Ziua 1
București – Frankfurt – Windhoek
Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1419 (17:15 / 18:50), de unde se va pleca spre Namibia cu zborul LH 5434 (20:40 / 08:00).
Sosire în Windhoek, capitala și cel mai mare oraș din Namibia, situat în zona platoului Khmoas Highland, la aprox. 1700 de metri deasupra nivelului mării. Orașul a luat naștere în jurul unui izvor cu apă termală cunoscut de comunitățile pastorale indigene, dezvoltându-se rapid după ce Jonker Afrikaner, căpitanul Orlam, s-a stabilit aici în anul 1840 și a construit o biserică de piatră pentru comunitatea sa. În urma numeroaselor războaie și ostilități, orașul a fost distrus și reconstruit pentru a doua oară în anul 1890 de către maiorul armatei imperiale germane, Curt von Francois, în urma colonizării teritoriului de către Imperiul German. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer privat pentru cazare la hotel 4*.
Ziua 3
Windhoek – Sossusvlei
- Munții Khomas Hochland
Depresiunea Dead Vlei
Depresiunea Hidden Vlei
Dunele Sossusvlei
Mic dejun. Veți conduce prin peisajul splendid al Munților Khomas Hochland, spre prima destinație a vacanței dumneavoastră, dunele Sossusvlei, una dintre cele mai importante atracții turistice ale Namibiei, o mare întindere argiloasă, înconjurată de imense dune roşii, situată în preajma depresiunilor Dead Vlei şi Hidden Vlei, listată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dunele de nisip spectaculoase, pot atinge și 300 m înălțime, fiind cele mai mari din lume, întinzându-se pe o distanţă de mai bine de 60 km. Acestea s-au format în timpul a milioane de ani, ca urmare a depunerii de nisip în Oceanul Atlantic de către Râul Orange. Nisipul a fost ulterior mutat spre nord de către curentul Benguela şi în final preluat de vânt şi readus pe uscat, natura creând aceste forme şi dimensiuni impresionante. În această mare de nisip, pantele dunelor se îmbină armonios, formând un model stelar, de aceea sunt des supranumite “stelele deşertului”. Cină și cazare la hotel 4*.
- Plimbări ghidate
Plimbare cu balonul cu aer cald
Sesiune de călărit
Plimbare cu ATV-ul
Mic dejun. Începeți ziua cu un răsărit de soare spectaculos peste dunele de nisip, pentru ca mai apoi să petreceți ziua într-o serie de safari-uri menite să vă poarte prin întinderile vaste de teren deșertic, unde veți avea ocazia să descoperiți animale neobișnuite care s-au adaptat condițiilor dure din acest climat: turme de elefanți africani, turme de antilope, struți, vulpi, șacali și porci spinoși. De asemenea, puteți alege o serie de excursii opționale propuse de parteneri: plimbări ghidate, plimbare cu balonul cu aer cald, sesiune de călărit sau plimbare cu ATV-ul. Retur pentru cină și cazare la hotel 4*.
Ziua 5
Sossusvlei – Swakopmund
- Canionul Kuiseb
Oceanul Atlantic
Orașul Swakopmund
Farul de la Pelican Point
Fermele de Stridii
Mic dejun. Veți părăsi peisajul deșertic din Sossuvlei, veți străbate drumurile întortocheate ale Canionului Kuiseb, pentru a ajunge la următoarea destinație a vacanței dumneavoastră, orașul Swakopmund, oraș colonial înființat de germani în anul 1892, situat între malul Oceanului Atlantic și vastul deșert Namib. Odată ajunși în Swakopmund veți putea explora pe cont propriu orașul și cele mai importante atracții turistice ale acestuia, precum Farul de la Pelican Point dar și renumitele ferme de stridii pentru care Namibia este celebră. Cazare la hotel 4*.
Ziua 6
Swakopmund – Walwis Bay – Swakopmund
- Excursie cu catamaranul pentru observarea balenelor
Mic dejun. Zi dedicată unei experiențe inedite, o plimbare cu catamaranul în apele de coastă ale Namibiei, experiență care vă va permite să observați îndeaproape renumiții “Big 5” marini ce pot fi admirați aici: balena, delfinul, faimosul pește - lună (cunoscut popular sub numele de mola mola), broasca țestoasă cu carapace de piele și nu în ultimul rând, foca. Retur pentru cină și cazare la hotel 4*.
Ziua 7
Swakopmund – Damaraland
- Safari în regiunea semideșertică Damaraland
Cină tradițională în jurul unui foc de tabără
Mic dejun. Veți călători spre următoarea destinație a vacanței dumneavoastră, regiunea Damaraland, o zonă semideșertică situată în partea central - nordică a Namibiei. În cea de-a doua parte a zilei veți merge într-un safari prin zona semideșertică, singura zonă de pe pământ în care veți putea admira unele dintre cele mai frumoase animale ale Africii, printre care elefanții de deșert, rinocerii și leii, animale ce au reușit să se adapteze complet traiului în cel mai neprielnic loc de planetă. Cină în jurul focului de tabără. Cazare la lodge.
- Safari
Cină tradițională și foc de tabără
- Excursie la faimoasele petroglife ale Boșimanilor
Excursie la picturile rupestre din Twyfelfontei
Mic dejun. În această zi vă veți putea bucura de noi experiențe de safari care vă vor purta prin toate locurile secrete ale regiunii Damamaraland sau puteți alege o serie de excursii opţionale menite să vă ajute să descoperiți atracțiile culturale unice ale zonei: excursie la faimoasele petroglife ale boșimanilor sau excursie pentru a admira picturile rupestre din Twyfelfontein. Încheiați această zi cu o cină din preparate tradiționale servite în jurul focurilor de tabără. Cazare la lodge.
Ziua 9
Damaraland – Parcul Național Etosha
Mic dejun. În prima parte a zilei vă veți îndrepta către Parcul Național Etosha, ultima destinație a vacanței dumneavoastră și una dintre cele mai importante atracții turistice ale Namibiei. La sosire, cină și cazare la lodge.
Ziua 10
Parcul Național Etosha
- Safari în Parcul Național Etosha
Mic dejun. Zi dedicată explorării Parcului Național Etosha, care ocupă o suprafaţă de aprox. 23.000 km², reprezentând una dintre cele mai frumoase şi mai importante rezervaţii din sudul Africii. Parcul se bucură de o mare diversitate a vieţii sălbatice: 114 specii de mamifere, 340 specii de păsări, 110 specii de reptile și 16 specii de amfibieni. Formaţiunea reprezentativă a zonei este Etosha Pan, care are forma unei tigăi, formaţiune rezultată în urma evaporării apei din lacul cândva alimentat de Râul Kunene şi formată în prezent din depuneri de săruri, nisip şi argilă. De aici şi denumirea parcului, care în traducere înseamnă “marele loc alb”. În zonele limitrofe ale Etosha Pan se găsesc izvoare perene, care atrag numeroase animale sălbatice şi păsări. Veți avea ocazia să mergeți într-un safari în interiorul acestui parc, unul dintre cele mai cunoscute din lume, declarat Parc Naţional încă din anul 1907 când Namibia era colonie germană. Veți avea posibilitatea de a “gusta” Africa în forma sa pură, observând îndeaproape elefanţi, rinoceri negri, specie aflată pe cale de dispariţie, lei care se camuflează în culoarea aurie a pajiştilor, bivoli, girafe care se ridică deasupra vegetaţiei uscate şi chiar leoparzi. Transfer pentru cină și cazare la lodge.
Ziua 11
Parcul Național Etosha – Windhoek
Mic dejun. Zi dedicată întoarcerii la Windhoek, de unde veți lua zborul de retur către casă. Cină și cazare în Windhoek, la hotel 4*.
Ziua 12
Windhoek – Frankurt – București
- Mic dejun, la bordul aeronavei
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Windhoek pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 5435 (10:00 / 19:35), de unde veți pleca spre București cu zborul LH 1422 (20:40 / 23:59).