comoara din mormântul lui Tutankhamon cu masca sa mortuară confecţionată din aur masiv. Turul ghidat va cuprinde mai multe galerii cu sarcofage și coloși din epocile Regatului de Mijloc și Regatului Nou (Amenhotep al III-lea, Ramses al II-lea) şi sala Tell al Amarna, dedicată faraonului monoteist Akenaton, după care vom avea liber pentru a explora, pe cont propriu, alte galerii importante ale muzeului, precum Sala Mumiilor (care presupune bilet separat). Vom vedea apoi o altă dimensiune culturală definitorie pentru Cairo, complexul istoric de biserici creștine copte, dintre care vom vizita Biserica Suspendată, una dintre cele mai vechi lăcaşuri creştine ale oraşului, Biserica Sf. Gheorghe, precum şi Biserica Abu Sergah unde şi-a găsit adăpost Sf. Familie. Vom vizita apoi partea islamică a orașului, reprezentată prin Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru și Bazarul Khan el Khalili - echivalentul peșterii lui Ali Baba, unde vom avea timp liber pentru cumpărături. Opţional, croazieră “by night”, cu cină tip bufet şi spectacol de dansuri orientale, pe un segment al Nilului, la sud de Insula Gezira, prilej de a descoperi orașul cu clădirile sale moderne, impozante, evidențiate de lumini și firme de neon. Cazare în Cairo la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*).
  • 4
    30.11.2020

    Cairo – Alexandria – Cairo

    • Cazare Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Excursie la Alexandria:
      Fortul Qaitbey
      Palatul Montazah
      Grădinile Montazah
      Columna lui Pompei
      Teatrul Roman
      Catacombele din Kom as-Suqqafa
      Biblioteca cea nouă
    Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau excursie opțională de o zi la Alexandria, “capitala ştiinţifică a antichităţii”, așa cum este considerată, frumosul oraş situat pe țărmul Mării Mediterane. Portul glorios al suveranilor Ptolemei a fost darul lui Alexandru cel Mare, cel care a venit în Egipt ca eliberator în anul 332 î.Hr. și care s-a lăsat condus de semne mistice spre locul confirmării originii sale divine, de către preoții egipteni. Semnele măreției apuse ale acestui oraș sunt încă prezente, chiar dacă nu sunt atât de evidente, dar le veţi descifra plasând în context simbolurile dispărute ale antichității: istoriile Farului și Bibliotecii, amintirea Cleopatrei, a templelor romane, înțelepciunea filozofilor și teologilor care au trudit în acest sanctuar al cunoașterii. Alexandria de astăzi este un spectacol al decadenței în notă romantică, cu o faleză impresionantă, lungă de 20 km și o bogăție remarcabilă de edificii neoclasice, neobaroce sau Art Nouveau, sufocate de patina unui secol al dezmoștenirii. Vom face un tur panoramic care va include Fortul Qaitbey, construit cu piatra Farului dispărut, Palatul și Grădinile Montazah, Columna lui Pompei, Teatrul Roman, Catacombele din Kom as-Suqqafa și veți vizita Biblioteca cea nouă (exceptând muzeele). Vom reveni pentru cazare în Cairo la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*).
  • 5
    01.12.2020

    Cairo – Aswan

    • Transport Autocar
      Avion
    • Cazare Hotel Basma 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Aswan:
      Barajul
      Lacul Nasser
      Cariera de granit roz
      Obeliscul Neterminat
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Egiptair, zbor MS 084 (12:10 / 13:35) spre Aswan, cel mai sudic oraș egiptean situat în cea mai încântătoare parte a Nilului, unde deșertul se oprește chiar în malul fluviului, oraș care se bucură de o atmosferă relaxantă și de vecinătatea multor atracții diverse, care îi conferă un exotism aparte. Vom vizita Barajul, Lacul Nasser și cariera de granit roz, unde a rămas „captiv", timp de 3.500 de ani, Obeliscul Neterminat. Cazare în Aswan la Hotel Basma 4* (sau similar 4*).
  • 6
    02.12.2020

    Aswan – Abu Simbel – Aswan

    • Transport Vas de croazieră
      Autocar
    • Cazare Vasul de croazieră M/S Princess Sarah 5* (sau similar 5*)
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Excursie la Philae
    • Opționale Excursie la templul Abu Simbel
    Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau excursie opţională la Abu Simbel - templul copleșitor inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, care a fost construit în sec. al XIII-lea î.Hr. de către faraonul Ramses al II-lea, pentru a celebra succesul obţinut în bătălia de la Kadesh, împotriva poporului hitit. Pentru multă vreme celebrul templu a fost ascuns de nisipul auriu al deşertului, până în anul 1813 când exploratorul elveţian Jean Louis Burkhart l-a redescoperit. Remarcabilele statui din piatră care îi reprezintă pe Ramses şi pe soţia sa, Nefertari au devenit emblema iconică a templului. Templul este unic și datorită faptului că soarele pătrunde în camera sacră luminând perfect chipul faraonului doar două zile pe an, de ziua regelui pe 21 februarie şi în ziua încoronării sale, pe 22 octombrie. Ne vom întoarce apoi la Aswan, pentru a ne îmbarca pe vasul de croazieră, iar după-amiază vom mai face o ieșire în zona Aswan pentru excursia la Philae - sanctuarul zeiței Isis, construit pe locul în care a fost înmormântat soţul ei, Osiris. Odată cu construirea marelui baraj de la Aswan, templul a fost ameninţat cu inundarea, dar intervenţia UNESCO a dus la salvarea lui. Ne vom întoarce pe vas, cu care vom călători în următoarele trei zile până la Luxor, într-o etapă a circuitului nostru care reconstituie fidel programul primelor croaziere brevetate de compania de turism britanică „Thomas Cook & Son", din sec. al XIX-lea. În acea perioadă se naviga încet, cu vapoare cu aburi, timp de săptămâni, iar zilele de trândăveală pe punte alternau cu excursii la vestigiile antice de pe malurile fluviului. În prezent, singurele diferențe sunt standardele de confort ale camerelor unui hotel modern și viteza de deplasare, păstrându-se însă obiceiul englezesc al lui „five o'clock". Dejun, cină şi cazare la bordul vasului M/S Princess Sarah 5* (sau similar 5*).
  • 7
    03.12.2020

    Aswan – Kom Ombo – Edfu

    • Transport Vas de croazieră
    • Cazare Vasul de croazieră M/S Princess Sarah 5* (sau similar 5*)
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Templul Kom Ombo
    Mic dejun. Pe traseul până la Luxor unde vom debarca, vom petrece cea mai mare parte din timp la bordul vasului de unde vom putea admira şi surprinde în fotografii combinaţia dintre peisajul selenar al deşertului şi siluetele impozante ale misterioaselor temple faraonice. Timp de două zile, se vor succede de-a lungul Nilului, imaginile bucolice ale unui univers mitic cu oameni angrenați în ritmul lor sacru, atemporal. Vom vizita două temple din perioada dinastiei ptolemeilor. Primul templu pe care-l vom vizita seara, este denumit în prezent Kom Ombo și a reprezentat în antichitate un centru religios închinat binomului Sobek – Haroeris, un zeu crocodil și altul șoim, care simbolizau dimensiunile complementare, telurică și celestă, contopite în unitatea sacră a Lumii. Dejun, cină şi cazare la bordul vasului M/S Princess Sarah 5* (sau similar 5*).
  • 8
    04.12.2020

    Edfu – Luxor

    • Transport Vas de croazieră
      Autocar
    • Cazare Vasul de croazieră M/S Princess Sarah 5* (sau similar 5*)
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Templul Edfu
      Templul Luxor
    Mic dejun. Dimineața vom vizita al doilea templu, Edfu, care este cel mai bine conservat templu antic din Egipt, dedicat zeului Horus, cel care l-a redat veșniciei pe tatăl său Osiris și care simboliza triumful perpetuu al dinastiei faraonice. Vasul va naviga până în zona oraşului Luxor, cea mai mare concentrare de monumente și vestigii antice, care evocă în mod exemplar complexitatea credințelor și simbolurilor religioase ale vechilor egipteni. Numele vechi al așezării era Teba, capitala faraonilor Regatului Nou, o epocă care s-a întins timp de cinci secole şi care a cuprins cele mai glorioase trei dinastii din istorie, între anii 1550 și 1069 î.Hr.. Templele monumentale Luxor și Karnak erau renumite în toată lumea antică și atrăgeau vizitatori încă din perioadele greacă și romană. Vom vizita, la ora asfințitului, Templul Luxor, unde coloanele lui Amenhotep al III-lea, coloșii lui Ramses al II-lea, basoreliefurile lui Alexandru cel Mare și sfincșii de pe aleea sacră compun un tablou magnific, potențat de lumina reflectoarelor. Dejun, cină şi cazare la bordul vasului M/S Princess Sarah 5* (sau similar 5*).
  • 9
    05.12.2020

    Luxor – Karnak – Dendera – Hurghada

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*)
    • Mese All Inclusive
    • Obiective și activități Valea Regilor
      Templul Funerar al Reginei Hatshepsut
      Valea Reginelor
      Coloșii lui Memnon
      Templul Karnak
      Complexul Dendera
      Templul zeiței Hathor
      Templul închinat naşterii zeiței Isis
      Urmele unei basilici creştine
      Vestigiile porţilor lui Traian
    Mic dejun. Debarcare de pe vasul de croazieră, după care vom vizita Valea Regilor, necropola dintre munți, unde vom vedea morminte elaborate, săpate în piatră și decorate cu scene din mituri care descriu drumul faraonului spre nemurire. Trei astfel de morminte pe care le vom putea vizita, au fresce perfect conservate, iar cel mai faimos și singurul descoperit intact, este cel al lui Tutankhamon (intrare opțională). Pe același mal vestic al Nilului (malul celor adormiţi), vom mai admira alte situri importante, precum Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, Valea Reginelor și Coloșii lui Memnon. Pe malul opus, cel de est, vom vizita Templul Karnak care reprezintă cea mai grandioasă lucrare în piatră lăsată moștenire de vreo civilizație a lumii, închinată zeilor, o sinteză a practicilor religioase a două milenii, culmea transfigurării artistice a miturilor ancestrale egiptene. Complexul întins pe o suprafață de 40 ha, a fost domeniul închis al sacerdoților care îndeplineau ritualurile de venerare a Triadei Tebane. Aici era casa lui Amon Ra, zeitatea supremă a Egiptului de Sus, devenit în timp zeu universal în bazinul Mediteranei Orientale. Cei mai puternici faraoni au contribuit la desăvârșirea monumentelor, între care se remarcă Hipostilul - marea sală cu 134 de coloane gigantice, acoperite cu basoreliefuri ce redau suma tuturor elementelor care compun Universul guvernat de zeul solar Amon Ra. Ne vom îndrepta apoi spre Hurgada, pe traseu oprindu-ne pentru a vizita un complex antic mai puţin cunoscut, Dendera, care a fost odinioară capitala Egiptului de Sus. Vom admira templul zeiței Hathor, pe al cărui tavan era pictat un fascinant zodiac circular, singura reprezentare circulară a zodiacului, ulterior mutat în Franţa la Muzeul Louvre, templul închinat naşterii lui Isis dar şi urmele unei basilici creştine. Tot aici se păstrează şi vestigiile porţilor lui Traian. După această ultimă lecție de egiptologie, vom pleca spre Hurgada, unde vom ajunge seara, înainte de cină. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).
  • 10
    06.12.2020

    Hurghada

    • Cazare Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*)
    • Mese All Inclusive
    • Opționale Marea Roșie:
      Baie
      Snorkeling
      Scuba diving
      Croaziere în vase cu hublouri subacvatice
    Mic dejun. Zi relaxantă la mare, cu toate mijloacele de agrement obișnuite pe un litoral. Marea Roșie este vestită pentru recifurile de corali, specifice climatului subtropical, unde trăiesc pești cu forme și culori diverse. O apă plăcută, cu o temperatură constantă de 25 de grade, cu o claritate deosebită, în diferite nuanțe de turcoaz, ne invită la partide de înot și snorkeling. Pentru a observa cei mai mulți pești în mediul lor natural, se pot face ieșiri în larg pentru scuba diving sau croaziere în zona recifurilor, la bordul vaselor cu hublouri subacvatice, care facilitează contactul cu fauna marină. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).
  • 11
    07.12.2020

    Hurghada

    • Cazare Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).
    • Mese All Inclusive
    • Opționale Jeep safari în deșert
    Mic dejun. Zi liberă în care puteţi alege o excursie de tipul „jeep safari”, pentru a descoperi particularitățile reliefului și ale vieții beduinilor din deșert. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).
  • 12
    08.12.2020

    Hurghada

    • Cazare Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*)
    • Mese All Inclusive
    • Opționale Admirarea delfinilor în largul mării
      Snorkeling și diving pe Insula Giftoun
    Mic dejun. Zi liberă în care puteţi opta pentru una dintre excursiile în care veți vedea delfini în largul mării sau puteţi explora insula Giftoun pentru activităţi de tip snorkeling sau diving. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).
  • 13
    09.12.2020

    Hurghada – Istanbul – Bucureşti

    • Transport Autocar
      Avion
    Transfer la aeroportul din Hurghada pentru plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 703 (03:50 / 07:50), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:50 / 20:10).


Informatii tarif

1390 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 290 EURO

tarif valabil pt. un grup maxim de 14 turiști; pentru un număr mai mic de turiști, tariful se va recalcula


  • transport
    Avion
    Autocar
    Vas de croazieră
  • cazare
    4 nopți în Cairo
    1 noapte în Aswan
    3 nopți pe vasul de croazieră
    4 nopți în Hurghada
  • mese
    Mic dejun: 5
    Pensiune completă: 3
    All Inclusive: 4
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    14

Servicii

Tariful include

- transport internaţional cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Cairo și Hurghada – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
- transport intern cu avionul pe ruta: Cairo – Aswan
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 4 nopţi de cazare la Cairo în hotel de 4*
- 1 noapte de cazare la Aswan în hotel de 4*
- 3 nopţi de cazare pe vasul de croazieră de 5*
- 4 nopţi de cazare la Hurghada în hotel de 5*
- mesele menţionate în program: 5 mic dejunuri, 3 zile cu pensiune completă pe vas și 4 zile în regim de All Inclusive la Hurghada
- transferurile şi tururile menţionate în program
- biletele de intrare la obiectivele turistice - conform program
- vizitarea Muzeului de Egiptologie, Citadelei lui Saladin și Bazarului Khan el Khalili
- vizite cu ghid local pe Platoul Gizah, Marile Piramide, Necropola Sakkara și complexul arheologic Memphis
- croazieră pe Nil cu vas de croazieră de 5* cu următoarele vizite incluse:
• vizitarea Barajului de la Aswan, Obeliscului Neterminat și Templului Philae
• vizitarea templelor Kom Ombo și Edfu
• vizitarea templelor monumentale Luxor și Karnak
• excursie în Valea Regilor
• intrare în Templul Funerar al Reginei Hatshepsut
• excursie în Valea Reginelor și oprire la Coloșii lui Memnon
- vizitarea complexului Dendera
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile internaţionale: aprox. 280 euro/pers. şi pentru zborul intern: aprox. 80 euro/pers. care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de oraş (unde se percep) se achită individual la recepţia hotelurilor
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi în cadrul meselor (cu excepţia hotelului din Hurghada, unde regimul de masă este All Inclusive) etc.
- bacşişuri: 40 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
• Cină cu spectacol pe vas în Cairo: aprox. 35 euro/pers. (se achită la faţa locului)
• Excursie la Alexandria: aprox. 80 euro/pers., opțiunea se face la înscriere (se achită la faţa locului)
• Vizită la Abu Simbel: aprox. 75 euro/pers. (se achită la faţa locului)
• Intrarea în Camera Mumiilor din Muzeul de Egiptologie (se achită la fața locului)


Acte necesare

- pașaport electronic valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Croaziera

2970 EURO

13.06.2024 - 26.06.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

1380 EURO

21.06.2024 - 29.06.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2680 EURO + 1540 USD

02.07.2024 - 14.07.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

3190 EURO

07.07.2024 - 20.07.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2970 EURO + 1580 USD

15.08.2024 - 28.08.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

3190 EURO + 2140 USD

18.08.2024 - 01.09.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2990 EURO

25.09.2024 - 03.10.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

3980 EURO + 2490 USD

27.11.2024 - 09.12.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2279 EURO

29.11.2024 - 08.12.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

5740 EURO

19.12.2024 - 06.01.2025

VEZI OFERTA
Croaziera

3890 EURO + 2170 USD

20.12.2024 - 08.01.2025

VEZI OFERTA
Croaziera

5380 EURO

26.12.2024 - 12.01.2025

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?