Turcia este o țară cu o cultură aparte, fiecare regiune fiind specială, iar orașul Bodrum cu o istorie bogată, supranumit în antichitate Halicarnas, nu face excepție. Situat pe o peninsulă în apropierea insulei Kos, acesta atrage turiștii datorită peisajelor impresionante de pe coasta egeeană și a atmosferei boeme, câștigându-și celebritatea prin faptul că este orașul natal al istoricului grec Herodot și totodată locul unde se găsește Mausoleul din Halicarnas, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Homer a descris frumusețea acestor locuri în câteva cuvinte simple care exprimă esența acestui paradis: „ținutul albastrului etern”. În contrast cu stilul pestriț al orașelor orientale, Bodrumul se remarcă prin eleganță, culorile predominante fiind albul și albastru. Acesta este un bun punct de pornire într-o călătorie de-a lungul coastei cariene, cu panorama sa de mitologie și istorie, cu o arhitectură tipic mediteraneană, cu plaje de nisip și mici golfuri stâncoase. Există multe resorturi de lux, zona se bucură de o viață de noapte activă iar muzeele îi așteaptă pe cei care doresc să cunoască istoria veche. Orașul Bodrum are în vecinătatea sa stațiuni frumoase cu hoteluri adecvate atât pentru vacanțele cu familia cât și pentru vacanțe romantice, active sau pentru relaxare. Staţiunea Bagla, de pe coasta de sud, are plaje fine cu nisip fin, iar staţiunea preferată de windsurferi este Gümbet, care are cele mai frumoase plaje din Bodrum și care găzduieşte hoteluri moderne și discoteci în aer liber. Și pe coasta de vest sunt plaje foarte frumoase, pitoreşti, în zonele Akyar, Turgutreis, Gümuslük și Yalikavak. Aceste locaţii pitoreşti, niște sătuce romantice, sunt recomandate celor care preferă o vacanţă liniştită în mijlocul naturii. Bitez este o altă plajă cu nisip, ideală pentru familiile cu copii, cu ape puțin adânci, preferată și de surferi, dar şi pentru cei interesaţi de distracţii la malul mării, deoarece aceasta găzduieşte multe petreceri în stil tradițional turcesc, cu dansuri orientale și spectacole colorate, de la care nu lipsesc cocktailurile aromate şi nici narghileaua. Prin urmare, Bodrumul are câte ceva pentru fiecare, mulțumind și pe cei mai pretențioși vizitatori.
7 nopţi de cazare în resortul / hotelul ales
tipul de masă specificat la fiecare resort / hotel