Aflată la o aruncătură de băț de Europa, Tunisia este o destinație de vacanță ce nu dezamăgește, cu ale sale plaje mediteraneene scăldate în soare, ruine antice bine conservate și dunele arămii ale Deșertului Sahara ce fascinează orice călător. Dacă încă nu știi ce destinație să alegi pentru vacanța din acest an, iată în continuare 5 motive pentru care merită să vizitezi Tunisia:
1. Vremea perfectă tot timpul anului
Da, ați citit bine - poți petrece chiar și Revelionul în Tunisia, căci această țară se bucură de o poziție privilegiată, pe malul Mării Mediterane, dar și de nu mai puțin de 300 de zile însorite pe an! Acest lucru înseamnă că și iernile sunt blânde și însorite
Lunile de primăvară și de toamnă sunt cele mai potrivite dacă vrei să experimentezi un circuit cultural în Tunisia, dar și dacă vrei să vizitezi deșertul Sahara sau să te bucuri de plajele Mediteranei, pentru a evita temperaturile extreme.
2. Mâncarea tunisiană
Ca majoritatea țărilor din jurul Mediteranei, nici gastronomia tunisiană nu dezamăgește! Fructele de mare, carnea roșie, condimentele felurite, uleiul de măsline sunt toate ingrediente de bază ale acestei bucătării, ca urmare a influențelor franceze, romane și arabe. Așadar, poți fi sigur că o vacanță în Tunisia va satisface din punct de vedere culinar pe oricine. O caracteristică a gastronomiei tunisiene este că toate mâncărurile sunt gătite la foc lent pentru timp îndelungat, astfel că toate cărnurile sunt fragede și aromate.
Ce îți recomandăm să încerci? Tajine, cuscus cu miel, shakshouka, supă lablabi, cârnați Meguez și pește umplut cu ierburi aromatice. Pentru desert, poți încerca deserturile lor tipice (makroud, samsa, baklava sau gharaiba) ce au ca ingrediente de bază fructele deshidratate (smochine în principal). Încheie masa un ceai de mentă pentru a respecta tradiția.
Iar dacă tot suntem la acest capitol, îți recomandăm să iei ca suvenir câteva dintre condimentele tipice folsoite în bucătăria lor - harissa, coriandru, chimen, șofran.
3. Altfel de plaje mediteraneene
Dacă îți dorești o vacanță în Tunisia, mai mult ca sigur ai vizitat înainte cel puțin o altă plajă mediteraneană - ei bine, plajele din Tunisia sunt puțin diferite: mult mai lungi și mai late față de cele europene. Imaginează-ți doar: plaja din Sousse are nu mai puțin de 35 kilometri lungime! Partea bună la acest aspect este că plajele nu sunt deloc aglomerate, nici măcar în sezon.
Dacă ți-ai propus o vacanță la plajă în Tunisia, trebuie să știi că cele mai faimoase plaje sunt cele din Hammamet (unde poți încerca și scuba diving), Sousse, Monastir și Djerba.
4. Istorie bogată
Tunisia este o țară cu o istorie bogată - iar numeroasele situri arheologice demonstrează rolul avut de Tunisia la intersecția civilizațiilor. Țara este gazda celui mai mare amfiteatru roman din afara Italiei - El Djem - ce putea găzdui până la 35.000 de spectatori! Acesta chiar a fost folosit recent pentru filmările de la Gladiatorul.
Nici Cartagina nu este de ratat, fiind fondat de negustorii fenicieni în secolul al IX-lea î.Hr. - cetatea a fost cucerită de-a lungul timpului de toate marile puteri ale vremurilor: romani, vandali, bizantini, arabi şi turci. În prezent, numele de Cartagina este purtat de cartierul de lux al oraşului Tunis, unde se află şi Palatul Prezidenţial.
5. Deșertul Sahara
O vacanță în Tunisia nu ar fi completă fără o excursie în Deșertul Sahara. Deși acesta se întinde pe teritoriul a 10 țări, Tunisia și Maroc sunt cele mai potrivite (și sigure) pentru a-i experimenta dunele nesfârşite de nisip. Noi îți recomandăm să o faci atât la bordul unui jeep ce te va purta rapid printre dune și oaze, dar și călare pe o cămilă, timp în care vei putea resimți din plin măreția acestui deșert și în care îți vei face amintiri pentru o viață!
Dacă vrei să te bucuri de o vacanță exotică aproape de casă, Tunisia este una dintre cele mai bune alegeri pe care le poți face! Deși o țară islamică, nu există reguli stricte privind îmbrăcămintea sau restricții sociale pentru turiști - ba chiar în cadrul resorturilor se poate cumpăra și alcool - transformându-se astfel într-una din cele mai bune destinații pentru o vacanță perfect echilibrată între explorare și relaxare.