Ţara Moţilor – Apuseni


„Ține moț de hastă straiță / Să mă hâț (joc) cu hastă moață Până mă hâțâi cu moața / Se duse moțul cu straița!”

1400 LEI / loc în cameră dublă Vezi detalii
A Pleci cand dorești!
6 zile
București – Făgăraș – Sibiu – Geoagiu Bai – Deva – Sarmizegetusa – Brad – Țebea – Parcul Natural Apuseni – Roşia Montană – Sibiu – Transfăgărășan – Bucureşti
13 poze

Țara Moților începe tradițional la Bistra, înainte de Câmpeni, numit mai demult Ţopani de către moți sau Topfesdorf de către austrieci, considerată tradițional capitala moților, iar satele de pe Râul Arieș, spre Turda sunt locuite de mocani. Țara Moților, cunoscută și ca Țara de Piatră, este o entitate geografică și etnografică cu adânci semnificații în istoria poporului român, constituind o adevărată placă turnantă a munților Apuseni. Practic, în Ţara Moţilor regăsim tot ceea ce scriitorul român Geo Bogza amintea în cărţile sale: comunităţi care şi-au păstrat un grad ridicat de arhaism. Găsim oameni care au învăţat să trăiască şi au reuşit să se adapteze unui mediu ostil în care iarna durează câteodată şapte luni pe an şi în care, uneori, singura posibilitate de a câştiga ceva este exploatarea pădurii şi alte activităţi conexe. Sunt oameni care au reuşit să creeze o adevărată civilizaţie a lemnului, dar s-au ocupat şi de minerit, existenţa aurului şi a argintului fiind o caracteristică  a Apusenilor. Aici găsim singurele comunităţi permanente din România şi poate chiar din Carpaţi, aflate la peste 1.300 de metri altitudine. Acest lucru a generat un întreg stil de viaţă, care, din păcate, este pe cale de dispariţie, dar care încă poate fi uşor găsit în anumite locuri un pic mai retrase de furia turismului de masă.

PERIOADE CIRCUIT
•    07 IULIE – 12 IULIE 2021


Top obiective

Artă şi arhitectură

Şinca Veche, Cetatea Făgăraş, Castelul de Lut – Valea Zânelor, Cetatea Deva, Cetatea Regească Sarmizegetusa Regia, Băile Romane, Muzeul Aurului din Brad, Panteonul Moţilor, Biserica Reformată de la Remetea, Muzeul Țării Beiușului

Natură şi Peisaje

Transalpina, sau Transfăgărășan, Bâlea Cascadă, Bâlea Lac, Barajul Vidraru, Cascada Geoagiu, Gorunul lui Horea, Complexul Roşia Montană

Experienţe şi Distracţii

Plimbare cu mocăniţa, Peştera Urşilor Muzeul Etnografic La Fluturi.


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • Ziua 1

    Bucureşti – Făgăraș – Sibiu – Geoagiu Bai (400 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Cină
    • Obiective și activități Mănăstirea din Şinca Veche
      Cetatea Făgăraş
      Castelul de Lut - Valea Zânelor
    • Opționale -
    Întâlnire cu ghidul însoțitor la ora 06:00, în parcarea de la Parcul Izvor. Plecare spre Făgăraș, în zona căruia se vor vizita: Şinca Veche, mănăstire rupestră, vechi lăcaş de cult, cunoscută ca „Templul Ursitelor”, „Grota de la Şinca Veche”, „Mănăstirea Săpată în Stâncă” sau „Templul Extratereştrilor”, Cetatea Făgăraş, care în secolul al XVII-lea, devenea reşedinţă a principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului, fiind un impunător centru medieval, Castelul de Lut - Valea Zânelor, cu formă neobişnuită, ce pare să fi fost construit de hobiţi, realizat doar din materiale naturale, dintr-un amestec de pământ, apa, paie, argilă şi nisip. Cazare şi cină în Geoagiu-Bai.
  • Ziua 2

    Geoagiu Bai – Deva – Sarmizegetusa – Geoagiu Bai (170 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Cetatea Deva
      Cetatea Regească Sarmizegetusa Regia
      Băile Romane
      Cascada Geoagiu
    • Opționale -
    Mic dejun. Deplasare spre Deva unde se va vizita Cetatea Deva, stăpânită de voievozi, de principi, de conţi şi de ducese, a fost dată în dar, vândută sau bombardată, dar fiecare a lăsat ceva în urma sa. Plecare spre Cetatea Regească Sarmizegetusa Regia care este numele capitalei Daciei preromane, în fapt un complex de sanctuare, situat în Munţii Orăștiei, la altitudinea de 1.200 m, unde se remarcă Sanctuarul Mare Rotund şi “Soarele de andezit”. Cei mai mulţi arheologi afirmă că oraşul a fost ridicat în secolele III-II înainte de Hristos, pe când alţii cred că ar fi mai vechi cu cel puţin 600 de ani. Întoarcere la Geoagiu Băi unde veţi vizita Băile Romane, băile termale romane care se păstrează aproape în aceeaşi formă ca şi în antichitate, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90 – 95 m, după care veți admira Cascada Geoagiu, una dintre cele mai spectaculoase din România, unde apa nu îngheaţă niciodată şi asta pentru că ea colectează toate cele 16 izvoare termo minerale din zonă, dar şi un râuleţ. Cazare şi cină în Geoagiu-Băi.
  • Ziua 3

    Geoagiu Băi – Brad – Țebea – Parcul Natural Apuseni (200 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
      Mocăniţa
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Muzeul Aurului din Brad
      Panteonul Moţilor
      Plimbare cu mocăniţa între Brad și Crișcior
    • Opționale -
    Mic dejun. Plecare spre Brad pentru a se va vizita Muzeul Aurului din Brad, unde se afla cele mai valoroase cinci kilograme de aur din lume, pentru ca aurul pe care îl vedem aici arată aşa cum a fost scos el din adâncuri. Deplasare spre Țebea pentru a se va vizita Panteonul Moţilor unde se află Mormântul lui Avram Iancu şi Gorunul lui Horea, un stejar vechi de circa 400 de ani, cu circumferinţa de 9 m, aflat la Țebea. Între Brad şi Crişcior se va face o plimbare cu mocăniţa. Cazare şi cină în Apuseni.
  • Ziua 4

    Parcul Natural Apuseni (150 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Peştera Urşilor
      Muzeul Etnografic La Fluturi
      Biserica Reformată de la Remetea
      Muzeul Țării Beiușului
    • Opționale -
    Mic dejun. Deplasare cu autocarul aproximativ 150 km pentru a se vizita: Peştera Urșilor cu grote de o frumuseţe stranie, cu stalactite şi stalagmite extrem de spectaculoase, Muzeul Etnografic La Fluturi, Biserica Reformată de la Remetea și Muzeul Țării Beiușului. Cazare şi cina în Apuseni.
  • Ziua 5

    Parcul Natural Apuseni – Roşia Montană – Sibiu (140 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare Hotel 3* / Pensiune echivalent 3*
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Complexul Roşia Montană
    • Opționale -
    Mic dejun. Se va vizita Complexul Roşia Montană, destinaţie turistică aparte, un loc unde natura şi istoria se întâlnesc cu progresul şi deciziile politice. Una dintre cele mai vechi localităţi cu tradiţie în exploatarea metalelor preţioase din Europa, Alburnus Maior aşa cum era numită în trecut, este un izvor de poveşti şi legende, de istorii şi peisaje încântătoare. Cazare şi cină în Sibiu.
  • Ziua 6

    Sibiu – Transfăgărășan – Bucureşti (430 km)

    • Transport Minivan modern 9 locuri
    • Cazare -
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Transfăgărășan
      Barajul Vidraru
    • Opționale -
    Mic dejun. Vom porni spre Bucureşti pe Transfăgărășan, dacă restricţiile rutiere devin mai permisive şi ne vom bucura de o zi în natură, admirând Bâlea Cascadă, Bâlea Lac și Barajul Vidraru. Sosire în București în jurul orei 21.00.


Informatii tarif

1400 LEI / loc în cameră dublă; 
(tarif valabil pentru un grup minim de 6 turişti)


  • transport
    Minivan modern 9 locuri / Mocăniţa
  • cazare
    2 nopți în Geoagiu Băi
    2 nopți în Apuseni
    1 noapte în Sibiu
  • mese
    Mic dejun: 5
    Cină: 5
  • ghizi
    Ghid însoţitor

Servicii

Tariful include

- Transport cu MINIVAN modern, 9 locuri
- 5 CAZARI la pensiuni / hoteluri, clasificare echivalenta 3 *
- Masa in regim DEMIPENSIUNE: mic dejun si cina
- EXCURSIILE prezentate in program
- GHID sofer insotitor pentru intrega perioada
 


Tariful nu include

- alte mese, taxe și cheltuieli personale 
- intrările la obiectivele turistice, care însumează aproximativ 100 lei
 


Acte necesare

- cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor 
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti    
 


Observații

- conducătorul de grup poate modifica traseul în funcție de condițiile meteo și situațiile neprevăzute, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice 
- persoanele care se înscriu singure și pentru care agenția nu găsește partaj, nu vor plăti supliment
- pe fiecare circuit sunt alocate 2 camere single
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din România
- camerele sunt repartizate de către recepția unității de cazare, paturile pot fi matrimoniale sau separate, nu se poate garanta un anumit tip de pat, dar se va ține cont de priorități 
- unele unități de cazare nu au lift
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea în autocar va fi realizată conform diagramelor, în funcție de ordinea înscrierii turiștilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »
 



3.4 (bazat pe 34 de pareri)
  • Pret
  • Servicii
  • Insotitor
  • Calitate

Image - 10 March 2015 -

Jhon Doe

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed a lorem quis neque interdum consequat ut sed sem. Duis quis tempor nunc. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus."

Image - 10 March 2015 -

Jhon Doe

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed a lorem quis neque interdum consequat ut sed sem. Duis quis tempor nunc. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus."

Image - 10 March 2015 -

Jhon Doe

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed a lorem quis neque interdum consequat ut sed sem. Duis quis tempor nunc. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus."