Logo dal travel
Printre ghețari, lacuri înghețate și piscuri înzăpezite

Canada Munților Stâncoși

Calgary – Parcul Național Banff – Banff – Johnston Canyon – Sulphur Mountain – Lake Louise – Parcul Național Yoho – Emerald Lake – Lake Bow – Lake Peyto – Ghețarul Athabasca – Jasper – Parcul Național Jasper – Clearwater – Parcul Provincial Wells Gray – Sun Peaks – Kamloops – Whistler – Vancouver – Victoria

dal travel Canada Munților Stâncoși

14 poze

Descoperiți Canada de Vest într-un circuit de iarnă printre păduri înzăpezite, lacuri înghețate și ghețari impunători. De la Calgary spre Parcul Național Banff și celebrul Lake Louise, Munții Stâncoși Canadieni ne vor dezvălui un univers de culmi semețe, cascade îmbrăcate în gheață și peisaje de o frumusețe aparte. Vom explora Parcul Național Yoho și Emerald Lake, apoi vom străbate spectaculoasa Icefields Parkway spre Ghețarul Athabasca și Parcul Național Jasper. Aici, natura sălbatică și cerul întunecat oferă condiții deosebite pentru observarea animalelor și a stelelor, iar în nopțile favorabile există și șansa apariției Aurorei Boreale. Cascadele din Wells Gray și farmecul stațiunilor Sun Peaks și Whistler vor completa călătoria, înainte ca munții să lase loc țărmurilor Pacificului și atmosferei cosmopolite din Vancouver sau Victoria, capitala Columbiei Britanice. Un circuit în Canada de Vest dedicat celor care iubesc natura, fotografia și bucuria de a descoperi iarna în peisaje grandioase, de la liniștea lacurilor înghețate până la căldura izvoarelor termale din Banff.

Transport

    Avion
    Autocar

Cazare

    1 noapte de cazare în Calgary
    3 nopți de cazare în Banff
    2 nopți de cazare în Jasper
    1 noapte de cazare în Kamloops
    3 nopți de cazare în Vancouver

Mese

    10 mic dejun

Ghizi

    Însoţitor DAL Travel
    Ghizi locali

Grup

    16

Top obiective

Artă şi arhitectură

Turnul din Calgary, Vancouver: Gastown cu clădiri din secolul XIX și ceasul cu aburi.
Victoria: Clădirea Parlamentului și Hotelul Fairmont Empress, simboluri arhitecturale.
Totem Pole din Parcul Stanley, exemplu al artei aborigene.

Natură şi Peisaje

Munții Stâncoși Canadieni, Parcul Național Banff cu lacuri glaciare și munți impunători.
Johnston Canyon, Muntele Sulphur, Lake Louise, Parcul Naţional Yoho, Lake Emerald, Lake Bow, Lake Peyto, Ghețarul Athabasca, Parcul Național Jasper, Clearwater, Sun Peaks, Whistler, Vancouver, Victoria

Tradiţii şi evenimente

Vizitarea parcurilor naţionale

Experienţe şi Distracţii

călătorie cu gondola în Munţii Sulphur

Itinerar

Ziua 1 - 03.02.2027

Bucureşti – Amsterdam – Calgary

Cazare

  • Hotel Calgary Marriott Downtown (sau similar)

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (06:00 / 08:00), de unde se va pleca cu zborul KL 677 (12:20 / 14:40) spre Calgary, cel mai mare oraș din provincia canadiană Alberta și un important centru comercial și turistic. Poartă de acces către Munții Stâncoși canadieni, Calgary îmbină energia unei metropole moderne cu tradițiile vestului canadian, oferind un cadru potrivit pentru începutul călătoriei noastre. Transfer pentru cazare la Hotel Calgary Marriott Downtown (sau similar).

Ziua 2 - 04.02.2027

Calgary – Parcul Național Banff – Banff

Cazare

  • Hotel Canoe and Suites (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic Calgary:Stephen Avenue Walk, Fortul Calgary, Calgary Tower, Parcul Stampede, Canada Olimpyc Park, Parcul Naţional Banff, Tunnel Mountain Drive, Cascadele Bow River, Lacurile Vermillon

Mic dejun. Dimineața ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic al orașului Calgary, metropola cosmopolită a provinciei Alberta. Dezvoltat pe teritorii locuite timp de generații de populațiile indigene Blackfoot, orașul păstrează o istorie în care tradițiile locale, începuturile așezării moderne și dezvoltarea economică se întâlnesc. La trecerea dintre întinderile preriilor și poalele Munților Stâncoși, Calgary ne va dezvălui atât energia unei metropole contemporane, cât și legătura sa cu identitatea Vestului canadian. Vom descoperi centrul orașului, unde turnurile de sticlă se înalță lângă clădiri istorice, și vom trece pe Stephen Avenue Walk, una dintre arterele sale reprezentative. Fațadele vechi, magazinele și restaurantele alcătuiesc aici un peisaj urban care evocă etape diferite ale dezvoltării orașului. Traseul ne va conduce spre Fortul Calgary (în prezent The Confluence Historic Site & Parkland), loc important pentru înțelegerea începuturilor metropolei și a relațiilor dintre autoritățile canadiene și comunitățile indigene. Vom admira Calgary Tower, reper al siluetei urbane, de pe a cărui punte de observație orașul poate fi privit de la înălțime. Opțional, veți putea urca pentru a descoperi panorama și podeaua de sticlă, iar în condiții favorabile veți putea distinge Munții Stâncoși la orizont. Vom vedea districtul financiar și Parcul Stampede, loc strâns legat de tradițiile Vestului canadian și de celebrul eveniment anual cu întreceri de rodeo, spectacole și expoziții. Identitatea orașului cuprinde și o importantă moștenire olimpică: Jocurile Olimpice de Iarnă din 1988 au lăsat în urmă infrastructură sportivă și o legătură durabilă cu sporturile pe zăpadă, reprezentată inclusiv de Canada Olympic Park. După explorarea orașului, peisajul se va schimba treptat pe drumul spre Parcul Național Banff, unde culmile Munților Stâncoși Canadieni vor domina orizontul. Cu o suprafață de 6.641 km², parcul protejează un univers de piscuri, păduri, ghețari, canioane și izvoare termale. Acesta face parte din ansamblul Parcurilor din Munții Stâncoși Canadieni, înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1984. În decorul iernii, zăpada va accentua contururile munților și va conferi văilor o liniște aparte. Vom face opriri în puncte panoramice accesibile în sezonul rece, pentru a admira peisajele din împrejurimile orașului Banff. La Cascadele Bow River, apa, stânca și gheața vor alcătui un tablou de iarnă al cărui aspect va depinde de temperaturile perioadei. Un alt popas va fi la Lacurile Vermilion, un ansamblu de trei lacuri deschise către perspective asupra crestelor înzăpezite. Întinderile lacustre și siluetele munților vor oferi un cadru potrivit pentru fotografii și pentru primele impresii despre frumusețea parcului în sezonul rece. Cazare în Banff la Hotel Canoe and Suites (sau similar).

Ziua 3 - 05.02.2027

Banff – Johnston Canyon – Sulphur Mountain – Banff

Cazare

  • Hotel Canoe and Suites (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Johnston Canyon, Lower și Upper Falls, Sulphur Mountain, Upper Banff Hot Springs

Optionale

  • Urcare cu gondola pe Sulphur Mountain, unde de pe o pasarelă panoramică veți putea surprinde priveliști de 360°

Mic dejun. Povestea noastră de iarnă va începe cu o vizită la Johnston Canyon, unde sezonul rece transformă peisajul într-o lume de piatră și gheață. Unul dintre cele mai îndrăgite locuri din Parcul Național Banff, canionul ne va dezvălui pereți abrupți și forme înghețate care se schimbă odată cu temperaturile și curgerea apei. Vom explora traseele accesibile la data vizitei și vom admira cascadele Lower și Upper Falls, în măsura în care condițiile vor permite. Perdelele translucide, coloanele și acumulările de gheață vor alcătui un decor hibernal spectaculos, în care lumina va scoate la iveală detaliile sculpturilor naturale. Opțional, dacă vremea va permite, veți putea urca cu gondola pe Sulphur Mountain, lăsând treptat în urmă pădurile de pe versanți. De pe pasarela panoramică, în condiții de vizibilitate bună, veți putea cuprinde cu privirea șase lanțuri muntoase, într-o panoramă de 360°. Culmile acoperite de zăpadă și văile adânci vor dezvălui amploarea reliefului Munților Stâncoși Canadieni, într-un peisaj care se va desfășura până departe la orizont. După întâlnirea cu lumea gheții și a înălțimilor, ne vom bucura de o experiență de relaxare la Banff Upper Hot Springs. Apele termale bogate în minerale ne vor oferi un contrast plăcut cu aerul rece al muntelui, în timp ce priveliștea vârfurilor înzăpezite va întregi atmosfera. Vom încheia astfel o zi în care cascadele înghețate, panoramele alpine și căldura izvoarelor vor dezvălui fațete diferite ale iernii în Banff. Cazare la Hotel Canoe and Suites (sau similar).

Ziua 4 - 06.02.2027

Banff – Lake Louise – Parcul Național Yoho – Emerald Lake – Banff

Cazare

  • Hotel Canoe and Suites (sau similar)

Mese

  • mic dejun

Obiective și activități

  • Fairview Lookout Trail, Lake Louise, Parcul Naţional Yoho, Lake Emerald

Mic dejun. În această zi vom porni într-o escapadă magică de iarnă prin Munții Stâncoși, unde zăpada schimbă contururile peisajului, iar pădurile, lacurile și culmile alcătuiesc un decor de poveste. Traseul ne va conduce spre Fairview Lookout Trail, unde vom face o plimbare adaptată condițiilor din ziua vizitei, cu opriri pentru fotografii și pentru a admira celebrul Lake Louise. Din punctul de belvedere, întinderea lacului și munții care îl înconjoară vor dezvălui frumusețea acestui loc în sezonul rece. Apele turcoaz, atât de cunoscute din imaginile verii, vor fi ascunse sub gheață și zăpadă, iar peisajul va căpăta liniștea și lumina aparte a iernii canadiene. Vom continua călătoria spre Parcul Național Yoho, cel mai mic dintre cele patru parcuri naționale care alcătuiesc, împreună cu trei parcuri provinciale, ansamblul Parcurilor din Munții Stâncoși Canadieni, înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Aici, ghețarii, piscurile abrupte, lacurile glaciare și cascadele păstrează mărturia forțelor care au modelat relieful de-a lungul timpului. Numele „Yoho”, provenit din limba populației cree, evocă admirația stârnită de acest ținut montan. De-a lungul văii râului Kicking Horse vom descoperi un peisaj în care apa a săpat și a remodelat piatra, creând formațiuni spectaculoase. Vom opri la podul natural din piatră, unde vom putea observa rezultatul acestei acțiuni îndelungate asupra rocilor. Călătoria va continua spre Emerald Lake, unul dintre cele mai îndrăgite locuri din parc. În lunile calde, particulele fine de rocă glaciară aflate în suspensie împrăștie lumina și dau apei nuanțele de verde-smarald care au făcut lacul celebru. În februarie, priveliștea va fi dominată de suprafața înghețată, de pădurile de conifere și de vârfurile înzăpezite. Vom descoperi astfel o altă expresie a frumuseții sale, în care culorile discrete și liniștea peisajului vor invita la contemplare. Întoarcere în Banff pentru cazare la Hotel Canoe and Suites (sau similar).

Ziua 5 - 07.02.2027

Banff – Lake Bow – Lake Peyto – Ghețarul Athabasca – Jasper

Cazare

  • Fairmont Jasper Park Lodge (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Icefields Parkway, Lake Bow, Lake Peyto, Parcul Național Jasper, Cascada Sunwapta, Gheţarul Athabasca, Parcului Național Jasper

Mic dejun. Ne așteaptă una dintre cele mai impresionante călătorii ale circuitului, de-a lungul legendarei Icefields Parkway, unde șoseaua înaintează printre culmi înzăpezite, păduri de conifere și întinderi glaciare. Fiecare schimbare de perspectivă va dezvălui alte forme ale reliefului, de la versanți abrupți până la văi largi, într-un peisaj care a făcut din acest drum unul dintre cele mai admirate trasee panoramice din lume. Vom avea ocazia să contemplăm Lake Bow, alimentat de ghețarul Bow și renumit pentru apele turcoaz din lunile calde. În februarie, culorile lacului vor fi ascunse sub gheață și zăpadă, iar munții care îl străjuiesc vor alcătui un decor de o frumusețe austeră. Călătoria va continua spre Lake Peyto, a cărui formă neobișnuită amintește de capul unui lup. Vara, particulele fine de rocă glaciară transportate de apele de topire îi conferă nuanțe intense de albastru-turcoaz. Iarna, întinderea lacului se contopește cu albul peisajului, punând în valoare contururile culmilor și ale pădurilor. De la punctul de belvedere Peyto vom putea admira panorama, în funcție de accesibilitatea traseului și de condițiile de vizibilitate. Vom pătrunde apoi în Parcul Național Jasper, unde ne vom apropia de Ghețarul Athabasca, o spectaculoasă limbă de gheață care coboară din Columbia Icefield. Cel mai mare câmp de gheață din Munții Stâncoși Canadieni păstrează mărturia unei lumi glaciare care modelează de mii de ani relieful regiunii. Priveliștea gheții și a masivelor din jur ne va ajuta să înțelegem dimensiunile acestui univers alpin. Ne vom continua drumul spre Cascada Sunwapta, unde apele provenite din topirea ghețarilor din Columbia Icefield coboară de la aprox. 18 m într-un culoar îngust, săpat în stâncă. În sezonul rece, zăpada și gheața schimbă înfățișarea cascadei, creând un contrast între suprafețele albe și pereții întunecați ai defileului. La capătul zilei vom ajunge în Jasper, un orășel montan așezat în mijlocul peisajelor parcului național. Dincolo de frumusețea munților, regiunea este apreciată și pentru cerul său nocturn, parcul fiind desemnat oficial Dark Sky Preserve (rezervație a cerului întunecat). Poluarea luminoasă redusă permite, în nopțile senine, observarea unei bolți cerești bogate în stele. Atunci când activitatea solară și condițiile atmosferice sunt favorabile, există și șansa de a admira aurora boreală, ale cărei lumini pot întregi spectacolul iernii canadiene. Cazare la Fairmont Jasper Park Lodge (sau similar).

Ziua 6 - 08.02.2027

Jasper – Parcul Național Jasper – Jasper

Cazare

  • Fairmont Jasper Park Lodge (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Parcului Național Jasper, Old Fort Point, Medicine Lake

Mic dejun. Vom dedica această zi descoperirii Parcului Național Jasper, parte a ansamblului Parcurilor din Munții Stâncoși Canadieni, înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În acest vast teritoriu montan, pădurile de conifere și culmile care domină văile oferă adăpost unei faune bogate, adaptate unor condiții naturale exigente. Elanii, wapiti, cerbii, berbecii bighorn și caprele de munte împart habitatul parcului cu urși grizzly, urși negri, lupi și pume, iar deasupra văilor pot fi întâlnite păsări precum vulturul pleșuv și acvila de munte. În funcție de condițiile meteo, ne vom îndrepta spre Pyramid Lake, unde peisajul înzăpezit va dezvălui frumusețea discretă a iernii. Pădurile și siluetele munților vor alcătui un cadru potrivit pentru contemplare și fotografii. Vom continua spre Old Fort Point, de unde vom admira valea râului Athabasca și masivele care înconjoară orașul Jasper, descoperind amploarea reliefului dintr-o perspectivă panoramică. Un alt popas va fi la Medicine Lake, un loc a cărui înfățișare se schimbă odată cu anotimpurile. Spre sfârșitul verii și toamna, diminuarea apelor de topire permite drenajului subteran să depășească ritmul de alimentare a lacului. Apa se retrage prin fisuri și peșteri, astfel încât iarna bazinul rămâne aproape gol. Sub peisajul aparent nemișcat se ascunde, așadar, un sistem complex, care transportă apa prin adâncurile muntelui. În continuarea zilei vom participa la un tur de iarnă dedicat observării faunei sălbatice, însoțiți de ghidul local. Vom explora zone frecventate de elani, cerbi, coioți și berbeci bighorn, căutând urme și alte semne ale prezenței lor. Cu puțin noroc, vom putea observa animalele în mijlocul peisajelor acoperite de zăpadă. Explicațiile ghidului ne vor ajuta să înțelegem cum își găsesc hrana, cum se deplasează și cum se adaptează temperaturilor scăzute, oferindu-ne o perspectivă asupra vieții sălbatice dincolo de frumusețea peisajului. Cazare la Fairmont Jasper Park Lodge (sau similar).

Ziua 7 - 09.02.2027

Jasper – Clearwater – Parcul Provincial Wells Gray – Sun Peaks – Kamloops

Cazare

  • South Thompson Inn & Events Centre (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Cascada Spahat, Clearwater Parc Wells Gray, Sun Peaks stațiune montană

Mic dejun. În această zi vom părăsi Jasper și vom porni spre Sun Peaks, pe un traseu care ne va conduce printre masive montane și văi adânci către interiorul provinciei British Columbia. Peisajele se vor succeda dincolo de ferestre, iar trecerea pe lângă muntele Robson ne va oferi întâlnirea cu cel mai înalt vârf din Munții Stâncoși Canadieni. Ridicat la 3.954 m, acesta domină împrejurimile prin amploarea versanților și silueta sa impunătoare, pe care o vom putea admira în funcție de vizibilitate. Continuând spre sud, vom trece prin Clearwater, cea mai mare localitate din North Thompson Valley, cunoscută drept poarta de intrare în Parcul Provincial Wells Gray. Aici ne vom apropia de un ținut al pădurilor, lacurilor și cascadelor, unde apa și activitatea vulcanică au contribuit la modelarea unor peisaje spectaculoase. În funcție de condițiile de acces din timpul iernii, vom opri la Cascada Spahats, cu o înălțime totală de aprox. 75 m. Apele sale se prăbușesc într-un canion îngust, între pereți de bazalt care dezvăluie structura vulcanică a reliefului. Zăpada așternută pe versanți și formele de gheață vor adăuga un farmec aparte acestui decor. Următoarea oprire va fi la Cascada Helmcken, una dintre marile atracții ale parcului. Considerată a patra cea mai înaltă cascadă din Canada, aceasta coboară de la aprox. 141 m, depășind în înălțime Niagara. În sezonul rece, stropii purtați de aer îngheață și se pot acumula la baza căderii de apă într-un con uriaș, care crește treptat pe parcursul iernii. Vom descoperi astfel un peisaj în continuă transformare, în care mișcarea apei contrastează cu formele înghețate ale anotimpului. Parcul Provincial Wells Gray păstrează și întinderi lacustre precum Azure, Clearwater, McDougall, Murtle și Kostal, alături de râurile Clearwater și Murtle, care străbat acest vast teritoriu împădurit. Ne vom continua drumul spre Sun Peaks, unde peisajul natural va fi completat de atmosfera unei stațiuni dedicate sporturilor de iarnă și relaxării. Satul montan ne va întâmpina cu străduțe pietonale, fațade colorate și clădiri inspirate de arhitectura stațiunilor alpine europene. Restaurantele, cafenelele cochete și magazinele vor întregi decorul animat, înconjurat de versanți împăduriți și culmi înzăpezite. După această incursiune în atmosfera stațiunii, ne vom deplasa spre Kamloops pentru cazare la South Thompson Inn & Events Centre (sau similar).

Ziua 8 - 10.02.2027

Kamloops – Whistler – Vancouver

Cazare

  • The Sutton Place Hotel (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Whistler, Sea-to-Sky Highway spre Vancouver

Mic dejun. Ne vom îndrepta spre Whistler, una dintre cele mai apreciate stațiuni alpine ale Canadei, al cărei renume internațional a fost întărit de găzduirea unor probe ale Jocurilor Olimpice de Iarnă din anul 2010. La poalele munților Whistler și Blackcomb, vom descoperi o stațiune în care peisajul înzăpezit și atmosfera animată a sporturilor de iarnă se împletesc cu farmecul unui sat montan. Turul pietonal ne va purta pe străduțele centrului, printre clădiri cu arhitectură alpină, magazine și restaurante, în timp ce versanții vor completa decorul. Veți avea apoi timp liber pentru cumpărături sau pentru o vizită la Squamish Lil’wat Cultural Centre, unde veți putea descoperi moștenirea Primelor Națiuni Squamish și Lil’wat. Tradițiile, creațiile artistice și poveștile comunităților locale dezvăluie legătura profundă dintre oameni și teritoriul în care trăiesc, oferind o perspectivă culturală asupra regiunii dincolo de renumele său turistic. Vom continua călătoria pe celebrul Sea-to-Sky Highway, unul dintre drumurile panoramice reprezentative ale Columbiei Britanice. Pe acest traseu, lumea munților se va deschide treptat către coastă, iar culmile și pădurile vor încadra întinderile de apă ale Pacificului. Apropierea de Vancouver va aduce o nouă schimbare de atmosferă, de la stațiunea alpină la energia unei metropole cosmopolite. Înființat oficial în anul 1886, pe teritorii locuite de populații indigene de mii de ani, orașul a crescut rapid, devenind un important centru economic, cultural și turistic al coastei vestice canadiene. Comunitățile de origini diverse au contribuit la identitatea sa, imprimând cartierelor, gastronomiei și vieții culturale un caracter multicultural. Clădirile moderne, spațiile verzi și apropierea oceanului alcătuiesc un peisaj urban în care natura rămâne mereu prezentă. Una dintre atracțiile emblematice este Stanley Park, un vast spațiu verde de aprox. 400 de hectare, cu păduri de arbori seculari și alei care deschid perspective asupra oceanului și orașului. Între trunchiurile impunătoare, țărmuri și silueta metropolei se regăsește o parte din farmecul Vancouverului: posibilitatea de a trece în scurt timp de la ritmul străzilor animate la liniștea naturii. Cazare la The Sutton Place Hotel (sau similar).

Ziua 9 - 11.02.2027

Vancouver

Cazare

  • The Sutton Place Hotel (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Tur panoramic Vancouver: Robson Street, Gastownul, Gas Street, Podul Lions, Parcul Stanley, Prospect Point, 8 Totem Pole, China Town, Insula Granville.

Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom porni într-un tur panoramic dedicat Vancouverului, un oraș a cărui identitate s-a format prin întâlnirea dintre comunități, tradiții și peisajul coastei Pacificului. Vom descoperi o metropolă în care clădirile moderne, străzile istorice și spațiile verzi alcătuiesc un decor urban divers. Vom vedea Universitatea British Columbia, instituție academică de prestigiu, cu o tradiție de peste un secol, apoi vom ajunge pe Robson Street, una dintre arterele comerciale reprezentative ale orașului. Magazinele de modă, restaurantele și cafenelele vor dezvălui ritmul cosmopolit al Vancouverului. În Gastown, atmosfera se va schimba, iar clădirile din sec. al XIX-lea și fațadele din cărămidă vor evoca începuturile vechiului port comercial. Printre buticuri și galerii de artă, vom putea face o scurtă plimbare pe Water Street, unde celebrul ceas cu aburi a devenit unul dintre reperele cartierului. Vom admira apoi Podul Lions Gate Bridge, construcția suspendată care leagă orașul de localitățile de pe malul nordic al golfului Burrard Inlet, și vom pătrunde în Parcul Stanley. Aici, apropierea pădurii de ocean ne va dezvălui una dintre imaginile caracteristice Vancouverului. De la Prospect Point vom admira podul, întinderea golfului și munții de pe țărmul nordic, într-o panoramă care reunește natura și arhitectura. Vom opri la cele nouă totemuri de la Brockton Point, lucrări care păstrează expresii ale artei și spiritualității Primelor Națiuni de pe Coasta de Nord-Vest a Pacificului. Figurile de animale și personajele simbolice vor deschide o perspectivă asupra istoriilor de familie, legendelor și tradițiilor transmise de-a lungul generațiilor. Vom continua cu Chinatown, un cartier în care patrimoniul construit evocă rolul comunității chineze în dezvoltarea orașului. Clădirile de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, detaliile decorative și străzile comerciale păstrează identitatea acestui spațiu istoric. Ultima parte a turului va fi dedicată Insulei Granville, unde fosta zonă industrială a căpătat o nouă viață prin cultură, artă și gastronomie. Piața de alimente proaspete, atelierele și galeriile, alături de magazine și restaurante, creează un loc animat, potrivit pentru a încheia descoperirea orașului. Cazare la The Sutton Place Hotel (sau similar).

Ziua 10 - 12.02.2027

Vancouver – Victoria – Vancouver

Cazare

  • The Sutton Place Hotel (sau similar)

Mese

  • Mic dejun

Optionale

  • Excursie optionala în orașul Victoria

Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale sau opțional excursie în Victoria, fermecătoarea capitală a provinciei British Columbia, unde peisajele Pacificului încadrează un oraș cu o puternică moștenire britanică. Veți fi transferați în port și vă veți îmbarca pe ferryboat pentru o călătorie de aprox. o oră și jumătate prin Strâmtoarea Georgia, printre pitoreștile Insule Gulf. Traversarea va face parte din experiența zilei, oferindu-vă perspective asupra țărmurilor împădurite, insulelor și întinderilor de apă. Cu puțin noroc, veți putea observa vulturi pleșuvi, foci sau chiar balene. La sosire veți descoperi Victoria, unul dintre cele mai vechi centre urbane ale regiunii Pacificului de Nord-Vest. Denumit în onoarea reginei Victoria, orașul păstrează în clădirile și spațiile sale publice amintirea trecutului colonial, îmbinând eleganța arhitecturală cu atmosfera unei capitale de provincie deschise către ocean. Alături de ghidul local veți face un tur panoramic al Victoriei, cunoscută și drept „orașul grădină”. Veți admira peisajele din Parcul Beacon Hill, apoi Piața Bastion, care evocă originile așezării, și impunătoarea Clădire a Parlamentului. Government Street vă va dezvălui fațade istorice și atmosfera comercială a centrului, iar Chinatown va aduce în prim-plan moștenirea uneia dintre cele mai vechi comunități chinezești din America de Nord. Pe Beach Drive veți descoperi priveliști de coastă, înainte de întâlnirea cu Portul Inner, inima animată a orașului. Silueta elegantă a Hotelului Fairmont Empress Victoria, inaugurat în anul 1908, completează acest decor și păstrează imaginea unei epoci în care marile hoteluri deveneau repere ale vieții urbane. Dacă timpul va permite, în funcție de orarul ferryboat-ului, veți putea vizita grădinile Butchart, cu plata intrării la fața locului. Renumitul complex reunește cinci grădini tematice – Grădina Scufundată, Grădina de Trandafiri, Grădina Japoneză, Grădina Italiană și Grădina Mediteraneeană –, fiecare cu propria expresie peisagistică. În februarie, frumusețea locului se va dezvălui prin formele arborilor, frunzișul persistent, primele flori ale anului și liniile aleilor și teraselor. Veți descoperi astfel o înfățișare mai discretă a grădinilor, în care structura amenajărilor și detaliile vegetației capătă un rol aparte. După-amiază veți reveni cu ferryboat-ul spre Vancouver, încheind o zi dedicată peisajelor maritime și patrimoniului cultural al capitalei provinciei. Cazare la The Sutton Place Hotel (sau similar).

Ziua 11 - 13.02.2027

Vancouver – Amsterdam

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 682 (16:40 / 10:20).

Ziua 12 - 14.02.2027

Amsterdam – Bucureşti

Mese

  • in avion

Sosire la Amsterdam la ora 10:20, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1375 (13:20 / 17:00).

dal travel Canada Munților Stâncoși

4650 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 1100 EURO (tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup de minimum 15 turiști; pt.10-14 turiști, tariful se va majora cu 350 euro/pers.)

(tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup de minimum 15 turiști; pt.10-14 turiști, tariful se va majora cu 350 euro/pers.)

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Amsterdam – Calgary și Vancouver – Amsterdam – Bucureşti, cu compania KLM
- taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la numărul de turiști
- transferurile, tururile și excursiile incluse în program, cu excepția celor menționate ca opționale
- 10 nopți de cazare, astfel:
• 1 noapte în Calgary la Hotel Calgary Marriott Downtown (sau similar)
• 3 nopți în Banff la Hotel Canoe and Suites (sau similar)
• 2 nopți în Jasper la Fairmont Jasper Park Lodge (sau similar)
• 1 noapte în Kamloops la South Thompson Inn & Events Centre (sau similar)
• 3 nopți în Vancouver la The Sutton Place Hotel (sau similar)
- mesele menționate în program: 10 mic dejunuri
- tur panoramic cu ghid local în Calgary
- tur ghidat în Parcul Național Banff
- acces la băile termale Banff Upper Hot Springs
- tur ghidat în Parcul Național Yoho
- tur de iarnă pentru observarea faunei sălbatice din Jasper, cu ghid local
- taxele de intrare în Parcurile Naţionale din Canada
- tur panoramic cu ghid local în Vancouver
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieșire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
- taxa pentru autorizația electronică de călătorie eTA: aprox 7 usd/pers. (în prezent)
- selectarea / rezervarea locurilor preferențiale în avion
- alte servicii suplimentare față de cele menționate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacșișuri: 80 euro/pers. pentru ghizi și șoferi; bacșișurile pentru bagajiști nu sunt incluse în această sumă. Bacșișurile se achită conducătorului de grup la destinație și nu includ eventualele bacșișuri aferente excursiilor opționale;
- excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de participanți, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local:
• acces la platforma panoramică Calgary Tower, opțional, cu plata la fața locului
• urcare cu gondola pe Muntele Sulphur: aprox. 80 usd/pers. (se achită în circuit)
• excursie la Victoria: aprox. 370 euro/pers. (se achită în agenție)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave). În cazul unui eveniment acoperit, asigurătorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată. Suma achitată pentru poliță nu este rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.


- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plata diferenței stipulate în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști

NOTĂ:
În cazul unor situații de criză medicală sau restricții guvernamentale neprevăzute este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției (cum ar fi: controlul stării de sănătate, restricții de călătorie, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard


Acte necesare

- pașaport cu date biometrice valabil 6 luni de la data întoarcerii în țară

- conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure; în lipsa acestuia, se aplică suplimentul de single comunicat și acceptat la înscriere
- agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu minimum două ore înaintea zborului sau la ora indicată în informarea transmisă înainte de plecare; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
- orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană; agenția va comunica modificările de care ia cunoștință și implicațiile acestora asupra programului
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfășoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situații de urgență, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informații referitoare la excursiile opționale și la itinerar cu observația că nu este obligatoriu să aibă calificarea și atestarea legală de ghid turistic
- orele de preluare și de eliberare a camerelor sunt cele stabilite de fiecare unitate de cazare
- clasificarea unităților de cazare este cea recunoscută potrivit sistemului aplicabil în țara de destinație; dotările aferente aceleiași categorii pot diferi între țări
- unitățile de cazare menționate în programul turistic sunt disponibile la momentul lansării acestuia și pot fi înlocuite pe parcurs cu alternative similare
- repartizarea camerelor la unitățile de cazare se face de către recepțiile acestora în funcție de disponibilitate și de tipul acestora (nefiind obligatoriu ca toate să fie la fel), fără a ține cont de ordinea înscrierilor; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție și la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- în cazul în care recepțiile unităților de cazare solicită plata unei garanții pentru cheltuieli personale, la preluarea camerelor, aceasta este responsabilitatea exclusivă a turiștilor
- agenția poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunțurilor promoțiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunțate, agenția va opri promoția fără un anunț prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un grad redus de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, aceste solicitări vor fi transmise partenerilor noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate; comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea evenimente care pot afecta desfășurarea circuitului sau situații de forță majoră, precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din rațiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile, căderi masive de zăpadă, alunecări de teren etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite; totodată, agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- repartizarea turiștilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment pentru cazare în cameră single NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenția nu-și asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi vizitate din motive independente de aceasta
- conform legislației locale și regulamentelor obiectivelor din țara vizitată, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicații în interiorul muzeelor, catedralelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicații turiștilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajați contra cost doar cu acordul turiștilor interesați de ghidajul acestora
- unele excursii opționale se efectuează la fața locului cu agențiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele și pentru agenție; tarifele excursiilor opționale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că participanții vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opționale uneori nu sunt incluse și intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenția nu poate fi făcută răspunzătoare de deteriorarea bagajelor, pierderea lor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunță la programul stabilit, nu poate avea nicio pretenție privind restituirea contravalorii serviciilor neutilizate
- alegerea locurilor preferențiale în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și / sau se poate face numai într-un anumit interval înainte de plecare etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului rezervat / achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- minorii pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți; b) însoțiți de unul dintre părinți care să dețină acordul notarial al părintelui care nu călătorește (sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și / sau cărții de identitate
- minorii trebuie să dețină un document individual de călătorie valabil și acceptat de statele de destinație și de tranzit (carte de identitate / pașaport individual)
- vă rugăm să vă asigurați că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAȘAPORTUL, nu prezintă urme de deteriorare a elementelor de siguranță și sunt valabile minimum 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de pașapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obținerea vizelor de la ambasada din București; în cazul neobținerii vizei se rețin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală și cheltuielile agenției
- contravaloarea excursiei poate fi achitată și în lei (sau în euro / usd față de moneda / monedele în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua emiterii facturii
- suma încasată în contul agenției trebuie să corespundă sumei facturate
- contractul de prestări servicii turistice intră în vigoare la momentul efectuării plății de către beneficiar
- prezentul document constituie anexă la contractul privind pachetul de servicii de călătorie

Oferte Similare

Canada de la Vest la Est – Marele Circuit Circuit cu insotitor

Canada de la Vest la Est – Marele Circuit

13.07.2027 - 27.07.2027

DISPONIBIL

15 zile

de la 5680 EURO / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite