Întinzându-se pe mai mult de 4000 de kilometri lungime, este de înțeles că Chile oferă o varietate spectaculoasă de peisaje și că nicio vacanță în America de Sud nu este completă fără a vizita această țară. Iar dacă nu ești convins că merită să organizezi un circuit în Chile pentru următoarea ta vacanță, iată 5 motive surprinzătoare pentru care să vizitezi cea mai îngustă și lungă țară a continentului sud-american:
1. Paradis al iubitorilor de natură
Înconjurată pe de-o parte de Munții Anzi și pe cealaltă parte de Oceanul Pacific și cu o lungime de 4300 de kilometri de la nord la sud, Chile oferă un întreg spectru de peisaje, de la câmpuri glaciare, vârfuri montane spectaculoase, vulcani acoperiți de zăpadă și până la dealuri verzi, podgorii de viță de vie, plaje și chiar… deșert. Din fericire, infrastructura ajută și ea enorm la explorarea peisajului, astfel că un circuit în Chile poate cuprinde toate aceste embleme ale țării.
Nu rata o drumeție prin parcul Național Torres del Paine din Patagonia, coloniile de pinguini din jurul Punta Arenas sau parcurile de conservare dezvoltate de fondatorul brandului “The North Face”, sau ia-ți doza de adrenalină pentru tot anul într-o vacanță în Chile prin turismul de aventură practicat aici! De la drumeții prin Anzi, la ski, călărie, cățărări, rafting și surfing și până la “snowboarding” în deșert, Chile are o aventură de oferit fiecărui tip de călător!
2. Bază de explorare pentru Insula Paștelui
Să vizitezi Insula Paștelui este cu siguranță o experiență unică în viață, ce nu trebuie ratată! Fiind unul dintre cele mai izolate locuri din lume, această insulă din Oceanul Pacific este celebră la nivel mondial datorită statuilor imense de piatră numite Moai, a căror construcție de către civilizațiile străvechi este încă un mister. De altfel, aceste statui sunt considerate a fi printre ultimele ghicitori nerezolvate ale omenirii, căci până în prezent arheologii au făcut doar presupuneri despre cine și, mai ales, cum, a realizat uriașele sculpturi Moais.
Următoarea aventură în Chile și Insula Paștelui va fi de Paște 2022, când timp de 11 zile vom descoperi cele mai frumoase atracții ale acestei țări. Detalii aici: Paște în Insula Paștelui
3. Vinuri de renume mondial
Dacă îți place vinul, trebuie să știi că Chile este una din țările lider în domeniu - iar podgoriile nu oferă doar ocazia de a degusta cele mai aromate vinuri din lume, ci oferă și un peisaj splendid, pe care merită să îl explorezi. Podgoriile din nord sunt recunoscute pentru vinurile Sauvignon Blanc și Chardonnay, în timp ce în zona centrală a țării sunt produse în special vinurile Cabernet și Pinot Noir.
4. Ghețari impresionanți
Dacă geografia a fost una dintre materiile tale preferate la școală, cu siguranță peisajele din Chile îți sunt cunoscute din imaginile de la capitolul “ghețari”. Iar dacă ești și iubitor al drumețiilor, nu uita să-ți împachetezi ghetele cu crampoane, bețele de drumeție și haine groase, pentru a fi pregătit să dai nas în nas cu râuri glaciare, crevase, tuneluri de gheață și deșerturi de gheață. O altă modalitate de a descoperi ghețarii din Patagonia este cu ajutorul unei croaziere, care te va putea duce atât de aproape de ghețar încât îl vei auzi cum “respiră”.
5. Izvoare termale
După toate aceste aventuri pe care poți să le experimentezi într-o vacanță în Chile, e momentul să te relaxezi și să îți încarci bateriile în unul din cele aproape 300 de izvoare termale de pe teritoriul țării. Aflate fie în pădure, fie la baza munților, de la lacuri amenajate de localnici și până la spa-uri de lux, aceste băi naturale te vor ajuta să îți relaxezi mușchii și mintea și să vrei să îți planifici deja următoarea vacanță exotică.
Cu un relief atât de complex și o varietate de peisaje spectaculoase, organizarea unui circuit în Chile poate fi o provocare chiar și pentru cei mai experimentați călători. DAL Travel, agenție de turism cu peste 20 de ani experiență în domeniu, organizează anual zeci de circuite turistice în toată lumea, inclusiv în Chile, cu ajutorul partenerilor locali ce includ în itinerariu activități și atracții turistice autentice, ce te vor ajuta să descoperi esența celei mai înguste țări din America de Sud. Cere ajutorul agenților de turism DAL Travel și lasă-i să se ocupe de planificarea vacanței în Chile!