Probabil că ai început deja să îți faci planuri pentru petrecerea de Revelion 2023, iar dacă vrei să serbezi trecerea dintre ani în altă țară, poate că ar fi de folos să afli câteva lucruri referitoare la tradițiile populare specifice în acea locație. În acest mod, nu vei fi luat prin surprindere sau poate chiar vei dori să adopți acel obicei pentru noaptea de Revelion din acest an.
Tradițiile de Anul Nou sunt speciale pentru fiecare țară: fie că este vorba de ceva clasic precum o masă în familie sau de un obicei mai neobișnuit precum aruncarea hârtiilor pe fereastră, majoritatea țărilor au tradițiile lor specifice pe care merită să le cunoști.
Specialiștii DAL Travel au selectat câteva dintre cele mai interesante tradiții de Revelion din jurul lumii și sunt gata să le împărtășească cu tine!
1. Brazilia - toată lumea poartă alb pentru a lăsa trecutul în urmă
Și în Brazilia, la fel ca în toată lumea, noul an este privit ca un moment bun pentru a reflecta asupra trecutului și a lua în considerare noi provocari pentru anul care urmează. Astfel, toată lumea obișnuiește să poarte alb în noaptea dintre ani, pentru că această culoare semnifică noroc, prosperitate și se consideră ca alunga spiritele rele.
După cum spune tradiția, locuitorii se duc pe plajă îmbrăcați în alb și sar peste șapte valuri, un număr norocos în cultura braziliană. De asemenea, brazilienii aruncă flori în apă drept ofrandă lui Lemanja, zeița mării.
2. Argentina - se aruncă hârtiile vechi pe geam
Tot pe principiul de a lăsa trecutul în urmă se bazează și argentinienii, care - în ultima zi din an - distrug documente și hârtii vechi pentru a renunța la trecut. În jurul prânzului, localnicii aruncă hârtiile rupte pe geam, acoperind tot orașul într-o ploaie de confetti.
Această tradiție neobișnuită de Revelion poate fi trăită live în circuitul nostru, de Revelion în Argentina, Uruguay și Brazilia, unde te vei putea bucura din plin si de punctele de atracție ale Americii Latine, tradițiile din aceste locuri.
3. Mexic - oamenii mănâncă 12 boabe de struguri la miezul nopții
Dacă dorești să îți petreci Revelionul în Mexic, este foarte probabil să observi că strugurii sunt nelipsiți de pe mesele acestora.
Când numărătoarea inversă începe înainte ca ceasul să sune ora 12, tradiția spune să mănânci 12 boabe de struguri, care reprezintă 12 dorințe pentru fiecare lună a anului următor. Aceasta este o tradiție hispanică și poate fi întâlnită în toată America Latină.
Deși nu sună foarte dificil, nu este un lucru atât de simplu - să mănânci 12 boabe de struguri, în 60 de secunde, poate fi mai complicat decât ai crede. Cu toate acestea, dacă reușești să mănânci toți strugurii înainte de miezul nopții, cele 12 dorințe ale tale se vor împlini! Deci, dacă te gândești să alegi un Revelion în Mexic pentru acest an, antrenează-te în avans și asigură-te că toate dorințele tale pentru Anul Nou se vor materializa în următoarele luni.
4. Turcia - se zdrobește o rodie în fața casei pentru noroc în noul an
Revelionul în Turcia este împresurat de o mulțime de obiceiuri și tradiții, majoritatea îndreptate către un nou an mai bun și mai prosper.
Cum rodia a fost întotdeauna un simbol al prosperității și al abundenței, localnicii dețin decorațiuni care înfățișează aceste fructe, pe tot parcursul anului.
Astfel, una dintre cele mai interesante tradiții de Revelion în Turcia este practica de a zdrobi o rodie în fața casei, ca mijloc de a face loc norocului în anul care vine.
De asemenea, oferirea unei rodii sau a unui obiect simbolic este cadoul perfect de sărbători.
Dacă nu ai la îndemână o rodie, sarea - presărată pe prag - va fi încă o modalitate de a atrage norocul în anul care urmează. Tot în acest sens, pe lângă numărătoarea inversă până la finalul anului, când ceasul bate miezul nopții, există un obicei de a deschide un lacăt sau de a porni robinetul, ambele fiind simboluri ale deschiderii spre abundență și noroc în anul care va urma. Interesant, nu?
5. Franța - trebuie să faci zgomot la miezul nopții, pentru a alunga spiritele rele
De la focurile de artificii la miezul nopții și până la petreceri de stradă alături de localnici, Revelionul în Paris este o experiență memorabilă. Și aici, ca în multe alte destinații, vei găsi o serie de obiceiuri și tradiții specifice, pe care majoritatea localnicilor le au în vedere în fiecare an. Printre acestea, se numără și zgomotul de la miezul nopții.
Oriunde te-ai afla, când ceasul bate miezul nopții, obiceiul local cere să faci cât mai mult zgomot. Poți alege să strigi “La mulți ani!”, poți să claxonezi dacă te afli în mașină, poți porni o melodie care îți place sau poți lansa o artifică. Tradiția derivă dintr-o străveche credință conform căreia zgomotele puternice pot speria demonii și spiritele rele, care sunt amenințătoare în timpul tranziției de la un an la altul.
Cu noi/DAL TRAVEL, poti petrece un Revelion în Paris și alunga astfel toate spiritele rele care își pot face apariția la miezul nopții, pentru un an nou mai liniștit și plin de pace!
6. Filipine - se mănâncă doar alimente rotunde
Puține locuri de pe glob au atât de multe tradiții și obiceiuri de Anul Nou precum cei din Filipine - acestea sunt transmise și ținute din generație în generație.
În timp ce majoritatea oamenilor își stabilesc noi rezoluții dorințe, filipinezii se bucură de alimente rotunde, împrăștie monede și plătesc vechile datorii. Majoritatea tradițiilor sunt proiectate în jurul formelor ciclice deoarece acestea sunt văzute drept o cale de a aduce bogăția mai aproape de familie în anul ce vine.
Dacă vei alege Revelionul în Filipine, vei vedea că peste tot sunt comercializate obiecte și haine cu buline. Totodată, monedele sunt un simbol al bogăției și abundenței, de aceea filipinezii le împrăștie prin toată casa, înainte de celebrarea Revelionului pentru a atrage bogăție. Acestea pot fi plasate în sertare, valize, pe mese, rafturi sau chiar în bucătărie. Unii localnici poartă monede în buzunar toată ziua, pentru un plus de noroc!
Acestea sunt doar câteva dintre tradițiile și obiceiurile de Revelion prezente pe tot globul.
Indiferent de locația pe care o vei alege pentru a celebra Revelionul în 2023, asigură-te că ești la curent cu obiceiurile locale. Desigur, dacă ți se par interesante sau de ajutor, ne-am bucura să împărtășești acest articol cu prietenii tăi.