Logo dal travel
Incursiune în cele mai puternice țări din America de Nord

SUA și Canada de Est

New York – Boston – Concord – Montpellier – Levis – Quebec – Montreal – Ottawa – Rockport – Parcul Național 1000 Insule – Toronto – Niagara Falls – Harrisburg – Washington D.C. – Baltimore – Philadelphia

dal travel SUA și Canada de Est

13 poze

Vă invităm să descoperiți un circuit fascinant pe Coasta de Est a Americii și Canadei, o experiență completă de călătorie în care veți explora unele dintre cele mai spectaculoase orașe și atracții turistice din America de Nord. Acest circuit turistic include vizite în centrele politice, economice și culturale ale Statelor Unite ale Americii: New York, Washington D.C. și Boston, precum și în cele mai importante orașe din Canada de Est: Montreal, Quebec, Ottawa și Toronto. Veți pătrunde în inima istoriei americane vizitând orașe pline de simbolism, precum Philadelphia, Baltimore și Harrisburg, locuri unde au prins contur valorile fondatoare ale democrației americane. Totodată, veți avea ocazia de a explora regiuni autentice, mai puțin cunoscute, care vă vor oferi o perspectivă unică asupra stilului de viață nord-american. Itinerariul este completat de momente de neuitat în mijlocul naturii spectaculoase, precum Cascada Niagara, una dintre cele mai faimoase minuni naturale ale lumii, și cele 1000 de insule de pe Fluviul Saint Lawrence, un adevărat paradis natural.

Transport

    Avion
    Autocar
    Vas de croazieră

Cazare

    1 noapte în New York la Hotel Doubletree by Hilton City Downtown (sau similar)
    2 nopți în New York la Hotel Edison (sau similar)
    1 noapte în Boston la Hotel Hampton Inn & Suites Crosstown Center (sau similar)
    1 noapte în Levis la Hotel Hampton Inn & Suites by Hilton Quebec City Levis (sau similar)
    2 nopți în Montreal la Hotel Courtyard by Marriott Midtown (sau similar)
    1 noapte în Ottawa la Hotel Embassy (sau similar)
    1 noapte în Toronto la Hotel Holiday Inn Express Toronto Downtown Centre (sau similar)
    1 noapte în Niagara Falls la Hotel The Brock Niagara Fallsview Tapestry by Hilton (sau similar)
    2 nopți în Washington la Hotel Churchill Near Embassy Row (sau similar)

Mese

    Mic dejun: 12

Ghizi

    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali

Grup

    21

Top obiective

Artă şi arhitectură

Trinity Church și Old State House (Boston), Chateau Frontenac și Catedrala Notre Dame de Quebec (Quebec), Oratoriul St. Joseph și Biserica Notre Dame (Montreal), Clădirile Parlamentului și Rideau Hall (Ottawa), Capitolul din Harrisburg și Capitol Hill (Washington D.C.), Empire State Building, Rockefeller Center și Flatiron Building (New York).

Natură şi Peisaje

Grădinile Publice Boston Common și Back Bay (Boston), Fluviul Saint Lawrence și peisajul romantic al Quebecului, Parcul Național 1000 Insule cu peisajele acvatice și insulare (Rockport), Mount Royal și parcurile sale de belvedere (Montreal), Cascada Niagara (Niagara Falls), Canalul Rideau și peisajul Dealului Parlamentului (Ottawa), Central Park (New York).

Tradiţii şi evenimente

Freedom Trail și istoria Revoluției Americane (Boston), Cultura francofonă conservată din Quebec, Universitatea Harvard și McGill (Boston și Montreal), Turul istoric al Philadelphia și Liberty Bell (Philadelphia), Muzeul Smithsonian și Memorialul Jefferson (Washington D.C.), Cartierul Brooklyn și diversitatea sa culturală (New York).

Experienţe şi Distracţii

Croazieră printre 1000 Insule (Rockport), Explorarea orașului subteran din Montreal, Plimbare cu vaporașul la Cascada Niagara, Timp liber pentru cumpărături la Macy's și Century 21 (New York), Vizionarea unui spectacol pe Broadway (New York).

Itinerar

Ziua 1 - 19.08.2026

București – Paris – New York

Cazare

  • Hotel Doubletree by Hilton City Downtown (sau similar)

Mese

  • În avion

Întâlnire cu însoțitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1089 (06:30 / 08:45), de unde vom pleca spre New York cu zborul AF 062 (12:45 / 14:50). Sosire la New York și transfer pentru cazare la Hotel DoubleTree by Hilton City Downtown (sau similar).

Ziua 2 - 20.08.2026

New York – Boston

Cazare

  • Hotel Hampton Inn & Suites Crosstown Center (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic de oraş

Mic dejun. Plecare spre Boston, capitala și cel mai mare oraș din statul Massachusetts, unul dintre cele mai vechi orașe din Statele Unite. Boston este supranumit „leagănul Americii moderne”, în special datorită faptului că aici se află unele dintre cele mai prestigioase universități de pe continent, dar și cele mai moderne clădiri, care împânzesc orașul de la un capăt la celălalt. Se spune că Boston este unul dintre cele mai frumoase orașe din Statele Unite, un loc în care oricine și-ar dori să trăiască. Vom face un tur panoramic al orașului, însoțiți de un ghid local, care va include zona istorică cu Freedom Trail, „poteca” de cărămidă roșie de aproximativ 4 km, ce străbate cartierele orașului legate de istoria Revoluției Americane, Harvard, cea mai veche universitate din SUA, Piața Copley și grădinile publice Boston Common, vechiul cartier Beacon Hill construit în stil englezesc, Back Bay, un alt cunoscut cartier în stil victorian, Trinity Church, una dintre cele mai frumoase catedrale din SUA, Old State House, fostul sediu al Adunării legislative din Massachusetts, Quincy Market, simbolul orașului Boston și, în secolul al XIX-lea, una dintre cele mai mari piețe din SUA, Cambridge Common, parcul unde se plimbă studenții de la Harvard și Faneuil Hall, locul de întâlnire al luptătorilor pentru independența de sub dominația Coroanei Britanice, precum Samuel Adams și James Otis. Cazare la Hotel Hampton Inn & Suites Crosstown Center (sau similar).

Ziua 3 - 21.08.2026

Boston – Concord – Montpellier – Quebec – Levis

Cazare

  • Hotel Hampton Inn & Suites by Hilton Quebec City Levis (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. Plecare spre Canada, traversând statele New Hampshire și Vermont, situate în regiunea New England (Noua Anglie). Acestea se numără printre primele state intrate în Uniunea Statelor Americane: New Hampshire în 1788 și Vermont în 1791, fiind, în prezent, unele dintre cele mai mici ca suprafață și populație. Vom face scurte opriri în capitalele acestor două state: orașul Concord, fondat în 1659, și orașul Montpelier, fondat în 1787. După ce vom părăsi teritoriul SUA și vom trece frontiera cu provincia canadiană Quebec, ne vom îndrepta spre orașul Quebec, fondat în 1608 de Samuel de Champlain. Este unul dintre cele mai vechi orașe din America de Nord și reședința administrativă a provinciei cu același nume. Numele său provine de la etnicii Algonquin, care îl numeau „Kebec”, în traducere „locul unde râul se îngustează”. Quebec este un oraș romantic, care a conservat cultura francofonă și spiritul european, devenind unul dintre cele mai îndrăgite orașe din Canada. Rivalitatea dintre englezi și francezi în America de Nord a dus la un război de șapte ani, iar după ce a fost ocupat de englezi în 1759, Quebec a reușit totuși să-și păstreze dreptul de a folosi și proteja limba și cultura franceză. Așezat pe un promontoriu pe malul fluviului Saint Laurent (Saint Lawrence în engleză), primul așezământ francez de pe continentul nord-american, Quebec este considerat inima Canadei franceze, un oraș istoric cu un șarm aparte, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Transfer pentru cazare în Levis la Hotel Hampton Inn & Suites by Hilton Quebec City Levis (sau similar).

Ziua 4 - 22.08.2026

Levis – Quebec – Montreal

Cazare

  • Hotel Courtyard by Marriott Midtown (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic de oras

Mic dejun. În prima parte a zilei vom face un tur panoramic cu ghid local în Vieux-Québec, orașul vechi cu ziduri fortificate, singurele de acest fel din America de Nord, inima istorică a Quebecului și sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu această ocazie, vom admira arhitectura europeană, istoria bogată și cultura vibrantă a unui oraș vechi de sute de ani. Turul va include simbolul Quebecului, Château Frontenac, construit în stilul unui castel francez, o bijuterie arhitecturală care domină peisajul orașului vechi și oferă priveliști uimitoare asupra râului Saint Lawrence; Clădirea Parlamentului, sediul Adunării Naționale a Quebecului, o clădire impresionantă în stil Second Empire, cu o fațadă decorată cu statui ale unor figuri istorice importante din istoria Quebecului; și Catedrala Notre-Dame de Québec, cea mai veche catedrală din America de Nord, care impresionează prin arhitectura grandioasă, vitraliile minunate și operele de artă religioasă din interior. Vom continua cu Primăria, un exemplu excelent de arhitectură civic-colonială, înconjurată de piețe pline de viață, și cu Place Royale, care a fost cândva centrul vieții politice și administrative din Quebec și care astăzi reprezintă un simbol al istoriei și culturii orașului, cu o atmosferă regală și arhitectură impresionantă. În continuarea zilei, ne vom îndrepta spre Montreal, cel mai mare oraș din provincia Quebec, situat la confluența cursurilor de apă ale râurilor Sfântul Laurențiu și Ottawa, pe Insula Montreal și pe alte 74 de insule, precum Insula Maicilor, Île Bizard, Île Sainte-Hélène și Île Notre-Dame. Cazare la Hotel Courtyard by Marriott Midtown (sau similar).

Ziua 5 - 23.08.2026

Montreal

Cazare

  • Hotel Courtyard by Marriott Midtown (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • turul panoramic de oraș

Mic dejun. Zi dedicată explorării Montrealului, un oraș sofisticat și avangardist, al treilea mare centru urban vorbitor de limbă franceză din lume, după Paris și Kinshasa. Împreună cu ghidul local vom porni într-un tur panoramic al orașului, în cadrul căruia vom observa contrastul dintre orașul vechi, cu străduțele sale înguste, și orașul modern, cu clădiri impresionante. Vom vedea Piața Jacques Cartier, apoi vom intra în Biserica Notre-Dame, construită în 1829 în stil neogotic, cunoscută și sub denumirea de „capela nunților” - aici s-a căsătorit și Céline Dion, în anul 1994. Ne vom îndrepta apoi spre Mount Royal, o zonă rezidențială cu un parc frumos, ce oferă numeroase puncte de belvedere de unde vom admira panorama orașului. Următoarea oprire va fi Oratoriul Sfântul Iosif, o clădire impresionantă care adăpostește al doilea cel mai mare dom din lume, după cel al Bazilicii Sfântul Petru din Vatican. Turul va continua cu Universitatea McGill, Stadionului Olimpic și vechiului port. De asemenea, vom explora Underground City, orașul subteran, conceput pentru a proteja locuitorii de temperaturile scăzute din timpul iernii, având peste 32 km de tuneluri ce adăpostesc centre comerciale, hoteluri, bănci și chiar muzee. Cazare la Hotel Courtyard by Marriott Midtown (sau similar).

Ziua 6 - 24.08.2026

Montreal – Ottawa

Cazare

  • Hotel Embassy (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic de oraș

Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Ottawa, capitala Canadei, un oraș verde, al cărui nume provine de la primii locuitori, numiți de alte triburi locale „Ottawa” sau „cei care fac negoț cu străinii”, datorită atitudinii lor pașnice față de colonizatori. Odată ajunși în Ottawa, ne vom întâlni cu ghidul local pentru un tur panoramic al orașului. Ottawa a fost considerată pentru mult timp chintesența celor mai diversificate atracții turistice, un oraș multicultural în care s-au adunat tradiții, obiceiuri și culturi diferite. După un început modest ca mic oraș forestier, Ottawa a fost desemnată capitala Canadei de către Regina Victoria în anul 1857. În prezent, este un centru urban vibrant, situat între râul Ottawa, Canalul Rideau și râul Rideau, cu vedere spre dealurile Gatineau din Quebec. Turul panoramic va include Canalul Rideau, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, loc ideal pentru plimbări pe malul său, plimbări cu barca vara sau patinaj pe gheață iarna, când devine cel mai lung patinoar natural din lume; Dealul Parlamentului, una dintre cele mai iconice locații din Ottawa și centrul politic al Canadei, unde se află clădirile impresionante ale Parlamentului, cu aer european, spirale neo-gotice și turnuri înalte; Rideau Hall, reședința oficială a Guvernatorului General al Canadei, construită la mijlocul secolului al XIX-lea, o clădire magnifică care servește atât ca reședință, cât și ca loc pentru ceremonii de stat și alte evenimente oficiale; Laurier House, muzeu național și fostă reședință a doi dintre cei mai importanți prim-miniștri ai Canadei, Sir Wilfrid Laurier și William Lyon Mackenzie King; și Monetăria Regală Canadiană, locul unde se produc monedele de circulație și de colecție ale Canadei, precum și alte produse din metale prețioase, cum ar fi medaliile și lingourile. Ne vom plimba apoi pe Strada Sparks, una dintre cele mai vechi străzi pietonale din Canada, cunoscută pentru arhitectura istorică și pentru faptul că este un important centru comercial și de divertisment. Cazare la Hotel Embassy (sau similar).

Ziua 7 - 25.08.2026

Ottawa – Rockport – Parcul Național 1000 Insule – Toronto

Cazare

  • Hotel Holiday Inn Express Toronto Downtown (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • croazieră

Mic dejun. În prima parte a zilei vom pleca spre Rockport, de unde vom începe o croazieră în zona cunoscută drept Parcul Național 1000 de Insule, faimos pentru peisajele sale incredibile și casele de vis. Situat pe granița dintre Canada și Statele Unite, de-a lungul râului Saint Lawrence, parcul cuprinde un arhipelag format din peste 1.800 de insule, fiecare având farmecul său distinctiv. Vom admira insule de toate dimensiunile, de la cele mai mici, acoperite doar de câțiva copaci, până la insule mai mari, cu case pitorești sau castele impunătoare, cum ar fi Castelul Boldt. Această plimbare ne va oferi o priveliște uimitoare asupra peisajului acvatic și insular, dar și asupra vieții sălbatice bogate, inclusiv vulturii pleșuvi, vidrele și broaștele țestoase. După croazieră, ne vom îndrepta spre Toronto, situat pe malul nordic al lacului Ontario, cel mai mare oraș din Canada și al cincilea ca mărime în America de Nord. Toronto este o forță dominantă în afaceri și economie și este considerat centrul cultural al Canadei anglofone. Cazare la Hotel Holiday Inn Toronto Downtown Centre (sau similar).

Ziua 8 - 26.08.2026

Toronto – Niagara Falls

Cazare

  • Hotel The Brock Fallsview Tapestry by Hilton (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic de oraş

Mic dejun. În prima parte a zilei vom face un tur panoramic cu ghid local al metropolei cosmopolite cu cea mai densă populație din Canada, Toronto. Vom admira CN Tower, turnul televiziunii, unul dintre cele mai înalte turnuri din lume, cu o înălțime de 553 m, vom străbate Strada Yonge, una dintre cele mai lungi străzi din lume, care traversează centrul orașului. Turul ne va duce prin Cartierul Financiar, unde se află cele mai înalte clădiri de birouri, inclusiv turnurile de sticlă și oțel care găzduiesc sediile băncilor și corporațiilor mari, cum ar fi Turnurile TD (Toronto-Dominion Centre) și First Canadian Place, Primăria Veche, o clădire istorică construită în stil victorian, un simbol al orașului care găzduiește astăzi instanțele de judecată, precum și Primăria Nouă, cu un design modern și inovativ. Vom trece și pe lângă Clădirea Parlamentului, situată în Queen’s Park, impresionantă prin arhitectura sa în stil romanic, Forest Hill, unul dintre cele mai luxoase cartiere rezidențiale, renumit pentru vilele și clădirile sale de epocă, precum și Universitatea din Toronto, una dintre cele mai prestigioase universități din Canada, cu o arhitectură ce variază de la goticul secolului al XIX-lea la structuri moderne. Vom vedea apoi Piața St. Lawrence, o piață istorică cu o arhitectură deosebită, votată ca una dintre cele mai bune piețe de alimente din lume, apoi vom trece prin Chinatown, cartierul chinezesc situat în centrul orașului. După-amiază ne vom deplasa spre Cascada Niagara, considerată de mulți o minune naturală, care impresionează prin forța căderii de apă de la 53 m înălțime și prin debitul său impresionant, ce ajunge vara la 2800 m³/sec. Opțional, puteți face o plimbare cu vaporașul care vă va duce aproape de inima cascadei, oferindu-vă experiența unică de a trece „pe sub cascadă” și de a simți grandoarea Niagarei. Veți avea și timp liber pentru plimbări individuale, cumpărături sau pentru a urca în Skylon Tower, de unde veți admira o panoramă spectaculoasă asupra cascadei. Cazare la Hotel The Brock Niagara Fallsview Tapestry by Hilton (sau similar).

Ziua 9 - 27.08.2026

Niagara Falls – Harrisburg – Washington D.C.

Cazare

  • Hotel Churchill Near Embassy Row (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. În această dimineață vom traversa frontiera cu Statele Unite și ne vom îndrepta spre Harrisburg, capitala statului Pennsylvania, oficial Commonwealth of Pennsylvania. Oraș fondat în jurul anului 1719 pe malurile râului Susquehanna, Harrisburg a devenit capitală în 1812 și a jucat un rol important în istorie în perioada Migrației spre Vest, a Războiului Civil și Revoluției Industriale. În prezent, orașul este cunoscut pentru Pennsylvania Farm Show, cea mai mare expoziție agricolă în spațiu închis din Statele Unite, și pentru Podul Rockville, cel mai lung pod de cale ferată cu arcade din zidărie din lume. Cel mai important obiectiv este însă Capitoliul, impozantul edificiu construit între anii 1902 și 1906, despre care președintele Theodore Roosevelt a spus la inaugurare că „este cea mai frumoasă clădire pe care am văzut-o vreodată”. Cupola sa este inspirată de cea a Bazilicii Sfântul Petru din Roma, iar marea scară din rotonda principală este inspirată de cea a Operei Garnier din Paris. Traseul zilei va continua spre Washington D.C., unde ne vom caza la Hotel Churchill Near Embassy Row (sau similar).

Ziua 10 - 28.08.2026

Washington D.C.

Cazare

  • Hotel Churchill Near Embassy Row (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic

Mic dejun. Zi dedicată capitalei Statelor Unite ale Americii, Washington D.C., unde vom face împreună cu ghidul local un tur panoramic. Vom admira Clădirea Capitoliului, situată pe Capitol Hill, sediul legislativ al SUA, sediul FBI, Biroul Federal de Investigații, responsabil pentru aplicarea legilor federale și siguranța națională, Triunghiul Federal, o zonă guvernamentală care adăpostește clădiri importante, precum Departamentul Trezoreriei și Departamentul Justiției, Elipsa, parcul mare și circular situat lângă Casa Albă, folosit pentru evenimente naționale și ceremonii, Clădirea Arhivelor Naționale, unde sunt păstrate documente istorice esențiale, printre care Constituția, Declarația de Independență și Carta Drepturilor. De asemenea, vom trece pe lângă Muzeul Smithsonian, un complex renumit de muzee și centre de cercetare, care include Muzeul Național de Istorie Americană și Muzeul Național de Istorie Naturală. Casa Albă, reședința oficială și biroul președintelui, simbol global al puterii americane, va fi un alt punct de interes. Vom admira Memorialul Jefferson, dedicat celui de-al treilea președinte al SUA, Thomas Jefferson, și Monumentul George Washington, un obelisc impresionant ridicat în cinstea primului președinte al țării. Turul va include și zona Embassy Row, care găzduiește numeroase ambasade și reprezentanțe diplomatice, precum și vizita la Cimitirul Arlington, un cimitir militar național unde sunt îngropați veterani americani, președinți și personalități remarcabile, printre care și John F. Kennedy. Cazare la Hotel Churchill Near Embassy Row (sau similar).

Ziua 11 - 29.08.2026

Washington D.C. – Baltimore – Philadelphia – New York

Cazare

  • Hotel Edison (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic oras

Mic dejun. Plecare spre Baltimore, locul de naștere al imnului Statelor Unite, unul dintre cele mai cunoscute porturi americane, situat mai aproape de marile piețe de mărfuri din centrul țării decât orice alt port de pe coasta de est. Această poziționare avantajoasă a jucat un rol esențial în istoria orașului, Baltimore fiind mult timp al doilea punct de intrare maritimă pentru emigranții care soseau pe coasta de est a Uniunii, după New York, precum și un important centru industrial. Vom face un tur panoramic al orașului, după care vom pleca spre Philadelphia, care a fost timp de zece ani capitala țării și locul unde s-au scris și adoptat două documente majore: Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite. În Philadelphia, alături de ghidul local, vom face un tur panoramic al orașului, ce va include Christ Church, o biserică istorică cu arhitectură colonială remarcabilă, fondată în 1695 și frecventată de mulți părinți fondatori, Centrul Civic și City Hall, o clădire impresionantă cu turn iconic ce găzduiește birourile primăriei, Reading Terminal Market, un loc vibrant plin de standuri cu produse locale, proaspete și preparate culinare delicioase, precum și Piața Independenței, unde se află Independence Hall, locul în care au fost semnate Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite, și pavilionul ce adăpostește „Liberty Bell”, un simbol al libertății și independenței. Dacă va fi posibil, vom vizita sala în care s-a semnat Declarația de Independență. Zona centrală a orașului evocă momentele intense trăite de americani în timpul formării primei Confederații. Majoritatea personalităților istorice implicate în semnarea Declarației sunt comemorate prin monumente și statui, iar istoria se îmbină armonios cu modernul, reflectat de clădirile spectaculoase ce s-au ridicat în apropierea centrului istoric. În continuarea zilei vom porni spre New York, unde ne vom caza la Hotel Edison (sau similar).

Ziua 12 - 30.08.2026

New York

Cazare

  • Hotel Edison (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Tur panoramic de oraş

Mic dejun. Zi dedicată orașului New York, cunoscut și sub numele de „The Big Apple”, metropola cu cea mai mare densitate de locuitori din Statele Unite, ce găzduiește peste 19,2 milioane de rezidenți pe o suprafață de 830 km². Vom porni într-un tur panoramic al orașului împreună cu un ghid local, care ne va conduce prin cele mai reprezentative locuri ale metropolei. Vom admira Empire State Building, cea mai înaltă clădire din oraș, și Times Square, locul vibrant unde orașul pare că nu doarme niciodată, cu reclamele sale uriașe și numeroasele teatre și cinematografe de pe Broadway, Madison Square Garden, celebră arenă de evenimente, Greenwich Village, cartierul boem al artiștilor americani. Nu vor lipsi emblematicul Central Park și Clădirea Flatiron, una dintre primele clădiri construite cu o structură de oțel, care a deschis era zgârie-norilor, vestitul Rockefeller Center, cu cele 19 clădiri comerciale, Radio City Music Hall, locul spectacolelor celebre, centrul financiar Wall Street și impresionanta New York Public Library. Vom trece pe lângă Carnegie Hall, prima mare sală de concerte din oraș, sediul Națiunilor Unite, un centru global al diplomației și Bryant Park, unde primăvara și toamna au loc prezentări de modă, iar vara sunt proiectate gratuit filme clasice. Vom străbate Union Square, locul tradițional al oratorilor locali, vom trece prin Lincoln Center, un complex dedicat artelor interpretative, și vom explora cartierul Chelsea, cunoscut pentru mixul său de cultură artistică, gastronomie și spații verzi, precum și Districtul Garment, un important centru al modei și designului. După-amiază va fi liberă pentru activități individuale sau cumpărături. Magazinul Macy’s, cel mai mare magazin universal din lume, faimos pentru scările rulante din lemn care funcționează și astăzi și Century 21, cel mai renumit magazin de haine de designer la reducere, vă așteaptă cu o gamă variată de produse. Chiar dacă nu veți cumpăra nimic, admirarea vitrinelor decorate cu gust este o experiență în sine. Seara vă veți putea bucura de atmosfera luminoasă din Times Square, veți avea ocazia să admirați panorama spectaculoasă a orașului luminat de la ultimul etaj al Empire State Building sau din Rockefeller Center și, dacă doriți, să participați la unul dintre spectacolele de pe Broadway (biletele se achiziționează opțional, în funcție de preferințe). Cazare la Hotel Edison (sau similar).

Ziua 13 - 31.08.2026

New York – Amsterdam

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. Dimineața o vom petrece explorând Brooklyn, al doilea district ca suprafață și cel mai populat din New York, care a fost un oraș independent până în 1898, când a fost anexat la metropola newyorkeză. Recunoscut pentru diversitatea sa culturală și pentru istoria sa bogată, Brooklyn găzduiește peste 90 de grupuri etnice, iar în timpul plimbării vom descoperi cartierele Dumbo, Williamsburg și Brooklyn Heights. Aici vom simți pulsul multiculturalismului prin peisajele urbane, tradițiile locale și bucătăriile diverse. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 642 (17:30 / 06:50).

Ziua 14 - 01.09.2026

Amsterdam – București

Sosire la ora 06:50 la Amsterdam, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1373 (09:25 / 13:05).

dal travel SUA și Canada de Est

1460 1410 EURO + 3750 USD / loc în cameră dublă



50 EURO/pers. REDUCERE până pe 25 Noiembrie



Supliment single: 1590 USD

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Paris – New York și New York – Amsterdam – Bucureşti cu compania Air France și KLM
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- cazare 12 nopţi cu mic dejun:
• 1 noapte în New York la Hotel Doubletree by Hilton City Downtown (sau similar)
• 2 nopți în New York la Hotel Edison (sau similar)
• 1 noapte în Boston la Hotel Hampton Inn & Suites Crosstown Center (sau similar)
• 1 noapte în Levis la Hotel Hampton Inn & Suites by Hilton Quebec City Levis (sau similar)
• 2 nopți în Montreal la Hotel Courtyard by Marriott Midtown (sau similar)
• 1 noapte în Ottawa la Hotel Embassy (sau similar)
• 1 noapte în Toronto la Hotel Holiday Inn Express Toronto Downtown Centre (sau similar)
• 1 noapte în Niagara Falls la Hotel The Brock Niagara Fallsview Tapestry by Hilton (sau similar)
• 2 nopți în Washington la Hotel Churchill Near Embassy Row (sau similar)
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- tururi panoramice de oraș cu ghid local în Boston, Quebec, Montreal, Ottawa, Toronto, Philadelphia, Washington și New York
- vizite în Harrisburg și Baltimore
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- locuri preferențiale în avion
- taxa de viză pentru SUA: 185 usd/pers. (tariful poate fi modificat de către Consulat)
- taxa de procesare viză SUA: 50 euro/pers. (se achită în agenție)
- bacșișuri: 10 usd/zi/pers. pentru șoferi și 15 usd/zi/pers. pentru ghizii locali, impuse de americani (se vor achita conducătorului de grup la destinație)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave). În cazul unui eveniment acoperit, asiguratorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată. Suma achitată pentru poliță nu este rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.


- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Acte necesare

ACTE ŞI CONDIŢII NECESARE APLICĂRII PENTRU VIZĂ:
SUA: pașaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii din călătorie / extras de cont personal cu minim 2000 usd / 1 fotografie color 5/5 cm, pe fond alb / adeverinţă de la locul de muncă cu precizarea funcţiei şi a salariului sau talon de pensie, după caz / copii ale actelor de proprietate (casă, maşină, teren etc.) / în cazul patronilor de firmă, copie după actele societăţii şi ultimul bilanţ contabil / copie carte de identitate / pentru copii, copie certificat de naştere / pentru persoanele căsătorite, copie a certificatului de căsătorie / prezenţa personală la Consulatul SUA, în vederea susţinerii unui interviu (la data şi ora comunicate de agenţie)

Agenţia îşi rezervă dreptul de a face o selecţie preliminară a persoanelor care se înscriu în acest program în funcţie de actele prezentate. Termen limită pentru transmiterea documentelor: 7 săptămâni înaintea plecării

NOTĂ: ÎN CAZUL NEOBŢINERII VIZEI se aplică penalizările stipulate în „condiţiile de retragere” aferente zilei în care se susţine interviul. De asemenea, taxele de viză şi programare (achitate direct de turist la bancă) nu se rambursează.
CONDIȚIE SPECIALĂ - RETRAGERE DUPĂ OBȚINEREA VIZEI: În eventualitatea în care turistul decide să se retragă după ce viza a fost obținută, indiferent de motivele invocate, sumele achitate ca avans sunt nerambursabile.

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- variantele de cazare menționate în programul turistic sunt disponibile la momentul lansării acestuia și pot fi înlocuite pe parcurs cu alternative similare
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- repartizarea camerelor va fi realizată de recepțiile hotelurilor, în funcție de disponibilitate și de tipul acestora (nefiind obligatoriu ca toate să fie la fel), fără a ține cont de ordinea înscrierilor
- dacă recepțiile hotelurilor solicită plata unei garanții la check-in, aceasta este responsabilitatea exclusivă a turiștilor
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate; comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţie; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monedele în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua emiterii facturii
- suma înregistrată în contul bancar al agenției de turism după plata efectuată de către beneficiarul serviciilor trebuie să corespundă exact sumei facturate
- contractul de prestări servicii turistice intră în vigoare la momentul efectuării plății de către beneficiar
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Oferte Similare

Canada de la Vest la Est Circuit cu insotitor

Canada de la Vest la Est

21.07.2026 - 04.08.2026

20 de persoane

15 zile

de la 5250 EURO / persoană

Canada de Est și Republica Dominicana Circuit cu insotitor

Canada de Est și Republica Dominicana

07.07.2026 - 19.07.2026

20 de persoane

13 zile

de la 5550 EURO / persoană

Canada Munților Stâncoși Circuit cu insotitor

Canada Munților Stâncoși

03.02.2026 - 14.02.2026

16 de persoane

12 zile

de la 3980 EURO / persoană

Croazieră din Alaska până în Arhipelagul Hawaiian Circuit cu insotitor

Croazieră din Alaska până în Arhipelagul Hawaiian

29.07.2026 - 19.08.2026

19 de persoane

22 zile

de la 6980 EURO / persoană

Canada de Est si Mexic Circuit cu insotitor

Canada de Est si Mexic

23.04.2026 - 07.05.2026

15 de persoane

15 zile

de la 4760 EURO / persoană

Croazieră în Alaska din Seattle și Eclipsa Totală de Soare Circuit cu insotitor

Croazieră în Alaska din Seattle și Eclipsa Totală de Soare

08.08.2026 - 18.08.2026

16 de persoane

11 zile

de la 2940 EURO + 1480 USD / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite