Turcia este o țară cu o cultură aparte, fiecare regiune fiind specială, iar Antalya pare să integreze cel mai bine cultura locală, oferind atât tradiție cât și distracție. Regiunea Antalya este atât de vastă încât înglobează o mulțime de stațiuni situate la malul Mării Mediterane, fiind cunoscută ca raiul vacanțelor All Inclusive. Riviera Turcească din Antalya, este zona amplasată între Munții Taurus și Marea Mediterană, care se mândrește cu cel mai lung litoral al țării, fiind nu numai o destinaţie turistică cu hoteluri de calitate, ci și o destinaţie care se remarcă prin peisaje deosebite, unde marea se îmbină spectaculos cu muntele, iar istoria se contopește cu futurismul. Combinația dintre munții spectaculoși, pădurile verzi de pini meridionali și eucalipți, marea de un albastru neobișnuit, pentru că nu degeaba, zona este denumită „Coasta de Turcoaz” și plajele nesfârșite, unele cu nisip auriu, altele cu stânci semețe care se ridică din mare, fac ca Antalya să fie una dintre cele mai căutate destinații de vacanță. Side este un oraș-stațiune situat pe coasta de sud a Mediteranei, la aproximativ 75 km de Antalya, fiind de fapt o moștenire pe care grecii au lăsat-o pentru totdeauna turcilor. Stațiunea de la malul mării situată pe o mică peninsulă plată pe care se îngrămădesc o mulțime de minuni arheologice, nu ar fi completă în lipsa unor plaje superbe, o parte fiind situate în zona de vest, însumând lungimea de 30 km, între Sidi și Colaki, unde se află principalele complexe hoteliere ale stațiunii. Celelalte plaje din zona de est sunt mai liniștite și continuă până la insulița de pe Râul Manavgat, unde vă veți putea bucura mai mult de peisajele maritime. De asemenea, orașul este un important reper turistic renumit mai ales pentru modul în care a reușit să-și conserve autenticitatea și acel aer “învechit” tot mai rar întâlnit în zilele noastre. Abundența bogățiilor arheologice, aleile labirintice dominate de clădiri din piatră cu etaj și balconașe din lemn crează un cadru de poveste apreciat de către turiștii din întreaga lume.
7 nopţi de cazare în resortul / hotelul ales
Tipul de masă specificat la fiecare hotel