Să călătorești singur poate fi una dintre cele mai eliberatoare experiențe ale vieții - nu numai că vei descoperi destinații într-un mod foarte diferit față de cum erai obișnuit, dar îți va oferi și timpul necesar să reflectezi la viața ta, să te bucuri de experiențe care îți vor deschide și mai mult orizonturile și să crești spiritual. Pe de altă parte, călătoriile solo vin la pachet și cu niște temeri, mai mult sau mai puțin justificate, legate de siguranța ta, de sentimentul de singurătate care te va încerca, de eventualele situații neprevăzute dar și de mult blamatul supliment single.
Dacă și ție îți surâde să călătorești singur, consultanții noștri de turism ți-au pregătit câteva sfaturi utile de care e bine să ții cont înainte să călătorești pe cont propriu, sfaturi care te vor ajuta să îți să lași fricile deoparte:
1. Siguranța e pe primul loc
Principala preocupare a celor care își planifică o vacanță solo este siguranța lor - aceasta însă nu ar trebui să te oprească din a experimenta aventura vieții tale! Poți începe prin a-ți selecta destinația de vacanță doar din topul celor mai sigure țări din lume, prin a-ți face o asigurare de călătorie și prin a-ți informa familia și prietenii despre itinerariul tău.
Recomandare: Aplicația Find My Friends este una dintre cele mai populare printre călătorii solo, deoarece le permite apropiaților să vadă în orice moment unde ești.
2. Învață câteva cuvinte în limba locală
Plănuiești o vacanță în Peru? Sau poate un circuit complex în Africa de Sud? Asigură-te că înveți și câteva cuvinte și fraze utile în limba țării pe care urmează să o vizitezi. “Bună ziua”, “Mulțumesc”, “Scuze”, “Te rog” sunt doar câteva dintre aceste expresii ce nu ar trebui să îți lipsească din vocabular, mai ales dacă nu te poți baza pe ajutorul unui ghid local care să îți intermedieze interacțiunea cu localnicii.
Recomandare: Aplicația Duo Linguo te va ajuta să înveți rapid și gratuit expresiile uzuale din orice limbă!
3. Interacționează cu localnicii
Învățarea a câtorva cuvinte arată interesul și respectul tău pentru țara și cultura pe care le descoperi, crescându-ți astfel șansele să ai parte de experiențe autentice alături de localnici. Îndrăznește să îi abordezi, să le ceri sfaturi și recomandări, iar ei te vor ajuta cu siguranță cu zâmbetul pe buze.
4. Pierde-te în mulțime
Atunci când călătorești singur, ai tendința să planifici orice moment al zilei și să analizezi orice întâmplare. Permite-ți să te abați câteodată de la program, să ieși de pe ruta turistică sau să te pierzi pe străduțele unui oraș, doar pentru a vedea unde te duce drumul - câteodată surprizele ieșite în cale îți pot transforma toată experiența într-una mult mai bună!
5. Alătură-te unui tur ghidat
În orașele mari există o mulțime de oportunități de tururi ghidate gratuite - îți recomandăm să le încerci, nu numai pentru a afla informații interesante despre orașul vizitat, dar și pentru a socializa și a-ți face chiar prieteni. Cine știe, poate vei da peste alți călători solo și veți avea ocazia să faceți schimb de informații prețioase!
6. Ai încredere în tine
Chiar dacă să călătorești singur este o provocare imensă, are și recompense la fel de mari: nivelul tău de încredere în tine va crește fără doar și poate odată ce te vei întoarce din prima ta călătorie solo - asta pentru că te va ajuta să te reconectezi cu tine, să îți dai seama care sunt abilitățile tale cele mai de preț, dar te va învăța și ce înseamnă cu adevărat să fii fericit.
Dacă nu ai încă un partener de călătorie, dar nici suficient curaj momentan să pleci într-o experiență de unul singur, îți recomandăm să încerci circuitele de grup cu însoțitor. Nu numai că vei avea alături un însoțitor de grup care îți va oferi în permanență suport și informații turistice în română, dar vei putea descoperi o nouă destinație în siguranță și vei avea ocazia să îți faci prieteni iubitori de călătorii ca și tine. În plus, pentru cei care nu au partener de călătorie, avem disponibil conceptul de Vacanțe în partaj, însemnând că ne vom ocupa noi să găsim un coleg de cameră pentru tine, evitând astfel taxa de supliment single. Pentru a vedea ce partaje sunt disponibile în momentul de față și mai multe informații despre cum te poți înscrie, contactează-ne prin email la contact@daltravel.ro sau telefonic la 021 319 70 62, iar un consultant DAL Travel îți va oferi toate detaliile necesare.