Atunci când alegi o vacanță individuală într-o țară străină și vrei să explorezi cât mai mult din ce are de oferit destinația aleasă de tine, cu siguranță vei lua în considerare și închirierea unei mașini pentru a te deplasa mai ușor între obiectivele turistice. Serviciile de Rent a Car au devenit o opțiune din ce în ce mai populară în ultimii ani, mai ales în țările în care transportul public nu este foarte dezvoltat, dar nici țările europene nu fac excepție, fiind de multe ori mult mai ieftin să închiriezi o mașină pe termen lung decât să achiți zilnic bilete de tren ori autobuz. 

Dacă îți surâde gândul de a închiria o mașină în următoarea ta vacanță, iată câteva aspecte pe care trebuie să le iei în considerare:


1.    Rezervă din timp pentru prețuri mai mici 
La fel ca multe alte servicii de turism, și închirierea unei mașini din timp îți poate economisi mulți bani - noi recomandăm să rezervi o mașină în aceeași zi în care faci rezervarea zborurilor și cazărilor.

2.    Închirierea unei mașini din aeroport costă mai mult
Sigur, este mult mai eficient să preiei mașina din aeroportul unde aterizezi, însă trebuie să știi că asta vine cu un preț mai mare chiar și cu 20-30%. Din experiența noastră, să iei un Uber până la cea mai apropiată agenție de Rent a Car te va ajuta să economisești o sumă importantă, mai ales dacă închiriezi pe termen lung mașina.

3.    Înainte de a rezerva, caută discount-urile
Multe branduri de închirieri mașini au parteneriate cu linii aeriene populare sau cu lanțuri hoteliere din întreaga lume, ceea ce înseamnă că acordă reduceri clienților acestora. Înainte de a alege o companie de închirieri mașini, verifică pe site-ul companiei aeriene cu care vei zbura dacă nu cumva au un parteneriat valabil de care te poți folosi pentru a economisi bani.

4.    Compară tarifele
Cele mai populare companii de închiriat mașini care sunt prezente pe întregul glob sunt Hertz, Budget, Avis, Alamo sau Enterprise, însă dacă dorești să le compari tarifele cel mai ușor este să o faci prin intermediul unui comparator dedicat precum Carrentals.com care te va ajuta să iei cea mai bună decizie.

5.    Verifică mașina înainte de a o prelua
La preluarea mașinii de închiriat este important să verifici mașina și să te asiguri că eventualele zgârieturi sau daune sunt asumate de Rent a Car - poți face chiar și câteva poze acelor zone, pentru a putea demonstra la final că nu tu ai lovit mașina și că era în acea stare de la preluare. Același lucru este recomandat și atunci când predai mașina. Agențiile de închirieri mașini nu vor ezita să te taxeze pentru potențiale daune, astfel că e important să ai dovezi.

6.    Păstrează bonurile de la taxele plătite
Indiferent că vorbim despre o taxă de autostradă ori taxă de parcare pentru mașina închiriată, este important să păstrezi bonurile care dovedesc că ai achitat.

7.    Suprataxă pentru cei sub 25 de ani
Majoritatea companiilor de Rent A Car au această politică de a aplica o taxă pentru șoferii sub 25 ani, chiar dacă ei pot demonstra că nu au avut niciodată un accident sau o amendă.


Indiferent de tipul vacanței pe care vrei să o rezervi, consultanții DAL Travel te pot ajuta să adaugi servicii precum mașină de închiriat, dar îți vor oferi și sfaturi utile din experiența lor, astfel încât să economisești bani și să câștigi la capitolul confort! Contactează un agent de turism DAL Travel!