Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 396 (17:55 / 23:30).
- La bordul aeronavei, cină
- Nairobi:
Clădirea Parlamentului
Primăria
Moscheea Jamia
Piața orașului
Banca Centrală
Universitatea
Plecare spre Nairobi cu zborul QR 1335 (01:30 / 07:40). Sosire în Kenya, “bijuteria Africii de Est”, o țară monument, recunoscută pentru cele 50 de parcuri și rezervații naturale, cele mai frumoase plaje de pe continent și chiar 6 parcuri marine în Oceanul Indian. Populația Kenyei este de asemenea fascinantă, cu peste 40 de triburi, fiecare dintre acestea având propria cultură și limbă, cei mai faimoși fiind localnicii înalți îmbrăcați în roșu din tribul Masai, care au încă o viață semi-nomadă. Întâlnire cu reprezentantul local, alături de care veți porni într-un scurt tur panoramic pentru a descoperi „orașul verde”, așa cum este supranumit Nairobi, datorită mulțimii de spații verzi, numele acestuia provenind de la Ewaso Nyirobi din dialectul massai, care înseamnă “ape răcoroase”. În cadrul turului panoramic al capitalei, modernă și cosmopolită, dar și a contrastelor, veți vedea Clădirea Parlamentului, recunoscută pentru turnul cu ceas, Primăria, care încă mai păstrează arhitectura sa originală, Moscheea Jamia, una dintre cele mai impunătoare clădiri religioase din țară, cu marmură și inscripții din Coran, construită între anii 1902 - 1906, piața orașului, un loc minunat plin cu produse de artizanat și artefacte colorate, Banca Centrală, precum și Universitatea. Orașul, situat la o altitudine de 1.680 m, oferă în zilele senine o priveliște impresionantă cu cele două simboluri ale Africii: la nord Muntele Kenya, cel mai înalt munte din țară cu o înălțime de 5.199 m și mai spre sud, la granița Kenyei cu Tanzania, masivul muntos Kilimanjaro cu o înălțime de 5.895 m, cel mai înalt munte din Africa. Transfer pentru cină și cazare la hotel 4*.
Ziua 3
Nairobi – Rezervația Națională Samburu
- Safari în Rezervația Națională Samburu
Mic dejun. Plecare spre Rezervația Națională Samburu, care în traducere înseamnă fluture, una dintre cele 56 de arii protejate din Kenya. După încheierea formalităților de cazare, veți porni în primul dumneavoastră safari prin cea mai exotică rezervație din Kenya, Samburu, situată pe malul râului Ng’iro Ewaso, care curge prin mijlocul rezervației, printre plantațiile de palmieri și pădurile dese, furnizând apa necesară supraviețuirii în această zonă aridă. Aici veți putea întâlni unele specii de animale rare, mult mai greu de văzut în celelalte parcuri ale Kenyei, precum: girafa reticulată, cea mai frumoasă dintre girafe, grațioasele gazele Gerenuk cu gâtul lung, enorma zebră Grevy, încă și mai amenințată cu dispariția decât rinocerul, o specie rară de antilope denumită Beisa Oryx sau Oryx-ul est-african, struțul somalez cu picioare albastre și multe altele. Rezervația este de asemenea populată de aprox. 900 de elefanți și prădători mari, cum ar fi leul sau ghepardul. Retur pentru cină și cazare la lodge 3*.
Ziua 4
Rezervația Națională Samburu
- Safari în Rezervația Națională Samburu
Mic dejun. Pentru a vă convinge că această rezervație este locul unde frumusețea sălbăticiei se dezvăluie în toată splendoarea și varietatea ei, în această zi veți continua să explorați Rezervația Națională Samburu în cadrul unui alt safari de excepție de o zi, cu dejun inclus. Întoarcere pentru cină și cazare la lodge 3*.
Ziua 5
Rezervația Națională Samburu – Parcul Național Muntele Kenya
- Parcul Național Muntele Kenya
Mic dejun. Dimineaţa veți pleca spre Parcul Național Muntele Kenya, pe un traseu pitoresc care vă va oferi o priveliște spectaculoasă a piscurilor muntelui Kenya. De o frumuseţe extraordinară, Muntele Kenya este al doilea ca înălţime din Africa, iar parcul său național a fost declarat Patrimoniu Modial UNESCO în anul 1997. Flora și fauna rezervației este diversă și pe alocuri unică pentru continentul african, evoluția acestora reprezentând un exemplu remarcabil al proceselor ecologice și biologice. Sosire în parcul național, cazare și dejun. După-amiază, timp liber pentru a admira numeroasele specii de animale care şi-au găsit adăpostul pe acest munte: zebre, bivoli negri, o specie de ţapi de tufiş, antilope-cerb, rinoceri negri, maimuţe-mătăsoase, damanul de stâncă, variatele specii de plante care sporesc frumuseţea peisajului, precum ienupărul, podocarpusul, arborele de camfor, bambusul Arundinaria alpina, dar şi nenumăratele păsări care atrag privirile turiştilor: acvila cu coroană, turacoul cu moţul albastru, pasărea-rinocer cu obraji argintii, grangurul cu capul negru etc.. Cină și cazare în Parcul Național Mt. Kenya la lodge 3*.
Ziua 6
Parcul Național Muntele Kenya – Parcul Național Nakuru
- Cascadele Thompson
Parcul Naţional Nakuru
Safari în zona Lacului Nakuru
Mic dejun. Veți pleca spre Cascadele Thompson, unde veți face un scurt popas, după care vă veți deplasa către Parcul Naţional Nakuru, unul dintre cele 23 de parcuri naţionale ale ţării, situat în centrul Kenyei în provincia Văii Rift, care deţine o diversitate ecologică largă, cu 56 de specii diferite de mamifere şi unde, printre alte animale, veți avea ocazia să vedeți rinocerul alb, leopardul şi girafa Rothschild, animale pe cale de dispariţie. Parcul este un adevărat sanctuar ornitologic, aici sălăşluind peste 400 de specii de păsări, fiind renumit mai ales pentru coloniile impresionante de flamingo roz. Dejun la pachet și safari în zona lacului Nakuru. Cină şi cazare la lodge 4*.
Ziua 7
Parcul Naţional Nakuru – Lacul Naivasha
- Plimbare cu barca pe Lacul Naivasha
Mic dejun. Plecare spre Lacul Naivasha care se află la o altitudine de 1.870 m faţă de nivelul mării, cu o
suprafaţă de 139 km², cel mai mare lac de apă dulce din partea kenyană a Văii Rift, adăpost pentru o mulţime de peşti, precum şi pentru turmele de hipopotami care se bălăcesc aici. Numele Naivasha provine din cuvântul autohton „Nai’posha”, care tradus din limba masai înseamnă apă violentă, datorită furtunilor care pot apărea în mod brusc. Pe malul lacului, de jur împrejur, porţiuni verzi de papirus şi plante acvatice găzduiesc peste 400 de specii de păsări viu colorate, printre care canarul gălbui, pasărea cântătoare cu penaj gri, ţesătoarea cu ochelari, vulturi pescari, pescăruşul vărgat, cintezoiul cu ciocul roşu etc.. Având în fundal arborii acacia cu flori galbene, fiind înconjurat de lanţuri muntoase, Lacul Naivasha oferă o privelişte de o frumuseţe de neuitat. După încheierea formalităților de cazare și dejun, opțional puteți face o interesantă plimbare cu barca pe lac, prilej pentru a observa ecosistemul sălbatic de pe Insula Crescent. Cină şi cazare la lodge 3*.
Ziua 8
Lacul Naivasha – Rezervaţia Masai Mara
- Rezervația Masai Mara
Valea Marelui Rift
Safari în Rezervația Masai Mara
- Vizită în satul tradițional de Masai
Mic dejun. Dimineaţă vă veți îndrepta spre Masai Mara, cea mai cunoscută rezervaţie din Kenya, trecând prin spectaculoasa Vale a Marelui Rift şi prin micul oraş Narok, centrul administrativ al regiunii. În Rezervaţia Masai Mara, considerată a fi unul dintre cele mai preţioase sanctuare ale vieţii sălbatice datorită celei mai mari concentraţii de animale sălbatice din Africa, veți asista la spectacolul uimitor al naturii şi veți avea posibilitatea de a admira şi fotografia o mulţime de animale, adevărate staruri ale acestui safari, precum rinocerii negri, elanii, zebrele, maimuţele cheetah, hienele pătate, girafele, şacalii cu spinarea neagră şi multe alte sălbăticiuni. Dejun la pachet. Veți face un prim safari prin această extraordinară rezervaţie unde, în afară de faptul că veți putea admira în voie animalele sălbatice în elementul lor natural, veți avea prilejul de a întâlni populaţia Masai care trăieşte aici, un trib de oameni mândri care şi-au păstrat obiceiurile şi cultura de sute de ani şi care îşi câştigă existenţa din creşterea turmelor de vite. Vizita în satul tradiţional de Masai este opţională. Cină şi cazare la lodge 3*.
Ziua 9
Rezervaţia Masai Mara
- Explorarea Rezervaţiei Naţionale Masai Mara
- Safari cu balonul deasupra Rezervației Masai Mara
Mic dejun. Opţional, în zorii zilei sau la apus, veţi putea experimenta un inedit safari cu balonul deasupra Rezervaţiei Masai Mara, o experienţă de vis în care veţi putea admira de sus rezervaţia cu animalele sale. Întreaga zi va fi dedicată apoi explorării Rezervaţiei Naţionale Masai Mara, prilej de a vedea şi admira nenumăratele specii de animale precum: lei, hipopotami, girafe, gheparzi, elefanţi etc.. Dejun, cină şi cazare la lodge 3*.
Ziua 10
Rezervaţia Masai Mara – Parcul Naţional Serengeti
- Safari în Parcul Național Serengeti
Mic dejun. Deplasare spre graniţa cu Tanzania, o ţară de o frumuseţe aparte, una dintre cele mai mari ţări din Africa, o uniune între partea continentală, Tanganyika şi Insulele Zanzibar formate din Unguja şi Pemba. Relieful Tanzaniei este foarte variat, de la câmpii de coastă, la zone muntoase vulcanice şi include cel mai înalt vârf muntos al Africii, Kilimanjaro. Tanzania este singura ţară din lume care a alocat aprox. 25% din suprafaţa totală, parcurilor naţionale şi zonelor protejate. După formalităţile vamale, deplasare spre Parcul Naţional Serengeti, al doilea parc naţional ca mărime din Tanzania. Denumirea Serengeti provine din limba masailor şi în traducere înseamnă câmpie fără sfârşit, o descriere potrivită a acestui ţinut sălbatic, care se întinde pe o suprafaţă de 30.000 km². Ecosistemul parcului este de-a dreptul încântător, milioane de animale străbătând permanent parcul pe care-l veți explora în cadrul unui safari inedit, cu dejun la pachet. Peste 3 milioane de animale străbat permanent câmpiile parcului: mari turme de antilope de toate felurile (springbook, impala, gazele, zebre, viţei sălbatici şi altele), animale medii cum ar fi leul, leopardul, ghepardul, hiena, câinii sălbatici etc. dar şi animale mari precum bivolul, girafa, elefantul sau hipopotamul. Dintre cele 500 de specii de păsări care trăiesc în zonă, pot fi văzute: vulturul, flamingo, marţialul, struţul etc.. Cină şi cazare în Parcul Naţional Serengeti la lodge 4*.
Ziua 11
Parcul Naţional Serengeti
- Safari în Parcul Național Serengeti
Mic dejun. Întreaga zi va fi dedicată pentru safari în Parcul Naţional Serengeti, cel mai faimos parc din Tanzania pentru populaţia mare de leoparzi şi lei. Vastele întinderi ale parcului reprezintă „casa” rinocerului negru, o specie pe cale de dispariţie, dar care aici găseşte protecţie şi este parte a unui program special de reproducţie alături de ghepard şi alte mii de specii de animale, păsări şi insecte. Există de asemenea şi câteva specii de reptile, printre care crocodili şi şerpi. Peisajul extraordinar este completat de păduri de acacia cu flori galbene şi salcâmi ţepoşi. Dejun, cină şi cazare la lodge 4*.
Ziua 12
Parcul Naţional Serengeti – Olduvai – Ngorongoro
- Defileul Olduvai
Turul zonei protejate Ngorongoro
Safari în Craterul Ngorongoro
Mic dejun. Dimineaţa vă veți îndrepta spre Aria de Conservare Ngorongoro, cu o scurtă oprire pe parcurs la Defileul Olduvai, loc devenit celebru datorită siturilor arheologice, unde panteologul german Wilhelm Kattwinkel a descoperit fosile ale primilor hominizi, locul fiind astfel considerat „leagănul omenirii”. Ziua va continua cu turul zonei protejate Ngorongoro, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, situată în partea de sud a Parcului Serengeti. Dejun la pachet. Craterul Ngorongoro se află la o altitudine de 2.236 m, măsoară 19,2 km în diametru şi are o suprafaţă de 304 km2. Veți coborî pe marginea craterului adânc de 610 m către baza celei mai mari caldere din lume, unde se află în prezent una dintre cele mai mari concentrări de animale sălbatice. În ceea ce priveşte fauna din această zonă, populaţia animalelor ajunge la un număr de aprox. 25.000 şi raportat la acest număr, tot aici trăiesc cele mai multe animale de pradă din Africa, între care predomină leii şi leoparzii. Printre celelalte animale se mai întâlnesc elefanţi, rinoceri şi hipopotami. Cină şi cazare la lodge 4*.
Ziua 13
Ngorongoro – Lacul Manyara
- Safari în Parcul Național Lacul Manyara
Mic dejun. În această zi vă veți îndrepta spre o altă zonă protejată, Parcul Național Lacul Manyara. Situat în regiunea Arusha, parcul a fost înființat în anul 1960 și se întinde pe o suprafață de 325 km² în jurul Lacului Manyara, un lac alcalin cu o suprafață de 231 de km² din regiunea marelui Rift African. După îndeplinirea formalităților de cazare și dejun, veți porni într-un safari pentru a observa îndeaproape animalele din zonă. Parcul este casa unor numeroase populații de erbivore mari, precum antilope gnu, impala, zebre, girafe, elefanți, dar și hipopotami, bivoli și ngiri (denumirea în swahili a facocerului). De asemenea, un număr mare de babuini și alte maimuțe populează pădurile și luminișurile. Lacul Manyara este un paradis și pentru ornitologi, peste 300 de specii de păsări locuind sau migrând în regiunea din jurul lacului. Cele mai multe sunt flamingo, vulturi pescari și cu creastă, dar și pelicani, cormorani sau berze. Întoarcere pentru cină și cazare la lodge 4*.
Ziua 14
Lacul Manyara – Arusha – Kilimanjaro – Zanzibar
Mic dejun. Transfer către aeroportul din Kilimanjaro pentru plecarea spre Zanzibar cu compania Precision Air, zbor PW 437 (16:50 / 18:10). Numele Zanzibar provine din combinarea a două cuvinte arabe, zenj, în traducere om negru şi bar, în traducere pământ, prin urmare, pământul negrilor, denumire dată insulei deoarece aici s-au stabilit populaţii care au venit din Orient, Iberia, Asiria şi India. Scăldată de apele albastre şi calde ale Oceanului Indian, mărginită de plaje albe cu nisip fin, „împodobită” cu dealuri vălurite şi cu palmieri care se leagănă în bătaia alizeelor, Zanzibar este o insulă cu adevărat pitorească. După sosirea în Zanzibar, transfer pentru cină şi cazare la hotel 5*.
- Stone Town:
Fortul Arab Bgome Kongwe
Catedrala St. Joseph’s
Clădirea Beit El Ajaib
Casa lui Livingstone
Casa natală a lui Freddie Mercury
Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării la plajă sau opţional, vizitarea oraşului vechi Stone Town, construit de negustorii arabi și indieni în sec. al XIX-lea din piatră de coral, numit din acest motiv „Oraşul de Piatră”, oraş care diferenţiază această insulă de alte mii de insule tropicale. Oraşul vechi impresionează prin arhitectura clădirilor care datează din sec. al XIX-lea, cu influenţele poporului Swahili, dar şi cu un amestec de elemente unice arabe, persane, indiene, europene şi africane. Oraşul în care veţi găsi bazare pline de viaţă, străduțe înguste și ziduri albe care închid între ele medina arabă, moschei, biserici creștine, băi persane şi conace grandioase construite în stil arab, cu uşi splendide sculptate în lemn, aici existând peste 500 de exemplare diferite de astfel de opere de artă manuală, a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2000. Turul panoramic al oraşului Stone Town va include Fortul Arab Bgome Kongwe, construit în anul 1701 şi care a servit ca fortificaţie de apărare a oraşului până în anul 1920, Catedrala St. Joseph’s, clădirea Beit El Ajaib sau „Casa minunilor”, construită de Sultan Seyid Barghash pentru ceremonii, fiind cea mai înaltă clădire din Zanzibar și Casa lui Livingstone, construită în jurul anului 1860 de către Sultanul Majid, primul din cei 11 sultani care au guvernat timp de 107 ani Zanzibarul. Veţi putea vedea casa unde s-a născut și a locuit Freddie Mercury, legendarul solist al trupei Queen, care a părăsit insula împreună cu părinții săi după Revoluția din anul 1964, cu destinația Marea Britanie. Stone Town este însă un oraș cu o mare importanță simbolică în suprimarea sclaviei, deoarece a fost unul din principalele porturi de tranzacționare a sclavilor în Africa de Est. Negustorii arabi de sclavi au sosit în Zanzibar în sec. al VIII-lea și au rezistat în zonă câteva sute de ani, urmele teribilului negoț fiind vizibile și astăzi, deoarece orașul a trăit și s-a dezvoltat prin comerțul cu marfă vie pe o perioadă îndelungată de timp. Întoarcere pentru cină şi cazare la hotel 5*.
- Prison Island - Insula Închisoare
Parcul Național Pădurea Jozani
Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării la plajă sau opţional, tur de o jumătate de zi la Prison Island, care în traducere înseamnă Insula Închisoare, denumire generată de faptul că în trecut aceasta a fost folosită de către arabi pentru a-i izola pe sclavi; atracţia actuală a insulei o reprezintă însă broaştele ţestoase Aldabra gigant. O altă variantă pentru petrecerea timpului liber poate fi o excursie opţională în Parcul Naţional Pădurea Jozani, singurul parc naţional din Zanzibar, un mozaic bogat al diverselor habitate naturale ale insulei, recunoscut prin pădurile de mangrove şi mlaștini, cu numeroase specii endemice printre care şi specia de maimuţe Red Colobus, aflată pe cale de dispariţie. În anul 2016, parcul a fost numit Rezervaţie a Biosferei de către UNESCO. Pe lângă maimuţe, veţi putea observa în acest parc şi numeroase specii exotice de păsări, reptile şi animale care trăiesc în jurul mangrovelor. Întoarcere pentru cină şi cazare la hotel 5*.
- All Inclusive, la bordul aeronavei
Mic dejun. În prima parte a zilei vă veţi putea bucura de plajele cu nisip alb și de apa caldă a oceanului. În a doua parte a zilei veţi fi transferaţi către aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 1352 (21:15 / 05:45).
Din Doha veți pleca spre București cu zborul QR 395 (08:10 / 12:15).