990 EURO Vezi detalii
26.07.2021
03.08.2021
9 zile
Vandut
Reims – Chalons-en-Champagne – Epernay – Verdun – Metz – Strasbourg – Riquewihr – Colmar – Eguisheim – Mulhouse – Gerardmer – Epinal – Nancy – Dijon – Beaune – Semur-en-Auxois – Chablis – Troyes
11 poze

Franţa primeşte anual aproape o sută de milioane de turişti, ocupând în acest fel un binemeritat prim loc în clasamentul mondial. Şi nu este de mirare, având în vedere tezaurul cultural şi spiritual, precum şi gastronomia rafinată, care împreună au creat de-a lungul secolelor un patrimoniu de neegalat. Venind în întâmpinarea turiştilor noştri, care i-au descoperit farmecul în circuitele în care ne-au fost alături, primind nenumărate impresii şi aprecieri extrem de pozitive, am hotărât să ne îmbogăţim paleta de sugestii de călătorie cu un nou circuit marca Dal Travel. Vă invităm deci să ne însoţiţi într-o adevărată călătorie iniţiatică în care vom descoperi secretele rafinatelor vinuri franţuzeşti şi misterul producerii renumitei şampanii chiar de la sursă, în celebrele podgorii şi crame din Champagne şi Burgundia. Şi pentru că ne dorim ca experienţa să fie şi una culturală, am inclus în acest circuit inedit şi două dintre cele mai celebre regiuni ale ţării, Alsacia şi Lorena. Vă așteptăm alături de noi într-o călătorie care cu siguranță vă va întrece așteptările.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Catedrala din Reims, Colegiata Notre-Dame-en-Vaux, Halles du Marché, Porte Sainte-Croix, Avenue de Champagne din Epernay, osuarul - cimitir de la Douaumont din Verdun, Metz: Opéra - Théatre de Metz, Centrul Pompidou-Metz, Piața acoperită Place des Armes, Catedrala Saint Etienne, Strasbourg: Piaţa Principală Kleber, Piaţa Gutenberg, Cartierul Mica Franţă, Catedrala Notre Dame din Oraşul Vechi, Casa Kammerzel din Piaţa Catedralei, Cartierul Petite Venise (Mica Veneţie) din Colmar, Mulhouse: Teatrul Municipal, Place de la Reunion, Catedrala Saint Etienne, Hotel de Ville, vechea primărie cu muzeul de istorie, Catedrala, Piaţa Stanislas din Nancy, Hospices de Beaunne (Hotel Dieu) din Beaune, Semur-en-Auxois: fortificațiile cu cele patru turnuri ale Orle d’Or, Biserica Notre-Dame, podurile peste Râul Armançon, Poarta Noel din Chablis, Troyes: Centrul istoric, catedrala Sf. Petru și Pavel

Natură şi Peisaje

Râul Vesle, Râul Seille, Râul Moselle, Râul Vologne, şirul de cascade Le Saut des Cuves, Râul Armançon

Tradiţii şi evenimente

-

Experienţe şi Distracţii

Croazieră pe canalele “Veneției spumante”, vizitarea unei case de șampanie cu degustare în Epernay, parcurgerea Drumului Vinului, degustare de vinuri în Riquewihr, vizitarea magazinului “Feerie de Noel”


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    26.07.2021

    Bucureşti – Paris – Reims – Chalons-en-Champagne (210 km)

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare în Chalons-en-Champagne
    • Mese -
    • Obiective și activități Catedrala din Reims
      Châlons-en-Champagne:
      Colegiata Notre-Dame-en-Vaux
      Halles du Marché
      Porte Sainte-Croix
    • Opționale Croazieră pe canalele “Veneției spumante”
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Paris cu compania Tarom, zbor RO 0381 (08:40 / 11:00). Odată sosiţi în Paris ne vom deplasa spre Reims, situat în nord-estul Franţei, pe Râul Vesle, în regiunea Champagne – Ardenne, oraș aşezat într-un loc foarte pitoresc, ţinând cont şi de faptul că acesta face parte dintr-o zonă deosebit de cunoscută datorită celor mai mari case de producţie a vestitei şampanii franţuzeşti. Însoţiţi de conducătorul de grup vom vedea unele dintre cele mai frumoase clădiri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și vom vizita Catedrala din Reims, construită în stil gotic şi care impresionează prin miile de sculpturi care îi împodobesc faţada, între care cea mai căutată este cea a Îngerului Zâmbitor. Aici este locul în care au fost încoronaţi majoritatea regilor Franţei, având o semnificaţie aparte, fiind un lăcaş sfânt cu rădăcini foarte vechi în istorie, foarte iubit şi respectat de către francezi şi nu numai. Ne vom îndrepta apoi spre Châlons-en-Champagne, oraș situat pe Marna, nu departe de istoricele câmpii Catalaunice. Vom face un tur pietonal, prilej cu care vom putea admira Colegiata Notre-Dame-en-Vaux, Halles du Marché și Porte Sainte-Croix. Dacă timpul va permite, vom putea face o croazieră pe canalele “Veneției spumante”, denumire sub care mai este cunoscut fermecătorul oraș, datorită numeroaselor canale care îl brăzdează. Cazare în Châlons-en-Champagne.
  • 2
    27.07.2021

    Châlons-en-Champagne – Epernay – Verdun – Metz (260 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Metz
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Avenue de Champagne din Epernay
      Osuarul - cimitir de la Douaumont din Verdun
      Metz:
      Opéra - Théatre de Metz
      Centrul Pompidou-Metz
      Piața acoperită Place des Armes
      Catedrala Saint Etienne
    • Opționale Vizitarea unei case de șampanie cu degustare în Epernay
    Mic dejun. Dimineața vom face o incursiune în inima podgoriilor Champagne la Epernay, “capitala Șampaniei”, unde vom întâlni Avenue de Champagne, “Bulevardul Șampaniei” sau “Champs-Elysées d´Epernay” unde își au cartierele generale treisprezece dintre cei mai renumiți producători al celui mai celebru vin din lume. Opțional putem vizita una dintre casele de șampanie, unde vom afla câteva dintre secretele regelui vinurilor și ne vom delecta cu o inedită degustare. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Lorena având ca primă destinație Verdunul, care datorită duratei și intensității luptelor date aici a rămas în conștiința colectivă ca simbol al Primului Razboi Mondial. Vom traversa câmpurile de luptă pentru a poposi la emblematicul Osuar și cimitir de la Douaumont, iar de aici ne vom deplasa în continuare prin Lorena spre Metz. Situat între râurile Seille şi Moselle, Metz este un oraș grădină cu un bogat trecut istoric, care a funcţionat ca republică până la alipirea sa la regatul Franţei în anul 1552, ce ne va seduce prin bogăția patrimoniului său cu vestigii galo-romane, străduțe medievale, piețe frantuzești de secol XVIII, cu Cartierul Imperial și arhitectura contemporană. Oraşul a fost la origine o cetate celtă, cucerit apoi de romani, călcat de huni, a devenit la un moment dat capitala Austriei, a aparţinut Reichului german şi a fost capitala provinciei Lorena. Metz-ul are astfel o arhitectură urbană spectaculoasă, cu edificii în stil renascentist, baroc şi romano-germanic care aparţin mai multor perioade. Personalităţi precum poetul francez Paul Verlaine s-au născut la Metz, iar celebrul scriitor Francois Rabelais a locuit la Metz între anii 1545 şi 1547. Vom face un tur panoramic de oraş, prilej cu care vom admira câteva obiective impresionante, precum Opéra - Théatre de Metz și Centrul Pompidou-Metz, o capodoperă a arhitecturii contemporane, cu un acoperiș îndrăzneț care amintește de o pălărie chineză. Vom vizita piața acoperită Place des Armes și catedrala Saint Etienne, cunoscută şi sub denumirea de „Lanterna Bunului Dumnezeu”, a cărei edificare a început în urmă cu 800 de ani și care se remarcă prin cei 6.500 m2 de vitralii ce oferă o sinteză ideală a celor trei epoci de aur ale vitraliilor din Lorena, de la cele ale lui Herman de Munster de la sfârșitul sec. al XIV-lea până la cele ale lui Marc Chagall din anii 1960. Cazare în Metz.
  • 3
    28.07.2021

    Metz – Strasbourg (190 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Strasbourg
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Strasbourg:
      Piaţa Principală Kleber
      Piaţa Gutenberg
      Cartierul Mica Franţă
      Catedrala Notre Dame din Oraşul Vechi
      Casa Kammerzel din Piaţa Catedralei
    • Opționale -
    Mic dejun. În această zi vom pleca spre Strasbourg, capitala regiunii Alsacia, unde vom descoperi orașul care face legătura între populaţia germană şi cea franceză, împletind atât obiceiuri, cât şi arhitectură, bucurându-se de privilegiul de a fi gazdă a sediului Parlamentului European. De-a lungul timpului, pe aici s-au perindat diferite civilizaţii, în prezent simţindu-se îmbinarea șarmului franţuzesc cu rigoarea germană. Vom avea prilejul de a vedea Piaţa Principală Kleber, care poartă numele generalului Jean-Baptiste Kleber, căruia i s-a ridicat o statuie amplasată în centrul pieţei, Piaţa Gutenberg care poartă numele faimosului Gutenberg, cel care a descoperit principiul tipografiei cu litere mobile, a cărui statuie dăinuie în piaţă încă din anul 1840, cartierul Mica Franţă, o altă bijuterie a oraşului, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de un pitoresc aparte dat de străduţele sale întortocheate, cu frumoase case ale căror pervazuri sunt împodobite cu flori, cartier format pe canalele râului l’Ille şi nu în ultimul rând, celebra Catedrală Notre Dame din Oraşul Vechi, ”o delicată şi uriaşă minune” după cum afirma Victor Hugo, a cărei construcţie a început în anul 1176 şi a durat până în anul 1439, când a fost finalizat turnul său de 142 m înălţime, unic prin inegalabila dantelărie în piatră. Se spune că de pe platforma catedralei, Goethe, admira adesea apusul soarelui şi panorama impresionantă a oraşului, a Munţilor Vosgi şi a Pădurii Negre. Vom admira în continuare Casa Kammerzel din Piaţa Catedralei, o frumoasă casă din lemn a cărei faţadă are 75 de ferestre împodobite cu diferite sculpturi, după care vom străbate străduţele pietonale din jurul catedralei care alcătuiesc aşa-numitul careu de aur. Cazare în Strasbourg.
  • 4
    29.07.2021

    Strasbourg – Riquewihr – Colmar (105 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Colmar
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Drumul Vinului
      Degustare de vinuri în Riquewihr
      Cartierul Petite Venise (Mica Veneţie) din Colmar
    • Opționale Vizitarea magazinului “Feerie de Noel”
    Mic dejun. Dimineaţa vom pleca către Colmar, “Veneţia Franţei”, străbătând celebrul Drum al Vinului, zona celebrelor vinuri produse din cele 5 soiuri nobile, printre cele mai cunoscute fiind Rieslingul extrasec, vinul dulce Vendages Tardives, Pinot Noir şi Cremant d’Alsace, un spumos făcut dintr-un amestec de vinuri. Pe traseu ne vom opri în localitatea Riquewihr, “bătrâna doamnă a vinului” din Alsacia, unde vom putea participa la o degustare de vinuri, prilej cu care vom afla povestea vinurilor locale. Înconjurat de dealuri cu viţă de vie şi cu ziduri fortificate, oraşul pitoresc şi romantic în acelaşi timp, impresionează prin arhitectura deosebită, cu case vechi construite în sec. XVI şi XVII. Cu unul sau două etaje, casele au câte o parte ieşită în afară pentru mai multă lumină şi o mai bună vedere asupra străzii, au obloane colorate şi restaurante sau magazine de suveniruri la parter, iar în subsol au pivniţe pentru depozitarea vinurilor. Timp liber pentru vizite individuale, recomandarea noastră fiind şi o vizită în magazinul “Feerie de Noel”, unde asemenea magazinului din Rothenburg (Germania), vă veţi simţi din nou copii în casa lui Moş Crăciun. Itinerarul zilei ne va purta prin frumoase aşezări rurale cu vechi case de lemn, văruite în alb şi cu flori vesele la ferestre, prilej de a admira de-a lungul drumului şi castele vechi. După-amiază vom ajunge în Colmar, capitala vinurilor din Alsacia, celebră datorită căsuţelor din lemn acoperite cu ţiglă colorată, tipice zonei şi a încrengăturii de mici canale care intersectează străduţele pitoreşti din cartierul Petite Venise (Mica Veneţie) şi de faptul că fiecare colţ de stradă, casă, piaţetă sau pasaj sunt inundate de flori. Atmosfera sa autentic medievală, cu clădiri bine conservate, cu centrul vechi plin de flori şi de turişti, cu construcţii în stil dominican, gotic şi renascentist, cu bisericile St. Martin şi cea Dominicană, încadrează oraşul în categoria “Ville d’Art et d’ Histoire”. Cazare în Colmar.
  • 5
    30.07.2021

    Colmar – Eguisheim – Mulhouse – Gerardmer – Epinal (180 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Epinal
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Mulhouse:
      Teatrul Municipal
      Place de la Reunion
      Catedrala Saint Etienne
      Hotel de Ville
      Vechea primărie cu muzeul de istorie
      Catedrala
    • Opționale -
    Mic dejun. Plecare spre Eguisheim, poate una dintre cele mai frumoase localităţi ale Franţei în jurul căreia se pare ca s-au cultivat primele podgorii din Alsacia şi unde un anume conte Eberhart a construit un castel fortificat în sec. al VIII-lea. Treptat, în locul fortificaţiilor circulare au apărut străzi cu locuinţe, iar în jurul pieţei centrale se mai pot zări şi astăzi porţiuni din zidurile vechiului castel. După o scurtă oprire ne vom îndrepta spre Mulhouse, oraş care este faimos datorită muzeelor dedicate automobilului, “Cite de l’Automobile” şi căii ferate, “Cite du Train”, Muzeului Alsacian, Muzeului de Arte Frumoase şi Muzeului de Arheologie. Odată ajunşi vom face un scurt tur pietonal, în timpul căruia vom admira Teatrul Municipal, Place de la Reunion, considerată inima oraşului, cu faţadele caselor viu colorate, Catedrala Saint Etienne, mecca culturii din inima orașului, Hotel de Ville, vechea primărie, o construcție în stil renascentist ce datează din anul 1552, în interiorul căreia vom vizita muzeul de istorie. Vom intra în Catedrala din Mulhouse, cea mai înaltă biserică protestantă din Franța, cu detalii extrem de frumoase, cu vitralii care au aparținut bisericii originale din sec. al XII-lea, considerate adevărate comori medievale ale Mulhouse-ului. Vom pleca apoi spre Gerardmer, numită şi “Perla Munţilor Vosgi”, situată în inima Europei, la câteva sute de kilometri distanţă față de Belgia şi de Luxembourg, în apropiere de Germania şi de Elveţia. Nu numai oraşele, ci şi relieful, apele şi pădurile Lorenei merită văzute, aşa că vom lua drumul Vosgilor, nişte munţi rotunjiţi cu o formă tocită de timp, numiţi baloane, completată de păduri dese de foioase şi conifere, “adăpostiţi” în prezent într-un Parc Natural Regional. Satele şi orăşelele liniştite, şoseaua excelentă care şerpuieşte calmă prin aerul înmiresmat al pădurilor şi ambarcaţiunile de pe lacuri, creează o atmosferă plăcută de tihnă şi relaxare. Văile acoperite cu iarbă deasă, Râul Vologne, limpede şi strălucitor, şirul de cascade Le Saut des Cuves din apropierea staţiunii Gerardmer, situată în apropierea unui lac pitoresc pe lângă care cresc narcise galbene, ne vor încânta fără îndoială. Cazare în Epinal.
  • 6
    31.07.2021

    Epinal – Nancy (95 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Nancy
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Piaţa Stanislas din Nancy
    • Opționale -
    Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa spre Nancy, unul dintre cele mai rafinate şi atractive centre urbane, faimos pentru arhitectura Art Nouveau, un oraş romantic, cu un stil arhitectonic şi obiceiuri culinare proprii. Cel mai frumos şi impresionant loc din Nancy este Piaţa Stanislas, cel mai elocvent exemplu din trecutul cultural al acestui oraş, motiv pentru care a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom descoperi cele 3 aspecte ale oraşului: cel medieval, dat de aleile şi turnurile din jurul Palatului ducal Charles II, unde au fost construite în memoria Ioanei D’Arc, porţi de aur şi fântâna în stil rococo, ceea ce pune în evidenţă al doilea aspect şi cel modern, din partea nouă a oraşului. Veți beneficia apoi de timp liber pentru a explora capitala regiunii Lorena. Cazare în Nancy.
  • 7
    01.08.2021

    Nancy – Dijon – Beaune (280 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Beaune
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Hospices de Beaunne (Hotel Dieu) din Beaune
    • Opționale -
    Mic dejun. Plecare spre Dijon, capital istorica a Burgundiei, oraș cultural și leagăn istoric al artei și al gastronomiei internaționale. Dijonul a fost capitala ducilor de Burgundia, care erau mari patroni ai artelor, astfel încât orașul era în acele vremuri un mare centru al muzicii, picturii și sculpturii gotice și renascentiste, atrăgând unii dintre cei mai faimoși artiști și muzicieni. Orașul a păstrat multe dintre clădirile din perioada ducală, care sunt și printre cele mai frumoase din Franța, exemplu grăitor fiind monumentalul Palais de Ducs. Tot în acest oraș s-a născut și Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn care a devenit simbolul Franței. Vă recomandăm să gustați “pain d’epice” (pâine îndulcită cu miere și aromatizată cu anason) și celebrul muștar iute, produs aici de mai bine de 600 ani. După-amiază ne vom îndrepta spre Beaune, unde vom vedea remarcabilul Hospices de Beaunne (Hotel Dieu), spital creat în sec. al XV-lea pentru cei săraci, o bijuterie de arhitectură gotică faimoasă pentru acoperișurile sale policrome devenite simbol al Burgundiei și culorile aurii ale altarului Judecății de Apoi de Rogier Van der Weyden. Cazare în Beaune.
  • 8
    02.08.2021

    Beaune – Semur-en-Auxois – Chablis – Troyes – Paris (390 km)

    • Transport Autocar
    • Cazare în Paris
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Semur-en-Auxois:
      Fortificațiile cu cele patru turnuri ale Orle d’Or
      Biserica Notre-Dame
      Podurile peste Râul Armançon
      Poarta Noel din Chablis
      Troyes:
      Centrul istoric
      Catedrala Sf. Petru și Pavel
    • Opționale -
    Mic dejun. În această zi ne vom continua periplul prin Burgundia cu o scurtă vizită la Semur-en-Auxois unde vom descoperi un orășel a cărui atmosferă medievală este păstrată de fortificațiile sale cu cele patru turnuri ale Orle d’Or ce simbolizau puterea ducală, biserica Notre-Dame și podurile peste Râul Armançon. De aici vom pleca spre Chablis, un pitoresc orășel renumit în întreaga lume pentru vinurile albe din struguri Chardonnay. Vom avea ocazia de a admira Poarta Noel cu cele două turnuri ridicate în anul 1775 și de a vizita Biserica Sf. Martin. În continuarea zilei ne vom îndrepta către Troyes, unul dintre cele mai romantice orașe ale Franței, capitala istorica a regiunii Champagne, oraș descris ca „Mica Romă” de sculptorul italian Bernini pentru vitalitatea sa artistică. Centrul istoric, celebrul „dop de șampanie”, își păstrează cu mândrie casele colorate cu șarpantă de lemn și aleile medievale, iar catedrala Sf. Petru și Pavel și numeroasele biserici prefigurează un șoc artistic vizual, un fel de „sindrom Stendhal”, o emoție imensă în vederea exploziei de culori a nenumăratelor lor vitralii. Ne vom deplasa apoi spre Paris pentru cazare în zona aeroportului.
  • 9
    03.08.2021

    Paris – Bucureşti

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare -
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități -
    • Opționale -
    Mic dejun. Transfer la aeroportul din Paris pentru plecarea spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 03 (12:00 / 15:50).


Informatii tarif

990 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 380 EURO

tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 80 euro/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
  • cazare
    1 noapte în Chalons-en-Champagne
    1 noapte în Metz
    1 noapte în Strasbourg
    1 noapte în Colmar
    1 noapte în Epinal
    1 noapte în Nancy
    1 noapte în Beaune
    1 noapte în Paris
  • mese
    Mic dejun: 8
  • ghizi
    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20

Servicii

Tariful include

- transport continental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Paris – Bucureşti cu compania Tarom
- 8 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 3*
- transportul intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- tururile şi excursiile menţionate în program
- vizitarea oraşelor Reims, Chalons-en-Champagne, Metz, Strasbourg, Riquewihr, Colmar, Eguisheim, Mulhouse, Nancy, Dijon Semur-en-Auxois, Chablis și Troyes
- incursiune în inima podgoriilor Champagne la Epernay
- traversarea câmpurile de luptă de la Verdun
- “Drumul Vinului” cu oprire pentru degustare de vinuri (degustarea nu este inclusă)
- însoţitor român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zboruri și transferurile aeroport-hotel-aeroport: aprox. 190 euro, care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de oraş (unde se percep) se achită, la recepţia hotelurilor, individual
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc) şi dacă este cazul, ghizii pentru acestea
- bacşişuri: 35 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se achită conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
- RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19


Acte necesare

- paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări serviciiA turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1590 EURO

16.05.2024 - 23.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2260 EURO

12.10.2024 - 20.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2480 EURO

02.09.2024 - 14.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1680 EURO

29.11.2024 - 04.12.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1980 EURO

04.06.2024 - 11.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2190 EURO

29.06.2024 - 08.07.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?