Ziua
1
-
07.04.2027
București – Doha
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:10 / 21:40).
Citește tot
Ziua
2
-
08.04.2027
Doha – Cape Town
Hotel Garden Court Victoria Junction 4* (sau similar 4*)
Cape Town – cartierul Bo-Kaap, Primăria, Parlamentul, Catedrala St. Georges, Castelul Bunei Speranţe, The Company’s Garden, Table Mountain
Din Doha vom pleca cu zborul QR 1369 (01:25 / 10:15) spre Cape Town, orașul-mamă al Africii de Sud, oraș care ne va fascina prin infinita sa ospitalitate, centru cosmopolit, cu o viață culturală vibrantă, cu o ambianță generală relaxantă și deschisă. Întâlnire cu reprezentantul local, alături de care vom începe turul panoramic de oraș, prilej de a descoperi Cape Town-ul, capitala legislativă a Africii de Sud, care a devenit în același timp destinația turistică cea mai populară din Africa de Sud, câștigându-și pe bună dreptate reputația de „unul dintre cele mai frumoase orașe din lume”. Așezat la convergența a două oceane, Indian și Atlantic, Cape Town-ul este un oraș sofisticat, dominat de Table Mountain, un oraș unde vechiul se întâlnește cu noul, un oraș care oferă o gamă variată de peisaje, arhitectura urbană îmbinându-se armonios cu plajele cu nisip fin și formațiunile stâncoase din jurul peninsulei. Turul panoramic va include coloratul cartier Malay sau Bo-Kaap, Primăria, Parlamentul, Catedrala St. Georges, Castelul Bunei Speranțe (Castle of Good Hope), o construcție pentagonală impunătoare, din sec. al XVII-lea, cea mai veche construcție colonială din Africa de Sud și și vom vizita The Company’s Garden, o grădină botanică istorică situată chiar în centrul orașului, la baza muntelui Table Mountain. Dacă vremea va permite (din acest motiv, plata se va face la fața locului), vom urca cu telecabina pe Table Mountain, muntele care domină orașul, de unde vom putea admira o frumoasă panoramă asupra întregului oraș. Dejun la un restaurant local. Cazare în Cape Town la Hotel Garden Court Victoria Junction 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
3
-
09.04.2027
Cape Town – Capul Bunei Speranţe – Cape Town
Hotel Garden Court Victoria Junction 4* (sau similar 4*)
Hout Bay, Insula Duiker (Insula Focilor), Chapman’s Peak Drive, Rezervaţia Cape of Good Hope, Cape Point, Simon’s Town, Boulders Beach, Victoria & Alfred Waterfront
Mic dejun. În această zi vom face o excursie de 1 zi la Capul Bunei Speranțe, parcurgând unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Africa de Sud. Prima etapă a excursiei ne va purta de-a lungul coastei Atlanticului, până la Hout Bay, centru al industriei piscicole unde, în cazul în care condițiile meteo și sanitare vor permite, vom face o minicroazieră în jurul Insulei Duiker - Insula Focilor, pentru a vedea în mediul lor natural numeroase foci și păsări marine. Traseul va continua pe Chapman’s Peak Drive, una dintre cele mai spectaculoase șosele de coastă din lume, iar apoi spre Rezervația Naturală Cape of Good Hope - Capul Bunei Speranțe, care acoperă o suprafață de 7.680 ha și adăpostește capre sălbatice, babuini și struți. Ajunși la Cape Point, cel mai sudic punct al călătoriei, vom urca cu funicularul pe promontoriul considerat unul dintre cele mai frumoase din lume, pentru a admira Capul Bunei Speranțe, vechiul și noul far. Pe drumul de întoarcere în Cape Town, vom opri pentru dejun la Restaurantul Bertha în Simon’s Town, după care ne vom îndrepta spre Boulders Beach, unde vom vizita colonia de pinguini Jackass (pinguinii africani). Seara se pot face plimbări individuale pe pitoreasca promenadă Victoria & Alfred Waterfront, inima comercială și culturală a orașului, o zonă plină de istorie, unde se găsesc numeroase restaurante, terase și magazine. Cazare în Cape Town la Hotel Garden Court Victoria Junction 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
4
-
10.04.2027
Cape Town – Franschhoek – Stellenbosh – Cape Town
Hotel Garden Court Victoria Junction 4* (sau similar 4*)
Valea Franschhoek, orăşelul Franschhoek, Stellenbosch, degustare de vinuri, Grădina Botanică Kirstenbosch
Mic dejun. În prima parte a zilei vom face o excursie în zona viticolă Franschhoek și Stellenbosch, cu degustare de vinuri. Vinurile din Africa de Sud sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai bune vinuri din lume, iar noi vom avea posibilitatea de a ne convinge de acest lucru, aflând în același timp, o parte dintre secretele producătorilor locali. Vom pleca spre Valea Franschhoek parcurgând drumul vinului către orășelul cu același nume, considerat a fi capitala culinară a Africii de Sud. Imigranții francezi care au ajuns acum mai bine de 300 de ani în această vale unde s-au și stabilit, au adus cu ei știința cultivării viței de vie, pasiunea pentru vinuri fine și pentru mâncăruri speciale care puneau în valoare buchetul fiecărui sortiment de vin. După oprirea în Franschhoek, ne vom îndrepta spre Stellenbosch, un alt orășel pitoresc, faimos pentru clădirile sale cu arhitectura originală olandeză, cu influențe locale, dar și pentru vinul produs în zonă, despre care se spune că este cel mai bun din Africa de Sud. Vom avea ocazia să ne convingem de acest lucru, participând la o degustare de vinuri într-una din renumitele podgorii din Stellenbosch. Întoarcere în Cape Town, unde vom vizita Grădina Botanică Kirstenbosch, una dintre cele mai frumoase grădini botanice ale lumii, cu numeroase specii de plante specifice Africii de Sud, fapt pentru care a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Natural UNESCO. Interesant este și podul suspendat de 130 m lungime și 12 m înălțime, care oferă o altă perspectivă asupra vegetației luxuriante. Cazare la Hotel Garden Court Victoria Junction 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
5
-
11.04.2027
Cape Town – Mbombela – Parcul Naţional Kruger – Hazyview
Hotel Little Pilgrims Boutique 4* (sau similar 4*).
Mbombela, Parcul Naţional Kruger (safari)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Mbombela cu compania Airlink, zbor 4Z 663 (10:25 / 12:45). De la aeroport ne vom deplasa în Parcul Kruger pentru mult aşteptatul safari, unul dintre cele mai cunoscute din lume, cu o suprafaţă de peste 2 mil. de hectare, traversat de peste 2.400 km de drumuri, declarat Parc Naţional încă din anul 1898 de către preşedintele Kruger. Acesta adăposteşte aprox. 148 de specii de mamifere, 500 de specii de păsări, 120 de mii de specii de reptile şi 60 de mii de tipuri de insecte. Cină şi cazare în Hazyview la Hotel Little Pilgrims Boutique 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
6
-
12.04.2027
Hazyview – Parcul Naţional Kruger – Hazyview
Hotel Little Pilgrims Boutique 4* (sau similar 4*)
Safari în Parcul Naţional Kruger
Trezire matinală și mic dejun la pachet. Experiența acestei zile de safari în Parcul Național Kruger, unul dintre cele mai cunoscute din lume, cu o suprafață de peste 2 mil. de hectare, traversat de peste 2.400 km de drumuri, declarat Parc Național încă din anul 1898 de către președintele Kruger, ne va da posibilitatea de a „gusta” Africa în forma sa pură. Ne vom îmbarca în vehicule 4x4, jeep-uri decapotabile, special concepute pentru safari, conduse de șoferi-ghizi specializați, care se vor strădui să ne arate cât mai multe animale în habitatul lor natural și, în funcție de cât de norocoși vom fi, vom putea vedea „The Big Five” (în traducere liberă „Cei Cinci Magnifici”): elefanți, rinoceri, bivoli, lei și leoparzi. Dacă vom asculta liniștea sălbăticiei și vom privi cum soarele învelește natura cu razele lui, nu ne vom mai mira că animalele se simt atât de bine aici. Dejun inclus în parc. Cină și cazare la Hotel Little Pilgrim’s Boutique 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
7
-
13.04.2027
Hazyview – Panorama Route – Blyde River Canyon – Johannesburg
Hotel Sandton 4* (sau similar 4*)
Panorama Route – Blyde River Canyon, God’s Window, Bourke’s Luck Potholes, Three Rondavels, Lyndenburg, Dullstrom, Middleburg, Johannesburg
Mic dejun. Plecare spre Johannesburg, străbătând Panorama Route, de-a lungul Canionului Blyde River, care face parte din uluitorul masiv muntos Drakensberg. Vom face opriri la God’s Window, în traducere „Fereastra lui Dumnezeu”, datorită extraordinarei panorame, la Bourke’s Luck Potholes „Puțurile Norocoase ale lui Burke”, cavități cilindrice adânci, săpate de râurile Blyde și Treur și la Three Rondavels „Cele Trei Surori”, de unde vom avea o imagine asupra canionului care ne va tăia respirația, cu chei gigantice care se întind pe o lungime de aprox. 26 km. De multe ori pare greu de imaginat cum natura a putut crea, în timp, aceste peisaje bizare. Asemenea minunății ale naturii sunt atât de perfecte, încât ai putea crede că au fost prelucrate de mâna omului, cu un ciocănel și o daltă, pentru a arăta atât de simetric și armonios. După dejun (inclus), itinerariul zilei ne va purta în continuare spre Lyndenburg, oraș al minelor de cărbuni și aur, îndreptându-ne spre Dullstrom și Middleburg, printr-o regiune peisagistică deosebită, un adevărat rai al pescuitului de păstrăvi. Spre seară vom ajunge în Johannesburg, unde ne vom caza la Hotel Sandton 4* (sau similar 4*). Sandton este cartier comercial și rezidențial de lux în nordul orașului Johannesburg, cunoscut drept „cea mai bogată milă pătrată a Africii”.
Citește tot
Ziua
8
-
14.04.2027
Johannesburg – Cascada Victoria (Zimbabwe)
Insika Lodge 4* (sau similar 4*)
Cascada Victoria – croazieră cu cină pe Fluviul Zambezi
Mic dejun. În această zi vom pleca într-o excursie cu avionul în Zimbabwe, pentru a admira priveliștea memorabilă oferită de Cascada Victoria! Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania South African Airways, zbor 4Z 492 (10:00 / 11:45) spre Victoria Falls, unde după sosire vom fi transferați pentru cazare la Hotel Insika Lodge 4* (sau similar 4*). După-amiază, vom face o croazieră cu cină inclusă pe Fluviul Zambezi (cel de-al patrulea ca lungime din Africa - 2574 km), în timpul căreia vom avea prilejul de a admira un superb apus de soare, iar cu puțin noroc, vom putea descoperi o parte dintre numeroasele animale și păsări sălbatice care populează Parcul Național Victoria Falls.
Citește tot
Ziua
9
-
15.04.2027
Cascada Victoria (Zimbabwe)
Insika Lodge 4* (sau similar 4*)
Cascada Victoria, podul peste Zambezi, timp liber (survol cu elicopter, Jafuta Heritage Center)
Mic dejun. Dimineața vom vizita Cascada Victoria, considerată una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii, inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1989. În partea centrală cascada are o înălțime de 108 metri, iar debitul său mediu depășește 1000 m3/s. Victoria Falls este numită de localnici Mosi-oa-Tunya - „fumul care tună”, deoarece norul de stropi de apă se poate ridica până la 400 m înălțime, cu un zgomot ce se aude până la 40 km distanță. Prima impresie va fi de neuitat, Fluviul Zambezi vărsându-se cu o putere fantastică în abis, descătușând o energie imensă. Vom avea prilejul de a admira și podul construit peste cascadă, care leagă Zimbabwe de Zambia, construit în anul 1905. După-amiază timp liber pentru relaxare la piscina hotelului sau activități individuale. Printre posibilitățile de petrecere a timpului liber se numără un survol cu elicopterul, pentru a admira cascada de la înălțime sau o vizită la Jafuta Heritage Center, o frumoasă și interesantă colecție privată de artefacte ce ilustrează cultura și tradițiile băștinașilor Shona, Ndebele și Tonga, unde veți putea discuta cu muzeograful și artistul Ephraim Sithole, care practică și Astragalomanția (ghicitul cu oase). Cazare la Hotel Insika Lodge 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
10
-
16.04.2027
Cascada Victoria – Parcul Naţional Chobe (Botswana)
Cresta Mowana Safari Lodge (sau similar)
Parcul Naţional Chobe – safari
Mic dejun. În această zi vom părăsi Zimbabwe îndreptându-ne spre Parcul Național Chobe din Botswana, situat în nord, cu una dintre cele mai mari concentrații de animale din Africa, renumit pe plan internațional datorită populației de elefanți ce numără aprox. 120.000 de exemplare. Declarat parc național în anul 1967, Chobe a fost primul parc național din Botswana care oferă atât vegetație de savană uscată, cât și de mlaștină permanentă, pe lângă întinsele câmpii inundabile de-a lungul râului. Casa celor „The Big Five”, în traducere „cei cinci mari” (elefanți, rinoceri, bivoli, lei și leoparzi), parcul cuprinde nu numai turme mari de elefanți și bivoli dar și 2 specii de antilope endemice în Botswana, respectiv puku și Chobe bushbuck. Sosire pentru dejun și cazare la Cresta Mowana Safari Lodge 4* (sau similar 4*). După-amiază vom pleca în safari, prilej pentru a admira peisaje sălbatice, diverse păsări, dar și o abundență de animale, precum elefanți, impala, bivoli și rinoceri. Familiile de lei și hienele cu pete sunt adesea prezente pe câmpiile inundabile, unde antilopele puku și zebrele ies la păscut. Cină și cazare.
Citește tot
Ziua
11
-
17.04.2027
Parcul Naţional Chobe (Botswana)
Hotel Sandton 4* (sau similar 4*)
Safari în Parcul Naţional Chobe, croazieră pe Râul Chobe
Mic dejun. Dimineața va fi dedicată vizitării parcului, situat pe malul râului Chobe, cu o suprafață totală de 11.700 km². Dejun în cadrul lodge-ului, iar după-amiază vom face o pitorească croazieră pe Râul Chobe. Imaginea familiilor de elefanți în timp ce se adapă sau se scaldă este de neuitat, dar cu atât mai mult când li se alătură și turme de bivoli, grupuri de hipopotami și uriașii crocodili. Apusul de soare la care vom fi martori în această croazieră va fi de asemenea spectaculos! Cină și cazare.
Citește tot
Ziua
12
-
18.04.2027
Parcul Național Chobe (Botswana) – Johannesburg
Hotel Sandton 4* (sau similar 4*)
Safari în Parcul Naţional Chobe
Mic dejun. Dimineața vom porni într-un nou safari în parcul național, pentru a surprinde animalele în primele ore ale zilei și pentru a avea șansa de a observa speciile pe care nu am reușit să le vedem în ziua precedentă. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania South African Airways, zbor 4Z 307 (14:15 / 15:55) spre Johannesburg. Transfer pentru cazare la Hotel Sandton 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
13
-
19.04.2027
Johannesburg – Pretoria – Cullinan – Lesedi – Johannesburg
Hotel Sandton 4* (sau similar 4*)
Pretoria: Piața Bisericii, Casa Memorială Paul Kruger, monumentul Voortrekker, Opera și clădirile unionale
Minele Cullinan
turul cultural Lesedi
Mic dejun. Dimineața vom pleca spre Pretoria, capitala administrativă a țării, unde vom face un tur panoramic, care va include Piața Bisericii, dominată de statuia lui Paul Kruger, care a fost președintele țării între anii 1883 - 1890, Casa Memorială Paul Kruger, monumentul Voortrekker, Opera și clădirile unionale. Pretoria este binecunoscută și datorită numeroșilor arbori jacaranda care înfrumusețează străzile, fiind numit din acest motiv „Orașul Jacaranda”. Apoi vom vizita minele Cullinan, renumite în întreaga lume pentru descoperirea unora dintre cele mai spectaculoase diamante. Aici a fost extras, în anul 1905, celebrul diamant Cullinan, cel mai mare diamant brut de calitate gemă descoperit vreodată. Vizita oferă o incursiune fascinantă în istoria mineritului și în procesul de extragere și prelucrare a diamantelor. Dejun la un restaurant local. În continuarea zilei vom face turul cultural Lesedi, o experiență africană autentică, unde ne vom putea bucura de cultura africană bogată. Satul cultural Lesedi este situat în renumitul Leagăn al umanității, la nord de Johannesburg și la sosire veți avea parte de un tur ghidat în 5 sate tradiționale diferite ale comunităților Xhosa, Zulu, Pedi, Basotho și Ndebele. Vom fi apoi răsfățați cu un „spectacol de cântece și dans” energic și veți asculta poveștile animate spuse de oamenii locului. Cazare la Hotel Sandton 4* (sau similar 4*).
Citește tot
Ziua
14
-
20.04.2027
Johannesburg – Soweto – Doha
Soweto: Piața Libertății, Muzeul Hector Pieterson, Biserica Regina Mundi, Casa lui Nelson Mandela
Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Soweto, oraș construit în anii 1950 pentru muncitorii navetiști negri de a căror muncă în acea perioadă depindea foarte mult Johannesburg-ul. În prezent aici locuiesc peste două milioane de oameni - cea mai mare concentrație urbană neagră de pe continent, fiind locul care a dat lumii numeroase personalități marcante, precum Nelson Mandela și Desmond Tutu, doi dintre laureații Premiului Nobel pentru pace. Dacă în trecut Soweto a fost orașul-simbol al rezistenței africanilor contra regimului de apartheid, în prezent orașul este recunoscut pentru amestecul său de culturi și limbi vorbite. Vom face un tur panoramic al orașului care va include Piața Libertății, Muzeul Hector Pieterson (intrare inclusă), Biserica Regina Mundi și Casa lui Nelson Mandela (intrarea în muzeu nu este inclusă). După dejun ne vom îndrepta spre aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 1378 (20:55 / 06:15).
Citește tot
Ziua
15
-
21.04.2027
Doha – București
Sosire la Doha la ora 06:15, de unde vom pleca spre București cu zborul QR 221 (09:20 / 14:15).