Timpul și hazardul lasă uneori puține urme vizibile ale realizărilor epocale din aventura unor mari civilizații care au influențat cursul istoriei universale. În aceste cazuri ne bazăm în călătoriile noastre mai mult pe informațiile din cronici și pe cele apărute în urma procesului de cercetare multidisciplinară a numeroși savanți. Alteori, mărturiile palpabile despre gloria trecutului semenilor noștri sunt bogate și, în câteva cazuri, sunt atât de impresionante încât îți schimbă viziunea de până atunci asupra lumii. Un astfel de caz fericit este Mexic!
O alegere inspirată
Circuitul nostru cuprinzător în Mexic (la care se adaugă cele două variante: Mexic – Cuba și Mexic – Guatemala – Honduras – Belize) propune o formulă de vacanță care nu poate să dea greș. Varietatea temelor și atracțiilor este calitatea principală a acestui program, la care se adaugă surprize plăcute la tot pasul. Acesta e un circuit îndrăgit de mine, pentru că uimirea este o stare permanentă pentru turiști, iar emoția lor și rolul meu de promotor al unor momente speciale îmi amplifică bucuria de a regăsi locuri și de a retrăi clipe care m-au marcat într-un mod fericit.
Un univers paralel
Structurile monumentale din centre religioase prehispanice au fost redate lumii noastre de către exploratori-aventurieri și apoi de savanți: sanctuare ceremoniale și palate eliberate de sub vegetația tropicală, după secole de uitare, se aseamănă cu templele hinduse și budiste din Asia; piramide grandioase, ale unor civilizații dispărute înainte de cucerirea spaniolă amintesc de Egiptul faraonic sau de ziguratele mesopotamiene. Toate sunt asemănări aparente, căci diferențele sunt fundamentale. Arhitectura colonială, cu precădere bisericile și catedralele baroce par a păstra matricea catolică europeană, dar e o iluzie, căci ele redau exuberanța unui spirit de altă natură. Relieful cuprinde vulcani, canioane, peșteri, cascade, junglă nesfârșită, toate cu elemente cunoscute, dar formând un tablou general prin esență diferit. Arta populară este plină de culoare, dar cu o componentă simbolică nemaiîntâlnită. Traversând timpul, din antichitate și până în prezent, această lume cu o spiritualitate stranie a părut a fi un univers paralel.
Iată câteva aspecte ale acestui traseu de paisprezece zile, din perspectiva ghidului, cu elemente inedite, decantate după mai multe experiențe mexicane, derulate pe parcursul a patru ani. Ideile urmăresc în oarecare măsură cronologia evenimentelor dintr-un circuit clasic, desfășurat între Mexico City și Cancun.
DAL știe de ce
Ciudad de Mexico este bulversant ca orice megalopolis, dar turul panoramic e mai simplu și mai edificator ca oriunde în altă parte, pentru că are o traiectorie tributară axului central al orașului, Paseo de la Reforma. Aflată la cca 2200 m altitudine, capitala Mexicului e o aglomerare urbană de douăzeci și trei de milioane de locuitori, unde se află un bulevard orientat nord-sud, denumit Avenida Insurgentes care măsoară “doar” 32 de kilometri. Centrul modern impune respect din primele minute, cu clădiri futuriste (Bolsa de Valores) alternând cu monumente alegorice aurite (Angel de la Independencia). Aceasta e doar introducerea, pentru că adevăratele surprize apar în periplul pietonal prin centrul istoric. Pe parcursul șederii în Mexico City am ieșit în fiecare seară cu turiștii, după program, pentru a mai savura pitorescul acestui fenomen urban, mai ales că e foarte la îndemână, nefiind mai mult de 20 – 30 de minute de mers pe jos de la hotel până în punctul zero, Piața Zocalo. Acesta e secretul pentru care avem doar unele orașe preferate după atât de multe aventuri turistice!
Orașul telenovelă
La fiecare 3-5 minute ne oprim să admirăm fie o clădire colonială, fie un monument de artă neoclasică ori un edificiu art nouveau sau intrăm în câte o biserică barocă. Mâncăm pe săturate cu trei dolari un meniu complet la un “el rincon”, la colț de stradă, cu mexicanii, la mese de plastic, fotografiem flașnetari și lustragii având pe fundal Catedrala Metropolitană sau contemplăm o lume dispărută în picturile murale manifest ale lui Diego Rivera, în Palatul Național. Pe parcursul zilei dedicate lui Mexico City, senzația este că treci printr-o telenovelă mexicană în foarte multe serii, de la episoade pe teme istorice, la cele despre boema urbană modernă. Orașul e o arhivă a tuturor evenimentelor definitorii din istoria mexicanilor și toate au un numitor comun pentru un observator detașat, anume patetismul din momentele dramatice, care alternează cu întâmplările comice, cuprinse în intrigi complicate, cu accente eroice. Pentru exemplificare, vă redau doar un episod în corespondență cu unul dintre monumentele emblematice ale orașului, cuprinse în turul nostru de o zi, lăsând restul poveștilor să se deruleze la fața locului.
Viva la Revolucion!
Turul nostru pietonal începe de regulă din apropierea Turnului Latinoamericana, primul zgârie-nori, construit în 1956, înalt de 180 de metri, de pe terasa căruia se poate admira panorama orașului fără sfârșit. La câțiva pași ne oprim să vizităm Casa de los Azulejos, o bijuterie arhitectonică de secol XVIII, îmbrăcată în faianță alb-albastră de Talavera. Înăuntru e un restaurant elegant în stil mudejar, cu picturi murale interesante, dar și o legendă. Se spune că edificiul a fost ocupat de armata liderului țărănimii Emiliano Zapata, în primii ani ai Revoluției pentru pământ și libertate, începută în 1910 și transformată în război civil din 1913 până în 1924. Zapata, eroul național mexican, s-ar fi întâlnit aici cu conducătorul armatei revoluționare din nord, Pancho Villa și totul s-a soldat cu un chef de pomină cu tequila, chitare, trompete și focuri de armă.
Viva Hollywood!
Pancho Villa era un bandit-haiduc devenit general revoluționar, agreat de americani pentru că le furniza material cinematografic, prin bătăliile sale câștigate cu multă ușurință și naturalețe în fața camerelor de filmat. Zapata a fost asasinat ulterior la comanda generalului revoluționar devenit președinte Venustiano Carranza. Acesta din urmă a fost asasinat în urma unei lovituri de stat condusă de ministrul său de război, generalul Alvaro Obregon, devenit astfel președinte. Pancho Villa, după multe bătălii, inclusiv cu americanii, și după și mai multe fieste și căsătorii este asasinat în 1923 din ordinul viitorului președinte, generalul Plutarco Elias Calles. Când Marlon Brando a devenit Zapata în 1952, iar Yul Brynner a fost Pancho Villa în 1968, am înțeles că revoluția continuă la Hollywood!
Chef cu Zorba
Anul acesta se împlinesc exact 500 de ani ce când Hernan Cortez și armata spaniolă au cucerit capitala Imperiului Aztec, orașul Tenochtitlan, denumit azi Ciudad de Mexico. Aztecii au transformat marele lac Texcoco, din jurul capitalei lor, într-o rețea de canale care despărțeau insule artificiale, cu rol de terenuri agricole. Singurul loc cu o topografie aproape neschimbată e suburbia Xocimilco, zonă preferată de mexicani pentru distracții cu accente dionisiace. Acolo mergem și noi! Printre insule mici, pe care sunt culturi de flori ornamentale, zeci de bărci în culori țipătoare, alunecă agale pe canale, purtând mexicani “transfigurați” de muzică și de tequila. Printre ei suntem și noi! De obicei cumpăr două sticle mari de tequila, două duzini de beri și ceva cola și suc. Apoi tocmesc o trupă de mariachi în costume sclipitoare, care urcă în barca noastră pe traseu și cântă vreo șapte – opt piese cu efect de artificii. Putem începe cu “La Cucaracha” și să terminăm cu “Guadalajara”. Sau invers. Tot ce contează e că ciocnim paharele cu toți mexicanii din celelalte bărci, care devin frații noștri și că euforia ne ține până la hotel. După prima experiență de genul acesta am realizat cu cine seamănă mexicanii. Ei bine, cu Zorba. Aceeași frenezie cu care trăiesc bucuriile omenești. Atunci când beau, cântă sau iubesc, ei par, de fiecare dată, că simt aceeași uimire sinceră în fața vieții ca atunci când au făcut-o prima dată. Amintiți-vă cine l-a jucat pe Alexis Zorba. Ce origini avea Athony Quinn?
De vorbă cu zeii
La 50 de kilometri nord-est de Mexico City se află vestigiile celei mai enigmatice dintre civilizațiile care au înflorit în regiunea Americii Centrale, un neam dispărut demult, denumit de cuvântul din limba nahuatl, vorbită de azteci: Teotihuacan. Aici începe pentru noi lungul șir al paradoxurilor din Universul Mesoamerican. Partea vizibilă, la exterior, este obiectul vizitei noastre și anume un complex de edificii monumentale intacte, dintre care cele mai spectaculoase sunt piramidele. Aztecii le-au descoperit înghițite de vegetație, în prima parte a secolului XIV, la cca o mie de ani după ce au fost construite și desigur le-au atribuit zeilor. Ele fuseseră abandonate definitiv de cei care le-au ridicat undeva pe la mijlocul secolului VIII. Putem urca pe cele mai mari, pe care le găsiți pretutindeni sub denumirea de Piramidele Lunii și Soarelui, ceea ce este greșit. Experiența este cu totul aparte grație proporțiilor nefirești și a vastității perspectivei. Toți oamenii pe care îi veți vedea în jur au pe chipuri expresia pe care o poate lăsa viziunea a ceva supranatural. Piramidele au fost închinate de ctitorii lor zeiței apelor Chalchiuhtlicue și zeului ploii Tlaloc, iar acesta e primul text în limba română în care este făcută această corecție. Partea nevăzută, în subteran, este a arheologilor care, de mai bine de cinci ani, fac sub piramida lui Quetzalcoatl descoperiri extraordinare, despre care o să aflați de la ghidul dumneavoastră chiar acolo.
În episodul următor voi descrie continuarea traseului, după plecarea din capitală, punctând câteva dintre experiențele memorabile.
