2670 EURO Vezi detalii
02.11.2021
16.11.2021
15 zile
Vandut
Lima – Paracas – Nazca – Arequipa – Chivay – Colca Canyon – Puno – Lacul Titicaca – Insula Taquile – Sillustani – Pucara – Raqchi – Andahuaylillas – Cusco – Valle Sagrado de Los Incas – Ollantaytambo – Aguas Calientes – Machu Picchu – Puerto Maldonado – Posada Amazonas
9 poze

Vă invităm să trăiţi o experienţă de cunoaştere „andină” unică, păşind pe urmele enigmaticei civilizaţii Tiahuanacao, să explorați Machu Picchu, una dintre cele şapte minuni ale lumii, să descoperiţi în patria condorului, numit şi “Regatul Soarelui”, comorile incredibile lăsate de civilizaţia imperiului Inca, viaţa populaţiei quechua şi ayamara, să admirați natura unică a Insulelor Ballestas din Rezervaţia Naţională Paracas, să încercați să deslușiți misterele “liniilor” gigantice de la Nazca, să vă plimbați prin Colca Canyon, canionul cunoscut ca patria Condorului Andin, care are pereții mai puțin abrupți decât cei ai Marelui Canion din SUA, să plutiți pe lacul sacru Titicaca, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume şi nu în ultimul rând să descoperiți fascinantul univers al Amazonului.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Mănăstirea Santa Catalina, Centrul vechi din Lima, Plaza de Armas, Biserica Iezuită “Compania de Jesus”, Casa del Moral, Catedrala, Biserica San Francisco din Arequipa, Cartierele tipice Cayma şi Yanahuara, Crucea Condorilor, Chullpas de Sillustani, La Raya, Muzeul Pucara, Situl arheologic Raqchi, Biserica San Pedro de Andahuaylillas, Plaza de Armas, Catedrala, Palatul Viracocha, Templul Soarelui, Biserica Santo Domingo, Situl Sacsayhuaman, Fortul Puca Pucara, Băile incașe de la Tambomachay, Templul Qenko, Machu Picchu, Piaţa Principală, Turnul Circular, Ceasul Solar Incaș, Templul Soarelui, Camerele Regale, Templul Condorului, Templul celor Trei Ferestre, Crucea Sudului, Plaza de Armas, Palatul Prezidențial, Primăria, Palatul Arhiepiscopal, Piaţa San Martin, Catedrala, Biserica San Francisco din Lima, Muzeul Larco Herrera

Natură şi Peisaje

Rezervaţia Naţională Paracas, Lacul Titicaca, Oceanul Pacific, Insulele Ballestas, Golful Paracas, Vulcanul Misti, Canionul Colca, Insulele plutitoare Uros Indians, Insula Taquile, Laguna Umayo, Râul Rio Urubamba, Râul Tambopata, Puerto Maldonado, Râurile Lurin, Chillon şi Rimac, portul Xallao, Parcul Olivar, Parcul Central, Parcul Iubirii

Tradiţii şi evenimente

Bărbaţii care croşetează în locul femeilor tot felul de lucruşoare pe Insula Taquile

Experienţe şi Distracţii

Excursie cu şalupa la Insulele Ballestas, “Candelabrul”, zbor deasupra enigmaticelor “Linii Nazca”, croazieră pe Lacul Titicaca, Scenic drive pe coasta Pacificului, Posada Amazonas: Excursie cu șalupa pe Râul Tambopata, Canopy Tower
Pescuit de pești piranha, croazieră la apusul soarelui pe Râul Tambopata, Plimbare nocturnă, Excursie la răsăritul soarelui cu barca la At Tres Chimbadas Oxbow Lake, vizitarea unei ferme locale, Centrul Etnobotanic, Excursie prin pădure, Incursiune cu barca


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    02.11.2021

    București – Amsterdam – Lima

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar 4*)
    • Mese -
    • Obiective și activități -
    • Opționale -
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL1372 (07:00 / 09:00), de unde se va pleca spre Lima cu zborul KL 743 (12:35 / 18:05). Sosire în Lima, capitala şi cel mai mare oraş din Peru, important centru comercial, financiar, industrial şi cultural al ţării, care se întinde pe malurile râurilor Lurin, Chillon şi Rimac, în partea de vest a ţării, aproape de portul Xallao de la Oceanul Pacific. Transfer şi cazare la Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar 4*).
  • 2
    03.11.2021

    Lima – Paracas – Nazca

    • Transport Autocar, șalupă, avion
    • Cazare Hotel Casa Andina Nasca 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun la pachet
    • Obiective și activități Rezervaţia Naţională Paracas
      Excursie cu şalupa la Insulele Ballestas
      “Candelabrul”
      Zbor deasupra enigmaticelor “Linii Nazca”
    • Opționale -
    Mic dejun la pachet. Plecare spre Rezervaţia Naţională Paracas, situată în Peninsula Paracas, constituită pentru protejarea zonei cu specific deşertic subtropical, a ecosistemului marin, dar şi a patrimoniului cultural şi istoric al culturii preincaşe Paracas, care s-a dezvoltat pe o perioadă de mai bine de 8 secole, până în anul 100 î.e.n.. Vom face o excursie cu şalupa în Insulele Ballestas, care fac parte din Rezervaţia Naţională Paracas, o minune a naturii şi a vieţii marine sălbatice, situate în Golful Paracas, un Galapagos în miniatură, “casă” a numeroase specii de păsări indigene şi migratoare, printre care pelicani, cormorani cu picioare roşii şi teritoriul pinguinilor Humboldt, al focilor şi leilor de mare. La întoarcerea spre peninsulă, vom putea vedea din şalupă “Candelabrul”, un desen enigmatic uriaş, care ne va trimite cu gândul la desenele de la Nazca, următoarea noastră destinaţie, unde vom efectua un zbor deasupra enigmaticelor “Linii Nazca”, schiţe enorme ale unor animale, păsări şi figuri geometrice, care continuă să dăinuie gravate în deşert şi care nu pot fi văzute decât de la înălţime. Deşi desenele seamănă cu motivele stilistice ale culturii Paracas, originea lor este atribuită culturii Nazca, înfloritoare între anii 200 î.e.n. şi 700 î.e.n.. Cazare la Hotel Casa Andina Nasca 3* (sau similar 3*).
  • 3
    04.11.2021

    Nazca – Arequipa

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Tierra Viva Plaza 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Scenic drive pe coasta Pacificului
    • Opționale -
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre sudul ţării, spre Arequipa, numit “oraşul alb” datorită construcţiilor sale zugrăvite în alb, al doilea oraş ca mărime din Peru, întemeiat în anul 1540 de conchistadorul Garci Manuel de Carbajal, cu numele de La Ciudad Blanca, devenit în perioada colonială un important centru comercial. Vom străbate o regiune deosebit de pitorească, cu văi largi şi zone deşertice de-a lungul coastei Pacificului, un traseu poate chiar mai spectaculos decât renumitul “17 Mile Drive” din SUA, un scenic drive care oferă nişte panorame unice ale golfurilor sălbatice de pe coastă, după care vom începe să urcăm în munţi, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de celebrul Vulcan Misti. Dejun pe parcusul drumului. Sosire la Arequipa pentru cazare la Hotel Tierra Viva Plaza 4* (sau similar 4*).
  • 4
    05.11.2021

    Arequipa – Chivay (Colca Canyon)

    • Transport Autocar
    • Cazare El Refugio Hotel Colca 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Mănăstirea Santa Catalina
      Plaza de Armas
      Biserica Iezuită “Compania de Jesus”
      Casa del Moral
      Catedrala
      Biserica San Francisco din Arequipa
      Cartierele tipice Cayma şi Yanahuara
      Vulcanul Misti
    • Opționale -
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita în Arequipa Mănăstirea Santa Catalina, un “mic orăşel” construit în sec. al XVII-lea, deschis publicului abia în anul 1970, după ce a fost închis pentru o perioadă de aprox. 400 de ani. Vom continua cu un tur panoramic și pietonal de oraş care va include Plaza de Armas, Biserica Iezuită “Compania de Jesus”, cu frumoasa ei capelă, Casa del Moral, Catedrala, Biserica San Francisco şi cartierele tipice Cayma şi Yanahuara, de unde vom admira o frumoasă panoramă asupra Vulcanului Misti. Centrul istoric al oraşului este inclus în Patrimoniul Universal UNESCO, la scurtă distanţă aflându-se vulcanii Chachani (6.075 m) şi Pichupichu (5.425 m). Locuită cândva de populaţia incașă, collaguas, zona este punct de atracţie turistică datorită peisajelor minunate, rezervaţiilor naturale, vulcanilor, apelor termale, numeroaselor construcţii coloniale, mănăstirilor, bisericilor şi vestigiilor istorice. După dejun vom pleca spre Chivay, capitala provinciei Caylloma, o localitate cu o intensă activitate turistică și comercială, punct de plecare spre Canionul Colca, care are pereții mai puțin abrupți decât cei ai Marelui Canion din SUA, dar care însă este de 2 ori mai adânc decât acesta, fiind cunoscut ca patria Condorului Andin, deoarece aceștia pot fi adeseori zăriți survolând maiestuos înălțimile. Cazare în Chivay la El Refugio Hotel Colca 4* (sau similar 4*), care are propriile băi termale în interior, unde ne vom putea relaxa la finalul zilei.
  • 5
    06.11.2021

    Chivay – Colca Canyon – Puno

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Crucea Condorilor
      Canionul Colca
    • Opționale -
    Mic dejun. În această dimineață vom face o incursiune către cel de-al 3-lea cel mai vizitat loc din Peru, Condor Cross - Crucea Condorilor, pentru a admira zborul impresionant al acestor păsări, vom opri apoi în diferite puncte de belvedere din Colca Canyon, după care ne vom îndrepta spre Puno, localitate aflată pe malul lacului Titicaca, cunoscută şi sub denumirea de capitala folclorică a ţării, datorită numeroaselor biserici şi clădirilor frumoase care datează din perioada colonială. Înfiinţată în anul 1668 de către viceregele Pedro Antonio Fernandez ca reşedinţă administrativă a provinciei Paucarcolla, cu numele de San Juan Bautista de Puno, acest nume i-a fost schimbat ceva mai târziu în San Carlos de Puno, în onoarea regelui Carol al II-lea al Spaniei. Cazare în Puno la Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*).
  • 6
    07.11.2021

    Puno – Lacul Titicaca – Insula Taquile – Sillustani – Puno

    • Transport Autocar, barcă
    • Cazare Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Croazieră pe Lacul Titicaca
      Insulele plutitoare Uros Indians
      Insula Taquile
      Chullpas de Sillustani
      Laguna Umayo
    • Opționale -
    Mic dejun. Croazieră pe Lacul sacru Titicaca, cel mai mare lac din America de Sud, situat în zona podişurilor înalte din Anzii Cordilieri, la graniţa dintre Peru şi Bolivia, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume. Legenda lacului spune că zeul Soarelui - Inti i-a trimis aici pe Manco Capac şi Mama Ocllo pentru a întemeia o nouă civilizaţie, iar locul unde Manco Capac şi-a înfipt bastonul de aur a fost numit Cusco. Vom admira insulele plutitoare populate de tribul Uros Indians, populaţia preincașă, una dintre cele mai vechi civilizaţii din lume, care s-a izolat în trecut pe aceste insule pentru a se putea apăra de ameninţările duşmanilor. În timp, băştinaşii s-au amestecat cu Aymara, uitându-şi limba, continuând însă să păstreze nealterate o parte din vechile tradiţii. Aceste străvechi aşezări ale locuitorilor lacului, cunoscuţi şi sub denumirea de “tribul apei”, sunt în realitate insule artificiale, construite dintr-o specie de trestie numită “totora” din care aceştia îşi confecţionează atât casele, cât şi bărcile. După o pitorească plimbare cu barca de aprox. 2 ore vom ajunge la Insula Taquile, vestită pentru ruinele sale, dar mai ales pentru bărbaţii care croşetează în locul femeilor tot felul de lucruşoare. Conform tradiţiei locale, femeile de aici îşi aleg bărbatul pentru măritiş pe cel care foloseşte cele mai multe croşete şi care este cel mai îndemânatic în acest meşteşug. Dejun inclus pe insulă. După această experienţă pe legendarul lac ne vom întoarce în Puno de unde ne vom îndrepta spre faimoasele Chullpas de Sillustani, morminte în piatră, de formă cilindrică, construite de populaţia Aymaras pentru a-şi înmormânta persoanele de rang înalt. Frumuseţea locului este amplificată de Laguna Umayo, unde s-ar putea să avem şansa de a vedea exemplarele rare ale faunei locale. Cazare la Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*).
  • 7
    08.11.2021

    Puno – Pucara – Raqchi – Andahuaylillas – Cusco

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Ramada Costa del Sol 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități La Raya
      Muzeul Pucara
      Situl arheologic Raqchi
      Biserica San Pedro de Andahuaylillas
    • Opționale -
    Mic dejun. Plecare spre Cusco, străvechea capitală a Imperiului Incaş, capitala turistică a Perului. Vom ajunge în punctul cel mai înalt al traseului, La Raya, zona de delimitare a culturilor quechua şi aymara, prilej de a admira panoramele spectaculoase cu piscuri înzăpezite. Pe parcursul drumului vom vizita siturile arheologice Pucara și Raqchi, unde vom vedea un sanctuar Inca, o construcție spectaculoasă dedicată marelui zeu Inca Wiracocha, construcție dominată de un mare perete central, a cărei bază din piatră este o mostră de fină arhitectură inca. După dejun, vom continua traseul zilei care ne va purta către Andahuaylillas, unde vom vedea principala atracție a localității, Biserica San Pedro de Andahuaylillas, cunoscută și sub numele de Capela Sixtină a Americii, datorită superbului plafon decorat cu aur. Ne vom îndrepta apoi spre Cusco, unde ne vom caza la Hotel Ramada Costa del Sol 4* (sau similar 4*).
  • 8
    09.11.2021

    Cusco – Valle Sagrado de Los Incas – Ollantaytambo – Aguas Calientes

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Tierra Viva 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Plaza de Armas
      Catedrala
      Palatul Viracocha
      Templul Soarelui
      Biserica Santo Domingo
      Situl Sacsayhuaman
      Fortul Puca Pucara
      Băile incașe de la Tambomachay
      Templul Qenko
    • Opționale -
    Mic dejun. Tur pietonal în Cusco, centrul Imperiului Incaş, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1983, prilej cu care vom admira frumoasele clădiri coloniale din Piaţa Mare - Plaza de Armas, considerată de către indigeni “buricul pământului”, Catedrala, construită cu blocuri de piatră preluate de la situl Sacsayhuaman şi de la Palatul Viracocha şi Templul Soarelui - Korikancha, care alcătuieşte baza Bisericii Santo Domingo. Ne vom deplasa apoi în afara orașului pentru a vizita câteva situri incașe: impresionanta fortăreață de la Sacsayhuaman, construcție așezată strategic pe o colină, pentru a proteja orașul, în prezent locul unde anual se desfășoară Festivalul Inti Raymi, Fortul Puca Pucara, Qenko, un templu incaș cunoscut pentru altarul de sacrificii și celebrele băi incașe de la Tambomachay. După dejun vom pleca spre Valle Sagrado de los Incas - Valea Sacră a Incașilor, străbătută de Râul Rio Urubamba, afluent al Amazonului și vom ajunge la Ollantaytambo, unde vom descoperi structura orașului construit de incași sub forma unor terase suprapuse, pentru a se proteja de invazia populațiilor venite din junglă. Transfer la gara din Ollantaytambo, de unde vom începe o călătorie de aprox. 2 ore cu trenul spre Aguas Calientes, punctul de plecare spre faimoasa cetate Machu Picchu, cunoscut sub denumirea de “Oraşul Pierdut al Incaşilor”. Călătoria este un spectacol în sine, vom străbate peisaje sălbatice, traversând abisuri spectaculoase pline de vegetaţie. Cazare în Aguas Calientes la Hotel Tierra Viva 4* (sau similar 4*).
  • 9
    10.11.2021

    Aguas Calientes – Machu Picchu – Ollantaytambo – Cusco

    • Transport Autocar, tren, microbuz special
    • Cazare Hotel Ramada Costa del Sol 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Machu Picchu
      Piaţa Principală
      Turnul Circular
      Ceasul Solar Incaș
      Templul Soarelui
      Camerele Regale
      Templul Condorului
      Templul celor Trei Ferestre
    • Opționale -
    Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa timp de aprox. 20 minute cu microbuze speciale, pe un drum şerpuit, până la incredibila aşezare de la Machu Picchu, enigmaticul “Oraş Sfânt al Incaşilor”. Oraşul în stâncă al incaşilor este considerat o minune arhitecturală şi o sursă permanentă de mistere şi ipoteze, care şi astăzi reprezintă una dintre marile atracţii şi curiozităţi ale planetei, declarată oficial una dintre cele “7 minuni ale lumii moderne”. Extraordinarele ruine precolumbiene ale “Oraşului Pierdut al Incaşilor”, care se întind pe o suprafaţă de 18 km2 şi care reprezintă construcţiile terasate de odinioară, legate între ele prin aprox. 3.000 de trepte, sunt situate într-o zonă muntoasă, între două vârfuri, la circa 80 km nord-vest de Cusco. Vizita va include un tur ghidat al cetăţii, prilej cu care vom vedea Piaţa Principală, Turnul Circular, Ceasul Solar Incaș - Intihuatana, Templul Soarelui, dedicat Zeului Soare - Inti, Camerele Regale, Templul Condorului, numit astfel datorită pietrei uriaşe interioare tăiată în formă de condor, Templul celor Trei Ferestre, unde soarele pătrunde prin ferestrele trapezoidale luminând astfel piaţa sacră etc.. Ne vom întoarce la Aguas Calientes, pentru dejun, după care vom lua trenul spre Ollantaytambo, de unde vom fi transferați cu autocarul la Cusco. Cazare la Hotel Ramada Costa del Sol 4* (sau similar 4*).
  • 10
    11.11.2021

    Cusco – Puerto Maldonado – Posada Amazonas

    • Transport Autocar, avion, șalupă, vas
    • Cazare Posada Amazonas (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Posada Amazonas:
      Excursie cu șalupa pe Râul Tambopata
      Canopy Tower
      Pescuit de pești piranha
      Croazieră la apusul soarelui pe Râul Tambopata
      Crucea Sudului
    • Opționale Plimbare nocturnă
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Puerto Maldonado. După sosire, transfer în portul de unde va începe aventura noastră amazoniană, prilej cu care vom lua contact cu cea mai mare rezervație naturală din lume, universul amazonian. O șalupă ne va transporta timp de o oră pe Râul Tambopata, într-o călătorie în timpul căreia vom putea vedea păsări, pești uriași care brăzdează suprafața apei și vom auzi din când în când strigătele stridente ale sălbăticiunilor din pădure. Sosire și cazare la Posada Amazonas (sau similar), care se află într-o rezervație privată de unde vom avea mari șanse de a observa animale sălbatice, inclusiv o mulțime de specii de maimuțe. După dejun, vom putea participa la activitățile organizate de personalul lodge-ului. Vom putea alege să mergem la turnul numit Canopy Tower, care ne va oferi posibilitatea de a surprinde o imagine cuprinzătoare asupra vastei păduri tropicale de deasupra copacilor și în același timp ne va oferi șansa de a observa animale sălbatice, în funcție de momentul zilei, de vreme, condiții și noroc. Este, de asemenea, un loc minunat pentru a ne bucura de răsăritul și apusul soarelui. Vom avea ocazia să observăm și chiar să pescuim pești piranha, după care vom putea face o croazieră la apusul soarelui pe Râul Tambopata, cunoscut fiind că apusurile din sălbăticie sunt unele dintre cele mai copleșitoare spectacole ale naturii. Ghidul local ne va vorbi cu acest prilej despre dinamica acestui râu amazonian în timp ce vom observa viața sălbatică a pădurii tropicale și papagalii ara care vor zbura deasupra capului nostru. Ne vom întoarce la lodge pentru cină, după care cei care doresc pot face o plimbare pe timp de noapte care ne va permite să descoperim creaturi interesante, printre care broaște, insecte și uneori unele specii de mamifere precum maimuțele de noapte. Tot de aici se poate vedea și magica Cruce a Sudului. Cazare la Posada Amazonas (sau similar).
  • 11
    12.11.2021

    Posada Amazonas

    • Transport Barcă
    • Cazare Posada Amazonas (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Excursie la răsăritul soarelui cu barca la At Tres Chimbadas Oxbow Lake
      Vizitarea unei ferme locale
      Centrul Etnobotanic
      Excursie prin pădure
      Incursiune cu barca
    • Opționale -
    După o trezire matinală, ne vom putea delecta cu o cafea sau un ceai, după care vom porni într-o excursie matinală cu barca pentru a surprinde răsăritul de soare și pentru a vedea în locul numit At Tres Chimbadas Oxbow Lake, familiile de vidre gigant care trăiesc aici și care sunt active în acest moment al zilei. Acest loc frumos în sine, adăpostește diferite specii de animale sălbatice, precum caimanul negrul, o mulțime de specii de păsări și maimuțe, precum maimuțele veveriță. Întoarcere la lodge pentru mic dejun. Vom putea alege în continuarea zilei dintr-o gamă largă de activități precum incursiuni în sălbăticia pădurilor amazoniene, observarea animalelor sălbatice și interacționarea cu comunitatea nativă din Infierno. Vom avea posibilitatea de a vizita o fermă locală situată la 5 minute distanță cu barca în josul râului. Din piața locală vom afla amănunte despre varietatea de culturi ale fermei, vom vedea și încerca mai multe fructe tropicale și, în același timp, vom putea interacționa cu băștinașii regiunii amazoniene. În continuare vom avea ocazia de a vizita Centrul Etnobotanic situat la o distanță de 15 minute în josul râului, unde comunitatea nativă Infierno din tribul etnic Ese’Eja conduce un centru medicinal unde oamenii sunt vindecați folosind cunoștințele moștenite din strămoși. În timp ce ne vom afla pe râu, am putea zări și exemplare de capibara, cel mai mare rozător de pe planetă. După dejun ne vom putea convinge ca nu trebuie să fii un profesionist sau să ai experiență ca observator de păsări pentru a ne bucura de cea mai largă varietate de păsări din Amazonul peruvian, sau vom putea porni într-o excursie prin pădure pentru a vedea arborii giganți din care se culeg alunele braziliene cunoscute pentru valoarea lor energetică și nutrițională ridicată. La asfințit, vom face o altă incursiune cu barca în căutarea caimanilor negri, în prezent pe cale de dispariție, care își dispută hrana zilnică cu nutriile gigantice de aici. Cină și cazare la Posada Amazonas (sau similar).
  • 12
    13.11.2021

    Posada Amazonas – Puerto Maldonado – Lima

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Casa Andina Select (sau similar)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități -
    • Opționale -
    Mic dejun. Dimineața ne vom întoarce la Puerto Maldonado, de unde vom fi transferați la aeroport pentru zborul spre Lima. Sosire la Lima, supranumit “oraşul regilor”, întemeiat de conchistadorul Francisco Pizzaro în anul 1535, metropolă care s-a extins pe zone largi de deşert şi pe numeroase văi, fiind considerat oraşul cu cel mai mare teritoriu deşertic, după Cairo. Transfer pentru cazare la Hotel Casa Andina Select (sau similar).
  • 13
    14.11.2021

    Lima – Amsterdam

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare -
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Centrul vechi din Lima
      Plaza de Armas
      Palatul Prezidențial
      Primăria
      Palatul Arhiepiscopal
      Piaţa San Martin
      Catedrala
      Biserica San Francisco din Lima
      Parcul Olivar
      Parcul Central
      Parcul Iubirii
      Muzeul Larco Herrera
    • Opționale -
    Mic dejun. Tur panoramic al oraşului Lima care va începe cu centrul istoric, în care vom putea admira Piaţa Mare, Plaza de Armas intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO, cu Palatul Guvernamental, Primăria, Palatul Arhiepiscopal, Piaţa San Martin, Catedrala şi Biserica San Francisco, renovată după numeroase catastrofe naturale. Turul va continua în Lima modernă cu cartierele rezidenţiale şi comerciale, cu San Isidoro - Parcul Olivar, Miraflores - Parcul Central şi Parcul Iubirii, care are un mic amfiteatru şi un bun punct de belvedere către ocean. Dejun la un restaurant local. Vom vizita în continuarea zilei Muzeul Larco Herrera, unde ne vom putea face o imagine de ansamblu asupra trecutului antic din Peru, aici găsindu-se cea mai vastă colecție privată de artă precolumbiană din țară. Muzeul expune cronologic sute de piese ceramice, textile, metalice și pietre prețioase, precum și tezaurul unde sunt păstrate bucăți de pietre prețioase de aur, argint și pietre semiprețioase. Muzeul Larco este unul dintre puținele muzee din lume care permite accesul la toate exponatele sale, în acest caz fiind în jur de 45.000 de piese. O altă atracție a muzeului și de mare interes pentru vizitatori este expoziția de artă erotică pre-columbiană. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 744 (19:55 / 15:20).
  • 14
    15.11.2021

    Amsterdam – București

    • Transport Avion
    • Cazare -
    • Mese -
    • Obiective și activități -
    • Opționale Sosire la Amsterdam la ora 15:20 de unde se va pleca spre București cu zborul KL 1379 (20:55 / 00:35).
  • 15
    16.11.2021

    București

    • Transport Avion
    • Cazare -
    • Mese -
    • Obiective și activități -
    • Opționale -


Informatii tarif

2670 EURO / loc în dublă; Supliment single: 550 EURO

tarif valabil pentru un grup minim de 20 turiști


  • transport
    Avion
    Autocar
    Șalupă
    Microbuz
  • cazare
    2 nopți Lima
    1 noapte Nazca
    1 noapte Arequipa
    1 noapte Chivay
    2 nopți Puno
    2 nopți Cusco
    1 noapte Aguas Calientes
    2 nopți Posada Amazonas
  • mese
    Mic dejun: 12
    Dejun: 10
    Cină: 2
  • ghizi
    Însoțitor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Amsterdam – Lima si retur cu compania KLM
- transport continental cu avionul pe rutele: Cusco – Puerto Maldonado și retur și Cusco – Lima
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- transport cu trenul pe ruta: Ollantaytambo – Aguas Callentes – Cusco
- 12 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi 3*
- mesele menţionate în program: 12 mic dejunuri, 2 cine în zilele 10, 11 și 10 dejunuri în zilele 2, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13
- transferurile, tururile menţionate în program
- taxele și biletele de intrare la obiectivele menţionate în program
- tur de oraș în Lima
- excursie în Insulele Ballestas
- zbor deasupra liniilor Nazca
- excursie în Colca Canyon
- croazieră pe Lacul Titicaca
- vizită pe Insula Taquile
- vizitarea turnurilor funerare de la Sillustani
- vizitarea siturilor arheologice Pucara şi Raqchi
- tur de oraș în Cusco
- vizitarea complexului arhitectonic Inca, Sacsayhuaman
- excursie în Valle Sagrado de los Incas - Valea Sacră a Incașilor
- excursie la Machu Picchu
- activitățile organizate de lodge-ul Posada Amazonas (ordinea acestora este stabilită strict de personalul lodge-ului)
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 495 euro/pers. şi pentru zborurile continentale: aprox. 90 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 50 euro/pers. pt. ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (care se achită conducătorului de grup cel târziu la sosirea în Lima); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii din călătorie


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

2960 EURO + 1980 USD

16.09.2024 - 02.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1780 EURO + 1590 USD

13.09.2024 - 25.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1870 EURO + 2180 USD

17.06.2024 - 01.07.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?