795 EURO Vezi detalii
29.12.2021
03.01.2022
6 zile
Vandut
Stockholm – Helsinki – Uppsala – Sigtuna
15 poze

Vă invităm să descoperiți iarna scandinavă cu toată oferta culturală și de shopping a Stockholmului și farmecul discret datorat atmosferei nostalgice din Helsinki, într-o călătorie de neuitat, ca o simfonie de apă și culoare pe Marea Baltică, la cumpăna dintre ani. Veți avea ocazia să vizitați frumoasa capitală a Suediei care impresionează prin amestecul de clădiri medievale, impozante biserici în stil gotic și prin decorul oferit de peisajul său natural, după care vă veți îmbarca pe una dintre cele mai populare croaziere ale anului, pentru a ajunge în capitala Finlandei, un oraș vibrant, înconjurat de apele mării, având propriul său arhipelag. Dacă vă surâde ideea de a sărbători Anul Nou în largul mării, grăbiți-vă și rezervați-vă călătoria cât mai curând.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Gamla Stan (Orașul Vechi), Palatul Regal, Parlamentul, Muzeul Vasa, Muzeul Abba, Muzeul Skansen, Fjaellgatan, Primăria, Strada Drottninggatan, Moderna Museet, Nationalmuseum, Fortăreața maritimă Suomenlinna, Tuomiokirkko, Catedrala Ortodoxă Uspenskaya, Primăria, Palatul Prezidențial, Finlandia Hall, Opera, Monumentul lui Sibelius, Temppeliaukio, Uppsala: Catedrala, Universitatea, Biblioteca Carolina Rediviva, Strada Stora Gatan din Sigtuna, Palatul Drottningholm

Natură şi Peisaje

Marea Baltică, Lacul Mälaren, Djursgaarden (Parcul Regal), Insula Kungsholmen, Arhipelagul Stockholm

Tradiţii şi evenimente

Gospodăriile tradiționale din Skansen

Experienţe şi Distracţii

Celebrul magazin universal NK, mall-ul Sturegallerian, cină Grande Buffet Winter la bordul vasului de croazieră


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    29.12.2021

    București – Munchen – Stockholm

    • Transport Avion, autocar
    • Obiective și activități Stockholm:
      Gamla Stan (Orașul Vechi)
      Palatul Regal
      Parlamentul
      Djursgaarden (Parcul Regal)
      Muzeul Vasa
      Muzeul Abba
      Muzeul Skansen
      Fjaellgatan
      Primăria
    • Opționale Celebrul magazin universal NK
      Mall-ul Sturegallerian
      Strada Drottninggatan
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:20 / 07:30), de unde se va pleca spre Stockholm cu zborul LH 2414 (08:55 /11:10). Sosire la aeroportul Arlanda din Stockholm, și transfer în centrul orașului pentru un tur panoramic în timpul căruia vom descoperi frumusețea rece a cosmopolitei capitale scandinave, o “Veneție a Nordului”, așezată pe 14 insule ale apelor lacului Mälaren. Vom parcurge Gamla Stan (Orașul Vechi), unul dintre cele mai bine conservate centre medievale din Europa, locul unde în anul 1252 a fost fondat Stockholm, Palatul Regal, Parlamentul și Djursgaarden (Parcul Regal) unde se află cunoscutele atracții culturale: Muzeul Vasa (nava de război care s-a scufundat imediat după lansarea la apă în anul 1628, și care a stat pe fundul mării 333 de ani), Muzeul Abba (muzeu interactiv dedicat celebrei trupe) și Skansen, cel mai vechi muzeu în aer liber din lume. Vom face o oprire pentru fotografii pe Fjaellgatan pentru a admira spectaculoasa panoramă a celei mai atractive capitale scandinave. Turul se va încheia cu vizita ghidată la Primărie, cunoscută pentru festivitățile anuale de decernare a Premiului Nobel. Transfer la hotelul situat pe încântătoarea insulă Kungsholmen din zona centrală din Stockholm, poziționare ideală pentru plimbări în timpul liber de-a lungul Malarstrand, cheiul nordic al lacului Malaren și la doar două stații de metrou de Stockholm Central (Gara Centrală), de unde se ajunge ușor la celebrul magazin universal NK și la luxosul Mall Sturegallerian, sau pe cunoscuta stradă pietonală comercială Drottninggatan sau în Gamla Stan (orașul vechi). Cazare în Stockholm la Best Western Hotel Fridhemsplan 3*+ (sau similar 3*+).
  • 2
    30.12.2021

    Stockholm – Helsinki

    • Transport Autocar, vas de croazieră
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Stockholm:
      Moderna Museet
      Nationalmuseum
      Muzeul Skansen
      Muzeul Abba
      Muzeul Vasa
    Mic dejun. Vom petrece ziua în Stockholm, fără îndoială, cel mai regal, mai avansat și mai interesant oraș din Scandinavia. Iubitorii de artă vor putea vizita gratuit Moderna Museet cu artă modernă și contemporană din Suedia și din întreaga lume sau Nationalmuseum, redeschis publicului după cinci ani de renovare, unde capodopere din peste șase secole de artă sunt puse într-o nouă lumină pentru admiratorii care pășesc în prezent pragul muzeului, în armonie cu clădirea veche de 150 de ani. În Djurgarden veți putea descoperi Suedia în miniatură vizitând cele peste 150 de gospodării tradiționale din Skansen, cel mai vechi muzeu în aer liber din lume, veți putea trăi o experiență interactivă cu celebra trupă muzicală ABBA, la muzeul cu același nume, sau să explorați Muzeul Vasa, dedicat acestei nave de război care după ce a stat pe fundul mării 333 de ani, a fost scoasă la suprafață, restaurată în proporție de 96% și prezentată publicului în cadrul acestui muzeu, cel mai vizitat din Stockholm. În jurul orei 15:00 transfer cu autocarul în port pentru îmbarcarea pe nava Silja Symphony, care la ora 16:45 va pleca spre Helsinki. Cină Grande Buffet Winter la bordul navei. Cazare pe vasul Silja Symphony în cabină tip B.
  • 3
    31.12.2021

    Helsinki

    • Transport Vas de croazieră, autocar
    • Cazare Vas de croazieră
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Fortăreața maritimă Suomenlinna
      Tuomiokirkko
      Catedrala Ortodoxă Uspenskaya
      Primăria
      Palatul Prezidențial
      Finlandia Hall
      Opera
      Monumentul lui Sibelius
      Temppeliaukio
    Mic dejun. Dimineața vasul va naviga în Golful Finic trecând pe lângă fortăreața maritimă Suomenlinna (Sveaborg) pentru a ancora la Helsinki. Vom porni într-un tur panoramic de autocar pentru a vedea cele mai importante și interesante repere turistice ale capitalei Finlandei, al cărei simbol este catedrala albă, strălucitoare, cunoscută în finlandeză sub numele de Tuomiokirkko ce se înalță deasupra pieței Senatului. Vom admira apoi Catedrala Ortodoxă Uspenskaya, Primăria, Palatul Prezidențial, Finlandia Hall și Opera. Vom opri pentru fotografii la Monumentul lui Sibelius, după care vom putea vizita Temppeliaukio, cunoscută și ca Biserica din Stâncă (intrarea nu este inclusă). Întoarcere în port pentru îmbarcarea pe vasul, care va pleca spre Stockholm la ora 17:00. Cină Grande Buffet Winter, program de animație și petrecere de Revelion la bordul navei (supliment 65 de euro pentru cei care optează pentru meniu special de Revelion - cu pachet de băuturi inclus). La mulți ani 2022! Cazare pe vasul Silja Symphony în cabină tip B.
  • 4
    01.01.2022

    Helsinki – Uppsala – Sigtuna – Stockholm

    • Transport Vas de croazieră, autocar
    • Cazare Best Western Hotel Fridhemsplan 3*+ (sau similar 3*+)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Uppsala:
      Catedrala
      Universitatea
      Biblioteca Carolina Rediviva
      Strada Stora Gatan din Sigtuna
    Mic dejun. Prima zi a anului o vom petrece navigând pe apele mării Baltice până la reîntâlnirea cu cele peste 24.000 de insule ale Arhipelagului Stockholm. După debarcarea în Stockholm vom porni într-o excursie cu autocarul la Uppsala, al patrulea oraș ca mărime al Suediei cu un farmec aparte, cu multe bogății culturale și istorie atractivă. Uppsala este cunoscută pentru impresionanta Catedrală, cea mai mare biserică din Scandinavia, pentru Universitatea unde studiază peste 40.000 de studenți și pentru Biblioteca Carolina Rediviva cu 5 milioane de volume și aprox. 3.500 m liniari de manuscrise, inclusiv celebra Biblie de Argint din secolul al VI-lea, manuscrise medievale și note scrise de Mozart. Ne vom deplasa apoi spre Sigtuna, cel mai vechi oraș din Suedia, situat pe malurile lacului Malaren, oraș cu o bogată istorie, multe pietre runice și ruine ecleziastice, unde vom vizita pitoreasca stradă principală Stora Gatan. Întoarcere pentru cazare în Stockholm la Best Western Hotel Fridhemsplan 3*+ (sau similar 3*+).
  • 5
    02.01.2022

    Stockholm – Viena – Bucureşti

    • Transport Autocar
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Palatul Drottningholm
    Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale până la ora transferului la aeroport. Opțional, vă propunem o vizită la Palatul Drottningholm, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cel mai bine conservat castel regal construit în anii 1600 și în același timp reprezentativ pentru arhitectura europeană a epocii, care a fost construit de arhitectul Nicodemus Tessin cel Bătrân la cererea reginei Hedvig Eleonora. O serie de personaje regale și-au pus de atunci amprenta asupra palatului care în prezent este reședința permanentă a Majestăților lor Regele și Regina. Camerele din aripa sudică a palatului sunt rezervate în acest scop, restul palatului și terenurilor fiind deschise publicului pe tot parcursul anului. Transfer la aeroportul Arlanda din Stockholm pentru plecarea spre Viena cu compania Austrian Airlines, zbor OS 314 (16:25 / 18:40), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul OS 767 (22:05 / 00:40).
  • 6
    03.01.2022

    Bucureşti



Informatii tarif

începând de la 795 EURO // Detalii la Tariful Include

tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 90 euro/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
    Vas de croazieră
  • cazare
    2 nopți în Stockholm
    2 nopți pe vasul de croazieră
  • mese
    Mic dejun: 4
    Cină: 2
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghid local
  • marime grup
    20

Servicii

Tariful include

OPŢIUNEA I: 795 EURO / loc în cameră dublă și cabină tip B interioară; Supliment single: 225 EURO

OPŢIUNEA II: 895 EURO / loc în cameră dublă și cabină tip A cu hublou; Supliment single: 405 EURO

- transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Munchen – Stockholm cu compania Lufthansa şi Stockholm – Viena – Bucureşti cu compania Austrian Airlines
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 2 nopţi cazare în hotel de 3*+ în Stockholm
- 2 nopți cazare pe vas în cabină tip B (interioară)
- mesele menţionate în program: 2 mic dejunuri la hotelul din Stockholm, 2 mic dejunuri și 2 cine Grand Buffet Winter pe vasul Silja Symphony și program de animație de Revelion pe vasul Silja Symphony
- tururi panoramice de oraș în Stockholm și Helsinki
- excursie la Uppsala și Sigtuna
- vizită ghidată la Primăria din Stockholm
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 210 euro/pers. care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de oraş care se achită individual la recepţia hotelurilor
- supliment 65 de euro pentru cei care optează pentru meniu special de Revelion - cu pachet de băuturi inclus (subiect de disponibilitate)
- taxe de intrare la obiectivele turistice
- bacşişuri: 20 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
- RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată aprogramului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19


Acte necesare

- cartea de identitate, pașaportul electronic sau pașaportul simplu valabil cel puțin 6 luni de la data încheierii călătoriei; nu se acceptă pașaportul temporar


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

2150 EURO

26.06.2024 - 09.07.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1750 EURO

27.08.2024 - 04.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1540 EURO

17.06.2024 - 26.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1990 EURO

09.08.2024 - 20.08.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1990 EURO

17.07.2024 - 27.07.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?