“Muntele vrăjit”
Plecare din Ciudat de Mexico spre sud-est, în direcția vulcanilor. Imaginea lor, într-o zi senină, este acel tip de recompensă pe care o primim, în momente de grație, noi cei care ne-am urmat visul vechi de a călători spre locuri de unde nume misterioase lansaseră chemarea către copiii care am fost odată. Vă amintiți de la școală? Popocatepetl este acum în fața noastră! “Muntele care fumegă” are aproape cinci mii și cinci sute de metri înălțime și este privit și azi drept o entitate al cărei spirit e legat de destinele oamenilor care așteaptă recunoscători darul ploii și al fertilității de la uriașul lor cu cușmă de zăpadă. Perechea sa, vulcanul stins Iztaccihuatl, are profilul unei siluete de femeie abandonată unui somn fără sfârșit, o apariție care a inspirat o legendă tristă. Ca o schimbare de registru, ne întâmpină bisericile din conurbația Puebla. Două dintre ele sunt creații de o factură aparte: Santa Maria de Tonantzintla și Capilla del Rosario de la Santo Domingo din Puebla.
Mai mult decât barocul
Exuberanța pe care o degajă stilul ornamental al acestor interioare este fără corespondent în Spania, țara care impus dogma romano-catolică în Mexic și care a propus barocul ca manifestare a triumfului pentru biserica adevăratei credințe. Mexicanii au privit barocul european ca pe o invitație de a-și elibera fantezia creatoare într-o formă naivă și frenetică a unei arte proprii, care atinge aspectele unui delir cromatic, inundat de strălucirea obsesivă a aurului. Strămoșii mexicanilor convertiți au avut în arta lor decorativă precreștină, cu conținut istoric sau religios, o viziune originală, bazată pe ocuparea integrală a spațiului liber cu elemente ornamentale. Această viziune a fost denumită de istorici “frica de vid”. Au păstrat conceptul și după creștinare: dantelăria aurită și înfloriturile multicolore înghit toate suprafețele interioare! Altfel, orașul Puebla de los Angeles e o culme a scenografiei coloniale spaniole, cu nenumărate edificii îmbrăcate în faianță colorată, de influență castiliană, cu motive geometrice și florale.
“Per aspera ad astra”
Valea Oaxaca este un alt capitol care se desfășoară pe diferite planuri, cu înțelesuri multiple și cu nuanțe subtile. Situl arheologic principal din zonă este Monte Alban, un “portal” spre o dimensiune absconsă a istoriei îndepărtate din Mesoamerica. Vestigiile pe care le vizităm aici aparțin în proporție covârșitoare zapotecilor, cei care se manifestă ca urmare a disoluției primei mari civilizații apărute în acest spațiu geografic, cea a olmecilor. Zapotecii au moștenit de la civilizația mamă scrierea, calendarul, sistemul de observare a corpurilor cerești și de măsurare a ciclurilor astrale. La fel ca toate neamurile care le-au succedat până la cucerirea spaniolă, zapotecii au rămas captivi în epoca de piatră ca tehnologie, dar elita lor politică și sacerdotală deținea o cunoaștere avansată în domeniile matematicii și ingineriei. Cioplind calcarul și gresia cu unelte primitive fabricate din roci vulcanice dure, ei au nivelat un vârf de munte și și-au amenajat un centru religios monumental, cu palate, curți ceremoniale, temple și altare de sacrificii, observator astronomic și necropolă.
Altfel decât la Konigsberg
Printre toate acestea ne plimbăm agale și enumerăm paradoxurile acestei lumi stranii. Zapotecii au dispărut din acest loc probabil în urma unui exod, în jurul anului 700 d.Hr, iar puținele lor petroglife au rămas nedescifrate. Ne oprim lângă pietrele sculptate de ei, grupate în ansamblul “Los Danzantes” și identificăm în basoreliefuri imaginile prizonierilor de război, în poziții contorsionate, în plin proces de mutilare, care preceda sacrificiul ritualic pe altarul zeului ploii Cocijo. La câțiva pași distanță găsim Observatorul, unde preoți-astronomi studiau parcursul aștrilor și calculau orele solstițiilor și eclipselor, măsurând calendarul în unități de timp fară eroare, până în secolul în care trăim acum. E greu de înțeles pentru cei care au preluat emoția lui Immanuel Kant, cuprinsă în celebrul său dicton: „Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine”.
Unde era aurul
În orașul Oaxaca petrecem două nopți și o zi plină, timp îndeajuns pentru a vizita centrul său istoric fermecător. Sărbătorile se țin lanț în comunitatea locală, care a dat țării primul președinte de origine indiană din istorie, pe Benito Juarez, în a doua jumătate a secolului XIX. Mercado Juarez este piața locală unde poți să încerci produse veritabile, de la fructe tropicale, la lăcuste prăjite și unde poți să cumperi ceramică și pielăriile tradiționale. Seara ieșim mereu în zona animată care gravitează în jurul marii catedrale, pentru a surprinde culoarea locală și pentru a ne însuși câteva crâmpeie de culoare din curcubeul creat de produsele de artizanat vesel din piața Alameda de Leon. Dintre obiectivele culturale se remarcă detașat biserica fostei mânăstiri Santo Domingo, unde efectele optice și cromatice generate de vitralii potențează opulența barocă până la cote suprarealiste. Un tezaur fără egal în Mexic este cel din Muzeul Centrului Cultural Santo Domingo, amplasat în incinta fostei mânăstiri. Cercetătorul Alfonso Caso a studiat cultura mixtecă, stăpână peste Valea Oaxaca începând cu secolul VIII și a descoperit la Monte Alban, în 1932, singurul mormânt depozitar de podoape de aur, printre nelipsitele pietre prețioase din întreaga tradiție a săpăturilor arheologice mesoamericane. După ce cuceriseră palatul lui Moctezuma în 1521, spaniolii n-au mai găsit nicio comoară din aur timp de trei secole cât au deținut colonia Noua Spanie.
Mayașii de azi
Mayașii au reprezentat cea mai longevivă cultură din istoria spațiului mesoamerican, fiind contemporană cu toate celelalte civilizații care au strălucit și s-au stins în întreaga istorie precolumbiană. Ei au avut o evoluție sinusoidală, cu momentul de apogeu în secolele VII – VIII și un declin pronunțat în secolele IX – X. Descendenții lor trăiesc astăzi în grupuri etnice cu dialecte diferite, cu un univers spiritual bogat, tradiții și practici religioase nemaiîntâlnite și o artă populară cu o însuflețire magică. Densitatea lor cea mai mare se află în statul Chiapas, unde sunt opt grupuri etnice principale, dintre care noi îi întâlnim pe cei care își spun „Tzotzil” și „Tzeltal”. Ei bine, această întâlnire este unul dintre cele mai fascinante momente din întrega aventură mexicană. În orășelul San Juan Chamula localnicii tzotzil își practică îndeletnicirile fără să ne acorde prea multă atenție. Bărbații poartă tunici mițoase, femeile au fuste negre, groase și cămăși colorate, cu mulți copilași împachetați și ei în lână. Noi trecem prin piața centrală și intrăm în biserica lor cu fațadă albă și portal verde și albastru. Înăuntru sunt oameni care au venit la întâlnirea cu divinitatea. Dar care divinitate?
“Lacrimi și sfinți”
Sfinții catolici în chip de statui privesc și ei uimiți pâlcuri de credincioși așezate pe un covor de cetină întins pe pardoseala naosului. Esențe tari de tămâie și flori proaspete aduse cu miile, tot atâtea câte lumânări adunate în mănunchiuri, te transpun într-un timp obscur fără trecut și viitor, din care acești oameni nu s-au desprins nicicând. Ei murmură înăbușit incantațiile strămoșilor care le-au rămas nescrise și toți împreună, copii și mame îndoliate ori bunici cu brazde pe chip și bărbați cu speranța frântă se roagă și așteaptă izbăvirea în viața asta puțină și aspră, în lumea asta care nu le mai aparține de multe generații. Își beau rachiul lor de porumb în timpul rugăciunii, lângă duhurile celor dragi și dispăruți și pregătesc un mic sacrificiu pentru zeii lor cu nume păgâne și chipuri creștine, la picioarele lui Iisus răstignit în altar, care a închis ochii până la următorul Paște catolic.
O viață demnă
Un mesia al timpului nostru a venit printre ei de aiurea, cu educație aleasă și vocație de justițiar. Era în 1994 când s-au răsculat conduși de “Subcomandante Marcos”, un intelectual charismatic cu cagulă și pipă, îndrăgostit de folclorul lor. Au cerut răspicat, după nesfârșite umilințe, cu privirea mândră și arma în mână, dreptul omenesc la o viață demnă. Prin vocea lui Marcos s-a auzit durerea celor care au o inimă cât toate templele străbunilor, dar care nu au școli și dascăli, nu au spitale și doctori și nu au șansa de a-și procura hrana prin munca pământului pe care s-au născut. Suntem în cel mai bogat stat mexican, unde sunt cei mai săraci oameni, mayașii zilelor noastre, care înainte de “Mișcarea Zapatista” erau priviți de clasa politică drept cetățeni de rang inferior. Au câștigat respectul națiunii și al lumii prin campania mediatică susținută de Marcos sub lozinca “Cuvântul nostru e arma noastră”, dar au rămas tot săraci și stingheri în lumea modernă. Amintiți-vă să cumpărați cămășuțele lor brodate în toate culorile, care redau fericirea tăinuită a acestor oameni înduioșători.
Minunile din junglă
În zilele petrecute în Chiapas vedem locuri de o frumusețe sălbatică, pe unde ne aventurăm cu barca, precum Canionul Sumidero sau Râul Usumacinta și în drumeții, pe poteci, prin junglă, la situl arheoloogic Yaxchilan sau la cel de la Palenque. Despre acesta din urmă aș vrea să povestesc câte ceva. Acesta e orașul mayaș care sintetizează cel mai bine complexitatea culturii Maya, care, la fel precum Egiptul antic, avea în centrul ei preocuparea pentru raportul dintre lumea materială, vizibilă și dimensiunea care o transcende. Vom sta împreună în fața unor simboluri cioplite pe zidurile templelor sau a unor incite din reședințele regale neașteptat de bine conservate și vom descifra pe rând mesajele cuprinse în aceste hieroglife care le-au revelat savanților adevăruri despre lumea dispărută, care își pierde continuu din misterele care ne-o făceau inaccesibilă. Ornamentele spectaculoase de pe edificiile monumentale au desigur simbolistica religioasă nelipsită din marile centre ceremoniale mayașe, dar la Palenque mai întâlnim ceva special: o cronică în piatră. La aceasta se adugă și faptul că aici se află singurul mormânt regal amplasat în interiorul unei piramide din toata istoria mesoamericană. Nici tezaurul egiptean nu conține atâtea date istorice!
Nava lui Pakal
Textele inscripționate în piatră s-au dovedit a fi consemnări ale evenimentelor petrecute în perioadele de domnie a multor regi mayași suverani ai orașului-stat Palenque. Știm acum datele încoronării, amănunte despre marile victorii și sărbători religioase, momentele căsătoriilor și alianțelor, durata războaielor și numărul de prizonieri, detalii ale ritualurilor mistice, noțiuni despre negocieri sau comerț și datele și natura deceselor. Mai presus de toate știm numele regilor unei întregi dinastii, dintre care cel mai fascinant personaj a fost Pakal cel Mare (603 – 683; 68 de ani de domnie). Cele mai mari merite în descifrarea acestor texte le-au avut lingvista americană Linda Schele, dar și copilul minune David Stuart care, cu mintea sa candidă, eliberată de stereotipuri și paradigme consacrate, a descoperit prin intuiție, dar și prin observație și analogii secretul hieroglifelor. E bine să așteptați să-l aflați la fața locului. Aici se întâmplă mai mereu un episod care mă amuză oarecum. Alături de ghidul mexican fac interpretarea tabloului care se regăsește pe capacul sarcofagului lui Pakal. Despre această imagine autorul unor cărți foarte populare cu extratereștri a scris că ar conține dovada că mayașii dispuneau de aparate de zbor pentru călătorii intergalactice. Amuzant e să-i observi pe aceia dintre turiști, care sunt adepții acestor teorii fanteziste, cum asistă neîncrezători la spulberarea mitului regelui-pilot. Presupusele pedale, manete și butoane de la tabloul de comandă al navei sunt de fapt frunze, crengi și elemente florale stilizate ale Copacului Vieții pe care sufletul lui Pakal purcede în călătoria către Xibalba, Tărâmul Umbrelor.
Yucatan, paradis tropical
În ultima parte a călătoriei noastre ajungem în Peninsula Yucatan, unde mai vizităm două orașe cu ahitectură colonială pitorească: Campeche și Merida și două situri arheologice de mare valoare istorică și culturală Uxmal și Chichen Itza. Aici suntem deja cunoscători fini ai simbolisticii și funcției diferitelor monumente mayașe și toltece. Dacă nu devenim mari experți în istorie și civilizație precolumbiene, atunci ne dovedim experți în hedonismul specific unei vacanțe în paradisul tropical caraibean. Bun venit la Cancun! Acum nu vă mai descriu ce se întâmplă pe un litoral faimos pentru plajele de nisip alb și recifurile de corali dintr-un orizont turcoaz.
Vă las să vă pregătiți vacanța în Mexic. Pe curând!
