Arhipelagul Madeira este o regiune autonomă a Portugaliei, situată în Oceanul Atlantic de Nord. Madeira găzduiește patru insule distincte - Madeira, Porto Santo, Insulele Desertas și Selvagens și este cunoscută drept “Insula Grădină” sau “Perla Atlanticului” datorită climatului său blând și confortabil pe tot parcursul anului. Cu peisajele care îți vor tăia răsuflarea, piscinele naturale, grădinile pline de flori, dar și canalele istorice, Madeira este una dintre destinațiile care are multe de oferit, mai ales pentru iubitorii de natură și relaxare. Atunci când alegi un sejur în Madeira, poți fi sigur că vei rămâne fermecat de frumusețea acesteia, dar și că nu te vei plictisi nici o clipă! Pentru a veni în ajutorul tău, specialiștii DAL Travel au alcătuit o listă cu obiectivele turistice pe care nu ar trebui să le ratezi atunci când alegi un circuit în Madeira. 


1.    Ponta de São Lourenço

Ponta de São Lourenço este unul dintre ultimele locuri aproape neatinse din Madeira. Fiind situat în partea de est a insulei, acesta este văzut ca o rezervație naturală, dar și ca o peninsulă pitorească. Acest loc abundă în formațiuni uimitoare de roci vulcanice și peisaje naturale incredibile, care îți vor rămâne în suflet. Dacă ai spirit de explorator și iubești drumețiile, atunci este locul perfect pentru tine, fiind plin de poteci și drumuri gata de a fi descoperite. Rezervă-ți o zi întreagă pentru a explora fiecare treaptă din Ponta de São Lourenço, până vei ajunge în punctele de observație cu vedere la Oceanul Atlantic, dar și la Prainha, plaja cu nisip negru. 

2.    Grădina Botanică 

Una dintre cele mai mari atracții turistice, pe care nu o poți rata atunci când alegi un circuit în Madeira, este Grădina Botanică. Aflată la doar patru kilometri distanță de capitala Funchal, grădina uimește cu flora sa subtropicală, bogată și diversă. Aici vei putea admira mii de plante, copaci și flori indigene, dar și o mulțime de specii exotice din întreaga lume. Grădina este situată pe una dintre cele mai deosebite moșii din oraș, Bom Sucesso Estate, oferind o vedere minunată asupra orașului Funchal. Aceasta se întinde pe o suprafață de 80.000 m², având o zonă dedicată cercetării și conservării, dar și un Muzeu de Istorie Naturală. De asemenea, acum poți ajunge la Grădina Botanică și cu telecabină din Funchal.


3.    Cabo Girao

Dacă dorești să ai parte de una dintre cele mai spectaculoase priveliști pe care le-ai văzut vreodată, trebuie să ajungi la Cabo Girao. Aceasta este una dintre cele mai înalte stânci oceanice din lume, care oferă o panoramă incredibilă, iar pentru a adăuga un plus, este prezentă și o pasarelă din sticlă. Acest lucru creează o experiență de neegalat și face din Cabo Girao una dintre cele mai populare atracții turistice din Madeira. Cabo Girao este situat pe coasta de sud a insulei, lângă capitala Funchal, deci va fi destul de greu să o ratezi.  

4.    Levadas 

Dintre toate activitățile recreative de făcut în Madeira, mersul pe potecile “levadas” este, fără îndoială, una dintre cele mai populare. Fiind una dintre marile plăceri oferite vizitatorilor, drumețiile pe aceste canale înguste de irigație, create de om, sunt cu adevărat memorabile. Există zeci de canale unice, pe care le poți explora. Canalele Levadas transportă apă în toate cele patru colțuri ale insulei, colectând apa de ploaie pe tot parcursul anului. Căile de întreținere ale acestora, oferă o rețea de poteci pitorești care ajung în diverse părți ale insulei. Poți alege să mergi singur pe aceste poteci, însă pentru a profita la maximum, sfatul nostru este să optezi pentru un circuit în Portugalia, care să includă insula Madeira, pentru a beneficia de expertiza unui ghid local. 

5.    Piscinele naturale de la Porto Moniz

În vârful insulei se află Porto Moniz, care, pe lângă faimoasele brutării, delicioasa trestie de zahăr și prajitura cu miere, deține binecunoscutele piscine naturale. Acestea s-au format prin răcirea lavei vulcanice, apa din ele provenind din mare. Dat fiind faptul că apa sărată curge constant prin ele, te vei putea bucura întotdeauna de apă proaspătă. În plus, chiar dacă sunt piscine naturale, există facilități precum dulapuri sau dușuri pe care le poți folosi atunci când le vizitezi. Dacă alegi un circuit în Madeira, nu trebuie să le ratezi! 


Există numeroase atracții pe care merită să le vizitezi atunci când ajungi în Madeira, însă recomandarea noastră este să începi cu cele prezentate mai sus. De asemenea, dacă alegi un circuit în Madeira, poți ajunge să descoperi mult mai multe locuri de vis cu ajutorul ghizilor locali. Ce rămâne de făcut este să apelezi la o agenție de turism cu experiență și să îți rezervi următoarea vacanță în Madeira