de la 288 LEI / loc în cameră dublă Vezi detalii
A Pleci cand dorești!
3 zile
7 poze

Hotelul Mara din Sinaia deschis oficial în decembrie 1995, intrat în lanţul internaţional Holiday Inn în mai 1998, numindu-se în această perioadă Holiday Inn Resort Sinaia, a fost primul resort din România integrat în marea familie hotelieră Holiday Inn care cuprindea peste 2700 de hoteluri în toată lumea. A fost conceput ca o destinaţie de vacanţă, oferind facilitaţi atât pentru petrecerea timpului liber în împrejurimile oraşului Sinaia, dar şi ca o locaţie ideală pentru evenimentele corporate, o premieră în momentul deschiderii sale oficiale.
  
Hotelul Mara dispune de 140 de camere standard şi executive, 3 saloane restaurant multifuncţionale ideale pentru petreceri corporate sau evenimente private, peste 10 săli de conferinţe, o superbă piscină semi acoperită cu vedere spre Munţii Baiului, un piano bar unde vă puteţi relaxa şi savura un cocktail, o bază de tratament şi SPA ideală pentru revigorarea dumneavoastră. 

Vă invităm să descoperiţi unica piscină semi acoperită de pe Valea Prahovei, piscina hotelului Mara. Indiferent de anotimp, de faptul că preferaţi să staţi în interior sau să ieşiţi în secţiunea exterioară, este o experienţă unică, pe care v-o recomandăm cu drag. În urma renovărilor, serviciile de piscină, saună şi Jacuzzi sunt disponibile pentru cei cazați. Vă aşteptam într-o atmosferă relaxantă! Vă așteptăm la munte cu cel mai bun confort asigurat! Ca dotări suplimentare, vă precizăm că piscina dispune de 2 saune, jacuzzi, sonorizare, vestiare, duşuri, toalete, etc.. Adâncimea bazinului variază de la 1.00 m în secţiunea exterioară (un paradis pentru cei mici sau care nu ştiu să înoate) până la 2.20 m în secţiunea interioară. Temperatura apei este de  26 grade Celsius. Piscina beneficiază de mese de servire în interior, în secţiunea exterioară puteţi să vă relaxaţi pe şezlonguri, pe tot cuprinsul zilei puteţi comanda băuturi şi servicii de alimentaţie publică de la barul sau restaurantul hotelului. Accesul în piscina hotelului se face în limita locurilor disponibile!
Noul management al hotelului Mara spera să-i redea farmecul şi tradiţia de odinioară, vă invită să-l redescoperiţi, să-i fiţi din nou clienţi fideli.
 

Notă: Acest program este o propunere. Puteţi să îl consideraţi punctul de plecare pentru un sejur ce poate fi personalizat conform dorinţelor dumneavoastră, modificând obiectivele turistice, perioada, numărul de nopţi etc. Sejurul trebuie să includă minim 2 nopţi. Solicitările se pot confirma în funcție de disponibilitatea de la momentul cererii.                            


Top obiective

Artă şi arhitectură

Castelul Peleş, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul Sinaia

Natură şi Peisaje

Munţii Bucegi, Parcul Dimitrie Ghica, Stâna Regală

Experienţe şi Distracţii

Activităţi la Centrul  Spa, Prânz la Stâna Regală


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • Ziua 1

    Hotel Mara Sinaia

    • Transport -
    • Cazare Hotel Mara Sinaia
    • Mese -
    • Obiective și activități -
    • Opționale Plimbare prin Parcul Dimitrie Ghica
      Cazinoul din Sinaia
    Sosire la Hotel Mara Sinaia. Vă veți caza într-una dintre camerele duble, cochete și confortabile, o alegere potrivită pentru o ședere plăcută la poalele munţilor Bucegi. După amiază, vă veţi putea relaxa cu o plimbare prin Sinaia, prin parcul Dimitrie Ghica, ocazie cu care veţi putea admira Cazinoul din Sinaia, unul dintre edificiile simbol ale staţiunii. Cazare la Hotel Mara.
  • Ziua 2

    Hotel Mara Sinaia

    • Transport -
    • Cazare Hotel Mara Sinaia
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități -
    • Opționale Plimbare la Castelul Peleş
      Mănăstirea Sinaia
    Mic dejun. Dimineaţa veţi putea face o plimbare spre Castelul Peleş, obiectiv turistic de referinţă pentru ţara noastră. Locul construcţiei, respectiv suprafața din Valea Peleşului, fusese cumpărată de domnitorul Carol I. Acesta este considerat cel mai frumos castel din țara noastră, construit în perioada 1873 - 1914. Fosta reședință a regelui Carol I și a soției acestuia, Regina Elisabeta și-a deschis porțile pentru vizitatori în anul 1953. Stilul arhitectural neo renascentist de inspirație germană care caracterizează Castelul Peleș, impresionează prin stil și rafinament. Peisajul montan din zonă este unul magnific. Pe domeniul castelului veţi putea vizita şi edificiul său adiţional, Pelișorul, precum şi anexele: Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila “Şipot”. Patrimoniul artistic al Muzeului Peleş este unul impresionant, incluzând colecții unice de vitralii și piese de mobilier, care datează din sec. al XV-lea. În plus, bogăția sculpturilor din lemn vă va impresiona, împreună cu simbolurile specifice stilului neo renașterii italiene, pe care le veți descoperi în Marele Salon. Pe drumul de întoarcere spre hotel, Mănăstirea Sinaia vă va impresiona cu frumusețea sa exterioară, aceasta fiind completată perfect de cea a chiliilor construite în curtea sa și a bisericii noi. Cazare la Hotel Mara Sinaia.
  • Ziua 3

    Hotel Mara Sinaia

    • Transport -
    • Cazare Hotel Mara Sinaia
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități -
    • Opționale Drumeţie cu masă de prânz la Stâna Regală
    Mic dejun. Vă recomandăm în această ultimă zi de vacanţă să faceţi o drumeţie până la Stâna Regală pe traseul marcat cu dungă albastră care începe de la Cabana Schiorilor. De aici pornește o potecă pietruită care urcă în serpentine printre copacii înalți unde din loc în loc, pe marginea drumului sunt amenajate balustrade din lemn. Poteca Regală a fost amenajată după inaugurarea Castelului Peleș și face legătura între acesta și Poiana Stânii Regale al cărei nume este legat de faptul că pe vremea lui Carol I aici erau grajdurile care adăposteau cirezile de vaci ale familiei regale. Datorită peisajului deosebit, familia regală urca uneori în poiană cu diverși oaspeți ai casei, prilej cu care aveau loc petreceri ce promovau tradițiile românești. Odată ajunși la Stâna Regală vă veţi bucura de o pauză de relaxare și masa de prânz, savurând preparatele culinare de excepţie: pastramă de berbecuţ, ciolan la proţap cu varză, tocăniţa picantă de vacă, ciorbă de mistreţ şi borşul de oaie, care sunt absolut delicioase pe timp de iarnă, iar la desert puteţi încerca o porţie de papanaşi cu dulceaţă de mure, de îţi lasă gura apă. După prânz vă veți putea îndrepta către Stâncile Franz Joseph, aflate la 10 minute distanță de poiană, pentru a vă bucura de panorama unică asupra văii Prahovei, munţilor Baiului, Piatra Mare și Postăvarul. Regele Carol I a numit aceste stânci după numele împăratului austro-ungar Franz Joseph, după ce împreună au ajuns aici într-o vizită și s-au bucurat de acest peisaj superb. Eliberarea camerelor se va face la ora 12:00.


Informatii tarif

TARIFE în perioada: 03.01.2021 – 23.12.2021 

·    322 LEI / loc în cameră dublă 4*/ sejur de 2 nopţi (duminica – joi)
·    330 LEI / loc în cameră dublă 4*/ sejur de 2 nopţi (vineri – sâmbătă)    
·    288 LEI / loc în cameră dublă 3* / sejur de 2 nopţi (duminica – joi)    
·    300 LEI / loc în cameră dublă 4*/ sejur de 2 nopţi (vineri – sâmbătă)


  • transport
  • cazare
    2 nopți loc în cameră dublă la Hotel Mara Sinaia
  • mese
    Mic dejun: 2

Servicii

Tariful include

- 2 nopți cazare în cameră dublă la Hotel Mara Sinaia 
- mesele menționate în program: mic dejun
 


Tariful nu include

- transport 
- alte mese, taxe și cheltuieli personale 
- taxele locale, de salvamont care se achita obligatoriu la recepţia hotelului
- excursiile opționale
 


Acte necesare

- cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la                                    epuizarea locurilor 
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 10 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
 


Observații

- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice 
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie 
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice » 
 



3.4 (bazat pe 34 de pareri)
  • Pret
  • Servicii
  • Insotitor
  • Calitate

Image - 10 March 2015 -

Jhon Doe

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed a lorem quis neque interdum consequat ut sed sem. Duis quis tempor nunc. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus."

Image - 10 March 2015 -

Jhon Doe

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed a lorem quis neque interdum consequat ut sed sem. Duis quis tempor nunc. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus."

Image - 10 March 2015 -

Jhon Doe

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed a lorem quis neque interdum consequat ut sed sem. Duis quis tempor nunc. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus."